Luceafarul, de Mihai Eminescu – comentariu literar (structura poemului)

DECEMBER 17, 2020 / LAVORBITORSCRIE / 0 COMMENTS

Poemul ”Luceafarul” a fost conceput in perioada studentiei la Berlin. Sunt
cunoscute cinci variante, iar varianta finala a fost publicata in Almanahul
Societatii Academice Social Literare ”Romania Juna” in luna aprilie, anul 1883, iar
in luna august, in revista ”Convorbiri literare”.

Surse de inspiratie, teme si motive literare

Sursele de inspiratie: In scrierea poemului ”Luceafarul”, Mihai Eminescu s-a
folosit de mai multe izvoare:

izvoare folclorice: basmul popular, fata din gradina de aur cules de germanul
Richard Kunisch intr-o calatorie prin tarile romane, mitul zburatorului valorificat
in primul tablou.
izvoare filosofice: pentru a sublinia diferenta dintre omul de geniu si cel
obisnuit, poetul a valorificat lucrarea ”Lumea ca reprezentare si vointa” a
filosofului german Arthur Schopenhauer.
izvoare mitologice: mitologia greaca, indiana si crestina.
izvoare biografice: viata poetului este ridicata la nivel de simbol.
Teme si motive:

Conditia omului de geniu in raport cu iubirea si cunoasterea.

Tema cosmosului, a naturii, a timpului bivalent.
”Il vede azi, il vede maini” – pentru timpul individual masurabil

”Noi nu avem nici timp, nici loc

Si nu cunoastem moarte”

Motive literare: visul, noptii, lunii, oglinzii, stelelor, cuplului, castelului.

Luceafarul - Mihai Eminescu

Structura poemului ”Luceafarul”, de Mihai Eminescu
Poemul este structural in patru parti:

Primul tablou (strofele 1-43) prezentand povestea de iubire dintre fata de imparat
si Luceafar.
Al doilea (strofele 44-64) prezentand idila dinte Catalin si Catalina care
reprezinta cuplul in ipostaza umana.
Al treilea (strofele 65-85) construit pe baza mai multor secvente poetice: zborul
intergalactic al Luceafarului devenit Hyperion, rugamintea adresata Demiurgului si
argumentele acestuia pentru a-l determina sa renunte la ideea de a deveni muritor.
Ultimul tablou (strofele 86-98), plasarea cuplului Catalin-Catalina intr-un cadru
romantic si retragerea Luceafarului in lumea lui.
Primul tablou
Incipitul poemului aminteste de formula specifica basmului plasand povestea de
iubire intr-un spatiu si timp nedeterminat. Fata de imparat se distinge prin
frumusetea fizica sugerata prin epitetul cu valoare de superlativ absolut ”o prea
frumoasa fata”. Singura la parinti, fata este unica si prin curatenia sufleteasca,
aspect subliniat prin comparatia dezvoltata ”cum e Fecioara intre sfinti si luna
intre stele”. Dragostea fetei de imparat pentru Luceafar exprima aspiratia ei spre
absolut. Castelul aminteste si el de basmul popular, este spatiul ce tine de lumea
terestra, lumea fetei de imparat.

Fereastra este un simbolul al celor doua lumi. Ea il invoca in vis cerandu-i sa

coboare in lumea terestra, in lumea limitata ”cobori in jos Luceafar bland..”.
Luceafarul raspunde la chemarea fetei se arunca in apele marii si ia infatisarea
unui ”tanar voievod cu par de aur moale” ce ”tine un toiag incununat cu trestii”
asemeni zeului Neptun.
Metamorfozat in ipostaza angelica, Luceafarul are ca parinti simbolici cerul si
marea ”iar cerul este tatal meu si muma mea e marea”. Luceafarul ii cere la randul
lui sa renunte la lumea ei facandu-i promisiunea ca o va transforma in regina
marii. Ea nu-l urmeaza intrucat constientizeaza ca ar trebui sa moara in sens uman.
Luceafarul nu are semnele vietii, iar fata observa acest aspect.

