Cetatea Sarmizegetusa

Sarmizegetusa Regia (Sarmizegetusa Basileion) a fost capitala statului dac, ridicată la

jumătatea secolului I î.Hr. Este situată în apropierea satului actual Grădiştea
Muncelului (judeţul Hunedoara), pe Dealul Grădiştii, la circa 1.200 m altitudine. Este
compusă din trei părţi: aşezarea civilă, cu cartierele amplasate pe mai multe terase,
cetatea şi zona sacră. În jurul Sarmizegetusei, pe valea râului Grădiştea se găseau mai
multe aşezări civile şi pâlcuri de case răsfirate între marile cetăţi dacice. Pentru
amplasarea diferitelor construcţii şi asigurarea spaţiului necesar extinderii aşezării,
dacii au recurs la tehnica terasării versanţilor muntoşi iar unde au fost nevoie, Capitala
statului dac

La Sarmizegetusa locuiau regii, înalţii demnitari, funcţionarii cancelariei regale, o parte a

aristocraţiei, dar şi meşteşugari, negustori, constructori. I se spune „Regia” (a regilor) pentru
a o distinge de metropola romană Ulpia Traiana Sarmizegetusa, construită după cucerirea
romană a Daciei şi al cărui nume de „Sarmizegetusa” i-a fost adăugat de împăratul roman
Hadrian în anul 118 pentru a simboliza faptul că noua colonie romană prelua simbolic şi de
drept, locul vechii capitale a statului dac.

Era cu siguranţă cel mai mare centru meşteşugăresc din Dacia, asigurat de o solidă bază de
materii prime aflate în imediata apropiere. Capitala statului dac era amplasată într-o zonă
apărată în mod natural de munţii Godeanu, iar accesul la ea dinspre valea Mureşului era
apărat şi controlat de cetăţile de la Costeşti şi de multe turnuri militare amplasate de-a lungul
văii Grădiştii. Odată ajuns la Sarmizegetusa, aspectul acesteia era de-a dreptul grandios [1]: pe
aproape 6 km lungime versantul de sud al muntelui era tăiat în terase etajate pe care se
ridicau casele, peste care tronau zidurile cetăţii ce se ridicau pe vârful masivului, sanctuare de
mari dimensiuni, toate unite de o reţea bine dezvoltată de drumuri şi instalaţii de apă.
Aşezarea civilă

Aşezarea civilă era formată din cartiere ce se întindeau pe câteva zeci de terase şi constituia
cea mai mare aşezare dacică cunoscută. Ea cuprindea locuinţe, ateliere metalurgice, magazii
etc. Din cauza amplasării şi a dimensiunilor oraşului, dacii au trebuit să dezvolte un sistem
complex de instalaţii pentru captarea şi transportarea apei potabile (atunci nu se cunoştea
principiul vaselor comunicante), dar şi pentru drenarea apelor în exces. S-au descoperit
numeroase conducte, tuburi, un decantor din lemn de brad cu capacitate de circa 3.000 de litri
şi alte instalaţii care conduceau apa la gospodării şi la ateliere. Apele pluviale erau decantate
prin canale de drenaj, care în cazul zonei sacre erau cioplite în piatră. Casele erau în cea mai
mare parte a lor construite din lemn şi lut, motiv pentru care s-au păstrat foarte puţine urme
arheologice. Pe lângă gospodării s-au mai descoperit ateliere de ceramică pictate, hambare,
tuburi de conductă, o cisternă etc. Hambarele erau construite la suprafaţă şi în ele s-au
descoperit mari cantităţi de provizii de mei, secară, orz, orzoaică, diferite specii de grâu,
secară, linte, muştar, zizanie, bob şi rapiţă.
Cetatea

Cetatea este cea mai mare dintre cetăţile din Munţii Orăştie. Are circa 3 hectare, ziduri din
blocuri de calcar construite în sistem murus dacicus. Avea rol de apărare pentru armată şi
populaţia civilă, pe timp de pericol. După ce a fost cucerită de romani, aceştia au refăcut-o şi
au transformat-o în sediul unui detaşament din Legiunea a IV-a Flavia Felix, care asigura
securitatea regiunii.
Zona sacră

