DRAMA TARANULUI ROMAN

Pn la apariia romanului modern n literatura romn, una dintre temele

dominante este cea rural, prezentarea lumii satului romnesc, fie n maniera
idilic (Duiliu Zamfirescu), fie n manier realist (I. Slavici, L. Rebreanu).
ntr-o ar n care civilizaia tradiional, arhaic, a dominat secole de-a rndul,
figura ranului a reprezentat o surs de inspiraie major. Ioan Slavici, Mihail
Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Marin Preda sunt scriitorii care ofer reperele unei
tradiii solide n evoluia prozei romneti de inspiraie rural. n romanul Ion
al lui Liviu Rebreanu, este prezentat drama unui ran ardelean care triete
ntr-o societate pentru care pamntul e, mai mult dect un mijloc de subzisten,
un criteriu al valorii individuale. Condiia ranului, ilustrat n romanul Ion,
i gsete o replic peste timp n romanul Moromeii, al lui Marin Preda.
Naturii primare, tumultuoase, a lui Ion i se opune Ilie Moromete, cel din urm
ran, aa cum l-a numit Nicolae Manolescu, fire histrionic i contemplativ
care nu mai lupt pentru a stpni spaial, ci pentru a scpa de teroarea
timpului.
Satul lui Marin Preda din primul volum este un univers nchis,
refractar la noul ce vine dinafar i urmnd ritmurile eterne ale naturii, ciclurile
biologice.
Romanul Moromeii, de Marin Preda, a crui originalitate st fr
ndoial n noua viziune asupra lumii rurale, prezint povestea unei familii de
rani din Cmpia Dunrii, ce cunoate, de-a lungul unui sfert de secol, o
adnca
i
mai
ales
simbolic
destramare.
Ilie Moromete este unul dintre cele mai fascinante personaje din
literatura noastr. Destinul su ilustreaz o tem fundamental, i anume
dispariia clasei rneti. Caracter puternic, natur complex, inteligen
nativ, Ilie Moromete (al crui prototip este Tudor Calarau, tatl autorului)
simbolizeaz lumea rneasc i valorile ei durabile. El este, n acelai
timp,singurul ran filozof din literatura romn, frmntrile sale despre
soarta ranilor dependeni de roadele pmntului, de vreme i de Dumnezeu,
fiind relevante pentru firea sa reflexiv. El este un om raional n ceea ce
priveste atitudinea sa fa de pmnt. Spre deosebire de Ion al lui Rebreanu,
care era dominat de instinctul de posesiune, lcomia pentru pmnt, Moromete
nu este sclavul mbogirii, ci pmntul constituie pentru el simbolul libertii
materiale i spirituale. Spre deosebire de ceilali rani, Moromete nu are nimic
de fcut atunci cand vecinii si sunt n cas muncind, fiind preocupai de
problema supravieuirii.Marin Preda face din ranul Moromete un individ
1

cu o via psihologic normal, apt prin aceasta de a deveni un erou de

proz modern, el creeaz un ran inteligent, n msur s contientizeze,
n modul su, dramele existenei i ale clasei sociale din care face parte.
Pentru a analiza acest personaj complex, trebuie observat contextul
social n care se petrece aciunea romanului. Nicolae Manolescu se ntreab
daca Ilie Moromete Nu cumva este el nsui, n raport cu ceilali protagoniti,
un <>, o excepie, un fel de ultim mohican al acestei filozofii de via de care sa legat perpetuarea vechilor valori ale satului romnesc? Hotrt
lucru, Moromete este <>, n acest roman al deruralizrii satului. Ruptura se
explic tocmai prin schimbarea condiiilor sociale. Colectivitatea din <> era
relativ omogen, ca i aceea din <>, posednd structuri sociale stabile. Exist
diferene i ntre lumea n care triete Moromete i satul lui Rebreanu, descris
n romanul Ion; astfel, relaiile tradiionale au fost nlocuite aproape n
totalitate de cele capitaliste, n ceea ce privete primul volum, i de ctre cele
socialiste, n cel de-al doilea volum.. n acest context, o tranziie att de
brutal i de rapid, ntr-un interval de timp att de scurt, ca aceea care se afl
n centrul Moromeilor, provoac destrmarea valorilor stabilite i o anume
nencredere fireasc n valorile noi (N. Manolescu Arca lui Noe).
Schimbrile la care este supus satul romnesc n aceast perioad pot
fi observate analiznd cele dou volume ale romanului; astfel, primul volum
nfieaz lumea tatlui, cu aparenele ei de stabilitate i ordine, cu senintatea
ei ce se apr de lovituri, n timp ce al doilea volum contureaz lumea fiilor,
neaezat i tulbure, n care irump la suprafa fore istorice, obscure,
necanalizate i primejdioase. Munca nu mai constituie pentru ranii lui Preda
o plcere i agricultura nu mai formeaz, ca pentru predecesori, imensul
centru de greutate al vieii lor (Valeriu Cristea). Din punct de vedere
sociologic, fenomenul moromeian reflect procesul ndelungat, dar inexorabil,
al deruralizrii satului prin atragerea lui treptat n orbita industrializrii i al
civilizaiei
urbane.
(Valeriu
Cristea).
n urma tutror schimbrilor suferite de ctre satul romnesc, s-a
schimbat i relaia omului cu pamntul; aceast relaie a fost desacralizat.
n primul volum, naintea celui de-al Doilea Rzboi Mondial, ranul este
proprietar de pamnt, iar viaa economic rneasc se bazeaz pe
valorificarea prin comer a produselor obinute de pe
urma
acestuia. Moromete rmne, n ciuda tuturor acestor factori, fidel valorilor
sale, nenelegnd mult vreme necestitatea acestei negustorii, pe care o
dispreuiete. Moromete rmne un nostalgic aprtor al ordinii vechi.
2

