"Luceafarul" Mihai Eminescu

Romantismul este un curent literar manifestat in Europa la sfarsitul

secolului al XVII-lea si in prima jumatate a secolului XIX-lea si care patrunde
in tarile romane incepand cu mijlocul secolului al XIX-lea ("Dacia literara"1840).
Mihai Eminescu isi construieste opera mult mai tarziu (1866-1883) si
este considerat ultimul romantic european.
Poemul "Luceafarul" apare in 1883 in revista "Convorbiri literare".
Este considerat capodopera scriitorului si o sinteza a intregii sale creatii,
deoarece inglobeaza cele mai importante teme, motive, procedee artistice.
"Luceafarul" este un poem filozofic, in care pastelul, idila, elegia si meditatia
reliefeaza in formule artistice variate.
Tema principala este una evident romantica, insa totodata este una
destul de complexa: natura terestra si cosmica; iubirea imposibila; folclorul;
conditia geniului; conditia umana; timpul.
Subordonate acestor teme si specifice Universului liric eminescian
sunt motivele literare prezente in opera: steua, marea, fereastra, oglinda,
visul, ingerul, demonul, drumul cosmic, fortuna labilis (norocul schimbator),
vanitas vanitatum (desertaciunea desertaciunilor), codrul, luna, teiul.
Titlul reprezinta continutul de idei al textului si este constituit din
substantivul "luceafarul", care se refera la cea mai stralucitoare stea, ce
rasare prima, se stinge ultima si este un punct fix pe bolta cereasca. De
aceea es este folosita ca punct de reper in navigatie. Acest substantiv
provine de la "Lucifer", numele primului inger cazut. Acest titlu anticipeaza
dubla ipostaza a personajului principal. de inger si demon.
Poemul este structurat in 4 tablouri pe parcursul carora se suprapun
sau se deruleaza separat 2 planuri: terestru-uman; cosmic-universal.
Primul tablou prezinta iubirea imposibila, interzisa, dintre fata de
imparat, Catalina si Luceafar, fiind reliefate ambele planuri. Comunicarea
dintre cei doi indragostiti este posibila doar dupa ce Luceafarul strabate 3
porti ale cunoasterii: fereastra, oglinda, visul.
In vis are loc o prima chemare a fetei de imparat adresata
luceafarului. Aceasta ii cere sa vina alaturi de ea pentru ca amanddoi sa se
implineasca prin iubire. Pleonasmul "cobori in jos", are valoare expresiva si
sugereaza superioritatea planului cosmic in raport cu planul terestru.
Luceafarul incearca sa obtina chip uman, prima intrupare a Luceafarului
presupunand nasterea unui mandru tanar din 2 elemente fundamentale:
cerul si marea. Astfel, geneza acestui chip antreneaza deopotriva cosmicul
si terestrul. El patrunde in camera fetei prin fereastra, sugerand interdictia,
limitele iubirii lor. Acesta detine in semnele regalitatii: toiag, coroana de

trestii, giulgi. Ipostaza angelica a Luceafarului este defitinita de urmatoarele

coordonate: "umbra fetei stravezii/alba ca de ceara", "par de aur moale",
"vanat giulgi". Luceafarul o cheama pe fata de imparat pentru a-i fi alaturi
ca imparateasa in universul marilor. Dar fata il refuza, deoarece pretul ar fi
fost insasi viata ei.
Motivul "mortului frumos" sugereaza insa, ca aceasta aparitie intr-o
forma umana a Luceafarului este lipsita de caldura umana: iubirea sa este
rece, abstracta si detasata de tot ceea ce inseamna omenesc.
La a doua chemare, Luceafarul ii raspunde nascandu-se din noapte si
soare, capatand o infatisare demonica: "negre vitele-i de par", "negrul
giulgi", "palid e la fata". Elementul comun celor doua metamorfoze ale
Luceafarului il constituie ochii vii care par sa transmita intreaga forta a
iubirii. Luceafarul ii cere sa domneasca alaturi de el in imparatia stelelor, dar
fata il refuza din nou si ii cere lui sa coboare pe pamant si sa deivna om.
Metafora "o sarutare" se refera la conditia efemera a omului in raport cu
vesnicia conditiei universale. Luceafarul accepta sa plece la creatorul
Universului pentru a-i cere dezlegarea de nemurire.
Tabloul al doilea se realizeaza in planul terestru, avand ca protagonisti
pe Catalin si pe Catalina. Prenumele acestora provine din substantivul
"Ekaterinos", din greaca, care inseamna "pamant" sau din adverbul
"amandoi" cu aceeasi forma.
Catalin o initiaza pe fata de imparat in tainele iubirii implinite. Din
aceasta perspectiva, iubirea este vazuta ca o forma de cunoastere si de
autocunoastere, cei doi avand acces la iubirea absoluta. Catalin redesteapta
in spiritul fetei de imparat esenta ei, reintegrand-o speciei din care face
parte.
In acelasi timp Catalin reprezinta omul obisnuit a carui conditie
materiala si sociala este inferioara celei a Luceafarului: "copil de casa",
"baiat din flori si de pripas", "un paj".
De asemenea, este evidenta antiteza dintre Catalin si Luceafar,
reliefata prin portretul fizic al celui dintai: comparatia "obrajei ca doi
bujori/de rumeni bata-i vina", evidentiaza forta vitala a tanarului, viata
pulsand cu putere in acesta, imaginea antitetica cu cea a Luceafarului in
ambele sale ipostaze "umbra fetei stravezii e alba ca de ceara", si "palid e la
fata".
Registrul stilistic este adaptat planului terestru uman, fiind
predominant registrul popular oral. Astfel, sunt folosite arhaisme si
regionalisme: "imple", "paj", "ungher". De asemenea, sunt folosite expresii
si locutiuni: "din flori", "de pripas", "sa-ti incerci norocul". La acestea se
adauga imprecatiile (blestem): "arz-o focul".
Tabloul al treilea, descrie drumul cosmic al lui Hyperion catre centrul
Universului. In descrierea acestui parcurs sunt folosite concepte si imagini

