Enigma Otiliei

Caracterizarea personajului feminin principal – Otilia Marculescu

Ca romancier, G. Călinescu se înscrie în tradiţia romanului românesc de tip obiectiv,

de inspiraţie socială, reprezentat de Nicolae Filimon şi Liviu Rebreanu, dar se
diferenţiază de aceştia, scriind un roman realist de factură balzaciană, radiografiind
societatea şi caracterele umane.

Publicat în anul 1938, "Enigma Otiliei" este un roman,caracterul acestuia ilustrând mai
multe tipare : clasic şi obiectiv, prin perspectiva narativă, realist, balzacian, prin temă,
veridicitate, personajele "tipice în împrejurări tipice", tehnica detaliului semnificativ
folosită în descrieri, monografic sau social prin aspectele lumii urbane înfăţişate,
interbelic prin perioada în care este încadrat, de sinteză estetică, prezentând şi
elemente atat moderne,cat si romantice.

Personajele realiste sunt tipice, acționând în situaţii tipice, relaţiile ce se

fundamentează între ele evidenţiind tarele societăţii tentaculare, precum obsesia
banului, superficialitatea iubirii sau insecuritatea adolescentină, ultimele două aspecte
ilustrate complex de protagonistă.

Tema relevă caracterul balzacian şi citadin al lucrării. Scriitorul este interesat de

problematica balzaciană, abordând subiecte precum paternitatea şi
moştenirea.Aceasta este o frescă socială întrucât conţine o imagine amplă a societăţii
bucureştene de la începutul secolului al XX-lea şi reprezintă un fundal în cadrul căruia
are loc maturizarea tânărului Felix Sima, care, înainte de a-și putea clădi o carieră,
trăieşte experienţa iubirii şi a relaţiilor de familie (bildungsroman). De asemenea, este
abordată tema iubirii, de factură romantică şi cea a dezagregării personalităţii,
modernă.

Otilia Marculescu este fata din prima căsătorie a celei de-a doua soții a lui Costache
Giurgiuveanu, acesta amânând adoptarea ei după moartea mamei sale. Este respinsă
de clanul Tulea, în ciuda faptului că este indiferentă față de averea lui moș Costache.
Fiind studentă la Conservator, are temperament de artistă, studiază pianul și alege să
citească reviste și cărți franțuzești.

Statutul psihologic al tinerei este marcat de faptul că a rămas orfană și de viața ei în

casa Giurgiuveanu. Aglae o consideră o amenințare în ceea ce privește moștenirea
bătrânului, dar comportamentul frumos al Otiliei rămâne neschimbat față de clanul
familiei Tulea, deși este silită să le facă față atacurilor. Personalitatea ei este în
formare, fiind sensibilă, imprevizibilă, chiar capricioasă; o imagine a misterului
feminin și totodată reprezintă  un ideal de feminitate pentru Felix și Pascalopol.
Statutul moral, oscilația între Felix și Pascalopol, respectiv decizia ei finală, sunt
discutabile. Otilia îl iubește pe Felix, dar îl alege pe moșier motivându-și opțiunea ca
pe o dovadă de altruism, deoarece ea pretinde că nu dorește să stea în calea realizării
profesionale a tânărului „o dragoste nepotrivită pentru marele viitor”. Alege, de altfel,
siguranța și stabilitatea financiară. Este o fire enigmatică, fapt susținut atât de Felix,
cât și de Pascalopol „A fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă”.

Scriitorul însuși justifică misterul personajului feminin prin prisma imaturităţii lui
Felix, atunci când afirmă: „Nu Otilia are o enigmă, ci Felix crede că are. Pentru orice
tânăr de douăzeci de ani, enigmatică va fi în veci fata care îl va respinge, dându-i
dovezi de afecțiune.
Spre deosebire de celelalte personaje feminine din roman, reduse la o trasatura de
caracter, Otilia este un personaj „rotund”, multidimensional, al carui portret este
dominat de generozitate.
O secventa ilustrativa pentru portretizarea personajului principal feminin, dominat de
generozitate este venirea lui Felix Sima in casa unchiului sau, Costache
Ghiurghiuveanu, prezentata in primul capitol al romanului. Intaiul portret fizic al
Otiliei este realizat din perspectiva tanarului: „vazu un cap prelung si tanar de
fata,incarcat cu bucle,cazand pana pe umeri”, care o percepe ca pe o fata incantatoare
intrucat o stia doar din scrisori. Generozitatea fetei este evidentiata prin replica spusa
cu repros: „Dar,papa, e Felix!” atunci cand batranul il refuza pe protagonist, dar si de
gesturile sale: „ii intinde un brat gol si delicat” , il conduce prin camere, il prezinta
scurt, dar cu mandrie celor prezenti: „E Felix!”. Fata reuseste sa ii inspire baiatului
incredere pentru ca „ in trupul subtiratic, cu oase delicate de un stil perfect, era o mare
libertate de miscari, o stapanire desavarsita de femeie”, el reusind sa observe firea
inconsecventa a fetei.

O alta secventa fetei este evidentiata in ultimul capitol,surprinzand atat ultima

intalnire dintre Otilia si Felix Sima, cat si generozitatea acesteia in raport cu celelalte
personaje. După moartea lui Costache Giurgiuveanu, Otilia vine în camera lui Felix
pentru a-i dovedi că îl iubește: „Ca să-ți dau o dovadă că te iubesc, am venit la tine”.
Discuția tinerilor evidențiază raportarea diferită la iubire și că au, implicit, concepții
diferite despre viață: Otilia percepe iubirea în felul aventuros al artistului, cu dăruire și
libertate absolute, în timp ce Felix are despre dragoste păreri romantice și vede în
femeie un sprijin în carieră. Dându-și seama că aceasta ar putea reprezenta o piedică
în împlinirea idealurilor tânărului bărbat, Otilia îl părăsește pe Felix și alege siguranța
căsătoriei cu Pascalopol, dand dovada de maturitate si generozitate. Tot generozitate
manifesta si fata de Aglae si Aurica, carora le donase diverse rochiii si lucruri,
motivandu-si gesturile constant: „ O femeie nu are propriu-zis, nimic, decat rochiile pe
ea.”