Valorile de schimb au luat locul peste tot valorilor de ntrebuinare,

dar Moromete pstreaz n sinea sa regretul dup celelalte. (Nicolae
Manolescu). Condiia ranului se schimb n cel de-al doilea volum, care
prezint situaia ranului dup cel de-al Doilea Rzboi Mondial; acesta este un
ran desproprietrit; instaurarea regimului comunist a adus cu sine
colectivizarea, un proces violent care a produs multe traume. n ciuda acestei
aciuni de remodelare a unei lumi vaste, de mult i solid stabilite, sub
influena puternic i crescnd, de gigantic magnet, a societii
industriale., Moromete i pstreaz valorile intacte pe parcursul ntregului
roman. El va avea intotdeauna aceleai principii, indiferent de situaia n care
va fi pus i de vremurile n care va tri. Relevant n acest sens este afirmaia
autorului romanului, Marin Preda, n lucrarea sa Creaie i moral : Prerea
mea e c un ran, chiar dac ajunge doctor n filozofie, tot ran rmne. Ideea
de familie, de pild, va fi la el aceeai cu a unui ran. Despre dragoste va gndi
tot ca prinii si, despre cinste i demnitate va avea aceleai reprezentri, ntrun cuvnt concepia sa despre lume [] va fi una rneasc. Nu va exista
manifestare a vieii lui, poate chiar cotidiene, pe care el s n-o judece cu ochii
cu care a vzut odat o lume pe deplin format, cu metafizica ei

Alexandru Lapusneanu
Costache Negruzzi

Nuvela Alexandru Lapusneanu de Costache Negruzzi a aparut in primul

numar al "Daciei literare" in 1840 fiind elogiata si de Mihai Kogalniceanu in
introductia sa. Criticul constata ca acest text reprezinta un model pentru nuvela
de inspiratie istorica. Desigur exista si elemente fictionale desi autorul are in
vedere un fragment din Isoria Nationala si anume cea de-a doua domnie la
tronul Moldovei al lui Alexandru Lapusneanu. De altfel accentul cade asupra
acestui personaj ce devine protagonistul nuvelei. Textul presupune si alte
trasaturi ale acestei specii cum ar fi existenta unui singur fir narativ, a unui
conflict unic centrat insistandu-se asupra unui personaj. Aceasta ultima
caracteristica este vizibila chiar din titlul textului.
Referinta istorica este preluata din cronicile lui Grigore Ureche si Miron
Costin. Din "Letopisetul Tarii Moldovei" al lui Grigore Ureche, Negruzzi preia
cele patru motto-uri ce functioneaza ca titluri de capitole. De asemenea scena
uciderii celor 47 de boieri si cea a mortii lui Lapusneanu se regasesc tot in
cronica lui Ureche.
Din Letopisetul lui Miron Costin, Negruzzi are in vedere scena uciderii
boierului Batiste Veveli in timpul domniei lui Alexandru Ilias. Scriitorul
schimba insa numele boierului al celui lui Motoc situand evenimentul in vremea
domniei lui Alexandru Lapusneanu. Desi nuvela este realista intrucat se refera
la trecutul istoric, se remarca si fictiunea in Solein Noir (Soarele Negru) Julia
Kristana sesizeaza ca orice text incadrabil literaturii presupune si fictiunea. Intradevar boierii Motoc, Spancioc si Stroici sunt atestati istorici insa vor fi
executati la Vlav in Polonia inaintea celei de-a doua domnii lui Lapusneanu.
Scriitorul pare constient de propria-i fictiune chiar prin crearea imaginii
cinice si sangeroase a domnitorului astfel intr-una din scrisorile din volumul
"Negru pe alb" intitulata "Ochire retrospectiva", Negruzzi demonstreaza ca
faptele crude ale domnitorului erau perfect explicabile in acea perioada cand
multe dintre framantarile interne din Moldova se datorau tradarii din partea
boierilor. Intentia autorului este de a creea prin Lapusneanu un personaj
romantic creat chiar prin contraste puternice. In studiul "Clasicism, romantism,
baroc", George Calinescu sesizaza ca spre deosebire de personajul clasic definit
generic prin normalitate cel romantic este dominat de anormalitate, cinismul,
dorinta razbunarii, fascinatia pentru macabru, inteligenta deosebita, abilitatea
politica, capacitatea de a se disimila sunt cateva dintre trasaturile ce fac din
Alexandru Lapusneanu un personaj exceptional(deosebit), romantic. Alte
elemente romantice sunt antiteza dintre Alexandru Lapusneanu si doamna
Ruxandra. Interesul pentru istoria nationala, detaliile vestimentare ce contribuie
la creearea culorii epocii, destinul neobisnuit al personajului care din stolnic
devine domnitor al Moldovei fiind apoi ucis chiar de cei care se temeau de el si
4

nu in ultimul rand scenele iesite din comun.

