Varianta 25

Tema iubirii in doua texte narrative

Fie că este vorba de o iubire împlinită sau neîmplinită, o iubire adevărată sau o
iubire interesată, tema iubirii traversează litaratura universală şi literatura română,
indiferent de epocă, de gen, specie sau curent literat.
Prezentă în romanul românesc de la Manoil şi Elena ale lui Bolintineanu, tema a
evoluat în ciocoii vechi şi noi (prin cuplul Dinu Păturică – Chera Duduca), în romanul
obiectiv Ion sau Enigma Otiliei, în romanul subiectiv a lui Camil Petrescu (Ultima noapte
de dragoste, Întâia noapte de război sau Patul lui Procust) sau Mircea Eliade (Maytrei) şi
domină proza actuală (Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda).
Romanul obiectiv-realist aduce în prim plan mai ales iubirea interesată, pt că el
prezintă societatea, de cele mai multe ori, sub aspect critic, scoţând în evidenţă latura mai
puţin spirituală a omului. În societatea în care „banul este zeul la care se închină toţi”
(Balzac), iubirea adevărată nu se poate materializa, rămânând doar undeva în adâncul
fiinţei. O astfel de iubire apare în romanul Enigma Otiliei de G. Călinescu, operă în care
societatea mediocră ce şi-a pierdut toate valorile morale creează familii ce se întemeiază
numai pe raţiuni financiare.
Nu acelaşi lucru se întâmplă în romanul tradiţional Baltagul de M. Sadoveanu,
roman de dragoste adevarată, sentimentul iubirii transparând prin toate faptele, atitudinile
şi gesturile Vitoriei Lipan. Familia Lipanilor trăieşte după legile nescrise, având la bază
iubirea, voinţa zămislirii şi conştiinţa datoriei.
În romanul Enigma Otiliei se conturează imaginea unei lumi caricaturale, o lume
de marionete în care singura pată de lumină o reprezintă cuplul Felix şi Otilia / Felix-
Otilia, doi tineri care învaţă însă prea devreme că dragostea nu e totul. În casa unchiului
său, Felix Sima va parcurge trei experienţe fundamentale care-l vor transforma sufleteşte:
experienţa socială, experianţa erotică şi formarea profesională. Cea mai importantă dintre
acestea, cea care îl va marca cel mai mult este experienţa erotică. Iubirea este, în roman,
problematizată prin diversitatea situaţiilor de viaţă surprinse. Povestea romantică de
iubire dintre cei doi adolescenţi urmăreşte monografic dilemele primei iubiri, de la
fascinaţia atracţiei spontane la incertitudinile sentimentului deja cristalizat, de la iniţierea
erotică la opţiunea lucidă care pune capăt idilei. Sfârşitul poveştii de dragoste între Felix
şi Otilia (Otilia îl părăseşte pe Felix, plecând cu Pascalopol la Paris) vorbeşte despre
caracterul iluzoriu al libertăţii de a alege şi a-şi asuma iubirea într-o lume în care totul
este determinat de mecanismul economico-social.
O altă viziune asupra acestei teme apare în romanul Baltagul. Aici iubirea este
sacră şi în numele ei se face totul; ea nu se destramă nici după moarte („dacă a intrat el pe
celălalt tărâm, oi intra şi eu după dânsul”). Lipan nu ţine cont de nimic şi pt că iubirea lui
e atât de mare, îşi fură viitoarea soţie şi pleacă cu ea, în ciuda împotrivirilor părinţilor
acesteia. În romanul Baltagul autorul aduce, deci, în faţa cititorului un alt tip de iubire, o
iubire aşezată, calmă, ce dă echilibru. Timpul nu diminuează sentimentele. Lipan este
„dragostea de douăzeci şi mai bine de ani” a Vitoriei. Acest sentiment profund i-a ajutat
pe cei doi să treacă mai uşor peste greutăţile ce le-au apărut în cale, căci viaţa lor nu a
fost lipsită de furtuni. Lipan era petrecăreţ şi nestatornic, stârnind gelozia nevestei.
Uneori certurile aprige se încheiau cu „o mamă de bătaie”, dar după aceea viaţa devenea
iar frumoasă. Copiii, într-o familie ca a Lipanilor sunt rodul dragostei; de aceea Vitoria
insistă să-i pună numele Gheorghiţă fiului ei.