Complexul de sanctuare este aşezat la circa 100 metri de poarta de est a cetăţii şi este legat de
aceasta printr-un drum pavat, denumit şi via sacra. Sanctuarele sunt de formă patrulateră
(Sanctuarul mare de calcar, Sanctuarul mic de calcar, cele două Sanctuare patrulatere de
andezit şi Sanctuarul mare de andezit) şi de formă rotundă (Sanctuarul mare circular şi
Sanctuarul mic circular). S-au păstrat din ele bazele de coloană din piatră, pe care se ridicau
coloane de lemn sau de andezit. Sanctuarul mare este reprezentarea în piatră a calendarului
dacic. Discul solar, din andezit, reprezintă soarele şi arată caracterul urano-solar al religiei
geto-dacice.

Săpăturile arheologice au început în anii 1950, sub conducerea lui Constantin Daicoviciu.

Atunci au fost scoase la iveală cetatea şi complexul de sanctuare. Au urmat numeroase
campanii de săpături în anii '60-'80. Printre descoperirile arheologice cele mai importante se
distinge vasul de cult cu inscripţia DECEBALVS PER SCORILLO (Decebal fiul lui Scorillo,
traducere asupra căreia savanţii încă se mai află în discuţii)
marile terase le-au sprijinit cu ziduri puternice în tehnica murus Dacicus.
Podul lui Traian de la Drobeta Turnu Severin-
o minune a lumii antice