In studiul lui George Calinescu, citat anterior demonstreaza faptul ca in
literatura romana n-au existat curente literare intr-o forma pura. In acest context
se intelege de ce o nuvela romanica asa cum este "Alexandru Lapusneanu"
implica in acelas timp elemente realiste dar si influiente clasice. Tocmai
rigurozitatea nuvelei prin impartirea in patru capitole in care actiunea este
urmarita literar conform momentelor subiectelor este o dovada a influientei de
ordin clasic. Nu intamplator modelul arhitecural vizibil in aceasta nuvela va fi
preluat de catre Alexandru Odobescu in crearea nuvelelor sale istorice "Doamna
Chiajna" si "Mihnea Voda cel Rau".
Evenimentele marite sunt expuse intr-o ordine cronologica iar cele patru
parti corespund momentului subiectului. Primul capitol precedat de motto-ul
"daca voi nu ma vreti eu va vreu" echivaleaza cu expozitiunea si cuprinde
dorinta lui Alexandru Lapusneanu de a recastiga tronul Moldovei cu orice pret.
El primeste solia celor patru boieri Motoc, Spancioc, Stroici si Veverita. Acestia
incearca sa-l convinga sa renunte la tronul Moldovei in favoarea lui Stefan
Tonisa. Raportul de superioritate va trece de partea lui Alexandru Lapusneanu
care va conduce intregul dialog. El dovedeste inteligenta, ironie dar si abilitatea
politica, gesturile sale si fizionomia anticipeaza scenele de cruzime de mai
tarziu "radea;muschii i se suceau in rasul acesta si ochii lui cosma clipeau". In
timp ce Spancioc si Stroici isi pastreaza demnitatea si nu se lasa convinsi de
Alexandru Lapusneanu, Motoc isi ofera serviciile.El reprezinta tipul boierului
intrigant, lingusitor, crezand ca aparenta sa umilita il va determina pe
Lapusneanu odata ajuns la tron sa-i ofere protectie. Totusi viitorul domnitor
intuieste viclenia lui Motoc si la randul sau se disimuleaza, el ii promite ca nu-l
va ucide pe Motoc tocmai pentru a-l scapa de "blastamurile norodului". Se
contureaza inca de acum planul lui Lapusneanu de a se folosi de Motoc in asa
fel incat poporul sa-l considere numai pe acesta vinovat.
Partea a doua intitulata "Ai sa dai sama Doamna!" se identifica intrigii si
reprezinta advertismentul adresat Doamnei Ruxanda de catre vaduvele boierilor
ucisi de Alexandru Lapusneanu. Intre Doamna Ruxanda si sotul ei este o reala
opozitie reiesand inca o data latura romantica a textului. In timp ce Alexandru
Lapusneanu este un adevarat tiran gasind o satisfactie personala in sangele pe
care-l varsa. Doamna Ruxanda este un personaj eminamente pozitiv,
principalele ei trasaturi sunt blandetea, bunatatea, milostenia, puritatea. Ceea ce
face din ea un personaj angelic, ea nu reuseste sa-si convinga sotul sa renunte la
crima ba dimpotriva acesta se simte provocat promitandu-i ca ii va da "un leac
de frica".
In capitolul al treilea precedat de motto-ul "Capul lui Motoc vrem..."
actiunea atinge punctul culminant prin doua scene macabre: macelarirea celor
47 de boieri si linsarea lui Motoc catre multimea razvratita.
La inceputul aceste parti, Lapusneanu este un excelent actor reusind sa ii
convinga pe boieri sa participe la ospatul dat de el in cinstea lor. Discursul pe
5

care-l tine boierilor in fata bisericii de ziua Sf. Ion are rolul de a-i determina pe
acestia sa creada ca Lapusneanu i-a iertat pentru tradarile din trecut. Inainte de a
le tine acest discurs domnitorul se inchina pios la icoane, saruta moastele Sf Ion,
dorind sa para ca intr-adevar varsarile de sange de pana atunci totusi naratorul
omniscient de cateva indicii la nivelul discursului care anticipeaza evenimentele
ulterioare. Astfel atunci cand saruta moastele Sf Ion, rala acesteia "ar fi tresarit".
Pentru a castiga increderea boierilor care inca se temeau de ei da citate
biblice dovedindu-si activitatea de a se disimula. Singurii care nu cred in
schimbarea intentiei domnitorului sunt boierii Spancioc si Stroici care vor
reaparea si la sfarsitul textului.
La ospatul domnitorului vor veni 47 de boieri insotiti de slugile lor. O
data intrati in curtea domneasca, ei observa ca portile se inchid in urma lor si
nimeni nu mai pote iesi. Desi se simt prinsi ca intr-o capcana, inca nu intuiesc
tragedia ce ii asteapta. Scenauciderii lor e cea mai dramatica din tot textul. Dupa
ce se ospateaza cu mancare si vin, Lapusneanu ordona lefeciilor sai, omorarea
celor 47 de boieri. Domnitorul e in aceasta situatie regizorul si spectatorul
masacrului boierilor. El contempland razand scena, ceea ce dovedeste
patalogicul acestui personaj. Motoc la randul sau, dorind sa faca pe plac
domnitorului, incearca si el sa rada, insa adevarata traire o deconspira naratorul
omniscient care ii preia gandurile:"Simtea parul zbarlindu-se pe cap si dintii sai
clantanind". Motoc va fi si el sacrificat, dar Lapusneanu isi respecta
promisiunea data la inceput. Intr-adevar Motoc nu va muri lovit de sabia
domnitorului, ci va fi dat pe mana multimii razvratite. Taranii il vor linsa
razbunandu-se pe el pentru toate faradelegile indurerate de fapt din partea
domnitorului astfel, Alexandru Lapusneanu rauseste sa para in fata narodului un
domnitor bun, indreptand ura acestuia spre Motoc.
In capitolul al patrulea intitulat "De ma voi scula, spre multi am sa popesc
si eu" e prezentat deznodamantul nuvelei. Replica domnitorului ce apare ca
motto se refera la amenintarea acestuia adresata boierilor care indraznisera sa-l
calugareasca incercand sa-i indeplineasca dorinta. In timpul delirilor,
Lapusneanu doreste sa devina popa, insa intr-un moment de luciditate vrea sa se
razbune pe mitropolitul Teofan, pe doamna Ruxanda si chiar si pe copilul ei.
Datorita dragostei materne, doamna Ruxanda se lasa convinsa de mitropolitul
Terofan si boierii Spancioc si Stroici sa devina complice la otravirea sotului ei.
Cei care vor grabi moartea in chinurile a lui Lapusneanu sunt Spancioc si
Stroici care toarna pe buzele domnitorului ultimelor picaturi de otrava.
Exista si elemente naturaliste vizibile in imaginea spasmelor agoniei lui
Lapusneanu:"Spuma facea la gura, dintii ei scrasneau si ochii sai sangerati se
holbasera.:

