Enigma Otiliei de George Calinescu Personajele In Sensul clasicismului, G.

Calinescu subliniaza ca "Orice literatura mare, asadar clasica, este o literatura de cunoastere, iar cunoasterea inseamna reprezentare rationala a vietii, spre deosebire de reprezentarea empirica, documentara". O astfel de literatura a nazuit sa scrie G. Calinescu in Enigma Otiliei, precum si in celelalte romane ale sale. Si fiindca "orice adevarata cunoastere se bizuie pe universalitate", personajele si imprejurarile in care actioneaza ele sunt tipice si vorbesc mintii prin imaginile concrete in care dobndesc plasticitate si devin inteligibile. G. Calinescu este un adevarat clasic si corespunde caracterizarii pe care a facut-o in studiul de care vorbim: Adevaratul clasic nu se ridica de la particular la universal, facnd sfortari inutile de a da semnificatie evenimentului, el exemplifica doar universalul, cnd acesta apare intmplator, aproape formulat intr-un eveniment". Personajele romanului Enigma Otiliei sunt asemenea "exemplificari". Simplificnd in buna masura, vom indica nota definitorie a fiecaruia. Costache Giurgiuveanu este exemplu de avar caracteristic epocii; Leonida Pascalopol este un aristocrat care isi cauta iesirea din blazare prin comportari rafinate si expediente erotice; Stanica Ratiu este arivistul fara scrupul moral si escrocul locvace; Aglae este "baba absoluta, fara cusur in rau Aurica - fata batrna muncita de complexe erotice nesatisfacute; Simion Tulea - maniacul decrepit, cazut in senilitate; Titi - caz patologic de degenerescenta; doctorul Vasiliad este un secondant al lui Stanica; popa Tuica si-a schimbat porecla in renume; Otilia este exemplificarea feminitatii, evolund, in conditiile procesului complex al societatii burgheze, spre platitudine, iar Felix exemplifica pe intelectualul in devenire, in aceleasi conditii. O caracterizare mai pe larg a unora din personaje este deci necesara. Costache Giurgiuveanu este pivotul romanului; psihologia sa de avar, urmarita de autor, detine frnele actiunii; ea explica si accidentul fatal, iar moartea personajului stinge actiunea. Avaritia lui mos Costache este indulcita de sentimentul patern pe care, il manifesta fata de Otilia, un sentiment insa care nu se realizeaza, fiind anihilat de teama de a se rupe de averea lui. Mai mult, afectiunea fata de "fe-fetita" sa apare si ca o compensatie morala pentru averea mamei Otiliei, pe care si-a insusit-o fara vreo forma legala, fapt ce a cauzat moartea acesteia si care conditioneaza acum starea materiala a Otiliei. Propriu-zis, o buna parte din averea lui mas Costache e averea mamei Otiliei, respectiv a Otiliei, pe care si-a insusit-o prin drept familial. In schimbul acestei averi, el ii da Otiliei afectiunea sa paterna si promisiunea ca-i va asigura viitorul. Sentimentul avaritiei ii terorizeaza viata si-i rapeste libertatea de a se misca omeneste in societate. De la inceputul romanului, personajul apare in aceasta postura. Tentativa de a nu-l primi pe Felix, desi ii este unchi si tutore - adica administrator al averii acestuia pna la majorat - il defineste ca atare. Mai departe, "ciupeste" in mod meschin din veniturile lui Felix, dupa cum il "ciupeste" si pe Pascalopol la jocul de carti sau trndu-se pe sub masa dupa o moneda cazuta din buzunarul acestuia, fara sa simta ridicolul situatiei. Cumpara material demolat, fiindca e mai ieftin, sau incearca la mai multe farmacii sa faca o reteta ca sa vada la care e mai ieftin si sa cstige astfel cteva centime. Mannca cu lacomie respingatoare la masa oferita de restauratorul chirias caruia ii vnduse cladirea restaurantului. Scena imbolnavirii subite, in care este dezbracat si imbracat - citata mai sus - dezvaluie pna unde poate duce teroarea avaritiei care-i anuleaza demnitatea de om. G. Calinescu releva situatiile grotesti in care se afla personajul si-l ridiculizeaza printr-un comic irezistibil. Nici momentele "de suferinta ale bolnavului nu sunt lipsite de ridicol. Moartea lui nu inspira un sentiment tragic, ci unul comic, realizat parca de o farsa a destinului. La capatul consecintelor avaritiei lui mos Costache se profileaza drama Otiliei. Pentru ca n-a infiat-o la timp, ea ramne dezmostenita, iar toata averea cade in minile Aglaei; pentru ca a ezitat sa puna la banca banii pe numele Otiliei, i-a furat Stanica; pentru ca "papa" se purta asa de "ciudat", Otilia

