Sunteți pe pagina 1din 5

ncadrata cronologic in perioada interbelica, proza lui Liviu Rebreanu (1885-1944

) se constituie din acumulari succesive in timp, incepand cu nuvelele (ale caror


teme au fost dezvoltate, uneori, in romane) si pana la marile sale creatii roma
nesti: Ion" (1920), Padurea spanzuratilor" (1922) si Rascoala" (1932).
In afara celor trei capodopere, Rebreanu a mai scris romanele: Adam si Eva" (1925)
, Ciuleandra" (1927), Craisorul" (1929), Amandoi" (1934), Gorila" (1938). h1x4422hb8
3bbg
Dupa cum s-a observat, autorul nu mai urmeaza linia realismului traditional, roma
nul Ion" fiind poate intaiul care nu face concesii viziunii idilizante asupra satu
lui" (N. Manolescu).
Cea mai importanta particularitate a romanelor lui Rebreanu este insa deschidere
a spre modern. Astfel, analiza trairilor sufletesti ale personajelor (nelinistea,
obsesia, mustrarile de constiinta), studierea instinctelor primare, sondarea ada
ncimilor obscure ale psihologiei colective, prezentarea gandurilor omului aflat
in fata mortii si alte trasaturi, fac din Rebreanu ctitorul romanului romanesc mo
dern.
De asemenea, aspiratia spre echilibru, monumentalitatea si finalurile tragice si
tueaza opera lui Rebreanu in randul marii proze romanesti.
In acest context, romanului Ion" ii revine un loc important, prin dimensiunile sim
bolice ale personajului central si prin maretia linistita a curgerii vietii. inf
atisata in cadente largi, de epopee.
Tema romanului o constituie patima pentru pamant a unui tanar taran si consec
intele ei tragice.
Titlul are sobrietatea coloanelor dorice. Numele protagonistului se arcuieste
astfel peste intreg romanul.
Structura romanului este simetrica (rotunda).
La realizarea structurii simetrice a romanului ,Jon" de Liviu Rebreanu, contribu
ie mai multe elemente de compozitie:
Titlurile celor doua parti ale romanului: Glasul pamantului" si Glasul iubirii".
Fiecare dintre cele doua titluri numeste o dominanta sufleteasca a personajului
principal, o porunca mai puternica decat el insusi. in scurta existenta a lui Ion
, cele doua glasuri" se impletesc, cel dintai fiind mereu prezent; aparenta lui ta
cere" in partea ultima a romanului isi vadeste inconsistenta in scena mortii per
sonajului cand ...ii paru rau ca toate au fost degeaba si ca pamanturile lui au s
a ramaie ale nimanui".
Titlurile de capitol (primul fiind inceputul", iar ultimul Sfarsitul") care cont
ribuie la impresia de sfericitate a operei.
Imaginile initiale si finale ale romanului. Ion" incepe si se incheie cu imagin
ea drumului spre Pripas. Daca in prima parte, soseaua vine" sugerand astfel o int
roducere in actiune, in ultima se pierde" odata cu plecarea invatatorului Herdel
ea, lasand loc altei generatii.
Hora este un alt element de compozitie care deschide si incheie romanul avand
- de fiecare data - o alta semnificatie: in primul capitol, la acest moment din
viata satului iau parte mai toate personajele antrenate in actiune; in final, ni
se sugereaza ca, daca unii s-au stins, altii le-au luat locul, iar Timpul nepasa
tor acopera totul. Redus la esente, romanul prezinta momentele eternului ciclu a
l existentei rurale; odata incheiat pentru un individ, ciclul continua pentru alt
ii, asemeni unui fluviu, fara sfarsit.
Ca si Lev Tolstoi in romanul Razboi si pace", Rebreanu si-a organizat actiunea pe
doua planuri narative care se intretaie:
Primul dintre acestea prezinta momente din existenta taraneasca si are drept
tema problema pamantului: in interiorul lui se consuma destinele lineare sau dra
matice ale personajelor: Ion al Glanetasului, Alexandru Glanetasul, Vasile Baciu
, Ana, Florica, George Bulbuc, Savista, Zenobia si multe altele.
