Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Portret de
fată în creion
3. iubirea,văzută ca punte spre Univers, ca legătură a omului cu lumea: ”Visul unei nopți de iarnă”;
4. iubirea, văzută ca o încercare de aderare la principiul ”carpe diem” , de interiorizare a lucrurilor, fenomenelor,
ființelor (de sorginte orientală, budistă): ”În dulcele stil clasic”;
8. sentimentul de iubire care prin sublimare generează tristețea: ”Trist cântec de dragoste”.
1. filială, cea dintre un Tată și fiul său, căruia poetul are să-i reproșeze condiția sa de veșnic rătăcitor pe pământ,
departe sau despărțit de ființa iubită;
2. de negare a lui Dumnezeu, de nihilism, exprimată prin conceptul nietzschean de ”moarte a lui Dumnezeu”;
3. de ”logodnă” sau ”nuntire” cu Dumnezeu;
5. de contopire cu divinitatea, în timpul vieții (idee exprimată prin ”tunelul oranj”) sau după moarte;
6. de contopire cu Sinele suprem, simbolizată de Soarele ceresc sau Sufletul Universal (Anima);
2. mitul ca punte între imagine și concept, între cuvânt și obiect: ”Elegia a doua, getica”;
5. conștientizarea este rezultată prin sublimări succesive: ”A cincea elegie, ” A șasea elegie”, ” A șaptea elegie”,
”Elegia a opta, hiperboreeana”;
6. eliberarea sinelui, a spiritului este sensul vieții și al poezie: ”Elegia oului, a noua”;
7. identificarea cu Sinele Universal (Anima) aduce o trăirea a tuturor evenimentelor universului: ”Elegia a zecea -
Cina cea de taină”;
8. căutarea pietrei filosofale, a Sfântului Graal :”Lecția cubului”, ”Inima în luna mai” ș.a
2. lupta pentru dobândirea conștiinței de sine este eroică: ”Pierderea cunoștinței prin cunoaștere”;
3. conștiința între cele două dimensiuni arhetipale ale sale: cea ascetică și cea eroică;
7. conștiința de sine este o integrare în conștiința universală: ”Nimic nu este altceva” (o parafrazare a lui ”Tat twam
asi”);
V. Poetul și poezia
1. poetul este o conștiință națională, poezia este o emanație acestei conștiințe:”Cu colțul inimii”;
2. poetul, națiunea și patria sunt identificate în planul conștiinței naționale: ”Un pământ numit România”, ”patria”;
3, poetul este într-o permanentă luptă cu sine însuși: ”Lupta cu cele cinci elemente antiterestre”;
4, imersiunea în interiorul conștiinței este o luptă cu trupul, cu lumea: ”Lupta inimii cu sângele”, ”Lupta ochiului cu
privirea”;
5. lupta dintre rațiune și simțire, dintre responsabilitate (datorie) sau misiunea christică și pasiune;
6. poezia este militantă, activă, dacă surprinde lupta pentru formarea conștiinței, a unui Eu mai cuprinzător, prin
asimilarea Sinelui: ”Poetul ca și soldatul”;
2. știința este o creatoare de imagini poetice, relative, ale lumii: ”Laus Ptolemaei”, ”Axios, Axios!”;
4. numărul este poetic, fiincă este ambiguu, metaforic și, în același timp, exact: ”Matematica poetică”;
6. știința, cunoașterea este o coordonată a poeziei: ”Contemplarea lumii din afara ei”;
7. poezia, ca o cale de acces spre divinitate, este adevărul ultim pe care-l caută știința (cunoașterea): ”Patru
afirmații în sprijinul realului” în Epica Magna”;
9. poezia este viața sufletului, omul însuși: ”Învățăturile cuiva către fiul său” (aluzie la ”Tat tam asi” de Mihai
Eminescu și ”Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie” de Neagoe Basarab);
10. contemplația poetică se naște prin cunoaștere (ca la Lucian Blaga), dar la Nichita Stănescu cunoașterea este
”paradisiacă”, se realiează prin descoperirea misterelor - și totodată încifrarea lor, în actul poetic, ceea ce reclamă
un efort hermeneutic.
Nota bene: exemplele pot continua. Elevii pot să-și aducă propria lor contribuție în acest sens, prin lectura
poemelor stănesciene și extragerea temelor și motivelor. Acest lucru este valabil pentru toate temele și motivele
enumerate mai jos.(vol. ”Oase plângând”, ”Noduri și semne”, ”Necuvintele”, ”Fiziologia poeziei” ș.a. sau vol de
poezie stănesciene în ordinea apariției lor).
Bibliografie: Emil Alexandrescu, ”Analize și sinteze de literatura română”, Editura Moldova, 1995