cauta in Pascalopol un alt "papa", dar a dat peste un sot imbatrinit, pe care 1-a parasit intr-o aventura sentimentala. Condamnnd avaritia si pe mos Costache, - purtatorul ei - autorul romanului condamna societatea epocii, care a generat oameni cu asemenea vicii fatale, dezumanizante. Leonida Pascalopol e mosierul care-si ingaduie lux si rafinament spiritual. Traieste si el un sentiment complex de paternitate, caruia i-a gasit un paleativ in familia lui mos Costache. Se cunoaste prea bine pe sine precum o cunoaste si pe Otilia. Marturisirea sa autobiografica este si o caracterizare bine stapinita : "Eu, domnule Felix, da-mi voie sa ma marturisesc dumitale ca unui prieten, n-am fost fericit in casnicie. Intia sotie nu mi-a dat cinstea ce mi se cuvenea. In sufletul meu de mosier prozaic se ascunde putin romantism. O cunosc pe Otilia de cnd era mica si pot spune ca a crescut sub ochii mei. Daca Dumnezeu mi-ar fi dat libertatea sa-mi fac femeia cum vreau eu, as fi facut-o ca pe domnisoara Otilia. O iubesc si eu in felul meu, scumpe domnule Felix, pe Otilia, si poate ca nu ma insel cnd iti afirm ca si ea ma iubeste pe rnine. Nici nu e greu, fiindca un dezamagit ca mine e un om fara pretentii. Eu nu i-am cerut niciodata nimic domnisoarei Otilia si n-am prea stat ca sa disting ce e patern si e ce viril in dragostea mea.(...) Otilia venea la mine simplu, ca o fiica, si-mi cerea ceva. Ea nu a avut niciodata ideea ca e curtezana, ma ierti, care cere de la un barbat. S-a format intre noi o rudenie sui generis..." Marturisindu-se mai departe lui Felix, il asigura ca e un om inofensiv, un batrin care nu se poate lupta cu tineretea lui, ca ar vrea, sincer, sa-i stie fericiti. "Domnule Felix, mi-ai intunecat existenta, iti spun drept, mi-ai stricat niste nevinovate tabieturi de celibatar. Am nevoie de domnisoara Otilia, ea e micul meu vitiu sentimental. Daca nu pot fi un amant, ramn totdeauna un nepretuit prieten si parinte. Pentru voi amindoi. Asa sa ma crezi! Iata pozitia lui Pascalopol. Ea e caracteristica. Daca Pascalopol, mosierul dezamagit, isi da seama ca o femeie cnd iubeste ia banii de la cel batrn si-i da celui tnar", el s-a bizuit totusi pe sansa banilor sai. Si nu s-a inselat. Otilia 1-a urmat, dar 1-a si parasit. Din toata puterea lui materiala si spirituala a ramas numai eleganta vestimentara. Stanica Ratiu, avocat fara procese, isi exercita debitul verbal in snul familiei si in cercul prietenilor. Tema lui favorita este paternitatea, casatoria, familia. Patosul avocatesc al discursului ocazional, instantaneu, este rezultatul unei experiente cstigate si pe care o repeta cu orice ocazie. Obiectivul urmarit este banul, pe care nu se sfieste sa-1 dobindeasca de la oricine si in orice calitate. Cere cu emfaza, afisnd o mutra de "martir", si de la Otilia, si de la Felix si de la Pascalopol, si de la Marina, ca si de la rudele sale. Nu pierde nici o ocazie sa "ciupa", incredintat ca va putea pune odata mna pe banii lui mos Costache, pe care, intr-adevar, ii fura pur si simplu. Imbogatit, paraseste pe Olimpia, casatorindu-se cu Georgeta; a fost chiar prefect intr-o scurta guvernare, este proprietarul unui block-haus si patroneaza tripouri si cercuri de morfinomani. Stanica este si el un produs al societaitii capitaliste, incadrndu-se in seria tipologica reprezentata de Dinu Paturica, Tanase Scatiu, Gore Pirgu si Iancu Urmatecu, eroul romanului lui Ion Marin Sadoveanu. In zugravirea tipului, G. Calinescu foloseste o paleta bogat colorata, inct face din el "o figura extraordinara", cum observa criticul Ovid S. Crohmalniceanu, care adauga : "volubilitatea personajului are atta intensitate vitala, incit ridica arta de a trivializa orice lucru si de a-1 umfla fantastic la o adevarata perfectiune. In materie de demagogie si versatilitate, Stanica are geniu. Nu e foarte departe de adevar cnd spune: "He, he, Stanica e profund, degeaba incercati dumneavoastra sa-1 luati peste picior. (Literatura romna intre cele doua razboaie mondiale, vol. I). Daca Stanica are geniu", acesta e un geniu al raului. Felix si Otilia apar in roman, dupa marturisirea lui G. Calinescu, "in calitate de victime si de termeni angelici de comparatie". Orfani, ei au nevoie de afectiune paterna, pe care, negasind-o in integritatea ei morala si fara sa le jeneze individualitatea, si-o acorda reciproc. Dragostea lor are si aceasta nuanta de sprijin mutual pentru a iesi demni de sub tutela venita din afara, fie de la mos Costache, fie de la Pascalopol. Dar in puritatea dragostei lor adolescentine s-au infiltrat umbriri ale mediului social - luat ca termen general precum si particularitati ale propriilor temperamente: Otilia nu spunea lui Felix ca nu-l iubeste, ci numai se apara de invinuirea ca nu-1 iubeste. Nu da nici un curs sentimentului, nu in forma brutala pe care, demult, Felix o gonise din mintea lui, ca absolut incompatibila cu draaostea adnca, dar

sub cilipul proiectelor, al visarii impreuna. Felix ar fi voit ca Otilia sa spuna: "Mai tirziu, cnd vom fi impreuna", insa ea nu facea nici un proiect de viitor. Odata, ea daduse a intelege ca Felix are, mai inti de toate, de indeplinit o misiune in viata, sa-si promoveze cariera, insa nu era acesta un motiv de a goni pna si visurile. Evident, sufletul Otiliei era impenetrabil, si, daca ea juca constient o comedie, o juca cu multa finete si gratie. Dimpotriva, Felix e un "suflet limpede, incapabil de disimulatie, profund in sentimente", care nu-si poate inchipui dragostea "decit sfirsnd cu casatoria"... Pentru implinirea dragostei in acest sens, vointa lui se concentreaza in realizarea maxima a profesiunii. "Voi cauta -isi noteaza el in caiet, ca sa nu uite sa fiu bun cu toata lumea si modest, si sa-mi fac o educatie de om. Voi fi ambitios, nu orgolios". Si s-a tinut de