Fişa 2 – Nuvela

„Ziua următoare, deșteptându-se din somn, Ghiță era neliniștit. Își aducea aminte
cele petrecute peste noapte, dar și le gândea ca și când le-ar fi visat, și parcă nu-i venea să
le creadă, iar când își dădea seama că ele în adevăr s-au petrecut, îi era rușine de cele ce
făcuse și se temea că, mai curând ori mai târziu, se va da de gol, și nu numai va strica
toată treaba, dar își va băga totodată și capul în primejdie.
«Nu! își zise el, eu nu pot să o fac aceasta; n-am în mine inima, n-am, precum
Pintea, dibăcia pe care ar trebui s-o am, pentru ca să o pot face.»
De aceea, când Ana îl întrebă despre cele puse la cale peste noapte, el răspunse că
e bine și că toate s-au făcut și, dând acest răspuns, el nu spunea decât adevărul pe care îl
simțea atunci în sufletul său.
Ana însă era adânc jignită; ea ar fi dorit să afle mai multe, se simțea în drept de a
cere să știe tot și nu putea să-l ierte pe Ghiță pentru lipsa lui de încredere.
— Vorbești cu mine, îi zise ea, cum ai vorbi cu un străin, cu un copil, cum ai
vorbi cu o slugă, pe care o ții cu simbrie, fiindcă ai trebuință de ea.
Și Ana avea dreptate. A doua zi, când Lică se întoarse iar pe la cârciumă, Ghiță
simți că nu știe ce are să facă. Întâia oară în viața lui îi era rușine de Lică, se simțea
oarecum mai netrebnic decât dânsul și se temea înzecit de răzbunarea lui.”
(Ioan Slavici, Moara cu noroc, cap. 14)

1. Comentează fragmentul de mai sus, în minumum 50 de cuvinte, relevând

semnificaţia utilizării timpurilor verbale.
2. Argumentează utilizarea analizei psihologice în fragmentul dat.
3. Realizează o paralelă între cele două personaje prezente în fragmentul dat.
4. Selectează şi transcrie două pasaje în care se evidenţiază stilul indirect liber în
fragmentul de mai sus.