”Strain la vorba si la port

Lucesti fara de viata

Ca eu sunt vie

Tu esti mort si ochiul tau ma-ngheata”

Dupa trei zile de asteptare, Luceafarul se arata iar, fata il cheama cu aceeasi
invocatie. Luceafarul metamorfozeaza in ipostaza demonica. Portretul fizic
intareste imaginea acestei ipostaze: ”Pe negre-i vitele de par”, ”negru giulgi”,
”marmoreele brate”. Parinti simbolici sunt de data aceasta Soarele si noaptea (”Si
soarele a tatal meu/Iar noaptea-mi este muma”).

Luceafarul ii face si de data aceasta o promisiune spunandu-i ca o va transforma in

cea mai stralucitoare stea (”Pe a mele ceruri sa rasari/Mai mandra decat ele”).
Fata nu-l urmeaza nici de data aceasta datorita incompatibilitatii dintre cele doua
lumi ale lor.

Luceafarul este dispus la sacrificiu de a renunta la lumea lui pentru a cunoaste

sentimentul iubirii.

Tabloul al doilea
Acest tablou se deruleaza in spatiul terestru cuprinzand strofele 44-64. Intre I si
al II-lea tablou exista o strofa care are rolul de a face legatura dintre cele doua
parti (43). In acest tablou fata de imparat este individualizata avand un nume.

Prin numele lor asemanatoare se subliniaza faptul ca ei reprezinta exponentii

aceleasi lumi, cea terestra. Catalin este portretizat cu ajutorul limbajului
popular ”cu obrajii ca doi bujori/De rumeni bata-i vina”. Din punct de vedere
social este un simplu paj cu origine necunoscuta ”Baiat din flori si din pripas”.
Intre cei doi exista diferenta din punct de vedere social, de aici si indrazneala
lui Catalin de a o atrage pe Catalina in jocul iubirii. Tentatia de-al respinge
exista, mai ales ca fata are nostalgia Luceafarului.

”O, de Luceafarul din cer

M-a prins un dor de moarte”.

Modalitatea prin care incearca sa o atraga Catalin este asemnata cu cea a vanatorii
din evul mediu. Apartenenta la aceeasi lume este exprimata prin faptul ca fata
observa cateva calitativa comune:

”Si guraliv si de nimic

Te-ai potrivi cu mine”.

Motivul sarutului dezvolta ideea acestei potriviri dintre membri cuplului. Pentru
Catalina existenta ei fara iubirea pentru Luceafar inseamna o viata fara implinire.
Solutia finala propusa de Catalin este fuga in lume.

”Hai si-om fugi in lume

Doar ni s-or pierde urmele”.

Aceasta solutie ar facea sa uite de parinti.

Tabloul al treilea
Acest tablou (65-85) este construit din mai multe secvente poetice care prezinta
zborul Luceafarului in timp la momentul primordial al creatiei, rugamintea adresata
de aceasta Demiurgului si argumentele folosite de creator pentru a-l determina sa
renunte la ideea de a deveni muritor. Prin subtantivele in vocativ se exprima
superioritatea Demiurgului in raport cu Luceafarul numit pentru prima data
Hyperion. Atributul eternitatii de care cere sa fie dezlegat de catre Demiurg
exprima superioritatea celor doi in raport cu lumea terestra.

Dezlegarea de nemurire este determinata de sentimentul iubirii pentru fata ”Si

pentru toate da-mi in schimb/O noapte de iubire”. Cererea Luceafarului nu poate fi
indeplinita intrucat s-ar ajunge la haosul primordial, de aici si nevoia
creatorului de-ai aminti diferentele dintre ei si lumea comuna. Oamenii obisnuiti
sunt supusi trecerii timpului fiind cunoscut succesiunea generatiilor.

Viata oamenilor obisnuiti tine de noroc (”Ei doar au stele cu noroc/Si prigoniri de
soarta”) pe cand ”Noi nu avem nici timp, nici loc/Si nu cunoastem moarte”.
Demiurgul se ofera sa-i dea Luceafarului intelepciunea ”cuvantul meu dintai”,
spiritul justitiar, dreptate si tarie si posibilitatea de a controla destinul
umanitatii, insa fara a-i da posibilitatea de a deveni muritor. Argumentul final
exprima faptul ca Luceafarul va fi dezamagit in urma revederii cuplului Catalin-
Catalina. Rapiditatea cu care se stabilesc relatiile intre oameni va reprezenta
dezamagirea Luceafarului din finalul poemului.