Opera literara “Enigma Otiliei, este un roman social realist de tip balzacian, alcatuit din douazeci de

capitole si construit pe mai multe planuri narative care urmaresc destinul unor personaje prin
acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea, al lui Stanica, etc.

Conflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre doua familii inrudinte, care sugereaza universul social
prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul averii si Otilia
Marculescu, adolescenta orfana, fiica celei dea doua sotii decedate. Aici patrunde Felix Sima, fiul surorii
batranului care vine la Bucuresti pentru a studia medicina si locuieste la tutorele sau lega, mos Costache.
Un alt intrus este Leonida Pascalopol, prieten al bastranului, pe care il aduce in familia Giurgiuveanu
afectiunea pentru Otilia, pe care o cunoaste de mica si dorinta de a avea o familie care sa-i umple
singuratatea. A doua familie, inrudita si vecina, care aspira la mostenirea averii batranului, este familia
surorii acestuia, Aglae. Clanul Tulea este alcatuit din sotul Siminon Tulea, cei trei copii ai lor: Olimpia,
Aurica si Titi. In aceasta familie patrunde Stanica Ratiu pentru a obtine zestrea ca sot al Olimpiei. Istoria
unei mosteniri include doua conflicte succesorale: primul iscat in jurul averii lui Costache Giurgiuveanu
(adversitatea manifestata de Aglae impotriva orfanei Otilia), al doilea destrama familia Tulea (interesul lui
Stanica pentru averea batranului). Conflictul erotic priveste rivalitatea adolescentului Felix si a maturului
Pascalopol pentru mana Otiliei.

Otilia este personajul principal din opera “Enigma Otiliei” de George Calinescu (citește Eseul
argumentativ – Enigma Otiliei). Ea este caracterizata direct si indirect, fiind tipul eternului feminin, dar si
proiectia autorului in ipostaza feminina.
Lumea romanului gravitează in jurul singurului personaj viu cu adevărat: Otilia. Ea impresionează prin
complexitatea sufletului, prin imprevizibilul care o invăluie, prin farmec şi delicateţe.

Ca personaj, Otilia nu are o schemă fixă, ea se intregeşte din mişcarea romanului, in fiecare pagină e alta.
Autorul insuşşi îi fixează identitatea: „Otilia este eroina mea lirică, proiecţia mea in afară, o imagine
lunară şi menină. Flaubertin aş putea spune şi eu: Otilia c’est moi, e fondul meu de ingenuitate şi
copilărie… Eroina este tipizarea mea, fundamentală, in ipostaza feminină. Otilia este oglidna mea de
argint…”.

Prin Otilia romanul capătă modernitate. Ea sparge tiparele clasice care reunesc un avar, un arivist, o fată
bătrină şi nenumăraţi alţi interesaţi doar pe partea materială a oricărei relaţii, ea aduce in prim plan o
problematică existenţialistă.

Ca personaj, Otilia cea zglobie stă sub semnul dramei feminine, ea aducţnd in aceeaşi albie de gânturi
furtunonase viituri de anxietate, de neimpliniri nemărturisite, de singurătate, de zimbete frânte sau
valuri ale unui timp ajuns la ţărm.
Fata e veşnic inconjurată de admiratori şi iubită de „popa Giurgiuveanu”, apoi de tinărul Felix, de
Pascalopol, un străin care a fost in prajma ei de când era mică şi ale cărui sentimente nu sunt deloc
lămurite. Otilia e admirată de băieţii de la Universitate, invidiată de rude, curtată vulgar de Stănică,
agasată de Titi, Otilia stârneşte oricui dorinţa de a o stăpâni. Insă nimeni nu va reuşi cu adevărat. Fiecare
va cunoaşte mai mult sau mau puţin din ea, dar Otilia rămine, cu toată evoluţia ei „o enigmă”.

Cititorului ii este prezentattă prin intermediul lui Felix.Sima, care, abia sosit in casa lui moş Costache, şi
neprimit cum s-ar fi aşteptat, dă să plece. Inainte de a-i vedea chipul, Felix ii aude vocea „cristalină”:
„Dar, papa, e Felix! Felix privi spre capătul scării ca spre cer deschis”. Apoi i se desenează inaintea ochilor
„fata, subţirică, imbrăcată intr-o rochie foarte largă la poale, dar strinsă tare la mijloc şi cu o mare
colorată de dantelă pe umeri”.

De la inceput Otilia e ocrotitoare. Ca personaj, ea va urma structura cunoscută şi abordată şi pentru

celelalte. Portretul fetei este shiţat de la inceput: „Fata părea să aibă 18-19 ani. Faţa măslinie, cu nasul
mic şi ochii foarte albaştri arată şi mai copilăroasă intre multele bucle şi gulerul de dantelă. Insă in trupul
subţiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect, fără acea slăbiciune suptă şi pătată a Aureliei, era o
mare libertate de mişcări, o stăpânire desăvirşită de femeie”.

