Particularități ale unui basm de Ion Creangă

(Harap Alb)

1. Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea basmului într-o tipologie,
orientare tematică:

Opera literară ,,Povestea lui Harap-Alb”, publicată in 1877, scrisă de Ion Creangă,
unul dintre poeții perioadei marilor clasici, este un basm cult, deoarece prezintă conflictul
dintre bine şi rău, încheiat prin victoria binelui, fiind narate întâmplări supranaturale,
fabuloase ale unor personaje împărţite în două categorii, bune şi rele.
Pornind de la elementele basmului popular, Ion Creangă a creat o operă originală
căreia i-a adăugat elemente culte umanizarea fantasticului prin comportamentul eroilor,
dramatizarea acţiunii prin dialog, observaţiile psihologice asupra limbajului, jovialitatea,
mentalitatea gesturilor, erudiţia paremiologică, oralitatea, modalităţi diversificate de
caracterizare a personajului.
2. Ilustrarea temei basmului prin două episoade/citate/secvențe comentate:

Titlul sugerează tema basmului, aceasta fiind maturizarea mezinului craiului, iar ca
motive narative tipice amintim motivul împăratului fără urmaş, motivul superiorității
mezinului, motivul călătoriei, motivul probelor, supunerea prin vicleşug, demascarea
răufăcătorului, pedeapsa, căsătoria, basmul lui Creangă fiind un bildungsroman cu subiect
miraculos.
Un episod semnificat pentru ilustrarea temei este supunerea prin vicleșug, Spânul,
fiind un om viclean, îi întinde eroului o capcană, cerându-i să intre în fântână.
Mezinul, ,,boboc în felul său la trebi de aieste”, cade repede în capcană și se produce astfel
un transfer de identitate, Spânul preluând hainele și identitatea fiului de crai, in timp ce
mezinul era nevoit să se supună răufăcătorului. Este momentul în care fiul de crai este numit
Harap-Alb, o sintagmă oximoronică, pentru că termenul „harap" se referă la o persoană cu
pielea neagră. Harap-Alb este, pe tot parcursul basmului, supus unor probe de inițiere și de
separare a albului de negru, pentru a putea accede la un nivel spiritual superior.
O altă secvență semnificativă pentru temă, dar si pentru viziunea lui Creangă asupra
lumii este cearta dintre adjuvanți în camera încinsă de la Împăratul Roș, pe care Gerilă o
răcise prea tare. Cu această ocazie, zărește importanța lui Gerilă, de care mezinul craiului se
îndoise. Creangă conferă astfel caracter comic fabulosului, dovedind că singura posibilitate
de a scăpa de rău este râsul. Aceste făpturi sunt umanizate și individualizate prin
comportamentul lor, prin felul de a vorbi, prin psihologia lor, care nu diferă substanțial de
cea a personajelor umane din text.
 3. Analiza a două elemente de structură , de compoziție, de limbaj, semnificative:

Fiind un basm, principalul mod de expunere este narațiunea, împletită cu dialogul.

Perspectiva narativă este obiectivă, narațiunea făcându-se la persoana a III-a de către un
narator omniscient, omniprezent şi obiectiv, dar uneori autorul intervine in text pentru
unele comentarii.
Acţiunea operei se desfăşoară linear, succesiunea episoadelor fiind redată prin
înlănţuire. Ca în orice basm, timpul şi spaţiul în care se desfăşoară acţiunea nu sunt
precizate cu exactitate, reperele temporale şi spaţiale fiind vagi,
nedeterminate: ,,odată’’, ,,în vremile acelea’’, ,,într-o ţară îndepărtată’’, ,,la o margine de
pământ’’, spațiul fiind definit prin peisaje și ființe fantastice, precum Pădurea Spânului,
Grădina Ursului, Pădurea Cerbului.
Conflictul dintre bine și rău se încheie prin victoria binelui, al cărei protagonist este
Harap-Alb, eroul fiind ajutat de ființe supranaturale, animale fabuloase sau obiecte magice
în confruntarea lui cu antagonistul, reprezentat de Spân.
Având în vedere aspectele evidenţiate, se poate concluziona că textul lui Creangă
respectă toate trăsăturile specifice basmului cult, fiind una dintre cele mai reuşite creaţii
artistice din literatura română.