POVESTEA CU CUCOUL ROU

6

De o savoare deosebita este romanul Povestea cu cocosul rosu, in care textul se

prezinta de asemenea mai curand drept pretext pentru un subtext profund, a
carui descifrare presupune un adevarat si viguros talent de cititor.
Serafim Ponoara si Anghel Farfurel sunt personajele principale, prin care
autorul promoveaza ideea dragostei si pretuirii a tot ce e frumos si a pericolului
de a ne lasa dominati de utilitar, de utilitarism, de tehnocratie. Primul merge la
iarmaroc sa cumpere o vitica, dar cumpara un bout, indreptatindu-se acasa ca
acesta era foarte frumos: Nu-i frumos, nu-ti place, asa-i?! (...) Stii, Zamfiro, mai
mare frumusata ca dansul, crede-ma, nu era in tot iarmarocul!.. Vrei sa ma
crezi?..
Patret!
Se vede si din sublinierile operate ca Serafim Ponoara este un taran sincer, naiv,
ingenuu, stapanit de sentimente nealte rate de nici un fel de calcule utilitare sau
meschine. El se crede indreptatit sa le riposteze eventualilor oponenti ca la
iarmaroc de-a folosului multe erau, dar de-a frumosului nimica...
Acesta e un aspect al vietii personajului. Dar mai exista cateva, toate necesitand
sa fie luate in seama. Serafim Ponoara se lasa usor imbrobodit , Anghel Farfurel
trimitandu-i la bariera Balti lor o tanara care, de altfel, avea deja copil. Cand la
hora un flacau il loveste, el se dovedeste gata sa puna la bataie si celalalt obraz.
In ceea ce priveste boutul cumparat, Serafim Ponoara de asemenea apare ba cu
boutul pe mosia sovhozului vecin, ba fara vita sa, lasandu-i pe paznici
nedumeriti:
Ah,
dumneavoastra
si
cu
vitele
ati
poftit!
Cand Serafim ii intreaba: Bre, da ce sa fac eu dara cu boutul ista? , sovhoznicii
se mira: Ce, bre, ii nebun aista ori se face? Mai mult, cand paznicii il mai
intreaba o data Ce bout vezi tu, mai crestine? , Se rafim cand se intoarse sa li-l
arate, ia-l daca este de unde... .
Nu inmultim numarul exemplelor, ci consideram ca boutul, chiar existand in
roman ca personaj si ca problema, este totusi intai si intai un pretext pentru
scriitor de a aborda unele probleme ale satului basarabean postbelic si, mai
concret, unele probleme de ordin etic: cinstea, omenia, increderea in semeni,
dragostea
pentru
tot
ce
e
firesc,
frumos.
Anghel Farfurel e un antipod al lui Serafim Ponoara, el pune pret pe latura
materiala si chiar pe cea tehnica a lucrurilor. El este un tehnocrat convins si
incorigibil.
Conflictul romanului se desfasoara, se poate spune, intre aceste doua
personaje.
Dar Vasile Vasilache nu este un scriitor atat de simplu ori chiar simplist, dupa
cum li s-a parut unor critici de specialitate si li se poate parea unor cititori in
continuare. Pe de-o parte, Serafim nu este un prost, ci doar il face pe prostul ,
panandu-ne la incer care pe noi ca cititori si pe oponentii sai din roman, ca sa
vada pana unde pot sa ajunga uneltirile acestora. Pe de alta parte, Sera fim si
Anghel sunt, de fapt, acelasi inger (primul in romaneste, celalalt in ruseste),
Serafim
zicandu-i
la
un
moment
dat
lui
Anghe
l:
7

Hai, bre, sa fim ca doi frati, de mama, de tata lasati... .

Din atare sugestii autoricesti putem deduce, inainte de toate, ca personajele nu
trebuie intelese in sensurile lor categorice, ireconcilia bile; cu toata simpatia
pentru Serafim, este nevoie sa intelegem limitele felului lui de a fi si de a se
manifesta si sa nu-l acceptam orbeste, la fel cum repulsia fata de Anghel nu
trebuie sa ne determine sa ignoram absolut tot ce-l caracterizeaza; adevarul s-o
fi aflat, ca mai totdeauna, la mijloc. In randul al doilea, boutul urmeaza sa fie
tratat si ca un simbol atat pe linia involutiei lui de la zimbrul din stema tarii
pana la dobitocul tarat de funie de ultimul prost, cat si pe linia aluziei la Se
rafim care nu poate sa-l faca pe prostul la nesfarsit; odata si odata, trebuie sa se
ridice in toata statura morala de care este capabil; acei pe care el a dorit sa-i
incerce de minte s-ar putea sa nu se opreasca de a-l umili, si atunci Anghel l-ar
invinge pe deplin. Ceea ce, evident, noua, celor preponderent Serafimi, nu ne
poate conveni.
Evident, Vasile Vasilache este un maestru al prozei parabolice, carnavalesti,
descendente din Danila Prepeleac si din alte capodo pere similare, lectura ei
necesitand patrunderea cititorului in sub straturi adanci ale textului a carui
simplitate este inselatoare.

TEATRUL LUI ION LUCA CARAGIALE: PROBLEME I

PREOCUPRI ARTISTICE; LUMEA EROILOR LUI CARAGIALE;
SEMNIFICAIA COMICULUI N PIESA O SCRISOARE PIERDUT
I.L.Caragiale este fondatorul comediografiei romneti, posesorul unui
limbaj propriu, energic, inconfundabil. I.L.Caragiale a desvrit teatrul de satir
social. ntr-o perioad de prefaceri i frmntri sociale determinabil istoric,
suprinzndu-i contemporanii de la porile orientului pendulind ntre dou
culturi, ntre doua vrste, nelimpezi sufletete i moral, nesincronizai cu spiritul
european al vremii. Utiliznd cu abilitate comicul de limbaj i de situaie,
generat de contrastele existente ntre form i fond, ntre ceea ce erau
personajele sale n realitate i ceea ce voiau s par a fi n ochii concetenilor
lor, I.L.Caragiale a realizat personaje tipice memorabile, ce fac concuren starii
civile. Este la Caragiale un umor inefabil, independent de orice observaie ori
critic, constnd n caragialism, adic ntr-o maniera proprie de a vorbi.
Opera
lui
Ion
Luca
Caragiale
cuprinde
teatru (opt comedii i
o dram), nuvele i povestiri, momente i schie, publicistic, parodii,poezii.
Caragiale nu este numai ntemeietorul teatrului comic din Romnia, ci i unul
dintre principalii fondatori ai teatrului naional. Operele sale, n special
comediile sunt exemple excelente ale realismului critic romnesc.
Comedia este specia genului dramatic, n versuri sau n proz, care are
finalitate moralizatoare i produce rsul cititorului sau al spectatorului, prin
folosirea a diferite tipuri de comic. Ca trsturi generale ale comediei pot fi
menionate: destinat s provoace rsul, personajele reprezint categorii sociale
diverse; subiectele sunt general umane, eroii ntruchipnd caractere ( parvenitul
obraznic, sclavul iret, aristocratul mndru ); conflictul se plaseaz ntre
aparen i esen ( doar aparent, valorile sunt false ); deznodmntul este vesel,
stilul parodic. Conflictele dramatice n comedie sunt derizorii, de nivel
exterior, i ilustreaz ridicolul preocuprilor personajelor
Comedie de moravuri, care dezvluie viaa public i de familie a unor
politicieni care, ajuni la putere i roi de ambiii, sunt caracterizai de o cretere
brusc a instinctelor de parvenire, O scrisoare pierdut se nscrie n seria
operelor caragialiene care au ca tem vanitatea.
Aciunea piesei se desfoar n capitala unui jude de munte, pe fondul
agitat al unei campanii electorale. Aici are loc conflictul ntre ambiiosul avocat
Nae Caavencu, din opoziie, care aspir spre o carier politic, i grupul
conducerii locale ( prefectul tefan Tiptescu, prezidentul Zaharia
Trahanache ). Pentru a-i fora rivalii s-l propun candidat n locul lui
9

