Personaje[modificare | modificare sursă]

Portretizarea personajelor se face prin tehnica balzaciană a descrierii mediului și a fizionomiei. Astfel
tipologiile clasice (avarul, ipohondrul, gelosul) sunt introduse într-un context social care le conferă o
dimensiune psihologică, transformând realismul tradițional într-o comedie umană.

Ca trăsătură a esteticii moderne, autorul ambiguizează personajele și arată de asemenea un interes

pentru procese psihice deviante care au la bază ereditatea și mediul: alienare, senilitate (naturalism).

Otilia Mărculescu[modificare | modificare sursă]

Personajul eponim al romanului, Otilia este fiica adoptivă a lui Costache Giurgiuveanu din a doua
căsătorie. În stil caracteristic balzacian, aparența acesteia este surprinsă cu precizie de „ochiul de
estet” al lui Felix: „fata părea să aibă vreo 18-19 ani. Fața măslinie, cu nasul mic și ochii foarte albaștri
arată și mai copilaroasă între multele bucle și gulerul de dantelă. Însă în trupul subțiratic, cu oase
delicate de ogar, de un stil perfect, fără acea slăbiciune suptă și pătată a Aureliei, era o mare libertate
de mișcări, o stăpânire desăvârșită de femeie”. Caracterizată indirect de mediu, aceasta iese în
evidență prin contrast, într-o societate burgheză snoabă și delăsătoare, Otilia fiind mereu atentă la
aparențe. Prin antiteză, aceasta apare ca opusul Auricăi, prin feminitatea ei misterioasă și rafinată.

Pe plan social, Otilia se erijează rapid ca adevărată stăpână a casei la care Felix învață să se ducă
pentru fiecare problemă. Aceasta o pune în conflictul financiar existent într-o poziție opusă familiei
Tulea, ca o rivală pentru averea lui Costache.

Felix Sima[modificare | modificare sursă]

Este personajul protagonist, dinamic și complex, participând la acțiune în calitate de martor și

purtător de cuvânt al naratorului. Statutul său social și psihologic îl încadrează în categoria
intelectualilor de elită, autentici. Unul dintre cele două planuri ale romanului este drumul formării
unui tânăr, acesta fiind Felix Sima. Cariera lui Felix se împlinește în mod strălucit (devine doctor), dar
căsătoria nu-l va încadra în armonia cosmică, privilegiu pe care-l au numai cuplurile bazate pe iubire.

Leonida Pascalopol[modificare | modificare sursă]

Moșierul este un aristocrat care își caută ieșirea din blazare prin lux și rafinament spiritual. Trăiește și
el un sentiment complex de paternitate, căruia i-a găsit un paliativ în familia lui moș Costache. Acesta
se autocaracterizează într-o convorbire cu Felix astfel:
Eu, domnule Felix, dă-mi voie să mă mărturisesc dumitale ca unui prieten, n-am fost fericit în
căsnicie. Întâia sotie nu mi-a dat cinstea ce mi se cuvenea. În sufletul meu de moșier prozaic se
ascunde puțin romantism. O cunosc pe Otilia de când era mică și pot spune că a crescut sub ochii
mei. Dacă Dumnezeu mi-ar fi dat libertatea să-mi fac femeia cum vreau eu, aș fi făcut-o ca pe
domnișoara Otilia. O iubesc și eu în felul meu, scumpe domnule Felix, pe Otilia, și poate că nu mă
înșel când îți afirm că și ea mă iubește pe mine. Nici nu e greu, fiindcă un dezamăgit ca mine e un om
fără pretenții. Eu nu i-am cerut niciodată nimic domnișoarei Otilia și n-am prea stat ca să disting ce e
patern și e ce viril în dragostea mea.(...) S-a format între noi o rudenie sui generis...

Domnule Felix, mi-ai întunecat existența, îți spun drept, mi-ai stricat niste nevinovate tabieturi de
celibatar. Am nevoie de domnisoara Otilia, ea e micul meu vițiu sentimental. Daca nu pot fi un
amant, ramân totdeauna un neprețuit prieten si parinte.

Costache Giurgiuveanu[modificare | modificare sursă]

Pivotul romanului; psihologia sa de avar, controlează și conflictul financiar și pe cel erotic, între Felix
și Otilia. Acțiunea romanului începe cu prima întâlnire între el și Felix și se termină cu moartea
acestuia. Avariția lui mos Costache este îndulcită de sentimentul patern pe care îl manifestă față de
Otilia, un sentiment însă care nu se realizează este repetat umbrit de teama pentru averea lui. Mai
mult, afecțiunea față de "fetița" sa apare și ca o compensație morală pentru averea mamei Otiliei, pe
care și-a însușit-o fără vreo formă legală, fapt ce a cauzat moartea acesteia și care condiționează
acum starea materială a Otiliei. Propriu-zis, o bună parte din averea lui moș Costache e averea
mamei Otiliei, respectiv a Otiliei, pe care și-a însușit-o prin drept familial.