Podul lui Traian a fost construit de Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei,
între primăvara anului 103 şi primăvara anului 105 în apropiere de oraşul Drobeta
Turnu Severin. Scopul construcţiei a fost de a facilita transportul trupelor romane
conduse de Traian şi a proviziilor necesare celei de-a doua campanii miltare de
cucerire a Daciei regelui Decebal.
În momentul de faţă dispunem de descrieri indirecte, şi chiar de detalii tehnice
mulţumită autorilor Cassius Dio, Tzetzes, Chiliades şi Procopius din Caesareea.
Toate aceste surse subliniază dificultăţile pe care le-a antrenat construcţia
podului. Locul de construire al podului a fost ales cu pricepere, într-un loc unde
apele Dunării, ieşite din defileul Cazanelor, sunt mai liniştite, iar albia râului,
formată dintr-un pietriş de consistenţă tare, permite susţinerea greutăţii podului.
De asemenea, în locul unde s-a construit podul, lăţimea şi adâncimea apei erau
favorabile unei asemenea construcţii. S-a folosit o suprastructură din lemn fixată
pe douăzeci de stâlpi din piatră legată cu ciment roman şi cărămidă( aceastea din
urmă având consistenţa şi soliditatea pietrii, fiind făcută chiar pe șantier). De
menţionat că cimentul după căderea Imperiului Roman de Apus s-a rătăcit în
uitare fiind redescoperit peste aproximativ un mileniu. Până de curând chiar
formula acestuia era secretă, doar cu analize de labRevenind la Podul de la
Drobeta, stâlpii aveau formă paralelipipedică şi se aflau la aproximativ 56 de
metri unul de celălalt. În ianuarie 1858 Dunărea a scăzut atât de mult astfel încât
podul lui Traian a putut fi examinat de aproape, moment în care a fost descifrat
un secret al construirii: în zidărie erau găuri în care fuseseră aşezate bârne de
stejar, conferindu-i astfel capacitate de absorbţie la şocuri. Pentru a putea pune
bazele podului de la Drobeta, romanii au deviat parţial cursul Dunării folosind
albia unui afluent sudic care poate fi văzut şi azi, în Serbia, la est de oraşul
Cladova. Astfel primii 10-12 piloni au fost ridicaţi pe uscat. La construcţia celorlalţi
s-au folosit cofraje din bârne de stejar cimentate şi sisteme de pompe. Pe
Columna lui Traian se poate distinge o imagine stilizată a podului, cu mai puţini
piloni, dar în principiu conformă surselor scrise şi care permite recunoaşterea
tehnicii de îmbinare a lemnului şi pietrei. Podul măsura 1135 de metri lungime,
acoperind astfel distanţă de 1127 de metri dintre maluri, Danubiusul având la
mijloc adâncimea maximă de 30 de metri. Construcţia lega castrul Pontes de pe
malul sudic (Serbia de azi) de castrul Drobeta(Drubetis), pe malul nordic. Aceasta
din urmă devenise posesiune romană după primul război dacic (101-102).orator a
putut fi descoperită compoziţia Conform scrierii lui Cassius Dio podul avea
aproximativ 18 metri înălţime şi 12 lăţime, cât să permită trecerea, ca pe uscat, a
unei legiuni de cavaliere în marş. ”Traian construi peste Istru un pod de piatră,
pentru care nu ştiu cum să-l admir îndeajuns. Minunate sunt şi celelalte
construcţii ale lui Traian, dar acesta este mai presus de toate acelea. Stâlpii, din
piatră în patru muchii, sunt în număr de douăzeci; înălţimea este de o sută
cincizeci de picioare, în afară de temelie, iar lăţimea de şaizeci. Ei se află, unul faţă
de altul, la o distanţă de o sută şaptezeci de picioare şi sunt uniţi printr-o boltă.
Cum să nu ne mirăm de cheltuiala făcută pentru aceşti stâlpi? Nu trebuie oare să
ne uimească şi felul meşteşugit în care a fost aşezat în mijlocul fluviului fiecare
stâlp, într-o apă plină de vârtejuri, într-un pământ nămolos, de vreme ce cursul
apei nu putea fi abătut? Am arătat lăţimea fluviului, nu pentru că ar curge numai
cu această lăţime – căci pe parcurs se lăţeşte de două ori şi de trei ori pe atât, – ci
pentru că acolo este locul cel mai îngust şi cel mai potrivit pentru construirea
unui pod. Cu cât spaţiul se îngustează mai mult aici – deoarece apa coboară dintr-
o întindere largă, pentru a ieşi din alta şi mai mare – cu atât se face mai năvalnică
şi mai adâncă. Încât şi împrejurarea aceasta se mai adaugă la greutatea
construirii podului. Concepţia măreaţă a lui Traian se vădeşte şi din aceste
lucrări”exactă a acestui material-minune.
Monumentul de la Adamclisi este unul dintre cele mai importante vestigii antice
de pe teritoriul Romaniei. El dateaza inca de pe vremea dacilor si a romanilor si a
fost ridicat pentru a sarbatori victoria romanilor asupra dacilor din anul 102.

Istoric
In Dobrogea se afla numeroase centre arheologice care gazduiesc dovezi ale
existentei civilizatiei dacice, romane si grecesti pe teritoriul tarii noastre. Numita
in antichitate Scythia Minor, regiunea din sud-estul Romaniei de astazi
reprezinta un adevarat muzeu in aer liber. Unul dintre cele mai importante
vestigii care se gasesc pe teritoriul Dobrogrei este cel din localitatea Adamclisi
ridicat in cinstea lui Traian.

Situat la numai 60 de kilometri de Constanta, la marginea localitatii Adamclisi,

monumentul care poarta numele de Tropaeum Traiani a fost ridicat in cinstea lui
Traian la finalul razboiului purtat cu dacii. Pe langa monumentul de la Adamclisi,
pentru a sarbatori victoria, Traian a mai inaltat o alta structura, in Roma, care se
numeste Columna lui Traian.

Pe ambele structuri sunt prezentate scene din razboiul care a avut loc intre anii
101 si 102. Constructia impunatoare a fost conceputa si ridicata sub
supravegherea celebrului arhitect si inginer grec Apollodor din Damasc care s-a
ocupat de numeroase constructii de pe vremea aceea.

Structura monumentului de la Adamclisi

Monumentul are o forma cilindrica, construit in trepte, baza avand diametrul de
aproximativ 40 de metri. Metopele, suprafetele impodobite cu basoreliefuri, care
redau luptele dintre romani si daci sunt in numar de 54 in zona mediana.
Metopele au forma dreptunghiulara si o inaltime de aproximativ 150 de
centimetri.

