Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creangă

În contextul literaturii universale și al literaturii române, se poate vorbi de unicitatea

lui Creangă, un remarcabil povestitor. Cu siguranță, Creangă are un precursor genial, anume
folclorul românesc, de la care povestitorul împrumută umorul, expresivitatea limbii,
oralitatea, aparenta jovialitate și simplitate, filozofia proverbelor și a zicătorilor.
Cea mai amplă poveste din repertoriul lui Creangă, ,,Povestea lui Harap-Alb” a fost
publicată în revista ,,Convorbiri literare” în 1877, fiind un text ce respectă tiparul narativ al
basmului cu un grad mare de stabilitate, cu formule magice, personaje și situații tipice, cu o
cronologie și o tipologie caracteristice, elemente care susțin încadrarea operei în clasicismul-
realist.Un prim argument ce ilustrează caracterul realist al acestui basm este descrierea
impersonală a cadrului întâmplărilor:„Amu cică era odată...un craiu care avea trei feciori.”Un
al doilea argument, pentru evidențierea viziunii realiste constă în caracterul tipic al
personajelor, protagoniștii fiind lipsți de puteri supranaturale, având trăsături reprezentative
ale personajelor tipologice: Spânul – răufăcătorul, Sfânta Duminică – pedagogul bun.
Basmul reprezintă o specie epică, populară sau cultă, de obicei în proză, în care
personajele, înzestrate cu puteri supranaturale, traversează întâmplări fantastice, forțele
binelui învingându-le pe cele ale răului, pentru afirmarea adevărului și a dreptății. Lumea
basmului este cu totul aparte, o lume supranaturală ce reprezintă categoria estetică a
miraculosului și a fabulosului.
Convenția basmului este acceptată de către cititor, ea fiind a altor legi ale naturii decât
ale lumii reale obiective.
Definiția pe care George Călinescu o dă basmului ,, o oglindire a vieții în moduri
fabuloase”, se caracterizează prin tendința hiperbolizantă și imaginea carnavalească a
lumii ,,pe dos”. Această viziune a lumii ,,pe dos” este exprimată în monologul lui Ochilă ,,văd
iarba cum crește din pământ, copacii cu vârful în jos”. Portretul lui Ochilă pare a fi un portret
satiric (ironic) al scriitorului înzestrat cu darul unic de a vedea lumea altfel ,,vede toate și pe
toți altfel decât vede lumea cealaltă”.
Tema basmului este lupta binelui împotriva răului, din care derivă tema inițierii și a
maturizării treptate a eroului, fapt care determină interpretarea acestei creații ca un ,,basm al
ființei” sau un buildungsroman, în regimul fabulosului. Unul dintre motivele literare este
podul, complex mitologic care, pe vremuri, lega pământul de cer. Un alt motiv literar este
castelul, acesta fiind un ,,simbol al protecției”, ce întruchipează siguranța, ordinea omenească,
ocrotirea în fața primejdiilor. Dacă pădurea reprezintă tărâmul locuit de forțele răului,
labirintul reprezintă drumul spre inițiere. De asemenea, fântâna este simbol al labirintului
întunecat.
O secvență semnificativă, care susține tema principală a basmului, confruntarea dintre
bine și rău, o reprezintă episodul de la fântână, în care spânul îi conferă mezinului identitate
onomastică, numindu-l Harap-Alb, însă îi schimbă și statutul social, mezinul devenind din
stăpân, slugă. Coborârea în fântână poate fi asociată cu coborârea în infern.
O altă secvență se consumă în punctul culminant al basmului, când are loc
reechilibrarea forțelor pozitive și negative. Demascat de fata împăratului Roș, spânul este
pedepsit de calul lui Harap-Alb, în vreme ce Harap-Alb este înviat cu trei smicele de măr
dulce, apă moartă și apă vie, printr-un ritual, de către aceeași fată a împăratului Roș.
Perspectiva narativă este specifică basmului, narațiunea obiectivă, la persoana a III-a,
fiind realizată de un narator omniscient, omniprezent care, în basmul nostru, intervine adesea
prin comentarii, unele adresate interlocutorilor. Naratorul se consideră responsabil numai cu
discursul ,,Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să vă spun povestea și să vă rog să ascultați”. Dintre
tehnicile narative utilizate, remarcăm triplicarea pe care autorul o supralicitează, astfel că
eroul nu are de trecut doar prin trei probe, ci mai multe serii de probe. Perspectiva narativă
obiectivă este completată de multiple comentarii subiective. Aceste completări umoristice,
ironice, lămuritoare, sunt specifice stilului autorului Ion Creangă.
Discursul narativ îmbină original cele trei moduri de expunere. Narațiunea are cea mai
mare pondere, în țesătura epică, redând prin frecvența verbului, înaintarea acțiunii. Aceasta
este completată de dialog, care are, la Creangă, dublu rol - ca în operele dramatice:
dezvoltarea acțiunii și individualizarea personajelor prin detalii specifice, care le
caracterizează. Descrierea, bazată în special pe portretizare, conturează personajele în așa fel
încât să formeze ample reprezentări în mintea cititorului.
Protagonistul basmului, fiul de crai devenit Harap-Alb pe parcursul drumului său
inițiatic, se remarcă prin calitățile sale pe care are ocazia de a le proba de-a lungul întregii
scrieri....(selectiv din caracterizare)
Considerat un buildungsroman, cu subiect fabulos, structurat în modalități de
exprimare realistă, basmul cult „ Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă aduce o viziune
nouă asupra lumii, în care miraculosul și fantasticul sunt estompate în favoarea verosimilității.