cuvint. Stapn pe sine, Felix pune fru instinctelor biologice si in lumina eticii sale pastreaza casta si pura dragostea pentru Otilia. De aceea, pentru el Otilia ramne o "enigma si fuga ei cu Pascalopol nu-i produce dect o criza trecatoare de adolescenta fara sa se transforme intr-o drama. Felix este un spirit rational, care nu se pierde in nebuloasa tineretii, desi e stapnit de o dragoste mare si curata. Otilia poarta in ea enigma eterna a feminitatii: "Otilia traia cum cnta la pian, zguduitor si delicat, intr-un tumult de pasiuni, notate precis pe hrtie, stapinite si justificate". De aceea, socotea ca adevarata viata nu tine dect ctiva ani. Si a preferat sa traiasca intens, dramatic, acesti ani, dect sa astepte implinirea profesionala a lui Felix. Pentru ea "fericirea" trebuia sa fie imediata, ca o alunecare intr-o vltoare pe care nu poti s-o eviti. Ia visa viitorul ca un sir de explozii neprevazute. Acest neprevazut al aventurii pe care-1 cauta cu aviditate a azvrlit-o si din bratele lui Pascalopol, devenind "nevasta unui conte, cam asa ceva", cum il informeaza Stanica pe Felix. Fiinta tulburatoare, cu.miscari gratioase si pline de lirism, esueaza, in vrtejul social al placerilor nepotolite, intr-o casnicie exotica si o platitudine feminina, care a stins. totul. Daca a fost o enigma pentru Felix si pentru Pascalopol, pentru noi dezlegarea enigmei sta in conditiile moralitatii burgheze care a absorbit-o. Fondul social al romanului e prezentat in optica unei perspicacitati critice de ordin balzacian. Personajele lui Calinescu sunt admirabile studii de caracterologie. Romanicirul il continua in acest plan al operei sale pe Caragiale, scriitorul de cea mai severa tinuta clasica din literatura romna. El creeaza personaje caragealesti ca Aglae, Stanica Ratiu, Aurica, Weissman. Realizare artistica a personajelor ANTITEZA se constituie intre personajele prezentate pna acum si celelalte trei care il ocrotesc pe Costache : Pascalopol, Otilia si Felix. Actiunea se precipita cnd mos Costache cade intre caramizi si e gasit de Marina. De acum lucrurile se schimba intr-o strategie militara al carei sef de stat major este Aglae : "Aurica, vino repede, ca i-a venit rau lui Costache ! Cheama-1 si pe Titi. Treceti dincolo sa nu fure vreunul ceva. Marino ! Tu alearga iute la Stanica. Sa vie si el si Olimpia si sa aduca doctorul pe care-1 stie el. De acum comicul, ridicolul si grotescul devin si mai suculente. Expresia seninatatii e Pascalopol, care dupa ce a dat dispozitii cu privire la rosturile financiare care privesc pe Otilia, ia flautul (preferinle muzicale calinesciene) ai stnd a la turca pe sofa cnta Menuetul lui Mozart. Poate ca Pascalopol e un alter ego al lui Calinescu, o voce a lui, dintre multele. El a fost acuzat de idealizare, dar cu situatia pe care o avea, cu educatia sa si cu antecedentele sale, nu putea face altfel dect cum a procedat; spre a fi logic in dezvoltarea actiunii. El e un vade mecum al generozitatii, un suflu al afectiunii dezinteresate. E un personaj reusit, o spusesera inca din 1938 att S Cioculescu ct si Perspessicius: Plimbarile propuse sunt o evadare in aproape fantasticul spatiu al deliciilor naturiste. E ca un erou stendhalian, cu posibilitati de trimitere la idei sentimentale, la tema vielii asa cum e. Nu e tiran nici rigid fata de femei, ci filozof in felul sau, fiind foarte evoluat si rafinat in comparatie cu bestiala Aglae. Dar la minunata sa mosie (crede el), dispozitiile date de dnsul sunt aspre si categorice, caci "avea disciplina sufleteasca de a nu se lasa pacalit. Elegant, monden, el se acomodeaza situatiei si renunta la Otilia cnd constata ca nu formeaza ceea ce ar fi dorit amindoi. S-ar putea spune ca prin acest personaj se ilustreaza lipsa de conflicte pe plan material si moral; in tot cazul, el nu le oglindeste. Personajul e transfigurat in sensul claritatii si olimpicului. Otilia are o enigma pe care Felix vrea s-o afle, dar de fapt si Felix are o enigma, indescifrabila, cu toata exegeza ce s-a facut in legutura cu vizita Otiliei la dnsul, in timpul noptii. Odaia fetei are trei oglinzi

mobile, metaforic celei trei atitudini ale acestor trei personaje ce formeaza un triumvirat moral victorios asupra imoralitatii Tulenilor, Sohatchilor si a lui Stanica. Motivul oglinzilor nu este aici pur decorativ, gratuit, ci implica un tlc al interiorului personajelor. Mobilitatea uneia dintre ele; este insesi mobilltatea psihicului Otiliei care nu se poate cristaliza deodata Sint o nebuna, Felix, nu trebuie sa te iei dupa mine, zice Otilia. Ea trece repede de la o stare la alta, ca apele oglinzii care reflecta tot alte vedenii si peisaje. Ca unui erou din Cezar Petrescu, i se implineste orice dorinta. Felix, care nu e pozitivist, un om de stiinta, care admira tenaci tatea, autoritatea, siguranta omului in toate, nu poate intelege mobilitatea tinereasca a Otiliei, caci el stie ca lucrurile trebuie sa fie precise, statornice pna la o anumita limita. Labilitatile sufletesti nu sunt bune si oamenii nehotarti sunt nefericiti. Otilia e rece, tatoneaza uneori, dar si copilariile