In varful monumentului se afla un trofeu cu doua fete, imbracat in armura

clasica, cu arme de lupta. La baza mini-statuetei se afla trei prizonieri, doua
femei si un barbat.

Cum ajungi la monumentul de la Adamclisi?

Fiind in apropierea orasului Constanta, monumentul este usor de gasit. Din
Bucuresti, in dreptul localitatii Cernavoda este necesar sa parasiti autostrada si
sa va indreptati catre Adamclisi. Drumul pe care trebuie sa il parcurgeti include
localitatile Rasova si Ion Corvin.
Cel mai impresionant monument triumfal construit în antichitate, Columna lui Traian,
reprezintă o capodoperă realizată de sculptorii romani în perioada în care Imperiul
Roman a atins apogeul extinderii teritoriale sub domnia împăratului Traian. Columna
reprezintă un important izvor arheologic şi istoric, o vitală şi nepreţuită reprezentare a
războaielor daco-romane, întrucât principalele scrieri dedicate războaielor s-au pierdut.
Este o sursă prolifică de studiu pentru istorici, arheologi, artişti şi etnografi oferind
posibilitatea studiului multidisciplinar. De ce este importantă studierea scenelor şi
evenimentelor de pe columnă? Evident, explicaţia nu poate fi singulară.
Principalele opere scrise dedicate războaielor daco-romane au avut neşansa de a nu se păstra
până în zilele noastre. Însuşi împăratul Traian a scris o carte despre războaiele cu dacii (De
bello dacico) ilustrând etapele şi triumful romanilor în aceste războaie de lungă durată.
Medicul Criton, însoţitor în campaniile împăratului Traian a scris o carte intitulată, , Getica”
care s-a pierdut. Dion Chrysostomos, bun cunoscător al realităţilor din Dacia, a scris o carte
intitulată, , Getica” care s-a pierdut. Cărţile despre războaiele dacice ale lui Appian, Arrian,
Ammianus Marcellinus precum şi capitolul despre războaiele daco-romane al lui Dio Cassius
sunt dispărute. Poemul lui Florus dedicat victoriilor împăratului Traian este şi el pierdut.
Suetonius îşi încheie opera cu Domiţian, nemaiajungand să scrie despre domnia lui Traian,
iar Historia Augusta, cronica împăraţilor romani începe cu domnia lui Hadrian. Din aceste
motive Columna reprezintă principalul izvor istoric pentru reconstituirea scenelor, etapelor şi
evenimentelor care au parcurs şirul războaielor. Speram că pe viitor, vom avea surpriza de a
găsi unele dintre aceste opere sau fragmente prin subsolurile
Columna, înainte de a fi un monument istoric este şi o operă de artă, fiind un izvor de
inspiraţie pentru artişti şi etnografi pentru reconstituirea portretelor, vestimentelor şi armelor.
Totodată importanta topografică şi arhitecturală a zonelor şi fortificaţiilor ne poate da indicii
despre traseul luptelor dintre cele două tabere. De asemenea pe fusul înalt care urcă în spirală
imagini din cele două războaie purtate de Traian, imagini policrome, înfăţişând 123 de
episoade şi 2500 de personaje, imaginea împăratului Traian este reliefata de 60 de ori, iar
chipul demnului sau adversar, Decebal de vreo 8 ori[1]. Columna a reprezentat şi un model
pentru construcţia columnei lui Marcus Aurelius şi Aurelian, dar şi pentru operele artiştilor
plastici precum Michelangelo sau Rafael.
După încheierea războaielor din Dacia, împăratul Traian s-a întors la Roma cu o imensă
cantitate de aur şi argint (165.000 kg aur şi 331.000 kg argint), sărbătorind 123 de zile la
Roma, perioada în care au luptat peste 10.000 de gladiatori. Contribuabilii au fost scutiţi de
plată impozitului timp de 1 an de zile, iar numeroase edificii urmau a fi construite. Forul lui