Cel de al doilea plan narativ prezinta aspecte din viata intelectualilor satul
ui (reprezentati prin invatatorul Zaharia Herdelea si prin preotul Belciug) si a
re ca tema problema nationala a romanilor transilvaneni.
Cele doua teme reunite in Ion" vor fi flexionate ulterior in doua capodopere: Rasc
oala" (roman al dezlantuirii energiilor gloatei insetate de pamant) si Padurea spa
nzuratilor" (roman al dramei traite de romanii transilvaneni obligati sa lupte, i
n primul razboi mondial, impotriva romanilor din Regat).
Romanul este o specie a genului epic. Opera narativa in proza, de mare amploare
si diversitate, a carei actiune se desfasoara pe mai multe planuri, romanul are
un conflict bine marcat si personaje complexe.
In romanul obiectiv naratorul este impartial (detasat) si se afla in afara actiu
nii. Faptele sunt povestite la persoana a IlI-a.
Cercetarea universului operei releva ca Ion" este o opera narativa in proza, de m
are aploare, in a carei actiune sunt antrenate zeci de personaje.
Aparut in 1920, dupa ce trecuse prin fazele manuscrise intitulate Zestrea" si Rusin
ea", Ion" este un roman realist in care naratorul obiectiv si omniscient realizea
za o evocare monografica a satului transilvanean de la inceputul secolului al XX
-lea.
Alcatuit din doua parti intitulate. Glasul pamantului" si Glasul iubirii" si cupr
inzand treisprezece capitole, romanul are o actiune lineara, care se desfasoara
cronologic si inglobeaza un fluviu curgator de fapte ce se perinda aproape fara in
ceput si fara sfarsit" (E. Lovinescu).
Actiunea incepe intr-o zi de duminica, atunci cand tot satul era adunat la hora,
in curtea vaduvei lui Maxim Oprea.
Scena (avand rol de expozitiunei constituie o veritabila pagina monografica, in
Pripas (ca si in alte sate ardelenesti), ritualurile fiind pastrate din vechime.
Printre tinerii aflati la hora se afla si Ion al Glanetasului, flacau harnic, da
r sarac, intrucat tatal sau isi instrainase pamanturile; iar Ion iubea cu patima
pamantul, inca de cand era copil (intriga).
Solutia pentru a dobandi ravnitele loturi, ar fi casatoria cu Ana (uratica fata
a bogatului Vasile Baciu).
inca din scena horei, Ion incearca sa si-o apropie, cu toate ca se stia dispretu
it de tatal fetei si cu toate ca Ana ii fusese sortita lui George Bulbuc (fecior
si el de oameni avuti).
Chiar si Ion isi da seama ca astfel va pierde iubirea Floricai fata vadanei lui M
axim Oprea, cu care se tinuse pana acuma, putin posomorata, dar mai frumoasa ca
oricand". Numai ca Florica nu avea pamantul pe care Ion si-1 dorea cu ardoare (c
apitolul inceputul").
Starnit si de impotrivirea lui Vasile Baciu, Ion incepe s-o viziteze pe Ana, noa
ptea, fara stirea tatalui si este acceptat de fata (care il iubea): Sufletul Anei
se scalda intr-o bucurie nemarginita. Uitase toate suferintele si indoielile ce
i le pricinuise Ion. Vedea numai ca acum vine mereu si-l astepta mereu mai draga
stoasa."
Cand Vasile Baciu isi da seama ca Ana este insarcinata, o bate cumplit, numai in
terventia satului salvand-o din mainile omului care parea ca si-a pierdut mintil
e. Pe urma, o trimite la Ion, care o primeste trufas, pentru a-si impune conditi
ile (capitolul Rusinea").
Dupa indelungi tocmeli, se face nunta, prilej pentru autor de a descrie alaiul n
untasilor in cadente largi, de epopee (capitolul Nunta").
La nunta, Ion intelege ca odata cu pamantul o va primi si pe Ana si incepe s-o u
rasca.
Altfel, el traieste si o perioada de mare bucurie, facandu-si planuri legate de
pamanturile lui Baciu, pe care le si considera ale lui.
Iluziile i se spulbera insa atunci cand socrul sau isi calca promisiunea, admita
nd totusi sa-i scrie" pe numele lui cinci loturi.
