Varianta 22

Enigma Otiliei - Conditia femeii intr-un text narativ studiat

Fascinati de eternul feminin, prozatorii lumii au incercat sa dezvaluie misterul
femeii. Ca se numeste Matreyi, Ella, Otilia sau Matilda, femeia a devenit subiect de
literatura, subiect de analiza. Disecate, analizate, femeile au ramas mereu o enigma, un
nu stiu cum si-un nu stiu ce, cum ar spune Eminescu.
Aceeasi fascinatie a manifestat-o si George Calinescu in romanul Enigma Otiliei
in care a creat un personaj tulburator, mereu imprevizibil, dilematic, Otilia Marculescu.
Romanul lui Calinescu este o opera de inspiratie sociala, insumand dosare de
existenta ale unor tipuri umane, dar si o opera de problematica morala, un roman de
dragoste si un bildungsroman. Cartea este o sinteza artistica, sinteza estetica in care
realismului de factura balzaciana i se asociaza elemente caracteristice altor modele
estetice, clasicist, romantic, modern.
Tema fundamentala este de natura balzaciana, cartea urmarind existenta unei
societati perfect ancorate intr-un spatiu geografic (Bucurestiul) si intr-o perioada istorica
(inceputul secolului al XX-lea). Aceasta tema fundamentala se dezvolta in trei arii
tematice: tema mostenirii, a paternitatii si cea a iubirii.
Structura romanului insumeaza trei planuri: planul epic principal care urmareste
destinul clanului familial, planul povestii de iubire dintre Felix si Otilia si planul cadru.
Primul plan se ordoneaza in jurul istoriei unei mosteniri, fiind deci dinamizat de un
conflict economic. Tema paternitatii, dezvoltata tot in acest plan, realizeaza un conflict
moral. In cel de al doilea plan conflictul este de natura psihologica, Otilia fiind pusa in
situatia de a alege intre pasiune (Felix) si ratiune (Pascalopol). In ultimul plan se dezvolta
tema parvenirii, deci conflictul este de ordin moral.
Compozitia romanului este clasica: cele douazeci de capitole se succed
cronologic. Axa unui timp obiectiv derulat lent la inceput, apoi intr-un ritm tot mai
accelerat, este marcata obsesiv prin sintagme temporale cu care debuteaza majoritatea
capitolelor. Principiul simetriei si al circularitatii, care guverneaza intrarea si iesirea in si
din universul cartii sunt evidentiate in secventele cu care se deschide si se sfarseste
romanul: Aici nu sta nimeni.
Personajul ce leaga planurile cartii este Otilia Marculescu, imagine a eternului
feminin. Amestec de inocenta si maturitate, de iubire si ratiune, detasata de planul
material al existentei, dar ravnind la haine de lux, inteligenta, dar dispretuind inteligenta
feminina, Otilia, fiica celei de-a doua sotii a lui Costache Giurgiuveanu, este cel mai
spectaculos personaj al romanului.
Iubita de papa, de tanarul Felix care-i infioara corzile inimii, ocrotita de
Pascalopol, ale carui sentimente paterne sunt semne de intrebare, urata de rudele
apropiate, clanul tulea, ca o eventuala rivala la mostenirea averii, Otilia traieste drama
singuratatii, viitorul ei fiind ambiguu, departe de multvisata fericire.
Naratorul, prin caracterizare directa, o prezinta inca de la inceput, ca pe o fiinta a
contrariilor, trasatura ce se reflecta chiar in portret: fata are ten masliniu, ochi foarte
albastri, e copilaroasa, dar are stapanire desavarsita de femeie. Autocaracterizarea poate
sa deruteze cititorul si mai mult, pentru ca afirmatia eu sunt o zapacita, nu stiu ce vreau
va fi contrazisa de fapte si de nenumaratele ei judecati profunde. Otilia este o buna

cunoscatoare a vietii, fortata de rautatea Aglaiei sa lupte de timpuriu cu vicisitudinile ei.