ei, capriciide ei ne fac sa tremuram de emotie, sa zmbim iertator. Ea face serios bucatarie dar face cu ingenuitate costumatia papusilor, alternnd suavul cu banalul. Felix nu intelege acest continuu balans intre una si alta : il iubeste pe Felix, dar se casatoreste cu Pascalopol. Stralucirea mondena si intimitatea ii cer prioritatea si ea se straduieste sa le satisfaca pe ambele. Ea este o enigma pentru Felix si Felix e o enigma pentru Otilia, caci s-a stapnit in mod exceptional, urmndu-si linia sa etica. Otilia e aici tipul adolescentei adorabile, neuitate, inefabile, contradictorii din inocenta, pe care nu o poti uita, cum spunea Ibraileanu despre astfel de chipuri de femei. Avatarurile Otiliei provin din dezinteresul ei total pentru ce trebuie sa faca rational si optiunea ei finala pentru America de Sud are ceva att de romantic inct se armonizeaza cu firea ei " Tu nu cunosti viata, Felix - relua Otilia ideea - pentru o fata, reusita in viata nu e o chestiune de studiu si de energie. Admir inteligenta si vointa ta de barbat, astea nu sunt bune si pentru o femeie. Rostul femeii este sa placa, in afara de asta nu poate fi fericire . Iar tot atunci, in convorbirea cu Felix : "Succesul nostru in viata e o chestiune de viteza, iubite Felix. Ah, ce rau imi sta negrul, ma invineteste la fata. Dupa scena aceasta, Otilia isi imparte lucrurile. Apoi va spune : "De obicei fetele admira pe oamenii ca tine si merg dupa oameni ca Stanica. Otilia a fost o enigma si pentru Pascalopol. Din nostalgia amintirilor pure, dupa razboi, deci dupa 10 ani cel putin, Felix trece din nou pe strada Antim, unde statuse Otilia in vremea tineretii ei, ca sa vada imensa paraginire si sa auda ecoul ca nu sta nimeni acolo. Felix e tipul omului echilibrat, clasic, rece, Intreprinzator, sigur de sine si tenace, casatorit bine, ajuns profesor universitar. El e plin de vointa si stapnire de sine, un gentlemen cu Otilia, care il intelege la sfrsit ,ca el nu e capabil de nebunii. El are constiinta valorii personale si e pregatit solid in meseria sa. Pentru Pompiliu Constantinescu, Felix reediteaza situatia din "Cartea nuntii in ce are tnarul mai poetic, dar tratat obiectiv. E de un avnt explicabil la un tnar student in medicina, fiu el insusi de doctor, cu insusiri exceptionale si nevanitos, nepedant. Cnd fata nu-i raspunde la scrisoare, Felix pleac, pe jos pna la Baneasa, prin frig, ca spre a compensa durerea pe alt plan. In romanul "Enigma Otillei, categoriile tragic, comic, ridicol, transferul lor reciproc, intrarea unora in sfera altora se face cu abilitate inct tabloul social al epocii 1909-1922 (acesta din urma sugerat in final) apare cu garantia autenticitatii maxime cnd e vorba de transfigurarea relatiilor pe planul fictiunii literare. Mediile sociale investigate, minutiozitatea analitica, morala, tipologia il fac balzacian. Enigma Otiliei e unul din cele mai bune romane ale perioadei interbelice romnesti, model de epica balzaciana modernizata in stil clasic.
Familia Tulea (AGLAE, SIMION, AURICA, TITI, OLIMPIA) - personaje de romanmodern, obiectiv, realist-balzacian "Enigma Otiliei", de George Calinescu - roman modern, obiectiv, realist-balzacian In 1932, George Calinescu (1899 - 1965) sustinea necesitatea aparitiei - in literatura romana - a unui roman de atmosfera moderna, desi respingea teoria sincronizarii obligatorii a literaturii cu filozofla si psihologia epocii, argumentand ca literatura trebuie sa fie in legatura directs cu "sufletul uman". Prin romanele lui, Calinescu depaseste realismul clasic, creeaza caractere dominate de o trasatura definitorie, realizand tipologii -avarul, arivistul, tipul feminitatii, tipul retardatului, tipul fetei batrane-, modernizeaza tehnica narativa, foloseste detaliul in descrieri arhitecturale si in analiza personajelor, inscriindu-se astfel in realismul secolului al XX-lea, cu trimitere certa catre

creatia lui Balzac prin tema mostenirii, in jurul careia romancierul construieste imaginea societatii burgheze din Bucuresti. Personajele tipice, proprii realismului, sunt reprezentative pentru categorii sociale si psihologice, depasind astfel posibila trimitere catre clasicism datorata trasaturii dominante a personajelor. Eroii lui George Calinescu se inscriu in tehnica moderna a realismului, definita prin utilizarea detaliului in trasaturi fizice, gesturi, atitudini, comportament, mentalitate, limbaj si, nu in ultimiul rand, prin evidentierea elementului genetic, toate aceste procedee artistice fiind definitorii in construirea caracterului personajelor. Aglae Tulea este "baba absoluta, fara cusur in rau", asa cum o caracterizeaza Weissmann, este sora lui Costache Giurgiuveanu, mama a trei copii, Olimpia, Aurica, Titi si sotia lui Simion Tuiea. Portretul fizic este detaliat si are semnificatii indirecte pentru portretul moral, fiind conturat in mod direct, tot prin ochii lui Felix, in ipostaza depersonaj-martor: "cu parul negru pieptanat bine intr-o coafura japoneza", cu fata "galbicioasa", cu "buzele subtiri", cu nasul incovoiat, obrajii brazdati de cute adanci