„Enigma Otiliei”

de George Calinescu

Otilia,personaj eponim, este numită astfel dupa verisoara autorului pe care

acesta a considerat-o un adevarat model de feminitate, la care a raportat apoi toate
femeile din viata sa. Este studentă la Conservator, studiază pianul și în vara anului
1909 locuiește pe strada Antim din București, în casa lui Costache Giurgiuveanu, al
doilea soț al mamei sale. Este orfană și de mamă, și de tată, iar această condiție a ei
se refelectă în comportament și în deciziile pe care le ia. Se va căsători cu Leonida
Pascalopol, va divorța și se va recăsători cu un conte, în Buenos Aires, ajungând o
persoană „cu platitudini feminine”.Este verișoara primară al lui Felix( mama ei a
fosta sora medicului Iosif Sima).Este un personaj principal, deoarece apare în
secvențele narative importante și face legătura între acestea.
O trăsătură care o definește pe Otilia este nonconformismul ce se reflectă în
secvența în care Felix pentru a se afla mai mult în preajma fetei pe care o iubea își
desprinde un nasture. Fata înțelege gestul lui copilăresc, îl tolerează și îl trimite după
ac, ață și degetar. Ajuns în camera Otiliei in care Felix are sentimentul ca paseste
intr-un templu, deoarece spațiul reflecta personalitatea speciala a fetei lipsite de
prejudecati: ,, Un pantof era in pat, pe o carte deschisa “, ,, Covorul era semanat cu
note muzicale “, ,, In cutia in care trebuia sa caute degetarul, erau aruncate laolalta
ace, batiste subtiri, carti de visita, bucati de ciocolata muscate cu dintii. “ In aceasta
atmosfera, Felix ,, se simti mai aproape de Otilia”, deoarece camera devine o
oglinda in care sufletul de artista al fetei se reflecta, amplificat in latura lui
originala.Această tehnică este specifică romanului realist de factură balzaciană:
detaliul exterior sugerează profilul personajului.
O altă secvență în care este surprinsă originalitatea fetei este aceea în care își
exprimă emoțiile prin muzică. De câte ori Aglae și Aurica devin răutăcioase, o
atacă verbal, invidioase pe frumusețea ei, fiindcă se tem că fata va moșteni averea
lui Costache, Otilia se așază la pian și cântă fără partitură, uitând de sine,
detașându-se total de această lume decăzută, ca și când ar smulge sunetele și le-ar
transforma într-o melodie vindecătoare.

Otilia Mărculescu este construita ca ,, fiinta de hartie ” prin tehnicile specifice