Cel mai interesant efect il au caracterizarile facute de alte personaje, deoarece parerile
sunt de multe ori diametral opuse. Va rezulta un portret intre oglinzi paralele,
pluriperspectivismul, care accentueaza si mai mult ambiguitatea personajului. Felix o
considera frumoasa, inteligenta, altruista si talentata. Pascalopol vede in Otilia aceleasi
calitati si o priveste si ca pe un copil si ca pe o femeie. Weissmann o pretuieste pentru
eleganta si frumusete, dar ii vede si trasaturile adanci: O femeie care iubeste un barbat
fuge de el ca sa ramana in amintirea lui ca o aparitie luminoasa. Domnisoasa Otilia
trebuie sa fie o fata foarte inteligenta.. Costache o crede inca un copil, iar Aglaie ii
inoculeaza de timpuriu complexul orfanului si o considera vicleana si interesata de averea
batranului. Ca si mama ei, Aurica crede ca Otilia e sireata si femeie usoara. Stanica ii
apreciaza calitatile dar considera ca Otilia face totul din pragmatism.
Caracterizarea indirecta este si mai bogata bazandu-se in special pe
comportamentism si pe limbaj. Prin tehnica moderna a comportamentismului
ambiguitatea personajului creste. Cititorul vede personajul miscandu-se, dar nu are acces
decat la acele ganduri ale eroinei pe care ea consimte sa le martusireasca. Se creeaza
astfel in jurul personajului o aura usor misterioasa, mai ales pentru ca fata are un
comportament care deruteaza. Ea se poarta ca un om liber, netinand cont de reguli
exterioare. Se apuca de curatenie, dar lasa totul balta ca sa mearga desculta prin iarba,
dupa ce si-a scos ciorapii in fata lui Felix.
Felix este de la inceput tulburat de comportamentul neconventional si imprevizibil
al Otiliei, capabila de gesturi cand materne, de o seriozitate rece, cand extrem de
familiare, neincorsetate de tabuuri morale, situate la granita dintre actul copilaresc si
senzualism. Deruta lui Felix este cu atat mai mare cu cat se indragosteste de Otilia si fata
pare ca il iubeste. Confidentele pe care i le face si micile atentii sunt semne incontestabile
de iubire. Pe de alta parte Otilia arata acelasi interes si fata de Pascalopol. Tanarul Felix ii
cere o explicatie, fata prin raspunsul ei il deruteaza si mai mult. Pleaca la Paris cu
Pascalopol, dupa care isi reia viata ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Opiniile ei despre
femei ii justifica in mare masura faptele: o femeie ignorata de un barbat e un monstru.
Singura noastra forma de inteligenta (...) e sa nu pierdem cei cativa ani de existenta..
Observatia tradeaza o clarviziune de femeie matura, cu forta de a privi adevarul in fata.
Comportamentul fetei te cucereste, te intriga sau te revolta: capabila de emotii puternice
trece brusc de la o stare la alta, ia hotarari care dezarmeaza, este in acelasi timp
copilaroasa si matura, vesnic mistuita de neastampar, capabila de judecati profunde,
frivola numai in aparenta. Faptele o dezvalui altruista, grijulie fata de cei apropiati (nu
vrea sa franeze cariera lui Felix) si chiar fata de adversari (ii daruieste pianul Auricai).
In lungile ei convorbiri cu sinele Otilia si-a descoperit desigur drumul in viata si
cauta sa-l urmeze. Gandurile personajului, insa, nu sunt redate si personajul ramane o
enigma, enigma eternului feminin. Ea poarta o masca dincolo de care nu trece nimeni. La
inceputul relatiei lor Felix recunoaste: Pentru mine, Otilia, ai inceput sa devii o
enigma.. In epilog, insa, vazand femeia din fotografie, lipsita de stralucire, frumoasa
gen actrita intretinuta, Felix are suficienta sa creada ca a inteles-o, ca a penetrat masca.
Faptul ca o judeca doar dupa imaginea din fotografie este limitativ, iar comparatia cu
actrita trimite tot la ideea de masca. Singurul care a inteles-o cu adevarat, singurul care a
realizat imposibilitatea patrunderii eternului feminin, este Pascalopol care conchide:
Pentru mine e o enigma..

Prin Otilia Calinescu a creat nu numai imaginea eternului feminin, ci si imaginea

omului in general, caruia nu-i poti cunoaste intregul, un personaj complex pe care nu-l
poti inchide in cusca cercetarii. Cuvintele lui Calinescu capata astfel sens: Flauberdizand
as putea spune ca Otilia sunt eu.. Otilia reprezinta o lume si traieste desigur in fiecare
dintre noi.