Dacă Vitoria nu renunţă, indiferent de situaţie, la iubirea ei, Otilia, eroina lui
Călinescu, înţelegând mecanismul în care trăieşte va renunţa la visul fericirii prin iubire.
Eroii lui Călinescu trăiesc o dramă şi pentru că fiecare înţelege iubirea altfel: pentru Felix
iubirea este o comuniune de idealuri, aspiraţii şi interese; pentru Otilia este un decor
schimbat; pentru Pascalopol iubirea înseamnă ocrotire.
Pentru personajele lui Sadoveanu însă, iubirea e totul, e raţiunea de a exista.
Cele două romane se aseamănă prin faptul că în ambele tema iubirii este o temă
secundară. În Baltagul tema dominantă este aceea a vieţii şi a morţii si a căutării
adevărului, iar în Enigma Otiliei tema fundamentală este cea a existenţei unei societăţi.
Ambele opere sunt construite după tiparul clasic cu narator omniscient, cu naraţiune la
persoana a treia. Capitolele (fără titlu) se succed cronologic (romanul Baltagul are 17
capitole, romanul Enigma Otiliei are 20 de capitole). Subiectul este în ambele linear şi
urmăreşte, de fapt, traseul eroinei principale. Titlul romanului Enigma Otiliei este o
dovadă că intenţia autorului a fost de a aduce în prim-plan femeia cu „enigmele ei”.
Subiectul romanului Baltagul şi chiar titlul (Baltagus = labirint) dovedeşte că şi
Sadoveanu a avut aceeaşi intenţie.
Diferenţa dintre cele două femei este însă enormă. Această diferenţă vine în
primul rând din modul în care au crescut, din educaţia primită, din valorile la care se
raportează.
Otilia este un personaj surprins în devenire, prin procedee moderne. Ea este o fire
complexă, dilematică, cu un comportament care te cucereşte şi te intrigă în acelaşi timp.
Ea e un amestec de inocenţă şi maturitate, de iubire şi raţiune, un personaj imprevizibil,
un personaj modern. Construită prin tehnici moderne (comportamentismul şi
pluriperpectivismul), Otilia este un personaj enigmatic care nu se lasă băgat în tipare.
Vitoria Lipan, însă, este un personaj arhetipal, exponent al lumii din care face
parte, exponent al „locuitorilor de sub brad”. Trăsăturile personajului sunt conturate prin
tehnici tradiţionale, traseul Vitoriei fiind previzibil. Totuşi, şi Vitoria are zonele sale
ascunse, în care e grea de pătruns. În drumul pe care-l face pentru a-l găsi pe soţul său,
femeia nu se exteriorizează, nu-şi îngăduie nicio clipă de slăbiciune. Nimeni nu ştie de ce
îl caută pe Nechifor. Singurul moment când durerea iese la iveală este la vederea
osemintelor din râpă când strigătul izbucneşte mistuitor.
Cele două romane se deosebesc şi din punctul de vedere al realizării artistice.
Romanul Enigma Otiliei este un roman de tip balzacian, realist nu numai prin tematică ci
şi prin multitudinea de secvenţe descriptive (observaţia şi detaliul semnificativ; rolul
vestimentaţiei şi al cadrului de caracterizare) şi prin limbajul artistic anticalofilic. În
Baltagul limbajul are o curgere melodioasă, de poveste, spusă domol, cu respectul
cuvenit cuvântului ca parte a unui Logos creator de lume. Un ton ceremonios străbate
opera, indiferent dacă e vorba de vocea notarului sau a personajelor, pentru că Sadoveanu
ştie că în cuvânt se ascund tainele lumii şi că a-l rosti, înseamnă act de participare la
creaţie. Timbrul grav, sărbătoresc, cu adresări directe, de o politicoasă cuminţenie,
arhaismul şi cuvântul popular trădează ceremonia unei culturi vechi şi nobile.
Romanele Baltagul şi Enigma Otiliei rămân două capodopere a literaturii române
ce dezvoltă tema iubirii din perspective diferite. Ambele au forţă şi aduc în faţa cititorului
două eroine puternice, realizate diferit, dar care rămân în conştiinţa cititorului. Vitoria
Lipan e un model de viaţă, iar Otilia e exemplarul vieţii înseşi.