Baltagul, de Mihail Sadoveanu

ROMAN MITIC
Mihail Sadoveanu s-a nascut la Pascani, ca fiu al unui avocat. Urmeaza gimnaziul la
Falticeni, apoi cursurile Liceului National din Iasi. Deputeaza in revista bucuresteana
Dracul in 1897.
Dupa 24 de ani se stabileste la Bucuresti, an numit de catre Nicolae Iorga anul
Sadoveanu, deoarece debuteaza cu patru romane. Este, o vreme, director al Teatrului
National din Iasi, apoi membru al Academiei Romane. Mihail Sadoveanu este un scriitor cu
individualitate distincta, un realist cu viziune romantica si un romantic care aduce detalii de
realist, un contemplatic (El are realismul lui Balzac si melancolia unui romantic
G. Calinescu).
Opera Baltagul prezinta monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaica
a pastorilor, avand in prim plan cautarea celor ce l-au ucis pe Nechifor Lipan. Insotita de
Gheorghita, fiul ei, Vitoria reconstituie drumul parcurs de barbatul sau pentru elucidarea
adevarului si savarsirea dreptatii. Roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoveniene
se regasesc si aici: viata pastorala, natura, miturile, iubirea, arta povestirii, nelepciunea.
Perspectiva narativa defineste punctul de vedere al naratorului obiectiv si omniscient
(heterodiegetic) asupra evenimentelor relatate la persoana a III-a, iar atitudinea autoriala, care
reiese din relatia sa, a autorului, cu personajele, profileaza localizarea zero si viziunea
dindrt, argumentand caracterul obiectiv al romanului.
Ca orice roman, Baltagul este o specie a genului epic, in proza, de mare intindere, cu
actiune complexa desfasurata pe mai multe planuri narative, organizate prin alternanta sau
inlantuire, cu diverse tipologii, dar bine individualizate, sunt argumentate in conflicte
puternice(conflictul exterior intre Nechifor Lipan si dusmanii lui, conflictul interior al
Vitoriei).
Fiind o opera complexa, prezinta doua tipuri de conflict, ambele cu efecte puternice
asupra personajelor. Un prim conflict, cel interior, este marcat de nelinistea Vitoriei, care nu
intelege absenta prelungita a sotului ei si nu stie ce solutie sa adopte. De aceea, oscileaza intre
mai multe posibilitati: face un popas la vreo petrecere, bucuros de bunul mers al afacerilor, fie
s-a oprit la o femeie cu ochi verzi, fie i s-a intamplat o nenorocire. Dintre toate aceste
posibilitati, femeia le prefera pe primele doua, nesuportand ideea pierderii acestuia. Acest
conflict inceteaza in momentul in care Vitoria accepta situatia ciudata a sotului si
constientizeaza ca numai moartea l-ar fi putut opri sa se intoarca acasa dupa atata timp.
Al doilea tip de conflict este cel exterior si se manifesta intre Vitoria si asasinii sotului
ei, Calistrat Bogza si Ion Cuui. Ca un veritabil detectiv, aceasta reface pas cu pas scenariul
uciderii lui Lipan si ii identifica pe cei doi raufacatori. In absenta oricarei dovezi concrete care
sa-i confirme intuitiile, ea creeaza o stare de tensiune crescanda asupra celor banuiti. Pune
intrebari incomode si ii debusoleaza pe cei doi. Punctul de maxima intensitate al acestui
conflict il constituie scena demascarii lor, cand asasinii cedeaza presiunii la care fusesera
supusi, marturisind singuri crima comisa.
Romanul Baltagul, face parte, ca si volumul Hanul Ancutei, din a doua etapa a
creatiei sadoveniene, considerata una din cele mai reusite scrieri ale autorului. Baltagul(topor
cu doua taisuri) este un obiect simbolic ambivalent: arma a crimei si intrumentul actului
justitiar, reparator. De remarcat ca in romanul acelasi baltag ( a lui Lipan) indeplineste cele
doua functii.
Limbajul sadovenian are o curgere melodioasa de poveste spusa domol, cu respectul
cuvenit cuvantului ca parte a unui Logos creator din lume. Limbajul nu impresioneaza
neaparat prin redarea fidela a particularitatilor dulcelui grai moldovenesc, deloc de neglijat, ci
prin nivelul la care ajunge acest limbaj. Timbrul grav si sarbatoresc, cu adresari directe de o
1

politicoasa cuminenie, alaturi de elemente arhaice si populare, care se conjuga armonios cu

neologismele, tradeaza ceremonia unei culturi vechi si nobile.
Incipitul deschide romanul pe un ton sacru, preluand parca misiunea de a continua
textul biblic al Genezei si de a dezvalui intamplarile care au urmat de la crearea lumii, pe
planurile dimprejurul nostru. Textul debuteaza in prolog, cu o parabola cosmogonica, avand
rolul de a motiva comportamentul muntenilor. Pentru ca au intarziat la intalnirea cu
Dumnezeu, muntenii au fost daruiti cu o viata aspra si grea, dar au primit generozitatea,
iubirea de viata si un caracter ferm.
Finalul romanului, inchis interpretarilor, prezinta ritualul integrarii cosmice a
personajului Nechifor si reluarea ritmurilor firesti ale existentei. Romanul se incheie cu un
epilog in care Vitoria vorbeste despre continuitatea vietii dupa aceleasi traditii, dar cu alta
generatie. Ea revine acasa, gasind puterea de a-si continua viata alaturi de copiii ei. Se poate
observa ca finalul intra in raport de simetrie cu incipitul, prin destinul exponentului exemplar
al oamenilor de la munte, protagonista Vitoria.
Subiectul romanului de o remarcabila complexitate amintindu-l pe cel al baladei
populare Miorita, a carei influenta asupra Baltagului este evidentiata unanim recunoscuta,
dar si exaferata de unii autori. Ca si in balada populara, doi oieri comploteaza impotriva unui
al treilea spre a-l jefui, Numai ca, in timp ce in Miorita moartea ciobanasului moldovean
este prezenta ipotetica, in Baltagul complotul se finalizeaza prin uciderea lui Nechifor
Lipan.
Romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu este un roman tradiional care ofer o
imagine ampl i profund a vieii, zugrvete modul de via al oamenilor de la munte, unde
obiceiurile i tradiiile sunt pstratate cu sfinenie. Baltagul este considerat expresia cea mai
nalt a stilului sadovenian i unul dintre cele mai reuite romane din literatura romn.