In timpul acestor tratative, Ana, batuta de Vasile Baciu (care credea ca s-a int
eles cu Ion sa-1 jefuiasca), lovita crunt si de acesta din urma si batjocorita d
e soacra ei, Zenobia, starneste compatimirea intregului sat.
in vara, in timp ce se afla la seceris (impreuna cu Ion si cu Alexandru Glanetas
ul), Ana il naste pe Petrisor. Evenimentul - plasat in mijlocul unei naturi solem
ne - devine arhetipal, iar tipatul copilului pare a fi glasul celui dintai om al
planetei.
Pe buna dreptate, romanul a fost caracterizat drept opera unui poet epic care can
ta cu solemnitate conditiile generale ale vietii, nasterea, nunta, moartea" (G.
Calinescu).
Batuta de Ion, chiar dupa botezul lui Petrisor, Ana este tot mar nefericita (cap
itolul Copilul").
in iarna, Florica se marita cu George Bulbuc - feciorul care-i fusese, initial,
harazit Anei. La nunta, aceasta isi da seama ca Ion pofteste pe Florica" si mahni
rea care o cuprinde devine chemare a Neantului: / se parea ca toata lumea, cu tot
ce e intr-insa, se scufunda in niste ape tulburi, atat de murdare incat scarba
singura pluteste deasupra ei ca o iazma otravitoare, inchidea ochii si totusi- ve
dea neincetat apa spre care o impingea o mana grea, ca spre un liman care spala
urmele si parerile de rau" (capitolul Streangul ).
Actiunea capitolelor II-VI (din primul volum) si I-III (din volumul al II-lea) o
cupa cel mai mare moment al subiectului (desfasurarea actiunii).
Dupa nunta Floricai, in sufletul lui Ion se trezeste glasul iubirii". El se impri
eteneste cu George si merge tot mai des la noua familie.
instiintata de Savista, Ana intelege adevarul. Derutata si cu mintea stinsa, ea
se spanzura.
Ramas fara mama, Petrisor se imbolnaveste din pricina proastei ingrijiri pe care
i-o acorda Zenobia, iar doctorul (chemat prea tarziu), nu-1 mai poate salva.
Surprins, intr-o noapte, in curtea Floricai, Ion este ucis de George, cu sapa (u
nealta a pamantului). inainte de moarte, i se deruleaza in minte intreaga lui ex
istenta, in care luptase zadarnic pentru pamantul care acum avea sa devina al ni
manui (punctul culminant: capitolul Sfarsitul").
O alta trasatura a speciei o constituie existenta a doua planuri narative: unul
al existentei taranesti si altul infatisand aspecte din viata intelectualitatii
rurale.
In al doilea plan al constructiei epice, intelectualii satului (reprezentati pri
n familia invatatorului Herdelea si prin preotul Belciug), traiesc aproape la fe
l de greu ca si taranii: doamna Herdelea reuseste prin mari eforturi sa pastreze
aparentele unui trai mai rasarit si sa-si marite fetele (chiar daca Laura face
o casatorie de convenienta cu teologul Pintea); mobila invatatorului (cumparata i
n rate) este scoasa la licitatie, din pricina neachitarii; Herdelea este mutat c
u slujba si intra in conflict cu autoritatile maghiare (care instituisera obliga
tia ca in scoli sa se predea in limba maghiara).
Peste toate, Herdelea (care-si cladise casa pe un teren al bisericii) intra in c
onflict cu preotul Belciug si este inspaimantat ca va ramane pe drumuri.
In final, la sfintirea noii biserici din Pripas (ridicata prin stradania preotul
ui Belciug), toate conflictele se sting; hora (la fel de aprinsa ca si cea care
deschide romanul) dovedeste ca Soarta si Timpul raman atotputernice (deznodamant
ul).
O alta trasatura a speciei o constituie existenta conflictului, element care modi
fica profund evolutia personajului central.
Conflictul principal al romanului este lupta pentru pamant, intr-o lume in care
proprietatea constituie masura cu care sunt apreciati oamenii. Particularizat in
existenta personajului eponim, acest conflict devine tragic.
Drama personajului eponim.