specifice filozofiei germane: primordialitatea Vointei din perspectiva lui

Schopenhauer. De asemenea, este evidentiat conceptul de Univers aflat in
expansiune care are ca origine chaosul initial (chaos=vidul, Nimicul in care
se aflau toate elementele lumii grupate in perechi dihotomice); (perechi
dihotomice=lucruri care se opun si se presupun, de exemplu luminaintuneric, zi-noapte, bine-rau, feminin-masculin).
Prin prepozitia simpla, cu verbul la perfect simplu "porni Luceafarul",
este subliniata energia incomensurabila necesara in ruperea Luceafarului de
pe bolta cereasca. Atingand cu viteza luminii, timpul se contracta si spatiul
se dilata.
Pentru a-l convinge sa renunte la dorinta sa, Demiurgul ii descrie
conditia umana: efemera, nesemnificativa, schimbatoare. Sunt folosite
motivele vanitas vanitatum - "deserte idealuri" - si fortuna labilis - "Cand
valuri afla un mormant/ Rasar in urma valuri". Norocul este o coordonata
definitorie a conditiei umane si subliniaza apropierea sau distanta fata de
moarte. Oamenii, dar si celelalte astre sunt supuse trecerii, deoarece nu sau nascut odata cu Universul, precum Hyperion.
Demiurgul ii promite putere, bogatie, armate, sperand ca astfel il va
determina pe Luceafar sa-si accepte conditia. Il avertizeaza ca dorinta sa
poate declansa distrugerea Universului: "Vrei sa dau glas acelei guri,/ Ca
dup'a ei cantare/ Sa se ia muntii cu paduri/ Si insulele'n mare ?". Un ultim
argument consta in trimiterea lui Hyperion deasupra lumii pentru a intelege
cat de schimbatoare este fiinta umana.
Tabloul al IV-lea, prezinta revenirea lui Hyperion pe cerul noptii, de
unde ii vede pe cei 2 indragostiti, imbratisati in codru. Imbratisarea lor este
protejata de umbra si de parfumul florilor de tei, ce simbolizeaza
continuitate, trainicie, infinit.
La a III-a chemare a fetei de imparat, Hyperion nu mai incearca sa se
intrupeze. Daca primele 2 chemari au rolul de a atrage cele 2 lumi, aceasta
a III-a chemare, prin inlocuirea substantivului "casa" si viata cu substantivul
"codru" si "noroc", le separa definitiv, codrul fiind o metafora a naturii ce
devine cadru absolut al iubirii absolute dintre Catalin si Catalina.
In raspunsul Luceafarului din finalul poemului sunt folosite trei
metafore prin care este definita conditia umana: "chip de lut", "cercul vostru
stramt", "norocul". Prin acestea sunt evidentiate trasaturi fundamentale ale
omului: efemeritate, influentabilitate, instabilitate, fragilitate, limitare,
imperfectiune, monotonie, dar in acelasi timp perfectiune.
Acest raspuns are acelasi rol ca si a III-a chemare a fetei de imparat:
separa definitiv cele doua lumi. Atitudinea pe care o manifesta Hyperion
este una de dispret fata de nimicnicia fiintei umane. De asemenea, este
vorba si despre o neputinta ce subliniaza invidia fata de oameni, a caror
existenta devine perfecta prin iubire.

Trasaturile acestui poem sunt exprimarea unor idei sau sentimente

puternice, personajele exceptionale, cultivarea specificului national,
valorificarea istoriei, a folclorului, a frumusetilor naturii, modalitatea
stilistica specifica fiind antiteza.
O trasatura a romantismului este utilizarea unor procedee artistice,
precum hiperbola: "Privirea ta ma arde". De asemenea, este prezent si
oximoronul: "Tesand recile-i scantei/O mreaja de vapaie".
Motivele literare sunt numeroase. "Fereastra" este "ochiul" casei. Ea
leaga intimitatea casei de lumea exterioara. In mituri, in povesti si in poezii
de dragoste, fereastra este ultimul hotar ce desparte pe doi indragostiti. De
asemenea, "oglinda" simbolizeaza "ochiul" strain in care cautam adevarul
despre noi. "Ingerul", simbol al lumii spirituale si demonul, fiinta divina sau
semidivina, identificate cu geniile tutelare.
Totodat, particularitile prozodice ale textului sunt semnificative
pentru ilustrarea viziunii despre lume. Antiteza dintre planul terestru i cel
cosmic este sugerat, la nivel fonetic, de alternarea tonului minor cu cel
major, alternare realizat prin distribuia consoanelor i a vocalelor.
Muzicalitatea elegiac, meditativ a celor 98 de strofe ale poemului, este
dat msura versurilor (7 8 silabe, ritmul iambic, rima ncruciat. De
asemenea, sunt prezente asonanele i rima interioar (unaluna, zare
rsare , plec mple).
n opinia mea, poemul Luceafrul nsumeaz toate categoriile lirice
din poezia anterioar a lui Eminescu i poate fi considerat un mit al poeziei
i al poetului, n msura n care poezia sa nu este o imitaie a naturii, ci o
transfigurare liric a semnificaiilor realitii, iar simbolurile cu care
opereaz autorul sunt forme ncifrate ale unor idei filozofico-poetice.
In concluzie, putem spune ca Mihai Eminescu priveste lucrurile nu
numai de foarte sus si de foarte departe, ci si din adancul spiritual;
Eminescu a imbogatit romantismul european.