Otilia se definşete prin vorbe, fapte, gesturi, prin comportamentul care stârneşte reacţii diferite in jur.
Marina, servitoarea, intimpină fuga feţei prin iarbă cu un „Haida! A-nceput nebunia!”. Felix o urmează şi
o admiră tocmai pentru această imprevizibilitate, Pascalopol o ocroteşte văzând in ea o posibilă
implinire, moş Costache se lasă mângâiat, iar Aglae şi Aurica se intunecă de invidie. Stănică nu perde
ocazia să exclame: „Deşteaptă fată!”, iar Titi, să caute un moment când să strecoare o obscenitate,
convins că nu este nimic rău in asta.

Fata domină insă totul şi pe toţi, prin genrozitate şi printr-o superioritate şlefuită de-a lungul generaţiilor.
Fără cel mai mic efort ea se ridică vizibil deasupra celorlalţi.

Pentru Felix, Otilia este prietenă de aceeaşi virstă, o ocrotitoare. El o cunoscuse când era o simplă fetiţă.

Fata are neintrerupte atitudini de protecţie faţă de trei personaje: „papa”, Pascalopol, dar mai ales faţă
de Felix. Gesturile ei necenzurate, dar pornite din fierescul sentimentelor încântă. Otilia e intruchiparea
feminităţii şi a gingăşiei.
Abia sosit in casa „unchiului” Costache, Felix face cunoştinţă cu celelalte personaje prin intermediul
Otiliei. Când Costache este intrebat unde „o să stea băiatul?” Otilia răspunde scrt: „- La noi! Explică
Otilia”.

Replica Aglaei dezvăluie deplin ura indreptată asupra fetei şi aluziile făcute lui Pasclopol referitoare la
inclinaţia acestuia pentru Otilia: „- Atuncea faceţi pensiune, continuă implacabil Aglae. O să aibă Otilia cu
cine se distra, ce zici Pascalopol?”. Moşierul nu o ia in seamă, o consideră”maliţioasă” şi asta nu-l
afectează”.

Protecţia Otiliei faţă de Felix include „supravegherea” jumătate copilăroasă, jumătate maternă a oricăror
indeletniciri gospodăreşti ce pot avea oarecare tangenţă cu el.

Personajul se autocaracterizează in dese rânduri. După ce termină de cântat o bucată muzicală, lasă
mâinile in poală şi exclamă: „Ce sentimentală sunt!”. Îi mărturiseşte lui Felix o veşnică tulburare
interioară: „Îmi vine uneori să aleg – spuse ea lui Felix crea şedea in picioare puţin cam incurcat de rochia
şi nimcurile cărora le slujea de curier – să zbor”.

Otilia derutează pentru că trece brusc de la o stare la alta. E conştientă de asta: „Eu am un temperament
nefericit: mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată”, „sunt foarte capricioasă, vreau s fiu liberă”.

Fata apare diferit in ochii celor din jur. Fiecare inţelege o parte din ea, nimeni nu o parte pătrunde.

Caracterizarea directa

Caracterizarea directa facuta de narator arata varsta de 18 ani, tanara, fiica celei de-a doua sotii a lui
Costache Giurgiuveanu, el crescand-o ca pe fiica lui. Ea se diferentiaza de celelalte personaje prin aflarea
in mod permanent intr-un proces dinamic, in continua devenire.

Caracterizarea directa facuta de alte personaje contureaza portretul fizic, relatat indiret prin ochii lui
Felix, care sugereaza trasaturile sale morale de delicatete, tinerete, farmec, inocenta si maturitate “un
cap prelung si tanar de fata, incarcat de bucle, cazand pana la umeri. Fata subtirica, imbracata intr-o
rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare la mijloc.” Mos Costache o iubeste pe “fe-fetita mea”, el
fiind “papa” care primeste de la ea un strop de voiniciune, tinerete si lumina, la simpla prezenta a fetei
radea. Pentru Felix, Otilia este o fata deosebita, admirabila, pe care o iubeste, dar a carui comportament
merge dincolo de puterea sa de intelege. Pascalopol vede in Otilia o “mare strensarita”, “un
temperament de artista, femeie in devenire”. In ochii rai ai Aglaei, Otilia este o amenintare la averea lui
Costache si o considera o “usuratica” care cucereste mintile baietilor din familie. In ochii lui Stanica Ratiu,
Otilia este fata delicioasa, relista.

Autocaracterizarea

Otilia Marculescu nu spune prea multe lucruri despre ea, ci lasa faptele sa vorbeasca de la sine. Este
copilaroasa si matura in acelasi timp “Eu am un temperament nefericit, ma plictisesc repede, sufar cand
sunt contrariata”

Caracterizarea indirecta

Caracterizarea indirecta prin fapte, actiuni si gesturi arata ca Otilia este un personaj complex cu un
comportament derutant, fiind capabila de emotii puternice, pentru a trece cu usurinta de la o stare la
alta, imprastiata si visatoare dar si lucida. In relatia cu celelalte personaje, ea da dovada de intelegere. Ea
il iubeste pe Felix, fiind pentru aceasta prima experienta erotica, dar penduleaza intre el si Pascalopol.
Motivatia alegerii poate fi considerat un act de sacrificu pentru Felix, al carui viitor l-ar fi ruinat alegandu-
l.

Concluzie

In concluzie, eseul caracterizare Otilia Marculescu – Otilia este asadar, eternul feminin, plin de mister,
trainic si cuceritor, care fascineaza prin sensibilitate si maturitate.