CARACTERIZARE – OTILIA MĂRCULESCU

„Enigma Otiliei” de George Călinescu este un roman

realist de tip balzacian, cu elemente moderniste,
aparținând prozei interbelice. De asemenea, este un
roman de dragoste și roman citadin, dar poate fi
considerat și un bildungsroman deoarece se urmărește
maturizarea tânărului Felix Sima, dar și a Otiliei
Mărculescu.
„Enigma Otiliei” aparține realismului prin temă, prin
structura închisă, prin tehnica descrierii în detaliu și prin
realizarea personajelor care sunt tipice în situații tipice.
Titlul inițial al romanului a fost „Părinții Otiliei”, care
reflecta ideea balzaciană a paternității, în sensul că
fiecare dintre personaje determină cumva soarta orfanei
Otilia, ca niște părinți. Autorul schimbă însă titlul din
motive editoriale, punând accentul pe întregul mister
feminin „Enigma este tot acel amestec de luciditate, de
ștrengărie, de onestitate și ușurătate.” (George
Călinescu). Titlul sugerează astfel misterul unei vârste
„Această criză a tinereții lui Felix, pus pentru întâia oară
față în față cu absurditatea sufletului unei fete.” , aceasta
este enigma, susține George Călinescu.
Ca structură, romanul este alcătuit din 20 de capitole,
fiind construit pe mai multe planuri narative, care
urmăresc destinul unor personaje: destinul lui Felix, al
Otiliei și al membrilor familiei Tulea.
Incipitul romanului realist, fixează veridic cadrul
temporal și spațial „Într-o seară, de la începutul lui iulie
1909 pe strada Antim.”. Finalul este închis prin
rezolvarea conflictului, fiind urmat de un epilog.
Incipitul și finalul sunt simetrice prin descrierea străzii
și a casei lui Moș Costache din perspectiva lui Felix, în
momente diferite ale existenței sale : în adolescență
(incipit) și 10 ani mai târziu, după război (final).
Totodată, simetria este dată și de răspunsul lui Moș
Costache la venirea lui Felix, reluat în finalul romanului
„Aici nu stă nimeni.”
Otilia Mărculescu este eroina romanului realist
balzacian „Enigma Otiliei” de George Călinescu. Ea
este cel mai modern personaj al romanului, prezență
complexă, enigmatică, în continua devenire,
reprezentând eternul feminin.
Eroina lui George Călinescu este construită în tiparul
existenței citadine, diferențiindu-se de toate celelalte
personaje. Este fiica celei de-a doua soții a lui Moș
Costache, care, deși o iubește ca pe propriul copil, nu a
înfiat-o de teama surorii sale Aglae. Rămasă orfană de
mamă din copilărie, fata se bucură de afecțiuneaa și
protecția lui Moș Costache și Pascalopol.
Studentă la Conservator, înzestrată cu un temperament
de artistă, Otilia ar putea reprezenta tipul cochetei, fiind
o întruchipare a misterului feminin. Fata are o biografie
romantică și o existență boemă. Spre deosebire de
celelalte personaje feminine din roman, reduse la o
singură trăsătură de caracter, Otilia este un personaj
rotund (clasificarea lui Forster) , multidimensional, care
surprinde și este prezentat în transformare.
Pentru Otilia, experiența primei iubiri are un rol
modelator. Dragostea este un sentiment încântător, dar
fragil, Otilia considerând că acest sentiment s-ar
destrăma sub povara luptei dure pentru existență. Spirit
boem, însuflețit de muzică, de lux, de nostalgia unor
călătorii exotice, eroina nu este gata să aleagă o
existență de privațiuni în numele iubirii. Astfel, fata se
desparte de Felix, rămănând cu Pascalopol, care îi
oferea și asigura o existență liniștită.
Otilia este dublul feminin al autorului, după cum
mărturisește și acesta „Otilia este eroina mea lirică,
proiecția mea în afară, fondul meu de copilărie... .
