Particularităţi de construcţie a personajului

Otilia Mărculescu

a) Statut social, psihologic, moral

b) Două trăsături şi două secvenţe reprezentative
c) Două elemente de structură specifice textului narativ ( conflict, perspectivă narativă,
modalităţi de caracterizare)

Otilia Mărculescu este personajul eponim al romanului, dinamic, complex, ce

reprezintă enigma feminităţii, femeia emancipată, independentă, ce refuză anumite
constrângeri sociale.

Statutul moral, social şi psihologic este marcat de faptul că rămâne orfană de la o vârstă
fragedă.Din punct de vedere social este o tânără de 18-19 ani, studentă la Conservator, fiica
vitregă a lui moş Costache, protejata lui Pascalopol. Obişnuită cu luxul şi răsfăţul de când
trăia mama ei, odată ajunsă sub tutela tatălui vitreg învaţă ce înseamnă singurătatea şi răutatea
celor din jur.Ei i se aminteşte mereu că este crescută din milă.: „Degeaba îl linguşeşti pe
Costache şi te zbenguieşti. Costache nu te iubeşte”îi spune Aglae în prezenţa tuturor.

Aflată într-o continuă căutare a siguranţei psihologice şi sociale, Otilia dă naştere

neintenţionat la principalele conflicte ale romanului. Familia Tulea o consideră un pericol
pentru moştenire, iar Felix devine gelos.Este o bună cunoscătoare a psihologiei umane, aşa
cum se observă în numeroasele discuţii cu Felix, pe care încearcă sa-l pregătească pentru
viaţă, să-i ofere o imagine reală asupra lumii în care trăieşte şi, mai ales, asupra femeii.
„Rostul femeii este să placă. De obicei, fetele admiră oameni ca tine şi merg după oameni ca
Stănică.”Conştientă fiind de propria superficialitate, de temperamentul „nefericit”, de nevoia
de lux şi de libertate, Otilia se îndepărtează de Felix pentru că ştie că nu-l poate face fericit.

Din punct de vedere moral este dezinteresată de averea lui Costache, este sinceră şi
sensibilă la suferinţa celor din jur, are un suflet de artistă, trăind uneori lent,alteori intens, aşa
cum cântă la pian.Faţă de Felix are iniţial gesturi materne: îi coase nasturii, îi dă de mâncare,
îl cazează în camera ei, îi cumpără materiale de studiu, îl protejează de răutatea celor din jur.

Trăsătura dominantă este inconsecvenţa, caracterul contradictoriu al fetei, amestec de

copilărie şi maturitate. Otilia se comportă la moşia lui Pascalopol ca un copil, care are
sentimentul că toată lumea este a ei, alergând desculţă prin iarbă şi molipsindu-l pe Felix de
exuberanţa ei, dar dând dovadă de maturitate atunci când tânărul îi mărturiseşte aventura cu
Georgeta, percepând-o ca pe o simplă iniţiere erotică. Contradicţia personalităţii tinerei constă
în trecerile nejustificate de la o stare la alta, de la o atitudine la alta: ascultă declaraţiile de
dragoste ale lui Felix, dar pleacă la Paris cu Pascalopol.

O altă trăsătură o reprezintă feminitatea, misterul.Tot din această imagine a eternului

feminin izvorăsc gustul ei pentru lux, plăcerea călătoriilor şi chiar acea doză de iraţional în
atitudine”Îmi vine uneori să alerg, să zbor, vrei să fugim? Hai să fugim!”Toţi cei din jur sunt
subjugaţi de această feminitate debordantă şi învăluitoare şi încearcă să-i facă pe plac.Pe
Costache îl umanizează iubirea pentru Otilia, chiar dacă, din cauza zgârceniei, această iubire
nu este transpusă în fapte. Felix se dovedeşte mai copilăros, neînţelegând că fata are nevoie de
o doză de libertate şi de stabilitate materială. El rămâne un idealist, crezând în iubirea
absolută, platonică.Pascalopol are faţă de Otilia o atitudine care oscilează între dragoste virilă
şi afecţiune paternă. Distins prin educaţie şi maturitate, el nu recurge la gesturi riscante, nu are
orgolii şi trăieşte fericit în preajma ei pentru a-i satisface capriciile, aşteptând cu nerăbdare ca
timpul să lucreze în favoarea lui: „Un dezamăgit ca mine e un om fără pretenţii. Eu nu i-am
cerut niciodată nimic Otiliei.”Otilia rămâne atât pentru Felix, cât şi pentru Pascalopol o
enigmă: „a fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă.”

