CARACTERIZARE OTILIA MĂRCULESCU

Otilia este personajul feminin principal al romanului „Enigma Otiliei” și

eponim, deoarece îi dă numele acestuia. Este tipul cochetei („sunt sentimentală”,
„toate femeile sunt superficiale și singurul meu merit e că-mi dau seama de asta”).
Are o prezență complexă și enigmatică, în continuă devenire, se înscrie în „eternul
feminin și în clipă” (Constantin Ciopraga), fiind cel mai modern personaj al
romanului.

George Călinescu afirmă despre Otilia: „[...] în planul poematic Otilia este
eroina mea lirică, proiecția mea în afară, o imagine lunară și feminină [...], e
fondul meu de ingenuitate și copilărie [...]. Eroina este tipizarea mea
fundamentală, în ipostaza feminină. Otilia este oglinda mea de argint”. (George
Călinescu - Esența realismului)

Statutul social al acesteia este incert, ea fiind fata din prima căsătorie a celei
de-a doua soții a lui Costache Giurgiuveanu, acesta amânând adoptarea ei după
moartea mamei sale. Este respinsă de clanul Tulea, în ciuda faptului că este
indiferentă față de averea lui moș Costache. Fiind studentă la Conservator, are
temperament de artistă, studiază pianul și alege să citească reviste și cărți
franțuzești. Biografia eroinei este singulară și enigmatică: este iubită de Moș
Costache, Pascalopol, Felix, dar trăiește drama singurătății și a incertitudinii
viitorului. După ce moare Moș Costache, Aglae o alungă din casă și Otilia acceptă
protecția lui Pascalopol, căruia îi devine soție.

Statutul psihologic al tinerei este marcat de faptul că a rămas orfană, și de

viața ei în casa Giurgiuveanu. Aglae o consideră o amenințare în ceea ce privește
moștenirea bătrânului, dar comportamentul frumos al Otiliei rămâne neschimbat
față de clanul familiei Tulea, deși este silită să le facă față atacurilor. Personalitatea
ei este în formare, fiind sensibilă, imprevizibilă, chiar capricioasă; o imagine a
misterului feminin și, totodată, reprezintă un ideal de feminitate pentru Felix și
Pascalopol.

In ceea ce priveste statutul moral, Otilia este o adolescentă nonconformistă,

capricioasă, instabilă, matură, cu o judecată de mare subtilitate, o intuiție
remarcabilă, frivolă în aparență, cochetă, fascinată de mirajul luxului și exoticului.
Are convingerea fermă că într-o lume a bărbaților, o fată fără zestre își poate afla
un loc acceptabil doar prin lumina frumuseții ei, a tinereții, spiritului și
sensibilității. Otilia se comporta adecvat fiecărei situații, fiecărui om: este
copilăroasă și nebunatică alături de Pascalopol, tandră și protectoare cu Felix,
veselă, grijulie, generoasă cu Moș Costache, ironică și distantă față de clanul
Tulea.

Principala trăsătură a Otiliei, atât la nivel psihologic, cât și la nivel

comportamental este inconsecvența.

O scenă relevantă în acest sens este cea în care Felix intră în camera Otiliei.
Dezordinea îl atrage, conducându-l către un univers spiritual al ascunzișului
feminin. Acest moment marchează începerea unui traseu afectiv sinuos la finalul
căruia cei doi se redescoperă: Felix-matur și Otilia-independentă. Felix nu reușește
să o înțeleagă pe fată, deoarece mintea sa rațională nu poate accepta schimbările
bruște de comportament ale acesteia. Mai mult, dacă Otilia ar fi interpretata
exclusiv pornind de la primele scene ale romanului, prin rochia dantelată, prin
parul buclat, prin camera dezordonată, Otiliei i s-ar potrivi tipul cochetei. Aceasta
își dezvaluie complexitatea pe parcursul acțiunii, în descrierea ei fiind utilizată
tehnica reflectării poliedrice: ea este „fe-fe-fetița cuminte” a lui Moș Costache, o
enigmă și eternul feminin pentru Felix, „o stricată” și „o dezmățată” pentru Aglae,
„o fată cu spirit practic” pentru Stănică.

O altă scenă relevantă este cea în care Felix îi mărturisește, prin intermediul
unei scrisori, Otiliei că o iubește. Pentru că Otilia nu reacționează, Felix fuge de
acasă. Otilia îl caută peste tot și îl găsește în parc, stând pe o bancă încărcată cu
zăpadă. Aceasta discută cu Felix, dar are un comportament la fel de neclar și
misterioas, ceea ce lasă în sufletul lui Felix dezamăgire și suferință când îi spune:
„Ți-am spus eu că nu te iubesc? Nu ți-a zis nimeni că te urăște!”.

Un element de structură relevant pentru construcția personajului îl reprezintă

modalitățile de caracterizare. Acestea sunt multiple, atât directe, cât și indirecte,
atât clasice, cât și moderne.
 Personajul este realizat în manieră modernă prin reflectare poliedrică/ tehnica
oglinzilor paralele și comportamentism (cititorul are acces la psihologia
personajului doar prin faptele, gesturile și replicile sale).

Reflectarea poliedrica presupune caracterizarea directă din perspectiva altor

personaje: Costache o consideră „fe-fetița mea”, Otilica cea scumpă care îi
luminează bătrânețea și singurătatea ; Aglae si Aurica o numesc „orfană”,
„stricată”, „dezmățata ce sucește mințile bărbaților”, „amenințare” ; Pascalopol o
consideră femeie capricioasă, „cu un temperament de artistă”, o percepe ca o
fiica/soție, o tânără strălucitoare, cu un suflet capricios de artistă dezinteresată de
latura practică a vieții, având nevoie să fie protejată ; Felix afirmă că Otilia este
femeia ideală/sora, „iubirea absolută”, „admirabilă”, „o fată superioară pe care n-o
înțeleg” ; iar Stănică consideră că Otilia este „o partidă bună”, „fată faină și
deșteaptă”, care știe să se descurce în viață.

Personajul este caracterizat în mod direct de narator „capul prelung și tțnăr,

încărcat cu bucle, căzând până la umeri”.

Otilia se autocaracterizează „Eu sunt o zăpăcită, nu știu ce vreau”, „sunt

ușuratică, mi-e frică”, „noi, fetele, suntem mediocre și singurul meu merit este
acela că-mi dau seama de asta”.

George Călinescu o definește drept „exuberantă și reflexivă, cultă, nebunatică,

serioasă, furtunoasă, meditativă, muzicantă”.

Comportamentul reiese din caracterizarea indirectă prin fapte si atitudine. Fata

este spontană, debordantă, optimistă, cu bucurie de viață (cântă la pian, aleargă
prin grădină, aleargă cu Felix pe moșia lui Pascalopol etc), da dovadă de candoare
și rafinament, copilărie și maturitate, capriciu și devotament, inconștiență și
luciditate. Insumează toate crizele și contradicțiile, toate neputințele și victoriile
omului modern.

Biografia eroinei este singulară și enigmatică : a rămas orfană, îl are drept tutore pe
Costache Giurgiuveanu, care dorește să o înfieze, dar amțna împlinirea acestei
decizii. Este iubită de moș Costache, Pascalopol, Felix, dar trăiește drama
singurătății și a incertitudinii viitorului. După ce moare moș Costache, Aglae o
alungă din casă și Otilia acceptă protecția lui Pascalopol, căruia îi devine soție