Mihai Eminescu

Luceafărul

Romantismul este o miscare artistica si literară, apărută la sfârșitul secolului XVIII

și începutul secolului XIX, caracterizată prin sensibilitate, individualitate creatoare,
afirmarea originalitații.
Romantici resping convențiile impuse de clasici, cum ar fi regula celor trei unități
(de loc, de timp,de acțiune), resping tipologia umană, alegerea personajelor din înalta
societate. Ei sunt pasionați de mister, de exotic, au gust pentru macabru, creează
personaje și personaje tema individualității, a libertății de exprimare și atingerii
idealului. Se folosesc de antiteză pentru accentua mesajul/tema si preferă să evadeze
din realitate prin vis și reverie.
Poemul "Luceafărul“ , a fost considerat capodopera eminesciană care
demonstrează toate virtuțile poeziei lui Eminescu, oferind măsura geniului său.
A fost publicat inițial în Almanahul Societății Academice "Romania Jună“, Viena
1883. apoi în revista "Convorbiri Literare“.
Ca izvoare de inspirație poetul a folosit basmul românesc "Fata din grădina de
aur“, cules de austriacul Richard Kunich, basmul "Miron şi frumoasa fără corp“ precum și
mitul zburătorului (surse folclorice). De asemenea a valorificat mitologia Greco- latină, şi
indiană (zeul soarelui - Apollo, Saturn, zeul mării -Neptun' sau Vedele indiene) filosofia,
mai ales cea germană a reprezentat o principal sursă de inspirație (Schopenhauer, Kant,
și Hegel).
Diferențele dintre omul de geniu și omul comun reflectă influența filosofiei lui
Schopenhauer, iar concepția asupra cunoașterii provine din filosofia lui Kant.
Noțiunile de Hyperion (cel care merge deasupra tuturor) și Demiurg reprezintă
oreflectare a dualității creștine (a Fiului și a Tatălui)
Poemul este o alegorie a condiției omului de geniu şi o reprezentare strălucită a
mentalității romantice, a solitudinii şi a destinului omului superior.
 Viziunea romantică mai este dată de structură, de relația geniu – societate, de
cosmogonie, de alternarea planului terestru cu cel cosmic, de amestecul speciilor
literare (elegie, meditație, idilă şi pastel) precum și de metamorfozele Luceafărului.
Sunt prezente și câteva elemente clasice precum echilibrul compozițional,
simetria, armonia, precum și caracterul gnomic (în limba greacă gnomikos = lege,
sentință, principiu).
Tema este romantică și conține problematica omului de geniu în raport cu
existența, lumea, iubirea și cunoașterea (incompatibilitatea dintre două ființe ce aparțin
unor lumi diferite).
Titlul este simbolic, reliefând strălucirea şi importanţa geniului, dar şi caracterul
cosmic, superior al ideilor conținute. Aşadar, plasarea în titlu a celei mai
importantestele, aduce o deschidere cosmică poemului.
Compozițional, poemul este alcătuit din 98 catrene structurate în patru mari
tablouri și plasate în două planuri: universal– cosmic și uman – terestru.
Inceputul poemului, împrumută formula narativă a basmului: (“A fost odată ca- n
povești“) pentru a sublinia caracterul fantastic și alegoric al versurilor, Aici totul este
posibil, inclusiv iubirea dintre fata de împărat şi o stea.
Portretul fetei este realizat prin superlative (“O prea frumoasă fată") și comparații
("Cum e fecioara între sfinți / şi luna între stele"), ceea ce o singularizează, fiind semn al
unui destin special.
Chemările fetei au o structură melodică deosebită ce se aseamănă cu o invocație
magică ("Cobori în jos Luceafăr blând / Alunecând pe-o rază...“).
Metamorfozele succesive ale Luceafărului, la chemările fetei, stau sub semnul
cercului, imaginea perfecțiunii şi a începutului ("Şi apa unde-am fost căzut / In cercuri se
rotește“).
El se întrupează în dorința de a cunoaşște iubirea având drept părinți cupluri ce
simbolizează absolutul ("Cerul este tatăl meu/ şi mumă mea e marea"; "Soarele e tatăl
meu / lar noaptea-mi este muma“).
Intruchipat în înger şi demon şi născut fie din cer şi mare, fie din soare și noapte,
Luceafărul duce la asocierea cu zeul mării Poseidon şi zeul Soarelui - Apollo. Aceste
simboluri ale absolutului sunt percepute de ființa muritoare ca străine ei, ceea ce o
înfricoșează.
Singura comparație pe care o reuşeşte este cu moartea ("Căci eu sunt vie, tu ești
mort / Şi ochiul tău mă-ngheață“).
 Tabloul al II-lea conține o schimbare de ton şi de plan, trecându-se de laregistrul
solemn la unul familiar. Aici este prezentată idila dintre fata de împărat -Cătălina și pajul
Cătălin, asemănare apartenența la acelaşi plan terestru.
Este o altă ipostază a iubirii, opusă celei ideale; cei doi formează un cuplu norocos
și fericit, supus legilor pământene, diferite de cele ale Luceafărului, chiar dacă fata încă
aspiră la iubirea astrului.
Tabloul al III-lea începe cu imaginea zborului intergalactic al Luceafărului, o
regresie în timp și spațiu ce pune în evidență relativitatea acestuia ("Şi căi de mii de ani
treceau / In tot atâtea clipe"). Acest tablou poate fi divizat în trei secvente poetice:
zborul cosmic, rugăciunea și convorbirea cu Demiurgul și eliberarea.
Acum Luceafărul îşi primeşte numele care îşi dezvăluie adevărata esență:
Hyperion, unul din cei şase titani, considerat tatăl tuturor aştrilor. Dialogul cu Demiurgul
pune în evidență diferența dintre cele două lumi: cea umană, caracterizată de
efemeritate și cea cosmică caracterizată de eternitate.
Hyperion îi cere Demiurgului să-l elibereze de nemurire pentru a descifra taina
iubirii fiind gata de sacrificiu. Demiurgul refuză cererea acestuia, oferindu-i diverse
motive iar în final ii prezintă argumentul zdrobitor dovedindu-i trădarea Cătălinei.
În Tabloul al IV-lea se continuă idila dintre Cătălin şi Cătălina, cea din urmă
chemându-și astrul a treia oară pentru a-i lumina steaua norocului.
Atitudinea geniului este una de interiorizare, de detaşare de lumea inferioară. El
se retrage în lumea sa rațională și apolinică lipsită de iubire eternă (“Trăind in cercul
vostru strâmt / Norocu vă petrece / Ci eu în lumea mea mă simt nemuritor și rece.")
Criticul Tudor Vianu afirmă despre poemul "Luceafărul“ că reprezintă "drama
omului ca ființă duală sfäşiată de contradicții între faptă și conștiinţă, pasiune și
renunțare, soartă și nemurire, viață și moarte.“