romanului realist de factura balzaciana. George Calinescu incepe cu focalizarea
persoanjului, pornind de la detalii vestimentare si de la calitati fizice, apropiindu-se
apoi de personalitatea tinerei Otilia Marculescu: ,, Fata parea sa aiba 18 – 19 ani.
Fața maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri, arata si mai copilaroasa intre
multele bucle si gulerul de dantela. ”
Desi nu este adoptata de batranul Giurgiuveanu, ea il numeste ,,papa”, iar
el o rasfata, repetand balbait ,, fe-fe-tita mea ”. Detaliul de fizionomie este utilizat
pentru a sugera trasaturi fizice ale personjului: ochii si nasul Otiliei reflecta spiritul
nonconformist si initiativa care o caracterizeaza.
Spatiile in care sunt proiectati eroii devin forme de a sugera caracteristici
ale fiintelor care le populeaza. ,, Casele leproase “ nu pot adaposti decat oameni
marcati de vicii, chinuiti de patimi sau defecte.
Cea mai impresionanta tehnica de portretizare este reflectarea poliedrica:
Otilia este prezentata ca o rezultanta a mai multor opinii divergente carora li se
adauga propria parere ( autocaracterizarea ). Se contureaza doi poli care o definesc
pe fata: pe de o parte, Felix si Pascalopol releva latura ei pozitiva ( ,, Otilia e foarte
frumoasa, si apoi e culta, talentata “, ,, canta minunat, e o artista “, ,, e o mare
strengarita “ ), iar pe de alta parte Aurica si Aglae redau opinii contradictorii,
insinuante, jignitoare, izvorate din invidie si frustrare ( ,, o destrabalata ca Otilia “ ;
,,Otilia e sireata, cauta numai barbati in varsta, bogati “, ,, n-ar fi rea Otilia daca
n-ar fi falsa “ ). Aceasta tehnica este imbogatita prin autocaracterizarea ce clarifica
parerea fetei despre sine, demonstrand autocunoastere, pragmatism, dar si o nota de
rasfat, datorata capriciilor pe care si-le indeplineste cu sentimentalism: ,, Ah! (...) ce
sentimentala sunt! “, ,, Eu am un temperament nefericit: ma plictisesc repede, sufar
cand sunt contrariata”. Stanica, personaj ipocrit, superficial, are aceeasi atitudine
schimbatoare si nefundamentata in ceea ce o priveste pe Otilia: ,, este o fata foarte
simpatica, dar stiti, educatia ei a fost fatalmente neglijata “, ,, Nostima fata, Otilia
(...) are temperament, stie Pascalopol dupa ce umbla! “.
Caracterizarea indirecta se desprinde din gesturile, limbajul si
vestimentatia Otiliei. Toata atitudinea ei se afla sub semnul incertitudinii; este
spontana, imprevizibila, nonconformista. Pentru acel timp, fata reprezinta conditia
femeii emancipate, deoarece studiaza la Conservator, calatoreste insotita de barbati
care o iubesc ( cu Pascalopol la Paris si cu Felix la Baragan ), isi schimba
vestimentatia dupa moda, in fiecare sezon, dar poate fi considerata un tip feminin
aparte provenit din inalta societate. Ea nu gateste ( din capriciu, intr-o zi, o da la o
parte pe Marina, hotarata sa pregateasca masa, dar se plictiseste in cateva minute ),
nu spala, nu face ordine, dar canta cu pasiune, original, la pian. De aceea, Otilia se
sustrage incadrarii intr-o tipologie, desi majoritatea personajelor din acest roman se
inscriu, in spirit clasic, intr-un anumit tipar ( Costache Giurgiuveanu: avarul; Aurica:
fata batrana; Aglaie: baba absoluta; Stanica: parvenitul ). Comportamentismul
devine altfel un procedeu de caracterizare care completeaza incitant portretul fetei:
,, Parea un fluture alb care se misca usor din aripi “; ,,amesteca o seriozitate
rece,blazata cu cele mai teribile copilarii” ; ,,Otilia aparu pe usa cu coama
manioasa,cu ochii incarcati de fulgere”; ,,chicotind Otilia se napusteste pe scari in
jos”.
Otilia se defineste si prin relatiile pe care le stabileste cu cei din jurul
sau: pe Costache il iubeste ca pe un tata ai ii tolereaza zgarcimea cu toate exagerarile
ei. Il ingrijeste si sufera pentru el cand este bolnav. Moartea lui o dezamageste,ii
strica rosturile,dar fiind o fire insetata de aventura se incurajeaza ca destinul ii ofera
astfel posibilitatea de a fi libera,de a se casatori,de a lua decizii care se potrivesc