sugereaza, indirect, ura si venin, invidie si artag. Ochii bulbucati ca ai lui mos Costache, ilustreaza faptul ca George Calinescu utilizeaza ca procedeuartistic de caracterizare si elemental genetic. Gesturile, mimica, limbajul si intreg comportamentul, evidentiaza, indirect,o femeie proasta, acra si vulgara, limitata in gandire si, ca toti membrii familiei Tulea, lipsita total de fantezie si de capacitate creativa. Lacoma si obsedata de averea lui Costache, are un singur scop, pe care nu si-l implineste: realizarea copiilor ei. Marginita, odioasa, meschina, inveninataimpotriva Otiliei, Aglae se opune cu tarie incercarii fratelui ei de a infia fata,amenintand licentios: "Cat traiesc eu, niciodata. Doar mai sunt legi in tara asta, mai sunt tribunale. Il dau pe mana parchetului pe Costache, asta-i fac. L-a ametit stricata asta. Cine stie ce-o fi intre ei". Relatiile cu celelalte personaje difera in functie de interesele Aglaei, pe care insa nu este in stare sa si le duca la indeplinire, dar scot in relief, in mod indirect,trasaturile definitorii ale eroinei. Dragostea pentru copiii ei n-o umanizeaza, deoarece este incapabila sa perceapa corect problemele lor, amplificandu-le defectele si neputintele. Este autoritara cu Titi si Aurica, indiferenta fata de Olimpia, iar pe Simion il ignora cu desavarsire, el reprezentand numai pensia si banii pe care ii foloseste cu sentimentul ca i se cuvin, ca sunt ai ei. Dispretuieste orice preocupare intelectuala, considerand ca prea multa carte strica mintile oamenilor, de aceea il intelege pe Titi, caruia-i curge sange din nas de prea multa invatatura, desi acesta implinise 22 de ani si ramasese repetent mereu, nereusind sa termine liceul. Proasta si rautacioasa, greseste profund in metodele de educatie, pe Titi il trimite sa se legene ca sa se linisteasca, amplificandu-i astfel boala psihica, iar pe Aurica o indeamna sa-si gaseasca un barbat si sa se marite, iubirea neintrand in calculele sale. Pe sotul ei, desi bolnav, il dispretuieste, il ignora si il abandoneaza intr-un ospiciu, fiind total lipsita de sentimente umane. Autoritara si plina de venin fata de toata lumea, anihileaza personalitatea copiilor ei, pe care nu-i intelege.si care esueaza lamentabil: Olimpia e parasita de Stanica, Titi cade tot mai mult in mania "leganatului", iar Aurica ramane fata batrana. Invidioasa si rea, o uraste profund pe Otilia, pe care o dispretuieste pentru ca e "orfana", o jigneste fara jena, spunandu-i "strieata" si "dezmatata", dand-o drept exemplu negativ Auricai. Fratele ei, Costache Giurgiuveanu, inseamna pentru Aglae numai averea pe care spera s-o mosteneasca, fara s-o intereseze deloc persoana lui. Atunci cand face atacul cerebral, Aglae se opune sa cheme un medic, deoarece tot moare, ce sa mai cheltuiasca bani. Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirectd a Aglaei, care evidentiaza trasaturi tipice ale personajului realist. Zgarcita si rapace, avida de bani si de avere, ea sfarseste prin a mosteni o casa veche si darapanata, fiind inselata de Stanica si de Costache, desi instalase in casa fratelui ei un adevarat cartier general, organizase un asediu militar, astfel ca nimeni sa nu poata scoate nimic din casa, suspectand pe oricine, devenind ridicola si cazand ea insasi in tesatura propriilor intrigi: "Olimpia, si tu Aurica, sa fiti cu ochii in patru, sa nu ia cineva vreo hartie, vreun lucru, niciun cap de ata, aici eu raspund, ca unica ruda mai de aproape". Aglae se contureaza direct din opiniile altor personaje, rautatea structurala si invidia inveninata fiind principalele trasaturi reflectate in constiirita celorlalti.Otilia spune ca este o "vipera", iar Weissmann o numeste "baba absoluta, fara cusur in rau". Stanica este uimit de rautatea soacra-si, "scarboasa femeie" si "veninoasa", iar atunci cand cheama doctorul pentru Simion si Aglae se tocmeste cu el, acesta constata cu dispret: "Aglae, soacra-mea, e o vrajitoare, n-are inima nici de un gram. Ii moare barbatul si se tocmeste cu doctorul si e plina de bani". Aglae Tulea este un personaj grotesc, prin faptul ca nu are nicio trasatura pozitiva, chiar calitatea de mama iubitoare este daunatoare si distructiva pentru copii. Simion Tulea este sotul Aglaei si tatal celor trei copii, Olimpia, Aurica si Titi. Fost mecanic, acum pensionar, devine senil si apatic, evoluand treptat sprenebunie, proces care ilustreaza naturalismul, ca formula estetica amodernismului. Starea lui se manifesta prin crize de melancolie sau, dimpotriva, de agitatie, devine obsedat de mancare, se crede Iisus Hristos, lucreaza la gherghef fete pentru perne decorative, picteaza tablouri, copiind carti postale ilustrate. Toate acestea o lasa total indiferenta pe sotia lui, pe care o interesau numai banii, asa cum