Traian, în cinstea victoriilor împotriva dacilor a fost inaugurat în 112 curprinzand:arcul de
triumf ridicat de Senat şi distrus în timpul domniei lui Constantin cel Mare, atriumul-celebra
piaţa înconjurată de coloade având în centru statuia ecvestră a lui Traian, Basilica Ulpia,
Columna lui Traian, biblioteca Ulpia împărţită în două corpuri de clădiri pentru literatura
latină şi greacă şi Templul lui Traian[
Trei suverani ai Franţei şi-au manifestat dorinţa de a avea o reproducere a Columnei lui
Traian, dorinţa manifestată de regele Francisc I, Ludovic al XIV-lea şi Napoleon al III-lea[5].
Cel din urmă a înzestrat Franţa cu o reproducere completă a Columnei, iar o altă copie
integrală a columnei se găseşte în Anglia, la muzeul Victoria din iniţiativă reginei Victoria[6].
Jérȏme Muzino a copiat şi a publicat Columna lui Traian în 130 de planşe, iar Petro Sânţi
Bartoli, anticarul papei şi reginei Christina a Suediei, a retuşat desenul lui Muzino, dar nu a
atins o perfecţiune a copiei, deoarece nu a redat mişcările spiralei, iar personajele sunt redate
în linie orizontală[7]. O analiză profundă care avea să corecteze a opera lui Muzino a fost
realizată de Raphael Fabretti în lucrarea să, , Syntagma despre Columna lui Traian”.
Ideea unei copii a Columnei la Bucureşti i-a interesat şi pe intelectualii români, iar, , prima
încercare de reconstituire a Columnei la Bucureşti îi aparţine lui Mihail Kogălniceanu”[8]. În
schimb, cel care reuşeşte să aducă mulajele scenelor de pe Columna la Bucureşti este
arheologul Emil Panaitescu[9].
Columna a trecut de-a lungul secolelor prin diverse cumpene, dar a reuşit să se menţină în
fata năvălitorilor. În timpul lui Napoléon Bonaparte, acesta dorea să demonteze şi să
transporte Columna la Paris, dar consilierii apropiaţi l-au convins să abandoneze acest proiect
fiind prea costisitor[10]. Monumentul a fost jefuit de vizigoţi, care după cucerirea Romei la 24
august 410 au violat mormântul în care împăratul Traian îşi odihnea cenuşa într-un vas de
aur[11]. În secolul al X-lea municipalitatea Romei a interzis deteriorarea spiralelor şi scenelor,
ameninţându-se cu pedeapsa cu moartea, iar cei doi papi din secolul al XVI-lea, Paolo al III-
lea Farnese şi Sixtus al V-lea au făcut restaurările şi au înlăturat dărâmăturile care acopereau
baza columnei
Numeroşi specialişti s-au exprimat asupra valorii istorice şi documentare a Columnei.
Pentru unii reliefurile reprezintă o cronică în sculptură destul de exactă având ca model
textul operei lui Traian (C.Cichorius, G.T.Davies, Carl Patsch, Teohari Antonescu,
Radu Vulpe, W. Fröehner, Reinach, Chirstescu, Leonard Velcescu, Constantin şi
Hadrian Daicoiviciu), în timp ce pentru alţii, Columna reprezintă un monument artistic
de propagandă, cu inevitabile exagerări şi deformări în raport cu textul lui Dio Cassius.
Printre susţinătorii celei de-a două variante se regăsesc Lehmann-Hartleben E. Strong,
I.A. Richmond şi R. Paribeni.
, , La toate aceste opinii asupra problemei valorii documentare istorice a Columnei lui
Traian, ar trebui adăugat caracterul oficial, de <<curte >>, al acestui monument
important, care îndeplinea oarecum rolul de act politic, de propagandă pentru Imperiul
roman şi pentru împăratul Traian. Acest fapt nu permitea artiştilor de a urma în mod
exclusiv propriile lor inspiraţii şi iniţiative, în sensul artistic creativ, şi prin urmare
desenatorii şi sculptorii nu puteau prea mult să se îndepărteze de textul lui Traian”[13].
În sprijinul acestei teorii evocam şi realismul sculptorilor romani care au avut o