Flaubertian aș putea spune Otilia c’est moi!” .
Portretul Otiliei se conturează prin modalitățile de
caracterizare directă, dar mai ales indirectă. Prin tehnica
detaliului, naratorul descrie aspecte fizice, accentuând
feminitatea și inocența adolescentei „Fata părea să aibă
18-19 ani, fața măslinie, cu nasul mic și ochii foarte
albaștri, arăta foarte copilăroasă, între multele bucle și
gulerul de dantelă.”.
Eroina este caracterizată prin tehnica modernă a
reflectării poliedrice sau a perspectivelor multiple.
Pentru Giugiuveanu, ea este „fe-fetița, Otilica, scumpa,
iubitoare” , care îi luminează bătrânețea. Pentru Felix,
Otilia este „O fată admirabilă, o fată superioară, pe care
n-o înțelegi.”. Pentru Pascalopol este tânăra
strălucitoare, cu suflet capricios „A fost o fată
delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă.”.
Pentru Stănică e femeia deșteaptă care știe să se
descurce în viață, iar pentru Aglae și Aurica este
„dezmățata ce sucește mințile bărbaților”. Otilia însăși
se caracterizează cu luciditate „Sunt foarte capricioasă,
vreau să fiu liberă.”. Această reflectare în oglinzile
mișcătoare ale conștiinței celorlalți, pulverizează
unitatea personajelor, așa încât Otilia apare ca o ființă
contradictorie, enigmatică.
Procesul devenirii eroinei este urmărit în mod indirect
prin perspectiva faptelor, a comportamentului și a
relațiilor cu celelalte personaje. Comportamentul fetei
este derutant, contradictoriu. Nonconformista
adolescentă este instabilă, capricioasă, luând decizii care
dezarmează. Totuși, sub aparența cochetăriei și a
frivolității, se ascunde ideea că într-o lume a bărbaților,
o fată fără zestre nu-și poate afla un loc acceptabil decât
prin lumina frumuseții, tinereții și sensibiliății.
Principala trăsătură de caracter a Otiliei este
ambiguitatea. O secvență narativă semnificativă pentru
ambiguitatea fetei este aceea în care Otilia recunoaște cu
sinceritate față de Felix, că este o ființă dificilă și se
autocaracterizează astfel „Sunt foarte capricioasă, vreau
să fiu liberă... eu am un temperament nefericit , mă
plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată.”. Cu o
intuiție remarcabilă, Otilia se comportă diferit în
preajma feicărui personaj. Alături de Pascalopol este
copilăroasă și nebunatică, față de Felix manifestă o grijă
tandră și protectoare, este vesele și grijulie cu Moș
Costache, dar ironică și distantă față de familia Tulea.
O altă secvență narativă semnificativă care evidențiază
misterul eroinei este cea a ultimei întâlniri dintre ea și
Felix, înaintea plecării sale cu Pascalopol. Această
scenă este esențială pentru înțelegerea personalității
tinerilor și a atitudinii lor față de iubire. Pentru Felix,
femeia reprezintă un sprijin în carieră, iar Otilia percepe
iubirea în felul aventuros al artistului, cu dăruire și
libertate absolută. Dându-și seama de diferențele dintre
ei, dar și de faptul că ea ar putea reprezenta o piedică în
calea realizării profesionale a lui Felix, Otilia îl
părăsește și alege siguranța căsătoriei cu Pascalopol.
Titlul romanului, focalizat exclusiv asupra eroinei
reliefează tocmai ambiguitatea, misterul feminin,
enigma unei vârste și a vieții însăși „Nu numai Otilia era
o enigmă, ci și destinul însuși.”
În concluzie, Otilia este unul dintre personajele
feminine cele mai complexe din literatura română,
prezență memorabilă, cu un farmec inefabil, amestec de
candoare și rafinament, de copilărie și maturitate, de
inconștiență și luciditate.