„Enigma Otiliei”, lucrare publicată de către George Călinescu în perioada interbelică, este un roman

obiectiv, realist care ilustrează viziunea despre lume și creație a autorului. Romanul prezinta societatea
burgheza bucurestean de la inceputul sec XX, o societate caractezitaza printr-un contrast intre esenta si
aparenta. Autorul scrie romanul in urma unei analize a prozei romanesti in care constata lipsa unui
roman de tip balzacian. Cu toate acestea, Enigma Otiliei a fost considerata de unii critici un “ roman
balzacian fara de Balzac”.

Temele care se reflectă în acest roman sunt puse în lumină într-un mod inedit, cu ajutorul tehnicilor
moderne utilizate de autor. Viziunea despre lume a autorului este strâns legată de modul în care
Călinescu a ales să construiască subiectul romanului, având în vedere faptul că principiile teoretice ale
acestuia impun modernitate, obiectivitate, autenticitate și veridicitate.

O prima trasatura care face posibila incadrarea la realism este caracterul veridic dat de toponimele reale
Bucuresti, Iasi, Paris, Buenos Aires. Evenimentele se desfasoara chronologic, pe parcusul a cativa ani.
Tema, eroii, conflictul şi subiectul sunt luate din viaţa reală, realitatea contemporană scriitorului este
reprezentată într-o manieră verosimilă; alte elemente realiste: obiectivitatea, lipsa de idealizare a
realităţilor sociale, a vieţii de familie, observaţia socială şi psihologică. Viziunea modernă a autorului este
probată și prin construcția personajelor, tehnica oglinzilor paralele stând la baza reliefării lor. Această
tehnică modernă presupune construirea personajului pornind de la impresiile – uneori divergente – ale
celorlalte personaje. Astfel, Felix o vede pe Otilia frumoasă, inteligentă, altruistă și talentată: „Otilia e
foarte frumoasă și apoi e cultă și talentată”. Pascalopol o consideră „o fată delicioasă, dar ciudată.
Pentru mine e o enigmă”. Costache o percepe ca fiind încă un copil și o numește: „fe-fetița mea”. Aglae
o consideră un candidat în plus la moștenirea averii bătrânului: „Fete ca ea pentru asta sunt”, iar Aurica
o include într-o categorie inferioară: „o fată de condiția ei” și crede, la fel ca și mama ei, că e „șireată”.

O a doua trasatura care face posibila incadrearea la realism sunt personajele tipologice, Felix tipologia
intelectualului, Otilia tipologia cochetei, Mos Costache tipologia avarului, Stanica Ratiu tipologia
parvenitului, Aglae tipologia babei “ baba absoluta, Pascalopol se încadrează în tipologia moșierului
burghez.

Romanul este o fresca sociala intrucat prezinta societatea burgheza Bucuresteana. Tema este iubirea
care se implesteste cu tema averii, a familii, este surprinsa ascensiunea profesionala a tanarului Felix.

O prima scena semnificativa pentru roman este cea din incipit care il surprinde pe tanarul Felix, proaspat
absolvit de la liceu, venit de la Bucuresti pentru a studia medicina. Tot aici se face o prezentare în care
sunt descrise strada, casa unchiului Costache, G. Călinescu construind întreg fragmentul de început al
romanului pe diferența dintre aparență și esență, dintre ceea ce vor să pară prin casele pe care și le-au
construit acești bucureșteni și ceea ce sunt ei în realitate. Locuitorii din strada Antim nu sunt marcați
doar de incultură, ci se dovedesc zgârciți și leneși: „Nicio casă nu era prea înaltă și aproape niciuna nu
avea cat superior, [...], umezeala dezghioca varul, [iar la casa lui Costache Giurgiuveanu] zidăria era
crăpată și scorojită în foarte multe locuri și din crăpăturile din fața casei și trotuar ieșeau îndrăzneț
buruienile” După această amplă prezentare, atenția se mută spre tânărul Felix care este primit cu
neplăcere de unchiul Costache, cel împuternicit să-i administreze averea. Scena în care tânărul este
întâmpinat cu replica: „nu, nu stă nimeni aici, nu cunosc” o introduce pe Otilia, cea care îl recunoaște pe
Felix și îl primește în casă și îi face cunoștință cu toată familia. Scena scoate in evidenta societatea
bucuresteana si familia, dorinta de formare intelectuala a lui Felix. . “o caricatură în moloz a unei străzi
italice”

Ce-a de-a doua scena reprezentativa pentru tema si viziune este scena in care Ratiu fura banii lui
Costache. Costache devine din ce în ce mai speriat de moarte, dupa ce are parte de un infarct, la
aceasta contribuind și Stănică care îi povestea tot felul de nenorociri. Consultă diferiți doctori, urmează
chiar un tratament cheltuind bani pe medicamente și invită preoții să-i sfințească casa. Vinde apoi
anumite imobile și aduce în casă o menajeră pe nume Paulina, dar care nu stă mult pentru că bătrânul îi
descoperă interesul față de averea sa. Stănică, după îndelungi căutări află locul unde sunt ascunși banii
și-l jefuiește. Stanica pandeste momentul cand bolnavul este singur, patrunde in camera pe furis si
smulge banii batranului, care urla gutural: „ - Banii, banii, pu-pungasule!”, provocandu-i indirect
moartea. Familia îl îngroapă repede, cu un alai modest pentru a nu trezi suspiciunile vecinilor. In ciuda
faptului ca a murit un membru din familie, Costache, familia este mai interesata de banii acestuia, decat
de moarte lui. Acest fapt dovedeste ca banii sunt mai important decat legaturile de sange pentru familia
acestuia .Secena este reprezentativa pentru tema averii, intrucat scoate in evidenta dorința de
îmbogățire și nenumăratele mijloace prin care oamenii sunt dispuși să se angajeze în această luptă.

