Model simulare

I. Subiectul I – 50 de puncte (30/50 – I A)

Citeşte cu atenţie următorul text, iar apoi răspunde cerinţelor:

O întîmplare curentă a timpului de față: urci într-un vehicul oarecare și te trezești

în mijlocul unui trib bizar, ai cărui membri au ca semn distinctiv o bucată de pînză
verzuie, prinsă de urechi cu două bride și care le acoperă jumătate din obraz. De fapt, și
tu faci parte din trib, întrucît arborezi aceeași podoabă. I se spune, generic, „mască“, dar
termenul e folosit impropriu. Căci rolul adevărat al unei măști nu este de a uniformiza, ci
dimpotrivă, de a distinge. Ea ascunde chipul îndărătul unui simulacru, dar funcția ei reală
este contrară acestei aparențe: nu camuflează decît spre a revela. Ocolul pe care îl face
prin cîmpul iluziei deschide calea adevărului. André Malraux spunea, referindu-se la
Goya: „Masca nu ascunde fața, ci o fixează“. Cercetările etnologice asupra obiectului ne
pot călăuzi mai bine, ele conturîndu-i o arie largă de funcții și semnificații. Au existat și –
mai există și astăzi, în societățile de tip arhaic – măști rituale, măști de război și, last not
least, măști de spectacol. Cele rituale, la rîndul lor, pot fi măști de cult, funerare și
„justițiare“ (destinate adică să confere autoritate celor însărcinați cu împărțirea dreptății).
Măștile de război au ca scop înspăimîntarea dușmanului. Măștile de spectacol, prezente în
cultura multor popoare, fixează trăsăturile caracteristice ale unor personaje-tip: rege,
bătrîn, femeie, sclav etc. „Masca este așadar simbolul unei identificări“ (Jean Chevalier,
Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri, vol.2, București, 1995). Masca de teatru
grecească își are originea în serbările dionisiace, uzul ei impunîndu-se din mai multe
motive: din necesitatea figurării chipurilor de femei, care erau excluse de la procesiunile
sacre; din nevoia de a sublinia tipicitatea personajelor; și, în fine, pentru a întări vocea
actorilor, care jucau în aer liber, în fața unui public foarte numeros. Masca dispunea, în
dreptul gurii, de o mică pîlnie din benzi metalice, devenind astfel o „porta-voce“. De aici
și denumirea latină a măștii, persona: „Per quam vox personabat“ (prin care răsuna
vocea). Evoluția semantică a condus, de la sensul primitiv al cuvîntului persona, sinonim
cu „mască“, la acela de „rol al actorului“, apoi la „personaj“, în fine la sensul abstract de
„persoană“.
S-a putut vedea, chiar din această incursiune sumară, cît de amplu e simbolismul
măștii și cît de variate semnificațiile ei. Încercînd să le comprimăm, trei ni se par de o
importanță hotărîtoare: identificarea, simplificarea și amplificarea. Masca îl încadrează pe
purtător într-o anumită tipologie, îi asigură un loc în sînul acesteia, așadar îl identifică. În
al doilea rînd, masca îl eliberează de trăsăturile accidentale, îl reduce la esență, așadar îl
simplifică. În sfîrșit, masca sporește forța de comunicare a purtătorului, altfel spus o
amplifică.
Ştefan Cazimir, Mască şi „măşti”, în „România literară”, nr. 21/2020
A.
1. Indică sensul din text al sintagmei „trib bizar”.
2. Menţionează tipul de societăţi care apelează şi astăzi la întrebuinţarea măştilor specializate, aşa
cum reiese din textul dat.
3. Precizează două funcţii îndeplinite de măşti, justificându-ţi răspunsul cu o secvenţă
semnificativă din textul dat.
4. Menţionează motivul pentru care autorul socoteşte improprie utilizarea termenului „mască”
pentru a reda realitatea curentă.
5. Explică, în 30-50 de cuvinte, evoluţia rolului măştii în societatea contemporană, aşa cum reiese
din textul dat.

I. B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi ce rol

îndeplinesc măştile (în sens metaforic) în construcţia de sine a adolescentului,
raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din articolul „Mască şi măşti”, de
Ştefan Cazimir, cât și la experiența personală sau culturală.

În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:

–formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea
corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii
pertinente; 14 puncte
–utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare
(norme de exprimare, de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea/
6 puncte
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 150 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

II. Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul de mai jos.

Sună telefonul. Ridic. Alo... (sughițuri, plîns de femeie, icnituri). Cum, a murit
Rudolf? Nu se poate... dar mi-au scris acum o lună și... Cine ți-a spus... din Frankfurt
(voce întreruptă de hohote)... de la etaj (scîncete slabe, stinse)... acasă, da, și Gerda nu?...
a noaptea... în curtea interioară. Bine, dar n-avea nici un motiv... și poliția, nu s-au făcut
cercetări?... sinucidere, înțeleg (plîns continuu fără cuvinte). Liniștește-te, hai fii cuminte
Birgit, te rog, unde vrei să ajungi, ia niște calmante, încearcă să dormi... mută-te pentru
un timp la maică-ta, trebuie să depășești... A închis telefonul.
Nu e adevărat. Trăim un coșmar. Într-un singur an zece scriitori, toți pînă-n
cincizeci. Ți-e frică să stai în casă, ți-e frică să ieși. N-ai cum să te aperi, nici în țara ta,
nici aiurea, nicăieri. Pe cine a supărat neamțul ăsta roșcovan cu fața lui veselă de băutor
de bere, cu barba lui creață, cu burtica lui de bărbat căruia îi place să trăiască? Parcă-l aud
recitînd la Festivalul de Poezie de la Sighișoara: «Polonia e o țară frumoasă cu peisaje
încîntătoare, cu hoteluri confortabile, cu catedrale, cu munți, și România e o țară
frumoasă cu peisaje încîntătoare, cu hoteluri confortabile, cu catedrale, cu munți -
călătoria n-a mai avut loc. Textul de mai sus a fost extras dintr-un pliant pentru turiști.»
Birgit e distrusă. Acum îmi dau seama că această legătură pe care am dezaprobat-o cu
toții a însemnat pentru ea mult mai mult decît escapada de la barul chinezesc, sau
plimbarea aceea nocturnă în cimitir la Sighișoara, pe care le știu de la ea pînă-n cele mai
mici amănunte.
(Nora Iuga, „Săpunul lui Leopold Bloom”)