”Enigma Otiliei”-George Călinescu

Caracterizareaunui personaj

Personajuleste una dintre instanțele narrative cele mai importante ale textului epic.Este o individualitate
înfățișată după realitate sau rod al ficțiunii.Romanul ”Enigma Otiliei” de George Călinescu propune o galerie de
personaje, reunind un avar, un arivist, o fată bătrână și nenumărați interesați doar de partea materială.

Ca personaj, Otilia Mărculescu nu are o schemă fixă, ea se întregește parcă din mișcarea romanului.Este un
personaj tridimensional, o figură centrală, cu un comportament care te cucerește, te intrigă sau te
revoltă.Aceasta deține o loialitate în mișcări care o face atipică.

Din punct de vedere social, Otilia este fiica celei de-a doua soții a lui moș Costache.Dar bătrânul, deși o iubește,
nu o înfiază, iar fata nu va putea moșteni averea lăsată de mama ei.Studentă la Conservator, cu un temperament
de artistă, Otilia Mărculescu reprezintă în egală măsură frumusețea și misterul feminin.

Statutul psihologic al acesteia este marcat de faptul că, încă de la o vârstă fragedă, ramâne orfană.Odată ajunsă
sub tutela tătălui vitreg, Costache Giurgiuveanu, copila începe să învețe ce înseamnă singurătatea și răutatea
celor din jur, chiar dacă este conștientă de faptul ca tatăl vitreg o iubește.Aceasta este o fire sensibilă, dar și
capricioasă, care își dorește să fie liberă și să facă ceea ce își dorește: să călătorească, să fie admirată.Trăiește cu
teama că femeile îmbătrânesc repede, că au puțini ani să se bucure de tinerețea lor.În plus, Otilia derutează
pentru că oscilează mereu de la o stare la alta.Mai mult, aceasta este conștientă și asumată în ceea ce privește
propriul caracter: ”Eu am un temperament nefericit: mă plictisesc repede, sufăr, când sunt contrariată”, ”sunt
foarte capricioasă, vreau să fiu liberă”.

Moral, este deseori catalogată greșit drept ”stricată”, ”dezmântată”, ”nerușinată” de către mătușa Aglae.Totuși,
Otilia este iubitoare, realistă și nonconformistă în relațiile cu bărbații și nici imorală, precum Georgeta sau
maiacă precum Aurica.

Trăsătura dominantă a Otiliei este însuși caracterul ei capricios, semn al unui temperament vulcanic care o face
brusc să treacă de la o stare la alta.O secvență ilustrativă pentru această trăsătura se găsește în al doilea capitol
al romanului.Trezit din somn a doua zi după ce ajunsese la unchiul său, Felix o întâlnește pe Otilia care îi așează
în brațe o rochie și o serie de mărunțisuri, cerându-i să o urmeze.Însă, atunci când ajung în camera cu pianul,
fata începe să interpreteze un cântec sentimental pe care nu îl finalizează și trece brusc la o melodie clasică,
furtunoasă, ca apoi, la fel de brusc, să se oprească și să-și manifeste dorința de a alerga prin curte.Cele două
secvențe pe care Otilia le cântă la pian surprind conflictul interior al fetei, tumultul ei sufletesc.

O altă secvență ce surprinde această trăsătura este cea din finalul operei.Otilia intră în camera lui Felix și îi
propune acestuia ideea nebunească de a trăi împreună fără a se căsători și de a-și imagina viața plină de aventuri
pe care ar putea-o avea dacă tânărul nu ar fi atât de axat pe formarea unei cariere de succes.În seara respectivă,
Otilia rămâne și doarme în patul lui Felix, însă băiatul, în semn de respect și de iubire (în perspectiva lui) alege
să doarmă pe canapea.A doua zi află că Otilia a plecat la Paris cu Pascalopol, lucru ce l-a sfâșiat pe
Felix.Comportamentul contradictoriul al fetei îl intrigă pe tânărul student, deși gestul acesteia demonstrează
felul ei realist de a se raporta la propriul destin.

Conflictul principal al romanului urmărește destinul clanului familial, alcătuit din familiile înrudite
Giurgiuveanu și Tulea.El se subordonează în jurul istoriei moștenirii, fiind deci dinamizat de un conflict
economic -lupta pentru averea lui Costache a celor din ”clanul Tulea”.De asemenea, tema paternității reliefează
un conflict de ordin moral.Semnificativ pentru construcția personajului Otilia este conflictul erotic aferent
firului epic secundar care ilustrează rivalitatea desfășurată de-a lungul romanului între tânărul Felix și moșierul
Pascalopol, fiind cauzat de dorința amândurora de a o cuceri pe tânăra Otilia.Tânăra are de ales între iubirea
ideală despre care vorbește Felix și viața lipsită de griji pe care ar duce-o lângă Pascalopol.Felix se
îndrăgostește de Otilia și începe să fie gelos pe Pascalopol, care este agreat de domnișoară și, în cele din urmă,
preferat ca soț, deoarece i-a putu oferi fericire iluzorie a Parisului în anii cei mai frumoși ai unei femei, ideal pe
care Otilia i l-a și mărturisit lui Felix.

Pe de altă parte, modalitățile de caracterizare sunt cele specifice textelor epice: directe și indirecte.În opera lui
Călinescu, prin tehnica focalizării, caracterul personajelor se dezvăluie progresiv, pornind de la datele exterioare
ale existenței lor: prezentarea mediului, descrierea locuinței, a camerei, fizionomiei, a gesturilor și
obișnuințelor.În mod direct, naratorul oferă lămuriri despre gradele de rudenie, starea civilă și biografia
persoanelor reunite la începutul romanului, la jocul de table.Caracterele dezvăluite inițial nu evoluează efectiv
pe parcursul romanului, dar trăsăturile se îngroașă prin acumularea detaliilor în caracterizarea indirectă: prin
fapte, gesturi, replici, vestimentație și relații între personaje.În ceea ce privește caracterizarea indirectă a Otiliei,
trăsăturile fetei reies din fapte, având mereu un comportament derutant, fiind capabilă de emoții puternice,
trecând mereu de la o stare la alta, împrăștiată și visătoare uneori, iar alteori dovedind, în mod surprinzător,
luciditate.Pe de altă parte, de-a lungul romanului, Otilia va fi caracterizată în mod direct de către celelalte
personaje.Aceasta este văzută de fiecare personaj cu alți ochi, stârnind contradicții surprinzătoare.Moș Costache
o iubește pe Otilia, el fiind ”papa” care primește de la ea un strop de tinerețe și lumină.Felix o vede ca fiind ”o
fată admirabilă, superioară, pe care n-o înțelege”, în timp ce Pascalopol o privește ca pe o femeie în devenire,
are răbdare cu ea.Aglae o consideră ”o dezmățată” care sucește capul bărbaților, iar Aurica o invidiază și o
urăște pentru succesul ei.Însă, cea mai apropiată de realitate este concepția lui Stănică, care o vede pe Otilia ca
pe o femeie cu ”spirit practic” care știe ce vrea și cum să se descurce în viață.

În fond și la urma urmei, Otilia nu are nicio enigmă de ascuns: are doar o fire de artistă și un temperament
capricios, o dorință de libertate, un suflet care se manifestă cu exuberanță, un amestec de iubre și rațiune, de
inocență și maturitate, de inteligență și în același timp de dispreț față de inteligența feminină.