Enigma Otiliei - caracterizare

de George Călinescu

Rămasă orfană de mamă, din copilărie, Otilia Mărculescu, fiica celei de a doua soții a
lui Costache Giurgiuveanu, se bucură de afecțiunea și de protecția bătrânului avar, deși acesta
nu o va înfia niciodată.
Otilia este studentă la Conservator, având un temperament de artistă, ceea ce explică
oarecum comportamentul ei exuberant și capricios, pe care îl intuiește Weissmann, prietenul
lui Felix: ,,Otilia trebuie să fie o fată inteligentă”.
Personaj eponim, Otilia reprezintă un ideal de feminitate, tipul ingenuei și al cochetei, dar și
întruparea misterului feminin, fiind un personaj multidimensional, rotund, prezentat în
transformare și care surprinde în permanență. Își împarte afecțiunea între ,,papa”, Pascalopol
și Felix, cu care are în comun vârsta și condiția specială de orfan.
Felix este fiul medicului Iosif Sima și vine la București pentru a studia medicina.
Locuiește în casa lui Costache Giurgiuveanu - un bătrân avar, unchiul și tutorele lui- unde
trăiește iubirea adolescentină pentru Otilia.
O primă secvență semnificativă în conturarea portretului personajului feminin, dar și a
relației Otilia - Felix, o constituie venirea lui Felix – străinul - în casa lui Costache. În acest
moment, se realizează întâiul portret fizic al Otiliei, din perspectiva lui Felix ,,un cap prelung
și tânăr de fată, încărcat cu bucle”, evidențiindu-se și generozitatea fetei care îl scoate pe băiat
din încurcătură, oferindu-i propria odaie în seara sosirii. Tot acum, Aglae îi categorisește, prin
caracterizare directă, ca ,,orfani”. Impulsiv și încă imatur, Felix o idealizează pe Otilia, însă
comportamentul capricios și inconstant al fetei îl derutează. Scriitorul însuși afirmă că ,,Nu
Otilia are o enigmă, ci Felix crede că are”, așa cum Otilia însăși, autocaracterizându-se,
consideră că ,,sunt foarte capricioasă...am un temperament nefericit, mă plictisesc repede”.
Felix rămâne nedumerit, deoarece el iubește dezinteresat și are nevoie de certitudini.
O altă secvență narativă care evidențiază enigma protagonistei, dar și relația ei cu
Felix este cea a ultimei întâlniri dintre ei, înaintea plecării fetei din țară împreună cu
Pascalopol. În această scenă se definesc personalitatea celor doi tineri și atitudinea lor față de
iubire. Otilia, cochetă, consideră că ,,rostul femeii este să placă”, în timp ce Felix crede că
femeia trebuie să ofere sprijin, să fie suport moral în cariera profesională a bărbatului.
Realizând că ar putea fi o piedică în ascensiunea lui Felix, Otilia îl părăsește, alegând să se
căsătorească cu Pascalopol. La rândul lui, Felix se împlinește profesional, devenind un medic
renumit și un profesor universitar și ,,intră, prin soție, într-un cerc de persoane influente”.
Câțiva ani mai târziu, Felix și Pascalopol se întâlnesc, concluzionând că Otilia avea ,,un aer de
platitudine feminină care stingea totul”, respectiv că ,,a fost o fată delicioasă, dar ciudată...o
enigmă”.
Portretul persoanjelor se conturează prin modalități de caracterizare directă, dar - mai
ales- indirectă. Prin tehnica balzaciană a descrierii mediului și a fizionomiei, se evidențiază
portretul protagonistei. Felix descoperă o parte a universului feminin reconstruit din
amestecul de dantele, partituri, parfumuri din camera Otiliei, elemente care îi dezvăluie
tânărului personalitatea exuberantă a fetei.
Prin tehnica detaliului, naratorul omniscient prezintă portretul fizic al lui Felix ,,fața îi
era juvenilă... culoarea măslinie a obrazului” și al Otiliei ,,fața măslinie, cu nasul mic și ochii
foarte albaștri”. Portretul Otiliei este realizat nu numai prin modalități tradiționale de
caracterizare, ci și prin tehnici moderne: comportamentismul și pluriperspectivismul.
Personalitatea Otiliei se reflectă în conștiința personajelor, ceea ce îi alcătuiește un portret
complex și contradictoriu: ,,fe-fetița” (Costache), ,,admirabilă, suspicioasă” (Felix), ,,cu un
temperament de artistă” (Pascalopol), ,,o stricată” (Aglae), ,,deșteaptă” (Stănică). Misterul
protagonistei pare a se ascunde într-o replică pe care Otilia i-o adresează lui Felix: ,,Noi nu
trăim decât cinci-șase ani”. ,,Enigma” fetei rămâne pentru Felix, adolescentul lucid și hotărât,
fin observator al psihologiei umane, de nedezlegat. Cu perseverență, tânărul va ajunge să aibă
o carieră strălucită, înțelegând că banul coordonează destine și că mariajul devine o afacere
profitabilă.
Inteligent și ambițios, Felix este atras irezistibil de Otilia, care întruchipează idealul de
feminitate și prin care a reușit să suplinească nevoia de dragoste maternă: ,,Înțeleg că am găsit
în tine tot ce mi-a lipsit în copilărie”.
Otilia reprezintă pentru Felix mai degrabă o imagine idealizată decât o femeie pe care
o iubește cu adevărat, al cărei mister este generat de trăsăturile contradictorii ale cochetei cu
temperament de artistă și susținut prin tehnicile moderne de portretizare.