Nichita Stănescu

Marile teme și motive ale creației stănesciene

Portret de fată în creion

I. Iubirea - temă fundamentală a universului poetic stănescian

1. Geneza sentimentului de iubire: ”Vârsta de aur a dragostei”

2. Ispitirea prin patimă a iubirii: ”Leoaică tânără, iubirea”

3. Iubirea,văzută ca punte spre Univers, ca legătură a omului cu lumea: ”Visul unei nopți de iarnă”

4. Iubirea, văzută ca o încercare de aderare la principiul ”carpe diem” , de interiorizare a lucrurilor, fenomenelor,
ființelor, de trăire a prezentului ”etern” (de sorginte orientală, budistă): ”În dulcele stil clasic”

5. Poezia ca mod de transfigurare a iubitei în iubire, în iubita ideală: ”Evocare”

6. Iubirea ca un mod de a păși pe drumul spre conștiința de sine: ”Cântec”

7. Iubirea ca stare de conștiință în curs de formare: ”Clar de inimă”

8. Sentimentul de iubire care prin sublimare generează tristețea: ”Trist cântec de dragoste”

9. Starea de grație a a îndrăgostirii, sublimată în simbolurile ascensionale și-n Arhetipul Animei: ”Emoție de
toamnă”, ”Vârsta de aur a dragostei”
II. Relația cu divinitatea

1. Filială, cea dintre un Tată și fiul său, căruia poetul are să-i reproșeze condiția sa de veșnic rătăcitor pe pământ,
departe sau despărțit de ființa iubită: vol. ”Oase plângând”

2. De negare a lui Dumnezeu, de nihilism, exprimată prin conceptul nietzschean de ”moarte a lui Dumnezeu”: vol.
”Oase plângând”

3. De ”logodnă” sau ”nuntire” cu Dumnezeu: vol. ”Oase plângând”

4. De adorație supremă a Creatorului unei lumi perfecte: vol. ”Necuvintele”

5. De contopire cu divinitatea, în timpul vieții (idee exprimată prin ”tunelul oranj”) sau după moarte: vol.
”Necuvintele”

6. De contopire cu Sinele suprem, simbolizată de Soarele ceresc sau Sufletul Universal (Anima): vol. ”Necuvintele”

7. De ascensiune a ideilor în planul ideilor pure, arhetipale: vol. ”Gânduri”

8. De ascensiune a ideilor în planul ideilor pure, matematice: vol. ”Noduri și semne”, ”Oul și sfera”

9. De asumare a destinului christic (Complexio oppositorum): ”Inima în luna mai”, ”Schimbarea la față”, ”Inscripție
pe un scut”

10. De zbor, de plutire, stare de grație dată de contemplarea ideilor eterne: ”Emoție de toamnă”, ”Vârsta de aur a
dragostei”

11. Starea angelică a ființei, filiația divină: ”Îngerul cu cartea în mâini”

III. Evoluția eului , a conștiinței de sine

1. Unirea contrariilor generează arderea lăuntrică, catharsisul (Coincidentia oppositorum):”Elegia întâia”

2. Mitul ca punte între imagine și concept, între cuvânt și obiect: ”Elegia a doua, getica”

3. Contemplarea generează cunoașterea: ”A treia elegie”

4. Sublimarea sentimentelor și miturilor generează stări de conștiință: ” A patra elegie”

5. Conștientizarea este rezultată prin sublimări succesive: ”A cincea elegie, ” A șasea elegie”, ” A șaptea elegie”,
”Elegia a opta, hiperboreeana”

6. Prietenia, iubirea platonică, ca o cale de întoarcere spre Sine sau depărtare de Sine: vol. ”Belgradul în cinci
prieteni”

7. Eliberarea sinelui, a spiritului este sensul vieții și al poeziei: ”Elegia oului, a noua”

8. Identificarea cu Sinele Universal (Anima) aduce o trăirea a tuturor evenimentelor universului: ”Elegia a zecea -
Cina cea de taină”

9. Spațiul interstelar, zborul intergalactic: ”Recele echilibru al stelelor”, vol. ”Obiecte cosmice”

10. Căutarea pietrei filosofale, a Sfântului Graal :”Lecția cubului”, ”Inima în luna mai”

IV. Conștiința ca dimensiune a universului poetic

1. Conștiința este starea măreață a sufletului: ”Oda bucuriei”

2. Lupta pentru dobândirea conștiinței de sine este eroică: ”Pierderea cunoștinței prin cunoaștere”
3. Conștiința între cele două dimensiuni arhetipale ale sale: cea ascetică și cea eroică

