Enigma Otiliei

Scris de George Calinescu

„Enigma Otiliei” este un roman de tip balzacian, obiectiv, realist și

modern, scris de George Călinescu și publicat pentru întâia oară în
anul 1938. Opera descrie în amănunt burghezia bucureșteană de la
începutul secolului al XX-lea, accentul fiind pus
pe perspectiva social economică (averea lui Costache
Giurgiuveanu, familia Tulea). De asemenea, se urmărește
îndeaproape evoluția personajului Felix Sima, fapt care
conferă operei statutul de bildungsroman.

Totodată, opera este caracterizată de autenticitate și

spontaneitate, impresia de autenticitate fiind conferită de
caracterul realist al romanului, dar și de analiza
psihologică a personajelor, construite cu ajutorul unor
tehnici moderne.

Felix Sima, un tânăr în vârstă de 18 ani din Iași, s-a stabilit

în București pentru a urma studiile la Facultatea de Medicină, având
ca destinație casa unchiului său, Costache Giurgiuveanu. Aici, el este
întâmpinat de Otilia, fata vitregă a bătrânului, care îl introduce în
familia Giurgiuveanu. Membrii familiei includ pe mătușa Aglae,
unchiul Simion, copiii Titi, Aurica, Olimpia, ginerele Stănică Rațiu și
prietenul de familie Leonida Pascalopol.

În timpul șederii sale, Felix observă jocul plin de viață al Otiliei și

descoperă o scrisoare adresată ei cu numele Otilia Mărculescu. În
timp ce explorează enigma numelui, Felix dezvăluie că Otilia, la fel
ca el, a avut o viață dificilă, fiind orfană și crescută de moș Costache,
tatăl său vitreg. Pascalopol, prieten de familie, a fost un sprijin
important pentru ea.

Pe parcurs, Felix își dezvoltă o prietenie profundă și un atașament față

de Otilia. Cu toate că îi mărturisește iubirea, Otilia pare să privească
totul într-un mod copilăresc, oferindu-i mai degrabă o grijă fraternă.
Relația dintre cei doi se complică odată cu apariția lui Pascalopol, un
pretendent râvnit de Otilia și invidiat de membrii familiei Tulea.

În ciuda geloziei și neînțelegerilor, Felix și Otilia petrec timp

împreună și își dezvăluie trăirile. Totuși, într-un moment de
neînțelegere, Otilia decide să plece la Paris cu Pascalopol, lăsându-l
pe Felix dezamăgit. Acesta, simțindu-se respins, se consolează în
brațele unei curtezane numite Georgeta.

Viața lui Felix ia o altă întorsătură când îl întâlnește pe colegul său de

facultate, Weissmann, care îi stârnește pasiunea pentru poezie.
Discuțiile cu Weissmann dezvăluie sărăcia materială a acestuia și
eforturile sale de a-și susține familia. În ciuda acestor provocări, Felix
devine tot mai atras de Otilia, care pare să se schimbe.

Evenimentele se precipită odată cu întoarcerea lui Olimpia, fiica

Aglaei, acasă, și planurile lui Stănică de a pune mâna pe averea lui
moș Costache. Pascalopol devine singurul care descoperă planul și îl
avertizează pe bătrân.

În ciuda unei relații profunde cu Otilia, Felix se confruntă cu refuzul

acesteia de a accepta iubirea lui. Dezamăgit, el îi scrie o scrisoare, dar
rămâne fără răspuns. Într-un moment de gelozie, Felix o roagă pe
Otilia să evite întâlnirile cu Pascalopol, dar în cele din urmă își dă
seama că a greșit și își cere scuze.

Familia Tulea se confruntă cu conflicte legate de adopția Otiliei și de

interesele financiare. Otilia decide să plece la Paris cu Pascalopol, iar
Felix se consolează în brațele unei curtezane. Viața lui Felix ia o altă
întorsătură când îl întâlnește pe colegul său de facultate, Weissmann.

Moș Costache, înfruntând teama morții, devine tot mai speriat,

influențat și de povestirile nefaste ale lui Stănică. Familia Tulea îl
însoțește în eforturile sale de a-și prelungi viața, dar în final, moș
Costache moare. Stănică profita de această situație pentru a jefui banii
familiei.

În final, destinul personajelor se desparte. Otilia se căsătorește cu

Pascalopol și pleacă la Paris, în timp ce Felix devine doctor și se
căsătorește, având o carieră de succes. Întâlnirea întâmplătoare cu
Pascalopol în tren îi aduce lui Felix vestea că Otilia s-a căsătorit din
nou și a uitat de trecut. Fotografia lui Otilia nu mai aduce aminte de
idila lor, iar amintirile se estompează, confirmând vorbele lui moș
Costache: "Aici nu stă nimeni."

Portretizarea personajelor se face prin tehnica balzaciană a descrierii

mediului și a fizionomiei. Astfel tipologiile clasice
(avarul, ipohondrul, gelosul) sunt introduse într-un context social care
le conferă o dimensiune psihologică, transformând realismul
tradițional într-o comedie umană.
Ca trăsătură a esteticii moderne, autorul ambiguizează personajele și
arată de asemenea un interes pentru procese psihice deviante care au
la bază ereditatea și mediul: alienare, senilitate.
Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai
multe planuri narative, care urmăresc
destinul diferitelor personaje, conferind
dimensiune celor două conflicte.
Dintre cele două planuri principale, un plan
urmărește familia Tulea și lupta acestora
pentru moștenirea lui Costache
Giurgiuveanu și pentru înlăturarea Otiliei.
Celălalt urmărește progresul și maturizarea
lui Felix, care, rămas orfan, vine să studieze
medicina în București. Planurile secundare
sunt utilizate pentru a susține imaginea
amplă a societății citadine.
Acțiunea este redată prin înlănțuire, completată cu inserția unor
micronarațiuni. Descrierea spațiilor și a vestimentației susține
impresia unui univers autentic, iar prin observație și notarea detaliilor
semnificative, aceasta devine un mijloc de caracterizare indirectă și de
conturare a caracterelor.
Titlul inițial al operei Părinții Otiliei reprezintă motivul balzacian al
paternității, o aluzie la felul în care fiecare personaj determină
soarta .acesteia. Schimbarea titlului mută accentul pe misterul
comportamentului ei.

Biografie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Enigma_Otiliei
https://www.wattpad.com/406678393-eseuri-bac-
enigma-otiliei-george-calinescu-1938/page/3