Personajul este caracterizat direct, de narator, prin portretul fizic, care dezvăluie
frumuseţea, personalitatea, gingăşia fetei: „Fata părea să aibă 18-19 ani, faţa măslinie,nasul
mic, ochii foarte albaştri, trup subţiratic.”Tot direct este caracterizată de celelalte personaje
prin tehnica oglinzilor paralele ( pluriperspectivismul). Felix o consideră o „fată admirabilă”,
Pascalopol- „un temperament de artistă, o enigmă”, Aglae-„o dezmăţată, o stricată”, Aurica-
„e falsă”, Stănică- „deşteaptă fată, femeie cu simţ practic”, Aglae- „o dezmăţată, o stricată”.
Deşi foarte tânără, Otilia a ajuns la o deplină cunoaştere de sine, autocaracterizându-se
astfel:”sunt foarte capricioasă, vreau să fiu liberă”, „eu am un temperament nefericit, mă
plictisesc repede, sufăr dacă sunt contrariată”, „eu sunt o zăpăcită, eu sunt pentru oameni
blazaţi care au nevoie de râsul tinereţii.”

Personajul este caracterizat indirect, prin descrierea camerei sale, care dezvăluie diversitatea
preocupărilor, cochetăria, dezordinea. Prezentarea camerei reprezintă o modalitate de de a
pătrunde în psihologia fetei.Luciul pereţilor, panglicile, rochiile, pălările, jurnalele de modă,
mirosul de pudră şi parfum, oglinzile trimit la imaginea unei cochete.

Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre două familii înrudite, care sugerează
universul social prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu,
posesorul averii, şi Otilia Mărculescu, adolescentă orfană, fiica celei de a doua soţii decedate.
Aici pătrunde Felix Sima, fiul surorii bătrânului, care vine la Bucureşti pentru a studia
medicina şi locuieşte la tutorele său legal, moş Costache. Un alt intrus este Leonida
Pascalopol, prietenul bătrânului, pe care îl aduce în familia Giurgiuveanu afecţiunea pentru
Otilia, pe care o cunoaşte de mică şi dorinţa de a avea o familie care să-i umple singurătatea.

A doua familie, vecină şi înrudită, care aspiră la moştenirea averii bătrânului este familia
surorii acestuia, Aglae. Clanul Tulea este alcătuit din Simion Tulea, soţul, cei trei copii ai lor:
Olimpia, Aurica, Titi. În această familie pătrunde Stănică Raţiu pentru a obţine zestrea ca soţ
al Olimpiei.Istoria unei moşteniri include două conflicte succesorale: primul este iscat în
jurul averii lui moş Costache (adversitatea manifestată de Aglae împotriva orfanei Otilia), al
doilea destramă familia Tulea (interesul lui Stănică pentru averea bătrânului). Conflictul
erotic priveşte rivalitatea adolescentului Felix şi a maturului Pascalopol pentru mâna Otiliei.

Naratorul este obiectiv, omniscient şi omniprezent.Perspectiva narativă este „dindărăt”,

naratorul ştie mai multe ca personajele. Obiectivitatea narativă este limitată de prezenţa
personajului reflector, căruia naratorul îi atribuie opiniile şi modul său de a vorbi.Tehnicile
narative sunt cele specifice romanului realist: tehnica detaliului,a restrângerii gradate a
cadrului ( se porneşte de la un plan general, al străzii bucureştene, pentru a ajunge la
descrierea casei lui Giurgiuveanu.), tehnica colajului (decorul citadin este înlocuit cu decorul
natural, al Bărăganului), tehnica înlănţuirii, a simetriei incipitului cu finalul.

În concluzie, Otilia este un personaj modern ,care reuşeşte să schimbe imaginea

feminităţii.Atât incipitul , cât şi finalul romanului prezintă câte o imagine a personajului
eponim, reconstituită din perspectiva lui Felix. Prima Otilie îi arată tânărului Felix „un cap
prelung şi tânăr de fată, încărcat cu bucle căzând pe umeri.”Ultima imagine a Otiliei, cea din
fotografia lui Pascalopol este imaginea neînsufleţită a unei doamne frumoase, cu mâini fine,
dar care nu mai este Otilia cea de altădată.Vraja se risipise în curgerea anilor, iar timpul
rămâsese doar în cuvintele ei din trecut: „Noi nu trăim decât cinci-şase ani..”