Farfuridi, Caavencu amenin cu un antaj. Instrumentul de antaj este o

scrisoric de amor a lui Tiptescu, trimis doamnei Zoe Trahanache, soia
prezidentului; pierdut de Zoe, scrisoarea este gsit de un cetean turmentat
i subtilizat de Caavencu. antajul o sperie pe Zoe, care, pentru a nu fi
compromis public, exercit presiuni asupra celor doi conductori ai judeului
i obine promisiunea candidaturii lui Caavencu. Aadar, intriga piesei este
determinat de sugestia unui cuplu de personaje care contravine normelor
morale soia prezidentului Trahanache este amanta amicului i prefectului
tefan Tiptescu.
Cnd conflictul provocat de scrisoarea pierdut pare s fie rezolvat, urmeaz o
lovitur de teatru: de la Bucureti se cere, fr explicaii, s fie trecut pe lista
candidailor un nume necunoscut Agamemnon Dandanache. Reaciile celor
din jur sunt diferite: Zoe e disperat, Caavencu amenintor, Farfuridi i
Brnzovenescu satisfcui c rivalul lor a pierdut, Tiptescu nervos.
Trahanache este singurul personaj care nu-i pierde cumptul, avnd puintic
rbdare i gndindu-se la un mod de rezolvare a conflictului fr a contesta
ordinele de sus.
Interesele contrare determin un conflict deschis n timpul edinei de
numire oficial a candidatului, cnd Pristanda pune la cale un scandal menit s-l
anihileze pe Caavencu. n ncierare, acesta pierde plria n care era ascuns
scrisoarea i dispare, provocndu-i emoii intense coanei Joiica. Dandanache,
sosit de la Bucureti, i dezvluie strategia politic, asemntoare cu aceea a lui
Nae Caavencu, numai c la un nivel mult mai nalt i cu mai mult ticloie.
Nae Caavencu schimb tactica parvenirii, flatnd-o pe Zoe, generoas dup ce
i recapt scrisoarea cu ajutorul ceteanului turmentat. n final, toat lumea se
mpac, micile pasiuni dispar ca prin farmec, Dandanache e ales n
unanimitate, Nae Caavencu ine un discurs banal, dar zgomotos la serbarea
popular determinnd reconcilierea fotilor adversari. Atmosfera e de carnaval,
de mascarad, fiind accentuat de mutica sltrea condus de Pristanda.
Tehnica de construcie a subiectului este aceea a amplificrii treptate a
conflictului. Iniial, apar n scen Tiptescu, Trahanache, Zoe, alarmai de un
eveniment dezvluit parial. Apoi, n prim plan apare Caavencu, antajistul, iar
aceast prezen contureaz conflictul fundamental, care asigur unitatea de
aciune a piesei. La acest conflict, se adaug conflicte secundare, determinate
de interveniile cuplului Farfuridi Brnzovenescu i de apariia neateptat a
depeei cu numele lui Dandanache. Rezult un ghem de complicaii, care
acumuleaz progresiv altele, ca un bulgre de zpad n rostogolire.
Amplificarea conflictului se realizeaz prin: intrrile repetate ale ceteanului
turmentat, care creeaz o stare de tensiune, niciodat rezolvat, pentru c,
neaducnd scrisoarea, conflictul declanat de pierderea ei nu se stinge; apoi,
prin evoluia adversarilor; Caavencu e nfrnt, dei pare c va ctiga, iar
Tiptescu Trahanache Zoe triumf, dei erau pe punctul de a pierde.
Interferena final a intereselor tuturor personajelor aflate n conflict
10