4. Conștiința este o dimensiune a sufletului: ”Al meu suflet Psyhee”

5. Procesul de conștientizare este teritoriu al poeziei: ”Frunză verde de albastru”, ”Poezia”

6. Conștientizarea este o imersiune în teritoriul și interiorul cuvintelor: ”Necuvintele”

7. Conștiința de sine este o integrare în conștiința universală: ”Nimic nu este altceva” (o parafrazare a lui ”Tat
twam asi”)

8. Atingerea Sinelui rezultată din procesul de conștientizare: ”Alunecarea gândului”

9. Conștiința ca aderare la valorile fundamentale, și nu la pseudovalorile comuniste: ”Autoportret în timp de veghe”

10. Conștiința pusă în slujba unor convingeri străine adevăratului crez poetic: ”Noi”

V. Poetul și poezia

1. Poetul este o conștiință națională, poezia este o emanație a acestei conștiințe:”Cu colțul inimii”

2. Poetul, națiunea și patria sunt identificate în planul conștiinței naționale: ”Un pământ numit România”, ”Patria”

3. Poetul este într-o permanentă luptă cu sine însuși: ”Lupta cu cele cinci elemente antiterestre”

4. Imersiunea în interiorul conștiinței este o luptă cu trupul, cu lumea: ”Lupta inimii cu sângele”, ”Lupta ochiului cu
privirea”

5. Poezia este militantă, activă, dacă surprinde lupta pentru formarea conștiinței, a unui Eu mai cuprinzător, prin
asimilarea Sinelui: ”Poetul ca și soldatul”

6. Poezia ca flux al conștiinței, ca redare continuă a fluxului psihologic al gândurilor: ”Noduri și semne”, ”Gânduri”

7. Pământul, al patrulea element al alchimiștilor, văzut ca perfecțiune a Universului: ”Evocare”

8. Poezia ”întâmplătoare”, refuzată de ”idee”

VI. Știința ca modalitate de cunoaștere și autocunoaștere

1. Poezia transferă în planul conștiinței cuceririle științei: ”Omul-fantă”

2. Știința este o creatoare de imagini poetice, relative, ale lumii: ”Laus Ptolemaei”, ”Axios, Axios!”

3. Știința ca modalitate ”imperfectă” de a se opune ”perfecțiunii” poeziei, a artei: ”Lecția cubului”;

4. Numărul este poetic, fiincă este ambiguu, metaforic și, în același timp, exact: ”Matematica poetică”

5. Poezia, ca și știința, caută adevărul suprem: ”Laus Ptolemaei”, ”Epica magna”

6. Știința, cunoașterea este o coordonată a poeziei: ”Contemplarea lumii din afara ei”

7. Poezia, ca o cale de acces spre divinitate, este adevărul ultim pe care-l caută știința (cunoașterea): ”Patru
afirmații în sprijinul realului” în ”Epica Magna”

8. Știința nu poate rezolva problematica omului: ”Certarea lui Euclid”

9. Poezia este viața sufletului, omul însuși: ”Învățăturile cuiva către fiul său” (aluzie la ”Tat tam asi” de Mihai
Eminescu și ”Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie” de Neagoe Basarab)
10. Contemplația poetică se naște prin cunoaștere (ca la Lucian Blaga), dar la Nichita Stănescu cunoașterea este
”paradisiacă”, se realizează prin descoperirea misterelor - și totodată încifrarea lor, în actul poetic, ceea ce reclamă
un efort hermeneutic.

Nota bene: exemplele pot continua. Elevii pot să-și aducă propria lor contribuție în acest sens, prin lectura
poemelor stănesciene și extragerea temelor și motivelor. Acest lucru este valabil pentru toate temele și motivele
enumerate mai sus.(vol. ”Oase plângând”, ”Noduri și semne”, ”Necuvintele”, ”Fiziologia poeziei” ș.a. sau vol de
poezie stănesciene în ordinea apariției lor). Ele pot fi dezvoltate în aproximativ 100 de rânduri, sau se pot analiza la
alegere, 5 poezii ale poetului. Nu uitați să vă prezentați propria opinie sau o concluzie.

Bibliografie: Emil Alexandrescu, ”Analize și sinteze de literatura română”, Editura Moldova, 1995