POPORANISMUL

Poporanismul este un curent social-politic de la sfărșitul secolului și inceputul secolului XX , care

considera țărănimea drept elementul de baza pentru dezvoltarea sociala și pentru crearea
culturii naționale.Acesta se definește prin 1906-1909 , dar se cristaluzează mult înainte, prin
1893-1897.

Este un curent de idei , complex configurat care s-a afirmat deopotrivă în planul estetico-
literar , ca și în cel sociologic sau politic propriu-zis.

În ansamblul de idei care constituie poporanismul găsim mai totdeauna preocuparea de a

studia procesul de formare a României moderne, structura reală si cea preconizată a
raporturilor dintre diferitele clase și grupări sociale.

Poporanismul a afirmat întotdeauna deschis că deși este o creație exclusivă a intelectualilor

progresiști , reprezintă interesele țarănimii aservită de moșierime , că idealurile sunt expresia
nevoilor vitale ale poporului muncitor.Accentul revendicativ cădea pe interesele unei pături
subțiri de țărani mai înstăriți, a căror poziție popranismul o voia consolidată și amplificată.

Poporanismul prezenta structura vădită a unei ideologiei micilor agrarieni , de vreme ce oferea
unui grup de oameni politici sistemul de norme și principii pe baza cărora își desfășura
activitatea.

Poporanismul prezintă incontestabil fizionomia unei concepții asupra fnomenului românesc . O

concepție totalizatoare care a îmbrățișat organismul românesc în ansamblul său: politic ,
social , economic, cultural, estetic.

Acesta s-a făcut cunoscut ca un concept de idei de structură sociologică romantică, la care
specificitatea , tradiția , autohtonnicul erau noțiuni cu valoare de pârghie.

Un curent de idei care punea accent pe valorile specifice era firesc să formuleze propoziții critic
față de formele civilizației importante.Prin aceasta înălța oarecum automat ,trainice punți cu
celelalte curente romantic anticapitaliste : junimismul și sămănătorismul.

Poporanistii porneau , așadar în demonstrațiile lor de la ideea ca procesul de formare a

României moderne se datorește hotărător influențelor economice si ideologice. Și în cazul
poporanismului , sociologia sa e cladită pe o înțelegere romantic agrariană a fenomenului
românesc.

Întălnim uneori și la poporanism ideea necesitații evoluției organice în ordinea socială.

Poporanismul , deși acorda un spațiu tezei despre specificitate , pledează mereu pentru
necesitatea integrării fenomenului românesc în generalitatea celui european.Acesta este
expresia unui romantism francez și a fricii confruntată cu efectele industrilizării.

Poporanismul a izbutit performanța de a utiliza conceptul de specificitate fără a bate prea

multa monedă pe tradiționalism.Exponenții poporanismului au pledat chiar pentru adoptarea
acelor norme și legiuiri occidentale care să poată crea cadrul necesar civilizării lumii rurale.

Nici unde nu vom găsi în structurile ideologice poporaniste negarea spiritului revoluționar.

La poporanism nu vom întalni teza antinomiei dintre cultură și civilizație care este definitorie
pentru mai toate curentele ce au dezvoltat o sociologie romantică agrariană și anticapitalistă .

Criticismul poporanist nu urmărea să supraevalueze lumea rurală și nici să condamne total noua
cicilizație.Poporanismul nu s-a situat în tabăra tradiționalismului extremist.Nu a considerat că
structurile românești trebuie să rămână pironite ca în vechime. Dimpotrivă , se știe , le voia
evoluate.

S-a observant adeseori că poporanismul prezintă o fizionommie duală : democratism

burghez , în ordinea politică și agrarianism retrograd(altă expresie pentru tradiționalism), în
planul economic.

Ibrăileanu spunea: ,,Poporanismul a fost antitradiționalist , nu făra a fi însă admirator al

civilizației rurale '' .

Poporanismul a militat pentru evoluția civilizației rurale spre forme moderne , dar a crezut că
aceasta este unica formulă social-politică posibilă și necesară României. A respins imaginea
țăranului înapoiat pe care îl omagia și-l proslăvea tradiționalismul.