Un element reprezentativ este conflictul. Incă de la începutul romanului este sugerat conflictul exterior
principal, cauzat de dorința de a ajunge în posesia moștenirii ce avea să fie lăsată în urmă de către
Costache Giurgiuveanu.Cu ocazia acestei lupte pentru avere, ies la iveală trăsături mai puțin plăcute și
lăudabile ale personajelor romanului. Fiind un roman balzacian, „Enigma Otiliei” plasează în centrul
acțiunii dorința de îmbogățire și nenumăratele mijloace prin care oamenii sunt dispuși să se angajeze în
această luptă. Astfel, deși moștenirea lui Costache Giurgiuveanu i ise cuvine Otiliei Mărculescu, fiica sa
vitregă, clanul Tulea intervine cu fiecare ocazie în această orânduială. Moș Costache ar fi putut evita o
parte dintre aceste complicații, însă, motivat fiind de avariție, nu întreprinde niciun plan practic pentru a
asigura viitorul Otiliei. Nu o înfiază legal de frica multiplelor cheltuieli presupuse de acest proces.
„Clanul” Tulea nu pierde nicio ocazie să se apropie de moștenirea bătrânului, începând cu sora lui
Costache Giurgiuveanu, Aglae Tulea, și terminând cu ginerele acesteia, avocatul Stănică Rațiu. În final,
Rațiu va fura banii lui moș Costache, făcând astfel ca eforturile familiei Tulea să fie zadarnice. Nici Otilia
nu va ajunge, așadar, în posesia moștenirii, căsătorindu-se cu moșierul Leonida Pascalopol.

Acestui conflict exterior major îi urmează altele, de tip interior, prezente pretutindeni, în toate
personajele romanului. Otilia are de ales între a rămâne cu Felix și a alege un trai lipsit de griji cu
Pascalopol, în timp ce Felix trebuie să decidă dacă va pune pe primul loc dragostea pentru Otilia sau
viitoarea carieră în medicină pentru care studia. Pascalopol se luptă cu sine însuși, insistând mai întâi că
nutrește doar o afecțiune paternă pentru tânăra Otilia, dar acceptând, când aceasta crește și devine o
femeie în toată firea, adevărata natură a sentimentelor sale.

Clanul Tulea se compune din: Simion Tulea, soțul Aglaei, precum și cei trei copii ai lor: Olimpia, Aurica și
Titi. Între Aglae Tulea și Otilia are loc un alt conflict exterior, secundar, însă perpetuu și evident. Stănică
Rațiu se căsătorește cu Olimpia pentru a obține zestrea, astfel încât devine și el membru al acestei
familii. Obsesia lui Stănică pentru moștenirea bătrânului destramă, în final, familia Tulea, provocând în
sânul acesteia o serie de conflicte. O părăsește pe Olimpia când realizează că uniunea cu aceasta nu-i va
putea aduce averea mult visată. Scuza pe care o utilizează pentru a-și motiva decizia este imposibilitatea
de a avea copii împreună cu ea. Când moș Costache se apropie de moarte, Stănică Rațiu face tot
posibilul pentru a grăbi procesul, aflând unde se găseau banii acestuia și furându-i numaidecât, fără a
simți remușcări.

Un alt element reprezentativ este relatia incipit final, relevanta pentru maturizarea lui Felix si
ascensiunea sa profesionala dintr-un proaspat absolvent de liceu isi schimba mediul si devine profesor
universitar, un specialist cunoscut,un autor de comunicari stiintifice si collaborator de tratate de
medicina, cu profesori francezi. E neexperimentat inn cee ace priveste dragostea, ajunge sa se
casatoreasca cu o femeie care il va introduce in lumea buna. Romanul incepe si se sfarseste cu strada
Antim si vorbele lui Mos Costache “ Aici nu sta nimeni “ care se vor adeveri in finalul operei. Casa mult
rahnita nu e locuita acum de nimeni cu toate ca familia a pus averea mai presus decat legaturile de
sange.Intr-o intalnire cu Stanica Ratiu afla de la acesta ca Otilia nu mai e cu Pascalopol, si ca s-ar fi
casatorit cu ceva conte.

Intamplarea face a protagonistul sa se intalneasca cu insusi Pascalopol intr-un tren spre Constanta. De
la acesta va afla ca Otilia il iubise foarte mult, insa renunta la el pentru cariera lui. Pana la urma ajunge la
vorbele Otiliei “ Cine a fost in stare de atata stapanire, e capabil sa invinga si o dragoste nepotrivita
pentru marele lui viitor “.

Concluzionând, putem spune că analiza elementelor compoziționale dezvăluie caracterul modern al

romanului și, totodată, pune în lumină viziunea despre lume a scriitorului. Astfel, romanul „Enigma
Otiliei” impresionează prin modernitate și prin complexitatea personajelor sale. Viziunea lui Călinescu
despre lume și creație asigură operei autenticitate și personajelor ei credibilitate, trecând astfel proba
timpulu