accentueaz atitudinea ironic a dramaturgului, pentru c fotii adversari se

mpac, satisfcui de ceea ce au obinut, dar, mai ales, de propria imagine.
Satisfacia vanitii definete scena final.
Locul central n economia piesei este ocupat de cuplul Tiptescu Zoe
Trahanache. Cei doi se subordoneaz unor tipuri comice care sugereaz anumite
trsturi de caracter Tiptescu se nscrie n tipul primului amorez, Zoe
ilustreaz tipul cochetei i al adulterinei. Ca majoritatea personajelor din pies,
Zoe i Tiptescu sunt individualizate prin modaliti de caracterizare complex
de la caracterizarea direct fcut de autor n didascalii, dar i de alte
personaje pe parcursul aciunii, la caracterizarea indirect, care nsumeaz
gesturi, reacii, atitudini.
tefan Tiptescu, prefectul judeului, corespunde junelui-prim din teatrul
clasic, fixat ns, prin relaia cu Zoe i prin abandonarea propriilor aspiraii, ntrun triunghi conjugal banal i tihnit, bnuit de toi i transformat de Caavencu n
obiect de antaj. Prefectul judeului de munte n care se desfoar aciunea
piesei este personajul cel mai important n organizarea procesului electoral. Fire
autoritar i hotrt, el administreaz judeul ca pe propria moie. Abuznd de
funcia pe care o deine, el dispune arestarea lui Caavencu, dornic s mpiedice
publicarea scrisorii compromitoare i s restabileasc ordinea care i convine:
Du-te, Ghi, ia jandarmii viu ori mort, trebuie s mi-l aduci la poliie.
Orgolios i incapabil s accepte compromisuri, tefan Tiptescu este un
personaj autoritar numai n aparen. n realitate, Zoe reuete s l determine s
accepte candidatura lui Caavencu, apelnd la metode de convingere tipic
feminine: lacrimi, leinuri, ipete.
Caracterizarea indirect se realizeaz prin consemnarea gesturilor, a
atitudinilor i prin limbaj. Didascaliile i limbajul folosit l arat violent i
impulsiv: ( Izbucnind ): Mizerabile! ( Caavencu face un pas napoi ) Canalie
neruinat! Nu tiu ce m ine s nu-i zdrobesc capul ( Se repede, ia un
baston de lng perete i se ntoarce turbat ctre Caavencu ). Ridicolul
personajului rezult din ceea ce vrea s par i ceea ce este el n realitate. Ca i
alte personaje din comedie, tefan Tiptescu este mbtat de sentimentul
propriei importane. El se consider ndreptit s emit pretenii uneori
exagerate, pentru c are impresia c funcia politic pe care o deine e un act de
misionarism, dat fiind abandonarea unei cariere politice strlucite pentru a
rmne prefect ntr-un jude pe care l dispreuiete. Realitatea este c
personajul se complace ntr-o situaie pe care el nsui a creat-o, dar profit de
faptul c cei din jur nu sunt suficient de versai pentru a manevra sforile politicii
locale i i asigur, n acelai timp cu un confort personal demn de invidiat, i o
aur de martir, sugerat prin autocaracterizare: mi-am sacrificat cariera i am
rmas ntre d-voastr ca s v organizez partidul! Fnic Tiptescu e condus,
ca majoritatea personajelor Scrisorii pierdute, de ambiie.
Relaia cu Zoe l determin s se cread irezistibil. De altfel, personajul se
comport n conformitate cu trsturile tipului ilustrat, limbajul folosit n
11

scrisoarea adresat lui Zoe accentund ridicolul situaiei n care se afl i

susinnd contrastul dintre aparen i esen: Scumpa mea Zoe, venerabilul
merge desear la ntrunire. Eu trebuie s stau acas, pentru c atept depei de la
Bucureti, la care trebuie s rspunz pe dat; poate chiar s m cheme ministrul
la telegraf. Nu m atepta, prin urmare, i vino tu la cocoelul tu, care te ador,
ca totdeauna, i te srut de o mie de ori, Fnic
Relaia cu Zoe atenueaz aspiraiile politice ale prefectului. Se poate bnui
c Fnic o iubete sincer, pentru c e dispus s renune chiar la confortul pe
care i-l asigur funcia, propunndu-i s fug mpreun. Indignarea lui Zoe
modereaz entuziasmul lui Tiptescu i l determin, n cele din urm, s
sprijine candidatura lui Caavencu.
Celelalte personaje l caracterizeaz din mai multe puncte de vedere, n
funcie de interesele care le apropie sau le despart. Zaharia Trahanache
consider c E biat bun, dar cam iute i susine cu trie: Eu n-am prefect, eu
am prietin! Nae Caavencu l consider imoral, dezvluindu-i abuzurile n
Rcnetul Carpailor, ziar n care prefectul este numit vampir, canalie.
ncadrarea cea mai exact a lui Tiptescu o face Pristanda: moia moie,
foncia foncie, coana Joiica coana Joiica: trai neneaco, cu banii lui
Trahanache ( lundu-i seama ) babachii
Prefectul e att de mbtat de propria putere, nct tot ceea ce face, toate
msurile pe care le ia inclusiv arestarea abuziv a lui Caavencu i se pare
firesc i perfect justificat. Personajul trece de la stri de calm detaat la accese
de violen, comportamentul ilustrnd preteniile de civilizaie, neconfirmate
ns de atitudini. n ciuda ambiiilor i a preteniilor de a fi considerat o
persoan marcant, Tiptescu e condamnat s rmn un anonim. O indic i
numele, care l fixeaz n banalitate tip se asociaz cu cel mai comun sufix,
fcut celebru de Tudor Muatescu, ntr-o comedie escu.
Ca i Tiptescu, care e mai puin ironizat dect celelalte personaje ale
piesei, Zoe Trahanache este cea mai distins dintre toate personajele feminine
ale teatrului caragialian. Nimic nu o ncadreaz n categoria ignorantelor sau a
femeilor vulgare. Zoe este un personaj voluntar, care joac o comedie a
slbiciunii feminine. Speriat de antajul lui Caavencu, ncearc s-l conving
pe Tiptescu s accepte condiiile avocatului, fcnd uz de lacrimi, leinuri i de
antaj sentimental. Chiar dac ambiia lui Tiptescu l mpinge s nu ia n seam
preteniile lui Caavencu ( a respinge preteniile lui Caavencu ar nsemna s-o
compromit pe Zoe i s-i distrug orice poziie n politica local; a le satisface
s ridice mpotriv-i toate forele centrale, ratndu-i astfel definitiv
ascensiunea, pn atunci numai amnat ), ambiia lui Zoe se impune, pentru c
ea nu are nici un motiv s doreasc avansarea lui Tptescu, fiind preocupat
numai de meninerea funciei lui actuale ( Cum o s mai poat rmne Fnic
prefect? ). Restul i apare derizoriu n raport cu pericolul care o pndete.
Scena VI din actul II al comediei aduce n prim plan ambiia ei social: Dac
ambiia ta, dac nimicurile tale politice le pui mai presus de ruinea mea, de
12