Democratismul poporanist era o realiatate recunoscută, temută și dușmănită.

Ceea ce apropia poporanismul de orientările filoagrariene înrudite era doar incriminarea unui
moment foarte important (Constituția de la 1866) în făurirea pe plan suprastructural a
României moderne.

Ceea ce anima criticismul poporanist era democratismul sincer si strădania ,niciodata

abandonată , de a transforma în acte înfaptuite înalte prevederi legislative.
Poporanismul s-a plasat prin tot ceea ce a reprezentat în sfera sociologiei romantice agrariene
antiindustrialiste și anticapitaliste.

Visul realizării unei democrații rurale , crescută pe structura presupusă integral necapitalistă a
economiei agrare familiale , antiindustrialismul declarat era idealul îndrăgit al micului
producător ,înfricoșat și ostil capitalismului și industriei. Poporanismul a fost expresia acestor
idei și idealuri.

Incontestabil , tabloul lumii rurale înfațișat de poporanism era exact și concludent , obiectivele
în jurul cărora pivotau revendicările erau cele cu adevărat importante.

Se știe că teza principală care a guvernat ivirea poporanismului a fost delimitarea de socialism.

Se poate spune că poporanismul a apărut și s-a dezvoltat pe fondul fasciculului de lumină

proiectat de marxism în teoriile sociologiei si filozofiei.

Poporanismul a considerat că la noi fenomenul capitalist e practic inexistent , că aici acționează

alte valori și alte categorii. În consecință , pe un anume plan , poporanismul a avut ca ax
director polemica de idei cu puncte de vedere marxiste , socotite inaplicabile realității social-
economice românești.

Tinerii care vor constituii apoi grupul poporanist se considerau , cu exceptia lui Stere avea să le
inoculeze lent și metodic îndoiala , determinăndu-le o mutatie în convingeri.

Ideea esentială pe care se sprijinea programul politic poporanist exprima în principiu o realitate
indiscutabilă și anume că România , intrată în circuitul evolutiei sale moderne , e agravată de
nerezolvarea unor sarcini istorice care în alte țări era de mult soluționată.Pentru România , stat
de țărani , desăvărșirea operei începută de generația de la 1848 impune urmașilor sarcina de a
lupta pentru realizarea unei adevărate , puternice și sănătoase democrații rurale.

Poporaniștii au intrat in P.N.L cu convingerea expresă ,limpezită dupa îndelungi dezbateri , că în

acest fel puteau contribui la înfăptuirea unor revendicări istorice ce nu mai sufereau amănare.

Intrarea lor în noua formațiune politică a fost condiționată , destul de clar , de acceptarea
acestor puncte de vedere și de anume garanții că vor fi apărate și înfăptuite.

Poporanismul parcurge ani dificili . Exponenții săi erau dușmăniți de colegii de partid și toată
poziția lor depindea de Ionel Bratianu.

Ibrăileanu a stăruit nu o dată asupra ideii că poporanismul părăsește scena politico-culturală ,

pentru că programul său a fost înfăptuit prin reformele de dupa râzboi , iar acestea deși purtau
însemnele Partidului Liberal , din care gruparea poporanista nu mai făcea parte , fuseseră
apărate de peste două decenii.
Orientarea politică poporanistă dispare oficial in anii 1906-1910/12.

Conceptele sale socio-politice sunt transferate de către Stere în structura țărănismului , care
devine unul dintre cele două mari partide politice burgheze postbelice.

Ibrăileanu spunea despre poporanism astfel: ,,poporanismul ,încă și încă o dată , nu e teorie, e
un sentiment, e sentimentul de recunoștință , de simpatie și de datorie față cu țărănimea ''.

Bibliografie :
Zigu Ornea - Poporanismul .Buc.1972

Ion Bulei - Atunci cănd veacul se năștea . Buc. 1990

Zigu Ornea - Viața lui C. Stere , 1989 , Cartea Românească