Varianta 2

Harap Alb - Relatia dintre incipit si final intr-un basm

Originile basmului trebuie cautate in cele mai vechi timpuri, in dorinta omului de
a trai, macar in imaginatie, intr-o lume perfecta in care binele invinge totdeauna raul.
Scriitorii s-au apropiat fascinati de aceasta specie populara si au creat opere
originale valorificand elementele specifice basmului popular.
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga este o astfel de opera literara, probabil cel
mai valoros basm din literatura noastra.
Tema luptei dintre bine si rau, cu victoria binelui specifica basmului popular, este
valorificata de Creanga original, deschizand alte semnificatii mult mai produnde. Titlul
basmului dirijeaza intelegerea mesajului. Substantivul poveste poate fi citit si cu
semnificatia de viata si astfel intelegem ca textul basmului surprinde viata lui Harapalb, deci este un bildungsroman.
Organizarea discursului narativ sustine aceasta idee. Textul este alcatuit din trei
secvente narative delimitate de motivul podului, simbol al trecerii dintr-o etapa a vietii in
alta, de la copilarie la tinerete si apoi la varsta maturitatii.
Prima secventa surprinde eroul la casa parinteasca si este alcatuita din
urmatoarele episoade: primirea cartii, incercarile esuate ale fratilor, intalnirea cu
cersetoarea, alegerea calului si episodul de la pod.
A doua secventa prezinta momentul experientei, etapa in care eroul se loveste cu
capul de pragul de sus pentru a-l vedea pe cel de jos. Aceasta secventa este alcatuita din
episoadele urmatoare: intalnirile succesive cu Spanul, intovarasirea cu Spanul, episodul
de la fantana, aducerea salatelor si aducerea pietrelor pretioase.
Ultima secventa scoate in evidenta maturizarea personajului prin faptul ca de
acum va lua singur hotarari: salvarea furnicilor si a albinelor, intovarasirea cu cei cinci
uriasi, probele la care il supune Imparatul Ros(tot cinci), proba la care il supune fata,
moartea si invierea.
Evenimentele sunt narate din perspectiva unui narator omniscient si omniprezent
care isi tradeaza de multe ori subiectivitatea. Desi textul este scris la persoana a treia,
apar si fraze la persoana I, marca unui narator subiectiv: Ce-mi pasa mie? Eu sunt dator
sa va spun povestea si sa va rog sa ma ascultati.. Naratorul nu povesteste indiferent, ci se
implica, face haz, comenteaza, intrand permanent in dialog cu cititorul. Evenimentele nu
mai sunt plasate in timpul si in spatiul mitic, ci sunt aduse mai aproape de timpul
cititorului. O particularitate esentiala a basmului lui Creanga este faptul ca fantasticul
antropomorfizat este si localizat geografic si temporal. Personajele vorbesc
moldoveneste, amintind de lumea Humulestiului si de perioada Amintirilor din
copilarie.
Incipitul basmului lui Creanga, desi aminteste de formul basmului popular se
deosebeste de aceasta. Naratoul plaseaza evenimentele nu in timpul lui a fost odata ca
niciodata, ci in vremea lui Amu, cica era odata. Imperfectul este nu numai timp al
povestirii, dar sugereaza si aducerea evenimentelor mai aproape de timpul lectorului. De
altfel si adverbul amu are aceeasi valoare. Cuvantul cica(se zice, se spune) sugereaza
ca naratorul n-a fost martor la evenimente si arunca o umbra de mister asupra acestora.
Formaula magica a fost insa rostita si naratiunea nu mai poate fi oprita.

Dupa rostirea formulei, naratorul se straduieste sa explice pe o pagina intreaga de

ce rudele nu se cunoasteau, pentru a gasi o justificare a faptului ca Spanul a putut sa fure
identitatea fiului de crai.
Formula Dar ia sa nu ne indepartam cu vorba si sa incep a depana firul povestii,
prin asocietea persoanei I plural cu singularul aceleiasi persoane, institue un pact narativ
intre narator si naratar, naratorul asumandu-si functia e narare.
Finalul basmului este canonic. Ca toate basmele Povestea lui Harap-Alb se
incheie cu motivul nuntii. Cu toate acestea si de data aceasta Creanga iese din tiparele
modelului traditional. Cititorul nu mai este scos din spatiul si timpul fabulos calare pe-o
sa. Formula finala plina de umor si ironie subliniaza, daca mai era nevoie, ca lumea
basmului este altceva decat realitatea. Universul basmului este un spatiu perfect in care
chiar si saracimea ospata si bea, in timp ce realitatea este dominata de inechitate
sociala, deoarece pe la noi numai cine are bani bea si mananca, iara cine nu, se uita si
rabda..
Incipitul si finalul basmului demonstreaza faptul ca la Creanga fabulosul este
tratat realist. Analizand cele doua componente ale discursului narativ se mai poate face o
observatie. Daca in incipit, prin formula cica se sugereaza faptul ca naratorul nu a fost
martor la evenimente, in final apare o contradictie. Printre cei poftiti la nunta se afla si
un pacat de povestariu fara bani in buzunariu. Aceasta precizare subliniaza clar
diferenta dintre autor si narator. Naratorul face parte din lumea fictiunii traind in poveste.
Basmul lui Creanga isi dovedeste astfel originalitatea la toate nivelele. Pornind de
la tiparul universal al basmului, scriitorul a improvizat imaginea unei lumi reale,
taranesti, humulestene, pe fundalul unei lumi de basm. Lumea basmului creata de
Creanga traieste intr-o geografie cunoscuta, totusi miraculoasa, intr-un timp apropiat
noua, totusi mitic, demonstrand ca in devenirea umana totul poate parea basm.