“Enigmade G.

Călinescu

Otiliei”
Costache Giurgiuveanu Aglae Simion
Tulea Tulea
Otilia Mărculescu
Copiii
Felix Sima Tulea
Stănică Raţiu
Leonida Pascalopol
Costache Giurgiuveanu este personajul central al
romanului şi întruchipează avarul.
El hotărăşte, fie direct, fie indirect, destinele tuturor
celorlalte personaje, care urmăresc averea sa, în
goana după moştenire.
El este unchiul lui Felix, cumnatul tatălui său, Iosif
Sima, soţul surorii acestuia şi tatăl vitreg al Otiliei.
Reprezentând avariţia, el însuşi se înscrie în
descendenţa lui Hagi-Tudose al lui Delavrancea sau
Harpagon al lui Molière.
El neagă faptul că ar fi avar, argumentând prin
dragostea lui sinceră pentru Otilia, pe care nu
reuşeşte însă să o materializeze.
Aspectul său fizic este legat de cel al casei sale,
care este părăgănită şi ruinată atât în exterior cât şi
în interior.
Prin orice metode posibile, el caută să-şi menţină şi
sporească chiar averea, mergând atât de departe
încăt să-ţi neglijeze propriul aspect.
Nici chiar adopţia Otiliei nu este legalizată, chiar
dacă Costache este convins că aşa ar fi fost drept şi
cinstit.
Cu toate acestea, Otilia îl caracterizează ca fiind “un
om bun, dar are şi el ciudăţeniile lui”.
 Otilia Mărculescu este eroina romanului şi cel mai
modern personaj prin problematica sa existenţială,
reprezentând tipul feminităţii.
Este fiica celei de-a doua soţii a lui Costache
Giurgiuveanu, pe care acesta o creşte ca pe fiica lui,
dar avariţia îl impiedică să o adopte legal sau să-i
asigure un viitor.
Otilia este un personaj complex, cu un
comportament derutant. Este capabilă de emoţii
puternice, trecând brusc de la o stare la alta,
împrăştiată şi visătoare uneori, alteori dovedind
luciditate şi tact.
Personalitatea ei este un amalgam de comportament
copilăros şi maturitate. Datorită acestui fapt şi a
multor altora, Otilia este cel mai controversat
personaj al romanului, apărând diferit în ochii fiecărui
personaj.
Ea este caracterizată de Pascalopol, la finalul
romanului, ca fiind “o enigmă”, cu toate că fusese
căsătorit cu ea câţiva ani.
Cu toate acestea, ea trăieşte drama singurătăţii,
departe de mult visata fericire, deoarece, cum ea
însăşi destăinuie, se va bucura de viaţă doar “cinci,
şase ani!”
 Felix Sima joacă rolul de narator-martor şi
personaj-narator. El este cel care introduce cititorul
în lumea romanului şi prin ochii căruia sunt
prezentate celălalte personaje.
Felix este fiul doctorului Iosif Sima, de la Iaşi, care
moare şi-l lasă pe băiat în grija tutorelui său,
Costache Giurgiuveanu.
După moartea tatălui său, Felix pleacă la Bucureşti
să stea la “unchiul” său şi să urmeze cursurile
facultăţii de medicină, ca şi tatăl său.
Comporatmentul, gesturile, atitudinile, faptele
conturează, indirect, o fire raţională, lucidă, cu o
mare nevoie de certitudini, o fire analitică şi un spirit
de observaţie foarte dezvoltat.
De la început, Felix este atras de Otilia, atracţie care
se transformă treptat în iubire. Este derutat de
comportamentul fetei iar plecarea ei la Paris îl
deznădăjduieşte. Acest lucru nu îl determină să
renunţe la carieră, dimpotrivă, îl maturizează.
În relaţiile cu celelalte personaje, Felix se arată ca un
intelectual superior, situându-se deasupra
superficialităţii lumii burgheze.
Luând în considerare evoluţia lui Felix de-a lungul
acţiunii, romanul poate fi considerat un
bildungsroman.
Stănică Raţiu este tipul parvenitului, al arivistului, în
acelaşi timp şi tipul demagogului.
Stănică Raţiu este ginerele Aglaei Tulea, fiind
căsătorit cu fiica mai mare a acesteia, Olimpia, cu
care trăise în concubinaj până când ea primise drept
zestre o casă care aparţinuse tatălui ei, Simion
Tulea.
Gesturile, atitudinea, acţiunile şi mai ales vorbele
compun, indirect, locvacitatea personajului,