Aparut in 1920, Ion" este cel mai mare roman al iubirii de pamant din literatura
romana.
Personajul central al cartii este Ion al Glanetasului - figura simbolica, singula
ra prin iubirea pamantului si prin drama pe care o traieste.
Complexitatea acestui personaj a dat nastere unor viziuni critice atat de diferi
te, incat, din insumarea lor, se constituie o figura plurivalenta, alcatuita din
putine lumini si multe umbre, dar impresionanta prin iubirea uriasa, mitologica
, pentru pamant.
Astfel, pentru G. Calinescu. Ion e o bruta. A batjocorit o fata, i-a luat averea,
a impins-o la spanzurare, si a ramas in cele din urma cu pamant".
in termenii aceleiasi reci obiectivitati, marele critic subliniaza reductia intel
ectuala a personajului, in alcatuirea caruia predomina instinctele: Nu din intelig
enta a iesit ideea seducerii ci din viclenia instinctuala, caracteristica oricar
ei fiinte reduse".
Tudor Vianu il priveste pe Ion categorial, vorbind despre resorturile statornice
ale sufletului taranesc: lacomia de pamant si senzualitatea robusta, afirmate pri
n siretenie, lipsa de scrupule, cruzime".
Se pare insa ca Eugen Lovinescu vede si partea frumoasa a acestui personaj compl
ex, in care autorul a dorit sa creeze o figura simbolica, mai mare decat natura"
.
Cu toate multele lui trasaturi si atitudini negative, se cuvine sa recunoastem c
a Ion traieste o drama, ale carei proportii ii macina fiinta.
Aceasta drama provine, inainte de toate, din specificul mediului rural, in care Et
hosul, psihologia, erosul, intreaga existenta se exprima in felul cum gandesc oam
enii, in conditii date, despre pamant" (C. Ciopraga). Apriga dorinta a lui Ion d
e a avea pamant il pune in relatii conflictuale cu Baciu, cu Ana, cu satul. Aces
ta ar fi conflictul exterior.
Mult mai puternic este insa conflictul interior (cu atat mai mult, cu cat setea
de pamant este convertita intr-o obsesie unica, fixata in subconstient).
Acesta provine din lupta care se da. in sufletul lui. intre cele doua ..glasuri"
care si-1 disputa pana la sfasiere.
Glasulpamantului" se infiltreaza ca o chemare obscura, coplesitoare, de parca suf
letul lui ar fi adunat toate glasurile" gliei din subconstientul colectiv, transf
ormand pamantul intr-un Urias mitologic; reprezentativa este scena in care Ion,
mergand intr-o dimineata la coasa, admira un lot cosit de curand: pamantul negru-g
albui" care parea un obraz mare, ras de curand" pare a fi Nepatrunsul eminescian,
intins pana la marginile Cosmosului, din somnul caruia avea sa se zamisleasca l
umea.
Din acest sentiment se naste, mai tarziu, gestul prin care Ion se apleaca si sar
uta pamantul, intr-o adoratie aproape sacra:
Se apleca, lua in maini un bulgare si-l sfarama intre degete cu o placere infrico
sata. Mainile ii ramasera unse cu lutul cleios, ca niste manusi de doliu. Sorbi
mirosul, frecan-du-si palmele. Apoi, incet, cucernic, jara sa-si dea seama, se l
asa in genunchi, isi cobori fruntea si-si lipi buzele cu voluptate de pamantul ud
. Si-n sarutarea aceasta grabita simti un fior rece, ametitor...Se ridica deodat
a rusinat si se uita imprejur sa nu-l fi vazut cineva. Fata insa ii zambea de o p
lacere nesfarsita ".
Starile sufletesti ale personajului sunt profunde si totale: fericirea care il c
opleseste este atat de deplina, incat lumea se reduce la acest sentiment; de aic
i, tentatia de a imbratisa huma", de parca misteriosul glas al iubirii si-ar fi s
chimbat obiectul (de altfel, intr-o fraza anterioara, pamantul era comparat cu o f
ata frumoasa care si-ar fi lepadat camasa aratan-, du-si corpul gol, ispititor")
.