De la începutul romanului, personajul apare în această postură. Tentativa de a nu-l primi pe Felix,
deși îi este unchi și tutore - adică administrator al averii acestuia până la majorat - îl definește ca
atare, precum furtul meschin din veniturile acestuia, precum și de la Pascalopol. Cumpără material
demolat, mai ieftin, sau încearcă la mai multe farmacii ca să vadă la care e mai ieftin, pentru câteva
centime. Mănâncă cu lăcomie la masa oferită de un fost chiriaș devenit proprietar, dar aproape nu-i
dă bani Marinei pentru mâncare. Scena îmbolnăvirii subite, în care este rapid înconjurat de familia
Tulea, dezvăluie elocvent izolarea indusă de teama pierderii averii. Otilia este singura care-i mai este
alături, iubindu-l necondiționat, dar avariția lui îndepărtează repetat pe toți ceilalți, pe Felix, pe
Marina, pe văduva care-l îngrijea, pe Pascalopol.

George Călinescu relevă în tușe grotești un personaj definit esențial printr-un singur aspect, prin
nenumărate instanțe de comic de situație. Nici momentele de suferință ale bolnavului nu sunt lipsite
de ridicol. Moartea lui nu inspiră un sentiment tragic, ci unul comic, realizat parcă de o farsă a
destinului. La capătul consecințelor avariției lui mos Costache se profilează situația precară a Otiliei.
Aceasta nu este înfiată și beneficiază doar de o mică parte din banii lui, lăsați în pază lui Pascalopol.
Prin acest personaj autorul romanului condamna societatea epocii, care a generat oameni cu
asemenea vicii dezumanizante.
Aglae Tulea[modificare | modificare sursă]

Baba absolută, aceasta este caracterizată succint într-o convorbire dintre Felix si Weissmann

"... așa o femeie rea ca mătușa dumitale, să nu te superi, n-am văzut... Este baba absolută, fără cusur
în rău, pot să jur. Bărbatul ei înnebunea și fără infecție."

Sora lui moș Costache, aceasta este asemenea lui definită de dorința de a se îmbogăți, mai cu seamă
moștenind banii lui. Astfel, aceasta devine autoritară și agresivă în fața slăbiciunii, "ca un comandant
de militărie", fără nici un considerent moral, caracteristici relevate vibrant de scena ocupării casei
fratelui ei în momentele lui de boală. Angrenând toată familia Tulea în urma ei aceasta veghează
înfrigurată ca Felix și Otilia să nu înstrăineze ceva în timp ce ceilalți mută și scotocesc mobilierul în
căutarea banilor.

"În vreme ce cadavrul stătea inert peste plapumă și începuse să ia tonuri ceroase, Aglae, Olimpia,
Aurica și Titi scotoceau în toate părțile, trăgeau sertarele, desfăceau garderobul, căutau prin sobă (...)
Furioasă, Aglae trânti ușile dulapurilor, trase covoarele, fără să le mai aseze la loc, desfăcu cutiile
mari de la masa de joc și de la cea din sufragerie (...). Negăsind nimic în haine, trase perna de sub
capul lui moș Costache, privi pe sub cearceaf, apoi ridică cu putere salteaua, răsturnând cadavrul spre
perete."

Despotismul Aglaei se exercita asupra întregii familii, influențând până și alegerea lui Costache de a o
înfia pe Otilia. Timorați Otilia și Felix o contemplă cu dezgust și dispreț:

"...în familia în care mă aflu unul pândește pe celălalt și-l cred capabil pe fiecare, pentru bani, de cele
mai mari mârșăvii." (Felix)

S-a observat că totuși Aglae își apăra copiii și că goana ei fără scrupule după averea lui moș Costache
are o justificare în acest scop. Pledează ca Simion să-i dea zestrea Olimpiei, soția lui Stănică, îi caută
zadarnic un soț Auricăi, îl ține sub aripa ei pe nevolnicul Titi. În același timp însă îl aruncă în ospiciu pe
Simion fără remușcări, pentru a se elibera de povară, ca să-și trăiască viața. Avidă de avere, Aglae nu
cunoaște limite morale și manifestările ei se dezlănțuie spasmodic și fără ezitare.

Stănică Rațiu[modificare | modificare sursă]

Arivistul fără scrupul moral și escrocul locvace, Stǎnicǎ este un avocat fără procese care își exercita
debitul verbal în sânul familiei și în cercul prietenilor. Tema lui favorită este paternitatea, căsătoria,
familia. Patosul discursului ocazional, instantaneu, este rezultatul unei experiente câștigate și pe care
o repetă cu orice ocazie. Obiectivul urmarit este banul, pe care nu se sfieste să-l dobândească de la
oricine și în orice calitate.
Activiatea lui constă în general prin căutarea unor căi de a obține bani, de la oricine, fără
discriminare: Otilia, Felix și de la Pascalopol, și de la Marina, ca și de la rudele sale. Nu pierde nici o
ocazie să "ciupa", încredințat că va putea pune odată mâna pe banii lui moș Costache, pe care, într-
adevăr, îi fură pur și simplu. Îmbogătit, paraseste pe Olimpia, căsătorindu-se cu Georgeta; a fost chiar
prefect într-o scurtă guvernare, este proprietarul unui block-haus și patronează tripouri și cercuri de
morfinomani. Stanica este și el un produs al societății capitaliste, încadrându-se în seria tipologică
reprezentată de Dinu Păturică, Tănase Scatiu, Gore Pirgu și Iancu Urmatecu, eroul romanului lui Ion
Marin Sadoveanu.

