Sunteți pe pagina 1din 2

"Aci sosi pe vremuri" Ion Pillat

Poezia Aci sosi pe vremuri are miscarea unei clepsidre: timpul bunicilor
s-a scurs in timpul nepotilor, care iau totul de la inceput , in forme imperceptibil
modificate.
Poezia Aci sosi pe vremuri este capodopera volumului Pe Arges in sus
(1927), un volum reprezentativ pentru traditionalismul poetic, la care adera Ion Pillat
dupa o scurta experienta simbolista si parnasiana.
Volumul este traditionalist prin idilizarea trecutului si a cadrului rural, prin
supratema timpului trecator, asociata cu repetabilitatea destinului uman, cu
ciclicitatea vietii.
Versurile poeziei se prezinta sub forma unui pastel spiritual puternic stilizat,
deoarece elementele cadrului natural reprezinta doar un pretext pentru meditatia
poetica. Atmosfera generata de versuri este una elegiaca, prin atitudinea eului liric, de
nostalgie, de meditatie.
Titlul se prezinta sub forma unui enunt propozitional dezvoltat, fiind reprezentat
de un cronotop prin care se dezvolta doua arii semantice: a spatiului (prin adverbul
de loc aci) si a timpului (prin locutiunea adverbiala de timp pe vremuri). Verbul la
perfectul simplu sosi are rolul de a apropia planul trecutului de cel al prezentului.
Asadar, titlul fixeaza, prin componentele sale, dimensiunea spatio-temporala a
iubirii.
Poezia apartine traditionalismului nu numai prin teme si motive specifice, dar si
prin versificatia clasica. Dispune de o structura muzicala simfonica, fiind alcatuita
din 18 distihuri si un vers izolat cu valoare de concluzie, cu rima imbratisata, ritm
iambic si masura de 13 silabe.
Versurile evidentiaza doua planuri temporale:
a)planul trecutului, realizat in lirism obiectiv, cu elemente de narativitate
poetica;
b)planul prezentului, realizat in lirism subiectiv, deoarece eul liric isi exprima
trairile prin marcile lexico-gramaticale ale persoanei I.
Sunetul grav al clopotului din turla bisericii este un element de recurenta
poetica, prezent in ambele planuri, un laitmotiv traditionalist care marcheaza
trecerea timpului si repetabilitatea destinului uman.
Alte elemente de recurenta poetica sunt: motivul berzei (care sugereaza
statornicia, nevoia de intoarcere la origine) si motivul livresc al bibliotecii (recitalul
din poezie romantica si simbolista). Discursul liric evidentiaza patru secvente
poetice:
1) incipitul poeziei dominat de metafora casa amintirii, care sugereaza
paradisul pierdut al copilariei petrecute in atmosfera satului patriarhal; este sugerata
tematica istorica prin motivul luptei haiducilor pentru dreptate sociala;
2) evocarea povestii de iubire a bunicilor de pe vremea cand erau tineri, intr-o
atmosfera romantica, nocturna. In aceasta secventa, exista doua schite de portret: a
bunicului (nerabdator si tandru, care isi intampina iubita la scara berlinei) si a
bunicii, conturate prin detalii fizionomice si vestimentare: subtire fata , ochi de
peruzea si larga crinolina.
3) meditatia pe tema efemeritatii conditiei umane, care face trecerea de la
planul trecutului la planul prezentului si in care se identifica marcile discursului

adresat: persoana a II-a singular, cu valoare neutra, impersonala (ce straniu lucru:
vremea! Deodata pe perete/ Te vezi aievea numai in stersele portrete.)
4) ultima secventa poetica prezinta in paralel povestea de iubire a nepotilor, in
acelasi cadru, dar intr-un alt timp. Asa dupa cum observa criticul N.Manolescu,
versurile au miscarea unei clepsidre, deoarece timpul bunicilor se scurge in timpul
nepotilor. Ritualul erotic este identic, numai ca tanarul indragostit ii recita iubitei cu
ochi de ametist versuri simboliste, acompaniat de sunetul grav al clopotului.
Versul final (de nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat) are valoare de
concluzie, deoarece fixeaza temele si motivele pe fundalul satului mitic.
Fiind o poezie traditionalista, limbajul poetic evidentiaza prezenta unor arhaisme
si regionalisme: horn, potera, ciubuc.
Expresivitatea se realizeaza printr-o serie de procedee artistice, cum ar fi :
metafora (casa amintirii, ochi de peruzea, ochi de ametist), comparatia
(campia ca un lac, ca umbre berze cad) si personificarea plopilor, printr-un
transfer de afectivitate : imbatranira plopii.
Asadar, poezia Aci sosi pe vremuri apartine esteticii traditionaliste, prin
nostalgia trecutului, prin idilizarea cadrului rural, dar si prin versificatia clasica.

S-ar putea să vă placă și