Placerii de a simti in maini pamantul si de a-i sorbi mireasma i se adauga fiorul
care strabate fiinta si constiinta invingatorului; intr-un episod ulterior, Ion
este proiectat in fabulos ( Se vedea acum mare si puternic, ca un urias din basme
care a biruit, in lupte grele, o ceata de balauri ingrozitori").
Pe buna dreptate, E. Lovinescu 1-a caracterizat pe Ion ca pe o figura simbolica m
ai mare decat natura".
Este adevarat ca, in lumea satului transilvanean de la inceputul veacului al XX-l
ea demnitatea si locul omului in colectivitate se masoara in iugare de pamant; es
te la fel de adevarat ca Alexandru Glanetasul (tatal lui Ion), care-si pierduse
pamantul, devenise un nimeni comparat (in scena horei) cu un caine la usa bucatari
ei".
Pentru Ion insa iubirea de pamant reprezinta mai mult decat dorinta de a-si depa
si conditia: Iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil. Vesnic a pizmuit pe ce
i bogati si vesnic s-a inarmat intr-o hotarare patimasa: trebuie sa aiba pamant
mult, trebuie!"
Plasat la inceputul acestei caracterizari, instinctul iubirii pamantului devine t
rasatura definitorie a personajului stapanit", posedat aproape de aceasta dragost
e. Proportiile ei modifica dimensiunile timpului, transferandu-le in etern ( Vesnic
"). In aceste conditii, felul de a gandi si felul de a fi ale personajului, capat
a amprenta stapanirii pamantului: auzind ca Florica se marita, Ion se simte frus
trat, ca si cum cineva i-ar fi furat cea mai buna si mai mare delnita de pamant";
tot asa, dupa ce 1-a inselat pe Vasile Baciu, luandu-i pamanturile, Ion umbla p
e ulita, cu pasii mai mari si cu genunchii indoiti (de parca ar fi devenit mai g
reu!).
Glasul iubirii" constituie cel de-al doilea instinct al lui Ion si va conduce la
a doua drama a lui: casatoria cu Ana, renuntarea la Florica. Traind intr-un medi
u in care casatoria bazata pe interes se practica (la fel se insurase si Vasile
Baciu), Ion isi impune s-o accepte pe uratica Ana: Ma molesesc ca o baba neroadal
Parca n-as mai fi in stare sa ma scutur de calicie! Las ca-i buna Anuta!"
Intelegand insa ca, odata cu pamanturile, o primise si pe . Ana, Ion o uraste; d
e aici, incep bataile, nepasarea la suferinta .Anei, vorbele urate. Nici macar m
oartea Anei nu-1 misca, singura lui grija fiind copilul (Petrisor), pentru ca el
reprezenta pamantul, legatura cu zestrea celei ce-i fusese sotie.
Odata potolit glasul pamantului", sufletul lui este luat in stapanire de celalalt
glas"; se imprieteneste cu George (devenit sot al Floricai) si incepe s-o vizite
ze pe tanara nevasta.
Surprins intr-o noapte, in curtea lui, de catre George, Ion este ucis, in mod si
mbolic, cu sapa. in ultimele clipe de viata, prin mintea lui Ion, se deruleaza m
omente ale existentei sale trecute, aceasta enumerare tragica incheindu-se tot c
u glasul pamantului": si-i paru rau ca toate au fost degeaba si ca pamanturile lui
au sa ramaie ale nimanui".
Trasaturi ale romanului traditional
Fresca a lumii transilvanene de la inceputul veacului al XX-lea, romanul Ion", de
Li viu Rebreanu intruneste multe caracteristici ale romanului traditional.
Astfel, lumea infatisata este una exterioara, veridica, inspirata chiar din real
itatea imediata.
Timpul este cronologic, iar evenimentele au o succesiune dictata de ritmul exist
entei rurale.
Personajul eponim este reprezentativ si simbolic, autorul infatisandu-1 in toata
complexitatea sa.
Naratorul este omniscient, omniprezent si obiectiv, relatarea facandu-se la pers
oana a IlI-a.
In acelasi timp, analiza unor instincte primare, prezentarea gandurilor omului a
flat in fata mortii sau a unor trairi launtrice constituie largi deschideri spre
modern.
Curentul literar in care se incadreaza romanul este realismul.