Ilustrative pentru constructia personajului principal sunt elementele de structura si

limbaj precum titlul si modalitatile de caracterizare.
Titlul initial „Parintii Otiliei” ilustra ideea balzaciana a paternitatii, punand in evidenta
caracterul de „orfana” al eroinei, dar si tendinta celorlalte personaje de a aparea ca
protectori ai sai. Autorul schimba din motive editoriale titlul, punand in evidenta
trasatura dominanta a Otiliei, misterul feminin. Schimbarea titlului deplaseaza
accentul de la un aspect realist, traditional la tehnica moderna a reflectarii poliedrice
prin care este realizat portretul personajului eponim.

Portretul Otiliei, conturat prin tehnici moderne, se realizeaza mai ales indirect. Acesta
este caracterizata indirect prin comportamentism (fapte, gesturi, replici), gandurile ei
fiind necunoscute cititorului, din cauza perspectivei narative obiective. Aceasta
tehnica este dublata de reflectarea poliedrica a personalitatii Otiliei, in constiinta
celorlalte persoanaje (pluriperspectivismul). Pentru mos Costache, ea este „ fe-fetita”,
pentru Felix, fata „superioara” , pentru Pascalopol, o femeie capricioasa cu un
„ temperament de artista”, pentru Stanica „ o fata desteapta”, pentru colegii lui Felix
„ cea mai eleganta conservatorista si mai mandra”, iar pentru femeile compatimatoare
din familie, o „dezmatata” si o „stricata”.  Felix și Pascalopol o văd în dublă ipostază:
tânărul o privește ce pe o iubită și mamă: „Nici nu știu cum te iubesc, ca pe o
logodnică, ca pe o mamă aș zice”; „ Am găsit în tine tot ce mi-a lipsit în copilărie” , pe
când maturul Leonida Pascalopol o vede ca pe o iubită și fiică „N-aș putea să-ți spun
dacă o iubesc pe Otilia ca părinte sau ca bărbat”. În monologul său, Costache
Giurgiuveanu o asociază cu mama ei „Tot așa era, mândră, ținea la casă… și cânta bine
la pian”. Complexitatea Otiliei este cuprinsa cel mai bine de colegul lui Felix,
Weissmann: „Orice femeie care iubeste un barbat fuge de el, ca sa ramana in amintirea
lui ca o aparitie luminoasa.”

Autorul alege tehnica balzaciană a descrierii mediului și fizionomie, din care se pot
deduce trăsăturile de caracter. În observarea interiorului, Felix descoperă o parte din
personalitatea Otiliei.Dezordinea tinereasca a lucrurilor amestecate in camera ei:
rochii, palarii, pantofi, cutii cu pudre, partituri si parfumuri trimite catre exuberanta
juvenila,catre un univers spiritual al „ascunzisului feminin” dupa cum este numit de
autor.

Prin tehnica detaliului, naratorul omniscient descrie aspecte fizice semnificative în

plan moral: fizionomia, vestimentația, coafura, gesturile, timbrul vocii. De exemplu,
detaliile fizionomice relevă feminitatea și ingenuitatea adolescentei, completand
portretul fizic din primul capitol al romanului „Fata părea să aibă optsprezece-
nouăsprezece ani. Faţa măslinie, cu nasul mic şi ochii foarte albaştri, arăta foarte
copilăroasă între multele bucle și guler, de dantelă. Însă în trupul subțiratic, cu oase
delicate ca de ogar, de un stil pere fără acea slăbiciune suptă şi pătată a Aureliei, era o
mare libertate de mişcări, o stăpânire desăvârșită de femeie.“
Imaginea contradictorie a Otiliei prin descrierea camerei și a portretului ei fizic,
interior dezvăluie preocupările artistice, naturalețea, cochetăria, curiozitatea și
atracția spre nou a tinerei.

Puternicul conflict interior al Otiliei este generat de lipsa afecțiunii materne, mediul
predominant masculin în care trăiește, precum și faptul că se află la granița dintre
adolescență și tinerețe. Eroina este un amestec ciudat de atitudine copilărească și
matură în același timp: aleargă desculță prin iarba din curte, se urcă pe stogurile de fân
din Bărăgan, dar este profund rațională și matură atunci când îi explică lui Felix
motivele pentru care nu se pot căsători „eu am un temperament nefericit: mă
plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată”. Trecerile clare de la o stare la alta sunt
dovezi clare ale zbuciumului său interior, care generază în Otilia o nevoie puternică de
libertate, această necesitate fiind justificarea sa pentru plecarea la Paris cu Pascalopol.
Ea îl alege pe acela care nu-i răpește libertatea și nu-i impune constrângeri, fie ele și de
ordin afectiv, mărturisindu-i lui Felix „ Aș vrea să fug undeva, să zbor. Ce bine de tine
că ești liber. Aș vrea sa fiu băiat”.In epilog, pentru Felix, Otilia isi pierde farmecul,
capatand o platitudine in acest sens.

In concluzie, „Enigma Otiliei” este un roman de profundă critică socială, în cadrul

căruia este construit unul dintre personajele feminine cele mai complexe ale literaturii
noastre, cu un farmec aparte, amestec de candoare și rafinament, de copilărie și
maturitate, de capriciu și devotament, de inconștiență și luciditate.