parvenitismul şi demagogia tipică.
Cu toate acestea, el este inteligent şi abil, adoptând
câte un comportament pentru fiecare persoană. Prin
aceasta, el este un bun cunoscător de oameni.
 Leonida Pascalopol este un burghez, cu un gust
rafinat şi o cultură solidă. El tratează toate celelalte
personaje cu respect, cu toate că observă răutatea
Aglaei, avariţia lui Costache sau ipocrizia lui Stănică,
dând dovadă astfel de o nobleţe desăvârşită.
El moştenise de la părinţi o moşie întinsă şi era
predestinat să facă studii fără utilitate practică, ci
numai pentru a se forma ca o persoană nobilă.
Făcuse studii în străinătate, călătorise prin toată
Europa şi se căsătorise cu o femeie foarte frumoasă,
de care se desparte sau rămâne văduv, nu este
menţionat în roman.
Comportamentul, gesturile şi atitudinile lui
Pascalopol conturează, indirect, un om generos,
rafinat, cu gusturi desăvârşite şi elegant. El are o
casă mobilată cu distincţie, cântă la flaut, este
cultivat şi plin de nobleţe. Cu toate acestea, el se
simte un om ratat şi de aceea încearcă să se facă
util tuturor celor care au nevoie.
Datorită nobleţii sale sufleteşti, el divorţează de
Otilia, văzând că ea este nefericită, redându-i astfel
libertatea de a-şi petrece cum doreşte “anii cei mai
frumoşi.”
 Aglae Tulea este caracterizată ca fiind “baba
absolută, fărăr cusur în rău”.
Este sora lui Costache Giurgiuveanu, soţia lui Simion
Tulea şi mama a trei copii, Olimpia, Titi şi Aurica.
Dragostea pentru aceştia n-o umanizează, întrucât
ea nu le înţelege problemele, amplificându-le astfel
defectele.
Este autoritară faţă de Titi şi Aurica, şi îi ignoră cu
desăvârşire pe Olimpia şi Simion.
Gesturile, comportamentul şi atitudinile scot în
evidenţă imaginea ei ca o femeie proastă, acră şi
vulgară, lipsită de fantezie şi creativitate,
caracteristic familiei Tulea.
În consecinţă, ea este dispreţuită de toate celelalte
personaje, Otilia numind-o “viperă” iar Stănică este
uimit de răutatea ei.
În concluzie, Aglae este un personaj grotesc, lipsit
de orice trăsături pozitive. Chiar calitatea de mamă
este transformată într-un blestem pentru copiii ei.
Simion Tulea este soţul Aglaei şi tatăl celor trei
copii, Olimpia, Aurica şi Titi. Lucrează la
gherghef feţe de perne decorative, şi pictează
copiind cărţi poştale ilustrate.
Starea lui este precară, având fie crize de
depresie, fie de agitaţie, devine obsedat de
mâncare, se crede Iisus Hristos, zicând “Ieri am
înviat”.
Ca şi Aglae, nu manifestă niciun fel de dragoste
faţă de copiii săi, iar despre Olimpia spune că nu
este fiica lui.
După ce înnebuneşte, este internat la un ospiciu,
unde este practic abandonat de întreaga lui
familie.
 Aurica Tulea este fiica cea mică a Aglaei. Ea
întruchipează tipul fetei bătrâne.
Este obsedată de măriţiş şi vede în orice bărbăt un
posibil pretendent, cu toată că este respingătoare
pentru aceştia, care o evită.
Ea se răzbună pe Otilia, care este practic opusul ei,
atât fizic, cât şi moral. Ea seamănă cu Aglae prin
lipsa de farmec, generozitate, nobleţe şi este acră,
rea, arţăgoasă şi nesuferită.

Titi Tulea este mezinul familiei Tulea şi

întruchipează tipul retardatului.
Este dominat de automatisme, copiind note muzicale
şi cărţi poştale datorită lipsei de imaginaţie pe care o
împarte cu restul familiei sale.

Olimpia Tulea Raţiu este fata cea mare a familiei

Tulea şi soţia lui Stănică Raţiu.
Ea este caracterizată, atât direct cât şi indirect prin
lenea şi placiditatea ei.
Datorită divorţului ei de Stănică după moartea fiului
lor Relu, ea este condamnată la aceeaşi soartă ca
restul familiei, anume să se degradeze în
singurătate.
Bibliografie
◊ G. Călinescu, Enigma Otiliei, Ed. Cartea
Românească, 1988
◊ Nicolae Manolescu, Arca lui Noe. Eseu despre
romanul românesc, Ed. Gramar, 1983