Observaţii critice:

„Eminescu întruchipează, într-o manieră exemplară, toate particularităţile şi obsesiile

Romantismului: sete de absolut, imaginaţie grandioasă stârnită de căutarea tainelor
existenţei, vizionarism orfic, capacitatea de a face să retrăiască miturile şi a dezvălui viaţa
misterioasă a lucurilor, intuirea intermitenţelor 1 inimii, puterea demiurgică de a mânui
limbajul şi de a-i smulge resursele lui de simbolizare.” (Paul Cornea)
„La Eminescu, natura îşi pierde orice atribut al exteriorităţii. Ea îl dublează pe poet,
vibrează în ritmul inimii sale, se face ecoul bucuriilor şi, mai ales, al tristeţilor sale, îi
răspunde tresăririlor, se găseşte în permanent dialog cu ceea ce doreşte şi ceea ce cugetă.”
(Paul Cornea)
Lasă-ţi lumea ta...
- romanţa: poezie lirică sentimentală, de obicei de inspiraţie erotică, ce este cântată
pe o melodie lină, melancolică; trăsături: specie duioasă, melancolică, cu aspect
erotic; formă simplă; stil simplu, marcat de invocaţii, chemări.
- ipostazele eroticii eminesciene: angelitatea feminină: confuzia femeie-înger
 conceperea frumuseţii feminine ca o imagine a Frumuseţii absolute: femeia-
icoană
- femeia şi bărbatul tind spre statutul de totalitate
- gestica eminesciană se stilizată şi ritualizată: mişcarea lentă de plutire – plutire
legănătoare pe ape;
- „Erotica eminesciană este doar în mod excepţional o celebrare a prezenţei iubirii
şi, în mod obişnuit, o evocare sau o invocare a ei prin amintire sau prin vis.”
(Ioana Em. Petrescu)
- recuperarea paradisului pierdut
- femeia: condiţia recunoaşterii sinelui, care-şi depăşeşte înstrăinarea
- iubirea: „un soare al astei lumi întregi”
- cheie invocativă – ce sporeşte irealitatea şi incertitudinea
Luceafărul:
- text de sinteză pentru întreaga creaţie eminesciană, sub aspect tematic: natura şi iubirea,
mitologia şi raportul ei cu istoria (mitul androginului, mitul indic al unităţii şi al
gemenului), cosmogonia (teoria despre naşterea, evoluţia şi stingerea universului şi
ierarhia lumilor cosmice), filosofia (teoria Unului indivizibil, teoria nefericirii în iubire,
dublul idee-acţiune, gândire-istorie), concepţia despre poezie şi rostul ei în lume (poezia
ca meditaţie superioară şi valoare supremă);
- eroii se află pe trepte diferite de înţelegere a iubirii
 au alte coordonate şi alte direcţii ale iubirii: unul se mişcă în planul ireal al
visului, celălalt în planul real al faptelor şi-al acţiunilor
 Cătălina argumentează viaţa, Luceafărul, nemurirea
 Luceafărul se coboară de două ori chemării Cătălinei, în vreme ce aceasta
nu reuşeşte gestul înălţării
 iubirea trecătoare şi schimbătoare a celor doi eroi umani versus iubirea
rece, distantă, trăită prin contemplaţie senină şi împăcare
- dialogul Hyperion-Demiurg:
 substanţa trăirii în Unul nedesfăcut şi nedespărţit

1
discontinuităţi