Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Si nu cunoastem moarte”
Primul tablou
Tabloul al doilea
Tabloul al treilea
Acest tablou (65-85) este construit din mai multe secvente poetice care
prezinta zborul Luceafarului in timp la momentul primordial al creatiei,
rugamintea adresata de aceasta Demiurgului si argumentele folosite de
creator pentru a-l determina sa renunte la ideea de a deveni muritor. Prin
subtantivele in vocativ se exprima superioritatea Demiurgului in raport cu
Luceafarul numit pentru prima data Hyperion. Atributul eternitatii de care
cere sa fie dezlegat de catre Demiurg exprima superioritatea celor doi in
raport cu lumea terestra.
Ultimul tablou
Ultimul tablou (86-98) este construit simetric in relatie cu primul tablou
datorita alternantei spatiului terestru cu a celui cosmic. Cuplul este plasat
intr-un cadru romantic ”Sara in asfintit sub lumina lunii” in preajma teilor.
Metaforele ”noaptea mea de patimi”, ”iubirea mea dintai”, ”visul meu din
urma” exprima iubirea dintre cei doi indragostiti. ”Imbatata de amor” fata
il invoca pentru ultima data inca cu o deosebire ”Patrunde in codru si in
gand/Norocu-mi lumineaza”. Prin metafora ”chip de lut” este reluata ideea
efemeritatii omului. Tot acum se produce si despartirea definitiva intre
cele doua luni a omului care traieste in ”cerul stramt” incapabil de a-si
controla norocul, destinul in timp de geniul isi este suficient siesi.
Epitetele ”nemuritor si rece” exprima atitudinea de detasare si totodata
atributul eternitatii pentru Luceafar.