În zugrăvirea tipului, Călinescu folosește o diversitate stilistică care-l transformă în "o figura
extraordinara", cum observă criticul Ovid S. Crohmalniceanu, care adaugă: "volubilitatea personajului
are atâta intensitate vitală, încît ridică arta de a trivializa orice lucru și de a-l umfla fantastic la o
adevarată perfecțiune. În materie de demagogie și versatilitate, Stănica are geniu. Nu e foarte
departe de adevăr când spune: „He, he, Stănică e profund, degeaba încercați dumneavoastră să-l
luați peste picior.” Dacă Stănică „are geniu”, acesta e un geniu al răului.[1]

Simion Tulea[modificare | modificare sursă]

Simion Tulea simbolizează în roman maniacul decrepit, căzut în senilitate.

Aurica Tulea[modificare | modificare sursă]

Aurica Tulea reprezintă tipul fetei bătrâne.

Titi Tulea[modificare | modificare sursă]

reprezintă tipul debilului mental

Olimpia[modificare | modificare sursă]

Potrivit lui Călinescu, Olimpia o reprezintă pe femeia placidă.

Georgeta[modificare | modificare sursă]

reprezintă tipul femeii ușoare. În text era descrisă ca fiind o femeie de moravuri ușoare,care se lasă
condusă de bani și manipulata de cei ce detineau bani. Fiind o femeie frumoasa,din punct de vedere
al aspectului fizic reusea sa isi castige banii foarte usor. Era o femeie relativ inalta,cu parul lung
saten,ochii caprui si un zambet fermecator
Încadrare în specie[modificare | modificare sursă]

În general opera epică este percepută ca fiind un ansamblu de convenții și procedee literare capabilă
să întrețină curiozitatea cititorului în așa fel încât să poată ignora ideea că este vorba de un univers
care ține strict de spațiul imaginar. Deși fictiv, acest univers are totuși o anumită ordine și coerență
date în primiul rând de structurile specifice: construcția subiectului și construcția discursului epic.

Romanul Enigma Otiliei scris de George Călinescu se încadrează curentului literar realism.

Teme principale[modificare | modificare sursă]

După temele folosite, romanul este balzacian și citadin, aspect al modernismului lovinescian. O frescă
a burgheziei bucureștene de la începutul secolului XX (1909-1911), opera prezintă aspectele ei
caracteristice din perspectiva social economică (moștenirea averii lui Costache Giurgiuveanu). Pe
acest fundal se profilează și maturizarea lui Felix care-i oferă caracterul de bildungsroman.

Calitatea realist-balzaciana este întărită de folosirea motivelor moștenirii și paternității.

Structură[modificare | modificare sursă]

Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai multe planuri narative, care
urmăresc destinul diferitelor personaje, conferind dimensiune celor două conflicte.

Dintre cele două planuri principale, un plan urmărește familia Tulea și lupta acestora pentru
moștenirea lui Costache Giurgiuveanu și pentru înlăturarea Otiliei. Celălalt urmărește progresul și
maturizarea lui Felix, care, rămas orfan, vine să studieze medicina în București. Planurile secundare
sunt utilizate pentru a susține imaginea amplă a societății citadine.

Acțiunea este redată prin înlănțuire, completată cu inserția unor micronarațiuni. Descrierea spațiilor
și a vestimentației susține impresia unui univers autentic, iar prin observație și notarea detaliilor
semnificative, aceasta devine un mijloc de caracterizare indirectă și de conturare a caracterelor.

Titlu[modificare | modificare sursă]

Titlul inițial al operei Părinții Otiliei reprezintă motivul balzacian al paternității, o aluzie la felul în care
fiecare personaj determină soarta acesteia. Schimbarea titlului mută accentul pe misterul
comportamentului ei.

Conflictul romanului[modificare | modificare sursă]

Conflictul e determinat de încercările membrilor clanului Tulea de a pune mâna pe averea lui
Costache Giurgiuveanu.

Finalul[modificare | modificare sursă]

Finalul cărții este închis, urmat de un epilog. Simetria acestuia cu începutul se realizează prin
descrierea străzii și a casei lui Costache Giurgiuveanu din perspectiva exterioară a lui Felix, în două
momente diferite ale existenței sale (în adolescență și aproximativ zece ani mai târziu, „după
război”). Romanul se încheie cu aceeași replică a unchiului său: „nu, nu stă nimeni aici, nu cunosc”,
amintită de Felix.

Adaptare cinematografică[modificare | modificare sursă]