temperamentului ei. Cele mai importante relatii sunt acelea stabilite cu Felix si
Pascalopol. Pe tanar il stia de mult timp,se vazusera o data copii si corespondeau de
,, sarbatorile consacrate “. Sunt verisori primari,dar aspectul este trecut cu vederea
si naratorul nu insista asupra legaturii de rudenie, acceptand tacit ca dragostea
ignora sau sfideaza uneori legi omenesti. Felix este ,, un tanar de isprava, frumos,
inteligent” , orfan ca Otilia, cu o situatie materiala buna, hotarat sa-si cladeasca o
cariera stralucita in medicina. El se indragosteste de Otilia pentru ca fata este
cuceritoare prin farmecul fizic si prin personalitate. Manisfestarile lui sunt
adolescentine: nu mai poate dormi, se inchide in camera cu fotografia ei, scrie in
caiete, caligrafic: << Iubesc pe Otilia >>, exercitand ,, sentimentul filial, ramas
nefolosit din princina mortii timpurii a mamei lui “. Ii scrie un bilet de dragoste si
fuge de acasa, fiindca nu primeste raspunsul asteptat. Este gelos pe Pascalopol si
cere mereu dovezi de iubire. Otilia incepe prin a tolera distrata aceste porniri
sentimentale , se joaca cu trairile lui Felix ( ,, Nu-mi esti indiferent, dar acum am
treaba, stai frumos. “ ), dar ajunge si ea sa il iubeasca la fel de mult ( ,, Ochii i se
catifelasera, buzele ii tremurau si primea timidele sarutari ale lui Felix “ ). Fac
planuri de casatorie, dar fata intelege aspecte esentiale ale relatiei lor care le-ar
schimba viitorul si nu i-ar face fericiti : Felix este un student eminent, cu perspective
profesionale impresionante, iar o casnicie la aceasta varsta i-ar limita sansele de a se
implini. Pe de alta parte, Otilia cauta aventura, este dornica sa cunoasca lumea, sa
calatoreasca, sa nu depinda de nimeni si de nimic. Recunoaste, cu o maturitate
incredibila pentru anii ei, ca fetele admira pe oameni ca Felix si merg dupa oameni
ca Stanica ( ,, Daca ai sti ce proaste suntem noi fetele! “ )
Experienta iubirii este urmarita in cadrul acestui triunghi amoros: Otilia-
Felix - Pascalopol. Pe de o parte, Pascalopol manifesta un sentiment matur, profund,
verificat in timp, crescut in fiinta lui odata cu evolutia Otiliei : Nu stie si nici nu il
intereseaza daca o iubeste ca pe o fiica sau ca pe o femeie ( ,, N-am prea stat ca sa
disting ce e patern si ce e viril in dragostea mea “ ) , dar tanara reprezinta tot ceea
ce isi doreste, ,, micul sau viciu sentimental “ . Relatia dintre Otilia si Pascalopol, in
ciuda diferentei de varsta, pare fireasca pentru ca barbatul este rafinat, educat,
generos, atent, protector, iar fata se poarta cu el deschis, spontan, fara restrictie, cu
incredere absoluta.
Iubirea dintre Felix si Otilia se dezvolta doar in planul prezentului, fiind
permanent in atentia naratorului. Gesturile dintre ei sunt firesti, normale pentru
varsta lor, cu sarutari si imbratisari, cu plimbari si sperante, cu visuri legate de un
viitor in doi. Aflati la mosia lui Pascalopol , cei doi tineri au sentimentul ca ,, vor
cadea in cer “, coplesiti de farmecul unei noptii de vara.
Remarcabil este modul in care George Calinescu reuseste sa defineasca
cele doua iubiri pe care le traieste Otilia: Felix o iubeste ,, ca pe o logodnica, ca pe o
mama “, gasind in ea tot ce i-a lipsit in copilarie, iar Pascalopol nu stie daca o
iubeste ,, ca parinte sau ca barbat“. Este evident ca fiecare dintre cei doi ii ofera
altceva , fiecare lupta pentru dragostea ei in alt fel – unul cu tineretea lui, celalalt cu
capacitatea de a-i satisface orice capriciu.
Otilia il alege pana la urma pe Pascolopol, deoarece intelege ca Felix
trebuie sa evolueze profesional, fara a se limita impovorat de o casnicie pe care sa o
regrete mai tarziu. Pleaca la Paris, se casatoreste, incercand sa profite de acei ani de
feminitate aflata in apogeu. Probabil cauta in continuare ,, marele prieten “ ,
aventura, o lume mereu noua care sa nu o plictiseasca, sa nu o plafoneze. Otilia
ramane o enigma, dar amintirea ei rascoleste sufletele celor doi.