noteaza naratorui omniscient: "Aglae avea destula avere, stransa din chiar banii lui Simion, privat sistematic de orice placeri". PortretuI fizic este conturat in mod direct prin ochii lui Felix, inca de lainceputul romanului. Simion Tulea este "un barbat in varsta, cu papuci verzi in picioare si cu o broboada pe umeri", cu mustati "pleostite si un mic smoc de barba". Marginalizat de toata familia sa, Simion statea retras pe o canapea si "broda cu lana de felurite culori o bucata de etamina, intinsa pe un mic gherghef. Intamplarile, faptele si comportamentul personajului creioneaza, indirect, o personalitate labila si ignorata de intreaga familie. Simion se imbolnaveste, "slabea vazand cu ochii", desi mananca incontinuu ca sa faca muschi, pe care-i arata cu mandrie la toata lumea, devenind ridicol, deoarece era numai piele si os. Opinia celorlalte personaje constituie un alt procedeu indirect de caracterizare a lui Simion Tulea. Stanica aduce un prieten doctor, nu prea indemanatic, care-i prescrie un regim alimentar, declarand ca nu e nimic grav, iar Aglae ii reproseaza ca e ipohondru si ca se preface. Felix isi da seama ca batranul nu mai e in toate mintile, pentru ca isi scotea afara rufaria si se plangea ca dusmanii vor sa-i omoare hainele. Simion este din ce in ce mai bolnav, "cu fata supta si cu parul foarte albit, avea o privire fanatica, de-o fixitate suparatoare".Se credea Iisus, "purtatorul cuvantului dumnezeiesc" si spunea ca tocmai a inviat: "Ieri am inviat". Nu are responsabilitate, nu constientizeaza statutul de tata si nici nu-si iubeste copiii, iar pe Olimpia nu o recunoaste drept fiica lui. Destinul sau este tragic, el innebuneste, este internat cu ajutorul lui Weissmann intr-un ospiciu, unde este abandonat si uitat de intreaga familie. Aurica Tulea este fiica cea mica a Aglaei, conturata in antiteza cu feminitatea si delicatetea Otiliei, supusa de la inceput si pana la sfeirsit unui automatism psihologic si intruchipeaza tipul fetei batrane. La sosirea sa in casa Giurgiuveanu, Felix, in ipostaza de personaj-martor, vede "o fata cam de treizeci de ani, cu ochii proeminenti ca si ai Aglaei, fata prelunga, sfarsind intr-o barbie ca un ac, cu tample mari incercuite de doua siruri de-cozi impletite", aratand mult mai in varsta, deoarece este fardata strident, are trupul slab si uscat, parul rarit. De remarcat este elementul genetic, prin care se sugereaza, indirect, faptul ca trasaturile fizice accentueaza asemanarea Auricai cu Aglae si din punct de vedere moral, reliefand rautatea si firea veninoasa care definesc ambele personaje. Acest procedeu este propriu naturalismului,component al formulei estetice moderne, prin devierea psihologica a unor personaje, proces motivat prin factorul ereditar, care se manifesta si la Titi Tulea. Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirecta a Auricai, care evidentiaza trasaturi tipice ale personajului realist. Avida dupa barbati, este obsedata de maritis si vede in oricine un posibil pretendent, fara sa ia in considerare dragostea, sentiment indestructibil intr-o casnicie.Insistentele ei insinuoase, comportamentul agasant de "fata cuminte" pun pe fuga toti barbatii. Este "indragostita" din principiu, luand in calcul orice barbat aflat in preajma: pe Felix il pandeste si-l hartuieste, de aceea tanarul " fugi pe poarta repede, in oras, cand simti ca se iveste Aurica prin fund"; pe Pascalopol, pe care nu-l intelege in dragostea lui pentru Otilia ("ce-o fi vazand Pascalopol la Otilia?"); pe evreul Weissmann, pe care l-ar vrea de barbat chiar daca el este de alta religie. Cand Titi se insoara dintr-o pura intamplare, ea o invidiaza pe Ana si exclama impresionata: "Ce fericiti trebuie sa fiti!". Rautatea si ura ei se indreapta tot asupra Otiliei, despre care crede, ca si mama sa, ca stie sa se agate de gatul barbatilor. Invidia ii intuneca judecata in asemenea grad, meat se lanseaza in aprecieri defaimatoare, debiteaza invective, devenind nesuferita si artagoasa. Cand Otilia era mai mica, Aurica se duce la ea la scoala si, intrebata fiind daca o cauta pe verisoara ei, ea raspunde mieros: "Mda, [...] dar nu mi-e verisoara. E o fata pe care o crestem din mila. Numai de-ar invata." Lipsita de farmec, generozitate, noblete, delicatetc si sensibilitate, ea seamana cu Aglae, fiind acra, rea, uracioasa si antipatica. Cocheteaza disperata cu Weissmann, dar atunci cand face aluzii la o eventuala casatorie, tanarul se sperie si pleaca repede. Dandu-si seama de diagnostic, Felix constata profesional: "Trece printr-o criza sexuala. Trebuie neaparat sa profeseze amorul liber". Dupa un nou esec in cucerirea unui barbat, Aurica "fu prada unei nebunii mute, calme. Apoi capata o fizionomie desperata, patetica, [...] se vopsi si mai violent pe fata si-si incepu turneele pe Calea Victoriei". Plimbarile Auricai pe Calea Victoriei, in goana dupa barbati, devin din ce in ce mai dese si mai rapide, adevarate raiduri, ceea ce denota, indirect, disperarea nestapanita, obsesia, stari ce-i modifica vizibil fizionomia. Felix observa ca Aurica se schimba "in chip sinistru", imbatraiiea de timpuriu, iar toate fardurile ei nu puteau ascunde asemanarea cu maica-sa. "Parul i se facea moale, mort, ca de peruca, grasimea ti reconstituia prematur masca senila a Aglaei". Ca procedeu artistic de caracterizare indirecta, elementul genetic este sugestiv pentru descendenta nociva a eroinei. Pascalopol este singurul care are indrazneala sa-i spuna adevarul despre insuccesul ei la barbati, dar Aurica nu intelege nimic din sfatul mosterului: "In genere, omul preocupat prea mult de problema succesului nu izbuteste. Barbatilor le plac femeile care nu umbla dupa ei, nepasatoare. Cand o mama face prea multa valva cu intentia de a marita o fata, rateaza chestia, fiindca pretendentii se sperie." Ea ramane nemaritata si realizeaza,