deosebită acribie de a descrie portretul personajelor şi evenimentele sângeroase de pe
câmpul de luptă într-un stil relativ sumar şi schematic. În pofida unor mici contradicţii
între izvoarele scrise despre campaniile militare   ale romanilor la nord de Dunăre în
cele două războaie şi basoreliefurile de pe Columna, , , filmul antic” de pe Columna se
pare a fi în concordanţă cu realitatea şi cu cea mai mare parte din textul lui Dio Cassius.
Totodată, această misiune faraonică i-a fost încredinţată vestitului arhitect sirian,
Apolodor din Damasc care a supravegheat bunul mers al lucrărilor. Bazându-se pe
cunoaşterea realităţilor din Dacia, Apolodor a condus lucrările comandate de împărat,
lucrări care erau în apogeul înfloririi sculpturii române în Imperiul Roman. Alexandru
Vulpe considera pe împărat ca fiind autoritatea supremă şi, , indiferent de stilul urât în
care era scrisă opera lui, era a împăratului şi nimeni nu-şi putea permite să scrie altceva
decât scrisese el acolo. Traian a fost văzut de toţi istoricii ca fiind unul dintre cei mai
buni împăraţi, deci autoritatea în vremea lui nu putea să fie în discuţie. Fără îndoială,
cei care au realizat Columna la Roma nu fuseseră în Dacia, dar au stat de vorbă cu
oameni care au luptat în război[14]. Aşadar scupltorii nu puteau să se îndepărteze de
textul lui Traian, deoarece columna are un caracter official, fiind ridicată între cele
două biblioteci şi amplasată în Forul lui Traian. Pe parcursul scenelor apar evenimente
fireşti în deplasarea şi desfăşurarea unui război, anume:discursurile împăratului
Traian în faţa armatei, consiliile de război, construirea de castre, bătăliile, trecerea
Dunării printr-un pod de vase şi descrierea amănunţită a locului, a portului, a
fizionomiei şi a fortificaţiilor.
În schimb, dacă monumentul ar fi doar o operă artistică de propagandă, de ce mândrul
arhitect Apolodor din Damasc, căruia i se atribuie construcţia podului nu şi-a expus o
descriere laborioasă pe Columna a podului într-o manieră în care să impresioneze pe
cetăţenii imperiului? Chiar dacă opera sa reprezintă una dintre cele mai mari şi
impresionante edificii construite în Antichitate, romanii au ţinut morţiş să reprezinte
succint şi sintetizat evenimentele şi războaiele care au avut loc pe parcursul războaielor.
Un alt argument care combate afirmaţiile ca monumentul este doar o operă artistică şi
propagandistica, este scena XLV (35) de pe Columna în care romanii sunt surprinşi de
un dramatism nespecific Imperiului Roman. Scena dramatică surprinde tortura la care
erau supuşi romanii de către femeile dace, tortura înfăţişată prin arderea cu ajutorul
unor făclii a soldaţilor romani.
, , Reliefurile Columnei sunt cu adevărat imn închinat bravurii armatei romane,
disciplinei de fier care o dirija, capacităţii de îndurare a soldatului din legiuni romane
sau din trupele auxiliare. Nimic teatral în aceste imagini;dimpotrivă, o reţinere şi o
seriozitate care-i fac pe legionarii lui Traian adevăraţi cetăţeni, îmbrăcaţi însă în loc de
togă, cu platoşa soldăţeasca”[15]. În acelasti timp, , imaginile Columnei sunt străbătute
de un incontestabil respect faţă de dacii învinşi într-o luptă inegală, cum arată R.
Bianchi Bandinelli, mare specialist italian în istoria artei antice. Demnitatea figurilor lui
Decebal şi ale căpeteniilor dace, rezistenta îndârjită pe care majoritatea dacilor o opun
armelor romane sunt, pe Columna, mărturia unui respect şi a unui umanism care
înnobilează creaţia artiştilor”[16].