viaa mea, las-m! S mor De aici exasperarea ei n faa rezistenei

prefectului i hotrrea nfrngerii ncpnrii lui cu orice pre. Situaia
dobndete accente dramatice. Zoe adopt vocabularul specific unei eroine de
dram romantic, dar vorbele ei sunt lipsite cu desvrire de suportul emotiv
adecvat: Omoar-m pe mine, care te-am iubit, care am jertfit totul pentru
tine n realitate, eroina nu a jertfit dect o fidelitate conjugal precar,
singurul sacrificiu veritabil aparinndu-i lui Tiptescu, rmas n jude la
insistenele ei. Contradicia apare cu att mai pregnant, cu ct Zoe dovedise
puin nainte c nu e dispus s renune la nici unul dintre atributele poziiei sale
n societate. Zoe e ridicol prin manifestri, dar, spre deosebire de alte personaje
feminine din teatrul lui I. L. Caragiale, nu e ironizat pn la sarcasm. ntr-o
oarecare msur, reaciile ei se justific dac se ine seama de poziia social
dobndit cu efort i de dorina ei arztoare de a nu-i pierde influena de care
este contient. Spre deosebire de Mia Baston sau de Didina Mazu, Zoe
Trahanache a depit stadiul mahalalei i nu mai vrea s se ntoarc acolo.
Scenele dintre Zoe i Tiptescu parodiaz toposuri din dramele romantice (
fuga perechii de ndrgostii, ruperea legturilor cu un mediu ostil, care se
opunea mplinirii sentimentelor ). Scena VI din actul II al comediei este
ilustrativ n acest sens. Tiptescu i face declaraii nfocate, dar Zoe e
preocupat de aparenele sociale:
Tiptescu: Atunci, dac nu e alt scpare Zoe! Zoe! M iubeti
Zoe: Te iubesc, dar scap-m.
Tiptescu: S fugim mpreun
Zoe ( retrgndu-se ): Eti nebun? Dar Zaharia? Dar poziia ta? Dar
scandalul i mai mare care s-ar aprinde pe urmele noastre?
Tiptescu ( descurajat ): Atunci nu ne rmne nimic de fcut!
Zoe: Ba da!
Tiptescu: Ce?
Zoe: S sprijinim candidatura lui Caavencu!
n relaie cu Tiptescu, Zoe e raional ( refuz fuga cu Tiptescu pentru c i
pas prea mult de brfele celorlali) i voluntar. Tiptescu cedeaz la toate
ameninrile ei i aceast atitudine reliefeaz o trstur de caracter dominant a
personajului feminin voluntarismul. Relaia celor dou personaje are o
evoluie care se nscrie n parametrii comediei. n final, satisfcut c onoarea ei
nu a fost ptat, Zoe e nelegtoare i tandr, generoas i fermectoare: Acum
sunt fericit Puin mi pas dac ai vrut s-mi faci ru i n-ai putut., i spune
ea lui Caavencu, pe care l determin s conduc serbarea popular prilejuit de
ncheierea procesului electoral. Tiptescu se retrage n umbra ei, confirmndu-i
autoritatea
Considerentele de reputaie social i carier politic i-au subordonat n
ntregime sentimentul, care pentru o mai pregnant ilustrare a cheii comice
se exprim prin epistole de un gust ndoielnic ( Nu m atepta prin urmare i
vino tu la cocoelul tu, care te ador, ca totdeauna, i te srut de o mie de ori
13

) i prin fraze care i trdeaz originea livresc ( A!... cum pot s iubesc pe
omul sta! ). n aceeai not comic se nscriu leinurile lui Zoe i revenirile
instantanee. Cu asemenea manifestri ce demonstreaz cele mai adnci triri de
care sunt capabili, Zoe i Tiptescu pstreaz unitatea de atmosfer a comediei,
ferind-o de orice alunecare sentimental. Evoluia relaiilor dintre Tiptescu i
Zoe confer diversitate tipurilor de personaje ilustrate i, astfel, viziunea de
ansamblu a comediei ctig n obiectivitate.

14

Instane narative- Ultima noapte de dragoste, ntia

noapte de rzboi
Orice oper literar epic instituie o relaie de comunicare specific i
presupune existena instanelor comunicrii narative: autor, narator, personaj i
cititor. Comunicare se face dinspre autor ctre cititor prin intermediul
naratorului i al personajelor.
Autorul este o persoan real care-i imagineaz i scrie un text literar.
Acesta cuprinde n mesajul operei sale elemente intenionate i neintenionate,
latura neintenionat rezultnd din nivelul su cultural, concepia de via,
experiena sa, etc. Cititorul este persoana real creia i este destinat textul
literar, text pe care l cunoate prin actul narrii. Un cititor profesionist este
criticul literar. Naratorul este o voce delegat de autor pentru a povesti
ntmplrile. Acesta este o proiecie ficional a emitorului mesajului. El
relateaz dintr-un anumit unghi numit perspectiv narativ, care poate fi
subiectiv, obiectiv sau impersonal. Personajul este imaginea rezultat din
fantezia autorului. Este un om de hrtie care comunic mesajul din interiorul
operei prin replici, fapte, felul cum gndete, relaiile cu celelalte personaje,
nume, etc.
Afirmaia lui T. Vianu se concentreaz n jurul unui aspect esenial n
estetica romanului de tip subiectiv- adevrul operei literare, concept care i
gsete ecoul n aspiraia spre autenticitate a noului roman. Zugrvirea fidel a
realitii prin intermediul naratorului omniscient din romanul tradiional este
nlocuit n noua viziune de singura realitate valabil, fluxul contiinei.
Afirmaia criticului N. Manolescu- naratorul este fie un personaj n
carne i oase.punctul de vedere al cte unui personaj- se refer la dou tipuri
de narrator din romanul modern, care nu pot coexista, ns, n cadrul aceleiai
opera literare. Astfel, naratorul personaj n carne i oase, cu biografie i
psihologie proprie apare n romanul Ultima noapte, fiind reprezentat de t
Ghe. Vocea neutr, dar care i nsuete punctual de vedere al cte unui
personaj i aparine personajului-reflector, un exemplu fiind Felix Sima din
romanul Enigma Otiliei de G. Clinescu.
Pentru evidenierea persp nar ntr-o oper epic studiat, alegem prima
partea a afirmaiei lui N. Manolesci, i anume, personajul-narator din romanul
lui Cp, Ultima noapte
ntr-un roman de tip subiectiv, cum este i romanul Ultima noapte de
Camil Petrescu, instanele comunicrii narative prezint anumite particulariti,
cum ar fi identificarea dintre narator i personajul principal, datorit unghiului
subiectiv din care sunt relatate ntmplrile. Romanul Ultima noapte, aprut
n 1930, este un roman modern de tip subiectiv deoarece are drept caracteristici:
uniperspectivismul, naraiunea la persoana nti, timpul prezent i perfect, fluxul
contiinei, memoria afectiv, construirea personajelor ale cror trsturi se
15