instinctiv, drama pe care o traieste din cauza unei mame posesive si autoritare, care-i ingradise libertatea de gandire si de actiune. Cand Otilia, generoasa, ii daruieste planul, ea izbucneste intr-o efuziune sentimentala sincera: "Totdeauna te-am iubit pe tine, ca ai fost sincera si n-am aprobat-o pe mama. [...] Te fericesc in fond, ca esti libera si poti sa faci ce vrei. Daca n-aveam eu familia pe cap, azi eram fericita. Titi Tulea - tipul retardatului, este mezinul familiei Tulea, un tanarneputincios, incapabil de a gandi ceva creativ. Descrierea detaliata a infatisarii lui Titi este facuta de Felix, ca personaj-martor, cu prilejul primei sale vizite la familia Tulea. Tanarul era "mai in varsta decat Felix cu cativa ani", avea "o usoara mustata si barbia despicata in doua", semanand cu Simion la barbisonul abia schitat de cateva tuleie, reiesind de aici elementul genetic ca procedeu artistic de caracterizare indirecta, prin care se sugereaza labilitatea psihica a personajului. Mediul ambiant, ca procedeu artistic de caracterizare indirecta, evidentiazatrasaturi tipice ale personajului realist. Titi este dominat de automatisme, ca si tatal sau, copiaza note muzicale si carti postale, nu este in stare sa invete si ramane repetent de mai multe ori, fiind nevoit sa abandoneze scoala. Este incurajat de mama sa, Aglae, in manifestarile psihice, cand, aflat in criza, se leagana ore in sir. Il mosteneste ereditar pe tatal sau, Simion Tulea, devenind treptat la fel de apatic si dezinteresat de tot ce se petrece in jurul lui, fiind previzibila evolutia sa spre dementa senila. Acest procedeu este propriunaturalismului, argument ce vine in sprijinul fornmlei estetice moderne, avand ca nucleu devierea psihologica a unor personaje. Titi se tulbura erotic, devenind irascibil in preajma femeilor si, lipsit total de personalitatc, li cere sfatul si o asculta pe Aglae chiar in relatiile amoroase, aceasta dirijandu-i intreaga viata, ca autoritatea suprema cu care tanarul ii ameninta pe toti cei care-l supara: "Va spun la mama!" Olimpia Tulea (Ratiu) este fata cea mare a familiei Tulea si sotia lui Stanica Ratiu. Portretul fizic evidentiaza elementul genetic in descendenta masculina si sugereaza, ca procedeu artistic de caracterizare indirecta, firea placida a femeii: "Olimpia semana in chip izbitor cu Simion si cu Titi, avand barbia despicata la fel, in doua, in chip suparator pentru o femeie. Era maslinie la fata si cam planturoasa, si cativa peri ii conturau o usoara mustata. Sprancenele, ca si la Titi, erau imbinate viguros deasupra nasului". Tehnica detaliului releva caracterul eroinei, care vorbea "moale sententios si cu o mare convictiune (convingere n.n.)". Placida si lenesa, Olimpia nu are energia de a se lupta pentru zestrea pe care i-o promisese Simion si de aceea Stanica nu voia sa se casatoreasca legal cu ea, desi aveau un copil. Barbatul se enerveaza din cauza nepasarii Olimpiei si o caracterizeaza direct ca "sta ca odobitoaca, nu cere nimic, nu descopera nimic, o sa moara toti si n-o sa-i ramana niciun ac". Dupa ce se casatoresc, Olimpia si Stanica vin mereu la masa la Aglae, uitand cu desavarsire de copilul care avea numai doua luni. Relu moare din cauzaneglijentei si inconstientei Olimpiei, care "primi lovitura cu mare calm, aproape ca o usurare". Iresponsabila si total lipsita de sentimente materne, Olimpia este "nepasatoare, plictisita" la inmormantarea copilului si nici nu se gandeste ca ar putea suporta ei cheltuielile. Incapabila sa recepteze realitatea din cauza lenei structurale, nu-si da seama ce se-ntampla nici atunci cand sotul ei o paraseste. Dupa ce Stanica fura banii lui Giugiuveanu si devine bogat, constata ca Olimpia "il plictisea" sii spune ca vrea sa se desparta de ea si "de jure". Ea isi inchipuie "ca bate campii ca de obicei", asa ca, somnoroasa fiind, "casca lenesa si adormi adanc", fara sa inteleaga ceva din discursul lui Stanica. In cele din urma, ea accepta sa divorteze si astfel destinul ei se aliniaza aceluia al lui Titi si al Auricai. Relatiile dintre membrii familiei Tulea sunt degradate, lipsite de sinceritate si de legaturi afectuoase, asa cum remarca Felix: "Curioasa familie [...]. Niciunul nu are cea mai mica iubire pentru ceialalt, toti se barfesc si se urasc". In 1932, vorbind despre directia pe care trebuie sa o urmeze romanul romanesc, daca sa fie balzacian, stendhalian, tolstoian sau proustian, George Calinescu argumenta ca "trebuie sa fim cat mai originali, si ceea ce confera originalitate unui roman nu este metoda, ci realismul fundamental, [...] literatura nu e in legatura cu psihologia, ci cu sufletul uman".

