În parc

G. Bacovia

Acum stă parcul devastat, fatal,

Mîncat de cancer şi ftizie,
Pătat de roşu, carne vie –
Acum, se-nşiră scene de spital.

Atunci, rîdea,
Băteau aripi de veselie;
Parfum, polen şi histerie –
Atunci, în parc şi ea venea.

Acum cad foi de sînge-n parcul gol,

Pe albe statui feminine;
Pe alb model de forme fine
Acum se-nşiră scene de viol.

1. Prezintă, în minim 50 de cuvinte, două figuri de stil diferite prezente în textul dat.

Poemul „În parc”, de G. Bacovia, surprinde în stil modernist tema degradării fizice şi
morale a locuitorilor unui spaţiu citadin, fapt relevat de trecerea de la „scenele de spital”
din prima strofă, la „scenele din viol” din ultima. Epitetul dublu „(parcul) devastat, fatal”
dezvăluie efectele exterioare ale declinului vital sesizat în oraş. Dezordinea cauzată de
morbul ce conduce la „scene de spital” pune stăpânire inclusiv pe acest spaţiu destinat
recreării, care se transformă într-un adevărat sanatoriu. Tot astfel, există o
interdependenţă clară între obiectualizarea femeii, evidentă în metafora „statui feminine”,
şi scenele de viol ce „se-nşiră” ca dintr-un diapozitiv în acest univers denaturat.

Celelalte figuri de stil: „(parcul) mâncat de cancer şi ftizie” – epitet metaforic; „(parcul) pătat de
roşu” – epitet cromatic; „carne vie” – metaforă implicită (acceptabil şi explicită, dacă explicaţi de
ce); „acum... acum”/ „atunci... atunci”/ „acum... acum” – repetiţie; „aripi de veselie” – metaforă;
„parfum, polen şi histerie” – enumeraţie; „foi de sânge” – metaforă implicită; „(foi) de sânge” –
epitet cromatic; „albe (statui)” – epitet cromatic, antepus; „(statui) feminine” – epitet simplu
(poate metaforic); „statui” – metaforă explicită (în relaţie cu „feminine”); „alb (model)” – epitet
cromatic, antepus; „(forme) fine” – epitet simplu.

2. Demonstrează, în minim 50 de cuvinte, apartenenţa textului de mai sus la un curent

literar.

Poemul „În parc”, de G. Bacovia, poate fi considerat un text modernist sui generis.
Conform lui Hugo Friedrich, teoretician de marcă al curentului, modernismul ca orientare
artistico-literară este greu definibil, putând fi considerat cel mult „suma unor constante
suprapersonale” ce compun „o unitate stilistică”. Astfel, la nivel imagistic predomină
categoriile negative, fie sub forma bolilor fizice (cancer, ftizie), fie sub cea a alienării
mintale (histerie, viol). Este demnă de remarcat o anumită patologie inclusiv a
categoriilor pozitive, „aripile de veselie” generând în cele din urmă o hiperexcitabilitate
isterică. O altă trăsătură modernistă prezentă în textul bacovian este estetica urâtului.
După spusele lui Baudelaire, „oribilul, artistic exprimat, devine frumuseţe, şi durerea [...]
umple spiritul cu o bucurie liniştită”. Fără a absolutiza afirmaţia poetului francez, trebuie
totuşi să depistăm o anume predilecţie a poetului modern pentru „scene” care
transgresează limitele unanim acceptate ale „frumosului”. „Parcul devastat”, tumoral şi
gutural, mai apoi „gol”, râsul isterizat, „carnea vie”, compun toate portretul unei
agresivităţi dezumanizante şi de-estetizante.

Alte trăsături pe care le puteţi selecta şi detalia:

- disonanţa (veselie – isterie);
- dezumanizarea (mesaj fără „eu”; eliminarea firescului din sentimente – viol, boală, împietrire,
„statui”; inversarea ierarhiei om – lucruri: femeile -----> „statui feminine”);
- fragmentarism (repetiţii care creează sacadare; sintaxă elementară, cu raporturi de coordonare
etc.);
- inovaţie lexicală (metafore şi epitete metaforice neobişnuite ş.a.);
- citadinismul (parc, statui, spital etc.).

3. Demonstrează, în minim 50 de cuvinte, că textul de mai sus aparţine genului liric.

Hugo Friedrich afirmă, în „Structura liricii moderne”, că există trei „comportamente”

posibile ale poeziei lirice: al sensibilităţii (specific romantismului), al contemplaţiei (în
cazul poeziei meditative sau descriptive) şi al metamorfozei (în lirica modernistă). Deşi
sunt formule diferite, toate cele trei recompun ceea ce în mod uzual denumim genul liric.
În ceea ce priveşte poemul „În parc”, acesta este în mod evident un text liric, deşi
argumentul de bază (existenţa acelei voci abstracte a poetului numită eu liric) lipseşte.
Dincolo însă de această absenţă la nivel formal, este indubitabilă prezenţa unui
„observator” care ia la cunoştinţă, cu hipersensibilitatea unui bolnav, datele lumii
exterioare (parcul răvăşit şi părăsit, boala, sunetele etc.). Întregul inventar de „scene”
(spitaliceşti, de viol) presupun existenţa unui martor, care asistă însă nu la întâmplări, ci
la imagini şi idei poetice. Dintre acestea din urmă, cea mai importantă pare a fi cea a
degradării accelerate, cvasi-apocaliptice, a umanului din oameni şi din lucruri.
Concluzionând, coexistenţa unei sensibilităţi ce filtrează datele realului pentru a le
transfigura artistic cu dimensiunea ideatică sunt suficiente argumente pentru a încadra
textul în genul liric.

4. Prezintă, în minim 50 de cuvinte, două particularităţi prozodice ale textului dat.

5. Prezintă, în minim 50 de cuvinte, tema textului dat, detaliind şi două motive
subordonate acesteia.
ETC.