dezvluie treptat, prin alctuirea unor dosare de existen, dar i autenticitatea

definit ca identificarea actului de creaie cu realitatea vieii.
Romanul este scris sub forma unei confesiuni a personajului principal,
tefan Gheorghidiu. nc din primele propoziii se observ c scriitorul a optat
pentru perspectiva subiectiv a naratorului personaj, frecvent n romanul
modern. Naratorul este egal cu personajul, iar viziunea lui este mpreun cu, o
viziune cu focalizare intern presupunnd implicarea naratorului n evenimente.
Textul narativ este structurat n dou pri precizate n titlu, care indic
temele romanului i cele dou experiene fundamentale de cunoatere trite de
protagonist: dragostea i rzboiul. Dac prima parte reprezint rememorarea
iubirii matrimoniale euate (dintre tefan Gheorghidiu i Ela), partea a doua,
construit sub forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmrete
experiena de pe front, n timpul primului rzboi mondial. Prima parte este n
ntregime ficional, n timp ce a doua valorific jurnalul de campanie a
autorului (Toate ntmplrile din volumul doi le-am trit aievea, alturi de
regimentul meu), articole i documente din epoc, ceea ce confer
autenticitate.
nc din primele propoziii se observ c scriitorul a optat pentru
perspectiva subiectiv a naratorului personaj, frecvent n romanul modern.
Naratorul este egal cu personajul, iar viziunea lui este mpreun cu, o viziune
cu focalizare intern presupunnd implicarea naratorului n evenimente.
Discursul se deruleaz la persoana I, punctul de vedere este subiectiv i unic,
astfel c cititorul cunoate celelalte personaje numai n msura n care ele sunt
reconstituite i conturate de personajul narator. Este interesant c meninnd
naraiunea constant n unghiul persoanei I, personajul narator e un om fr
fa. Nu beneficiaz de un portret fizic, n schimb este extrem de reliefat
structura lui afectiv moral. Toat povestea este o proiecie n planul
contiinei naratoriale.
tefan Gheorghidiu, personajul-narator, reprezint tipul intelectualului
lucid, inadaptatul superior, care triete drama ndrgostitului de absolut,
Filozof, el are impresia c s-a izolat de lumea exterioar, ns n realitate,
evenimentele exterioare sunt filtrate prin contiina sa. Gndurile i sentimentele
celorlalte personaje nu pot fi cunoscut de cititor dect n msura n care se
reflect n aceast contiin. n acest sens, Ela este cel mai misterios personaj
din roman prin faptul c tot comportamentul ei este mediat de subiectivismul
personajului-narator. De aceea, cititorul nu se poate pronuna asupra fidelitii ei
sau dac e mai degrab superficial dect spiritual. N. Manolescu afirm c
Nu Ela se schimb, ci felul n care o vede tefan.
Unitatea romanului este asigurat de unicitatea contiinei care
analizeaz efectele celor dou experiene n plan interior i de un artifiu
compoziional dat de faptul c primul capitol relateaz fapte petrecute n acelai
plan temporal cu faptele din cartea a doua.
16

Subiectul romanului s impresia unui epic lipsit de densitate.

Evenimentele exterioare sunt relativ puine deoarece predomin analiza i
interpretarea lor. Capitolul I, La Piatra Craiului, n munte, are valoare de
expoziiune pentru c traseaz cadrul spaio-temporal al evenimentelor i
prezint naratorul operei, pe tefan Gheorghidiu, cu modul su de a nelege
iubirea ca pe un sentiment absolut. tefan Gheorghidiu se afl concentrat pe
front i asist la o discuie despre dragoste care-i declaneaz rememorarea
iubirii lui euate. Se evideniaz unghiul absolutizant din care privete iubirea,
considernd-o un proces de autosugestie, o relaie n care ndrgostiii au
drept de via i de moarte, unul asupra celuilalt.
Intriga este marcat n prima fraz a capitolului al doilea, Diagonalele
unui testament, Eram nsurat de doi ani i jumtate.... Aici se deschide
retrospectiva iubirii, Gheorghidiu, student la Filozofie, s-a cstorit cu Elsa, o
frumoas student la Litere, orfan, aflat n grija unei mtui.
Cartea a doua cuprinde experiena cunoaterii morii; imaginea
rzboiului este demitizat, frontul apare haotic, absurd, pretutindeni se ntinde
moartea, viaa e la cheremul hazardului, iar eroismul e nlocuit de instinctul
supravieuirii. Gheorghidiu constat cu amrciune ...nu mai e nimic omenesc
n noi...; drama rzboiului eclipseasz total drama personal. Rnit, revine la
Bucureti cu sentimentul eliberrii de trecut spre care privete indiferent, hotrt
s se despart de Ela: ...i-am spus c-i las absolut tot ce e n cas, de la obiecte
de pre, la cri; de la lucruri personale, la amintiri; adic tot trecutul....
Ela simbolizeaz la nceputul romanului idealul de iubire spre care
aspir Gheorghidiu. Ea este construit doar prin ochii brbatului care observ
treptat o schimbare n atitudinile Elei, mergnd pn la concluzia c aceasta l
neal cu un anume domn G.
Relatarea i povestirea sunt nlocuite n proza modern cu analiza i
interpretarea, de unde impresia de epic evenimenial srac n favoarea analizei.
Stilul anticalofil pentru care opteaz romancierul susine autenticitatea
limbajului. Scriitorul nu refuz corectitudinea limbii, ci efectul de artificialitate,
ruptura de limbajul cotidian pe care o provoca limbajul personajelor din
romanul tradiional.
n concluzie, specificul relaiei ntre instanele comunicrii narative n
romanul Ultima noapte... const n asumarea de ctre personaj a rolului de
narator i, totodat, uniperspectivismul care nu permite cititorului s cunoasc
celelalte prsonaje dect prin intermediul perspectivei subiective a
protagonistului.
Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate

17