Personajul feminin romantic și realist în proza românească a secolului al

XIX-lea

Cuprins
Introducere
Capitolul 1. Contextul istoric și literar
1.1 Feminismul în secolul al XIX-lea
1.2 Romantismul și realismul
1.3 Conceptul de personaj(evoluția, tipologii, modalități de individualizare)
Capitolul 2. Femeia în literatura română de factură romantică
2.1 Personaje feminine în nuvelistica românească
2.2 Personaje feminime în romanele româneşti
Capitolul 3. Femeia în literatura română de factură realistă
3.1 Personaje feminine în nuvelistica românească
3.2 Personaje feminime în romanele româneşti
Concluzii
Bibliografia
Introducere
Actualitatea şi importanţa temei.

Femeia și bărbatul deseori sunt luați împreună, câte o parte a unui întreg. Fiecare parte
reprezentând, prin modul de a fi o construcție aparte. Din cele mai vechi timpuri, deși la prima
vedere femeia este egală bărbatului, aceasta este văzută dintr-o altă perspectivă. Toate domeniile
au încercat să ofere o imagine a femeii, să îi contureze existența. Marii pictori ai lumii şi-au
manifestat admiraţia faţă de femeie, importante în acest sens fiind: „Gioconda” lui Leonardo da
Vinci, „Venus din Urbio” şi „Amor sacru şi amor profan” ale lui Tizziano, „Cele trei graţii” de
Rubens, „Olimpia” lui Manet şi nu în ultimul rând „Domnişoarele din Avignon”, pictură
realizată de Pablo Picasso.

Femeia, drept termen, reprezintă una dintre cele mai controversate și discutate pe parcursul
istoriei. Grație felului de a fi, ea devine

Scopul şi obiectivele propuse în teză. Scopul acestei teze de licență este de a analiza
personajele feminine romantice și realiste din proza românească a secolului al XIX-lea, cu
scopul de a evidenția diferențele și asemănările dintre cele două curente literare.

În acest sens, teza propune următoarele obiective:

- să analizăm contextul istoric și literar în care au apărut personajele feminine în literatura

română a secolului al XIX-lea.

- să indentificăm trăsăturilor comune ale personajelor feminine romantice din proza românească
a secolului al XIX-lea, precum și analiza modului în care acestea au fost prezentate în literatură.

- să indentificăm trăsăturilor comune ale personajelor feminine realiste din proza românească a
secolului al XIX-lea, precum și analiza modului în care acestea au fost prezentate în literatură.

- să analizăm diferențelor și asemănărilor dintre personajele feminine romantice și realiste din

proza românească a secolului al XIX-lea.

-să evaluăm influenței mișcărilor literare romantice și realiste asupra reprezentării personajelor
feminine în literatura română a secolului al XIX-lea.

În concluzie, această teză de licență va oferi o perspectivă asupra modului în care personajele
feminine au fost reprezentate în literatura română a secolului al XIX-lea, evidențiind importanța
și relevanța acestor reprezentări și impactul lor asupra culturii și societății românești de astăzi.
Gradul de investigaţie a temei. Fundametarea teoretico- științifică a lucrării noastre se bazează
pe mai multe lucrări importante aparținând unor specialiști în domeniul
Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al lucrării. Pentru a oferi o documentare amplă
despre tema lucrării am utilizat metoda
Rezumatul tezei.
Capitolul I
Capitolul II
Capitolul III

Feminismul în sec 19
Femei, onoare si pacat in Valahia secolului al XIX-lea de Nicoleta Roman
Viața femeii din secolul al XIX-lea era nesemnificativă, promovându-se doar rolul ei de soție al
unui bărbat sau mamă a unor copii, și nicidecum un rol privelegiat în societate drept o
personalitate cu drepturi.

Majoritatea cărților ce tratează acestă perioadă va avea măcar un capitol dedicat valorilor
occindentale care se formau pe premiza libertății și egalității între toți oamenii. Dar aceasta fiind
doar o cortină, partea din față, a ceea ce drepturi avea femeia. Acestea nu intrau la
categoria ,,oameni''. În general femeile erau judecate bazându-se pe o axă, care se plimba de la
virtute la păcat. Singurul mod în care erau privite femeile era cât de gospodine și cât de bune
mame sau soții sunt. Referindu-ne la judecata femeii, acesta era priviă doar din perspectiva
bărbatului, de exemplu, dacă un bărbat și-a înșelat soția, femeia cu care a înșelat era considerată
vinovată. Societatea vedea în femeie doar un ,,instrument'' bine mânuit de bărbat.

Unele dintre femei doreau să demonstreze că ele trebuie tratate la egal cu bărbații, de exemplu pe
acea vreme lumea considera că e înjositor să te ocupi de o tipografie dacă te tragi dintr-un neam
boieresc, deci bărbații de la vârful societății evitau aceste funcții. Astfel nevestele boierilor
profitau de acestă ocazie, ocupându-se de traduceri. Prima traducere realizată de o româncă apare
în 1835, când Catinca Sâmboteanca traduce opera lui France-Albert René ,,Diavolul- șchiopul''.

Rezultat al acestei munci colosale a fost privirea dintr-o altă perspectivă a femeii privită de elita
intelectuală a țării.

Femeile erau împărțite în două categorii. Primei categorii aparțineau femeile mondene, soții de
burghezi, boieri. Ideile acestora erau departe de a deveni o forță activă în societate, deși dețineau
un strop de putere.

La polul opus, cealaltă categorie, apare femeia de rând, țăranca. Activitatea ei zilnică consta în
lucrul la câmp, prin gospodărie sau mergând să-și vândă produsele la oraș, precum o vedem
pe ,,Mara'' din romanul omonim de Ioan Slavici.

Un rol esențial într-o comunitate îl avea bierica, care și acesta la rândul ei, privea femeia ca o
păcătoasă, ce trebuie zilnic să-și inspășească greșelile.

Părea că văduvele erau ,,salvate'' din sclavia bărbatului, dar era opusul acestui fapt. Acestea
rămâneau a fi proprietatea bărbatului chiar și după moartea lui.