Tema Familiei - Enigma Otiliei

Cu scopul de a obine o abordare ct mai real i veridic a eseului ce vizeaz imaginea familiei este important s pornim de la ntrebri precum: Ce este familia ? i Care este rolul su pentru individ i societate?. Dac ne ntoarcem privirea spre trecut, remarcm faptul c lumea veche, din popor, acorda familiei un statut aparte deoarece desemna locul n care omul se dezvolt, crete, nva. Familia i ofer nu doar un acoperi deasupra capului, ci i linitea sufleteasc de care oricare fiin are nevoie pentru a se dezvolta armonios, idee sugerat i de Petre uea n afirmaia:..... Tot de aici pornete i proverbul: Nicieri nu este omul mai fericit dect n snul familiei sale. Aadar, observm c pentru om familia reprezint spaiul de echilibru, destindere, cugetare i mpcare cu sinele. Pentru societate, familia joac un rol deosebit deoarece ea este punctul de plecare n dezvoltarea societii sau a unui sistem politic, social i moral bine organizat.De -a lungul timpului, subiectele ce se desfurau pe marginea familiei nu au rmas neexplicate, ci, dimpotriv, au constituit o surs de inspiraie pentru scriitori. Printre acetia se remarc i romancierul George Clinescu, care, n romanul Enigma Otiliei dezvolt o tem de factur balzacian, i anume cea a familiei din societatea burghez bucuretean de la nceputul secolului al XX -lea n care poziiile sociale se stabileau n funcie de avere. De aici rezult ncletarea i desfurarea de energii n jurul motenirii lui mo Costache. Ideea paternitii este nucleul epic al romanului, deoarece fiecare dintre personaje determin cumva soarta orfanei Otilia, ca nite prini, fapt confirmat i de George Clinescu nsui, care -i intitulase iniiale romanul Prinii Otiliei. Conflictul romanului se bazeaz pe relaiile dintre dou familii nrudite, care sugereaz universul social prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul averii, i Otilia Mrculescu, o adolescent orfan, fiica celei de -a doua soii decedate a lui mo Costache. n aceast familie ptrunde Felix Sima, fiul surorii btrnului, care vine la Bucureti pentru a studia medicina. Tnrul locuiete la tutorele su legal, mo Costache. Un alt intrus este Leonida Pascalopol, un prieten al btrnului, care este atras n familia Giurgiuveanu de afeciunea pentru Otilia, pe care o cunotea de mic.A doua familie, nrudit, care aspir la motenirea averii btrnului este familia surorii lui mo Costache, Aglae. Clanul Tulea este alctuit din soul, Simion Tulea, i cei trei copii ai lor: Olimpia, Aurica i Titi. n aceast familie ptrunde Stnic Raiu, care este cstorit cu Olimpia i care dorete s obin zestrea soiei sale.Pe fondul infinitelor ruti mpotriva Otiliei i a luptei acer be pentru motenire, clanul Tulea cunoate declinul familiei. Aglae nu reuete s pun mna pe averea lui Costache, deoarece Stnic fur banii btrnului de sub saltea, provocnd moartea acestuia. Stnic renun la Olimpia, care -l plictisea i nu putea ine pasul cu ritmul su alert de arivist. El folosete ca pretext faptul c Olimpia nu putea s -i druiasc copii. Stnic o prefer pe Georgeta, o femeie uoar, dar prezentabil i inteligent, care -i va nlesni accesul n high-life-ul bucuretean. Titi se tulbur erotic i triete o scurt eperien matrimonial. n urma divorului el evolueaz psihic spre o idioenie vizibil. Aurica va rmne tot nemritat i nerealizat erotic.Competiia pentru motenirea btrnului avar este un prilej de obs ervare a efectelor obsesiei banului, pe plan moral. Btrnul , proprietar de imobile, restaurante i aciuni, nutrete iluzia longevitii i nu pune n practic niciun proiect pentru a asigura viitorul Otiliei deoarece nu vroia s cheltuiasc bani. Dei are o afeciune sincer pentru fat, btrnul amn nfierea ei, de dragul banilor i din teama de Aglae.Alturi de avariie, lcomie i parvenitism sunt nfiate i alte aspecte ale familiei burgheze: relaia dintre soi, cstoria, orfanul. Cstoria fa ce parte dintre preocuprile unor personaje: Aurica, fata btrn, are obsesia cstoriei; pascalopol dorete s aib o familie i se cstorete cu Otilia: Stnic se nsoar cu Olimpia pentru zestrea niciodat primit; Felix se va cstori, ratnd relaia cu Otilia, dup ce i va face o carier. Banul pervertete relaia dintre soi. Stnic se nsoar pentru a -i face o situaie material, dar nu-i asum rolul de so sau de tat. n clanul Tulea, rolurile sunt inversate: Aglae conduce autoritar, Simion brodeaz, iar, mai trziu, el este abandonat ntr -un ospiciu. Orfanii au doi protectori: Costache i Pascalopol. Mo Costache este zgrcit, dar i iubete sincer fiica, dei nu o adopt legal, n timp ce Aglae, adevratul avar al romanului, strivete personalitatea copiilor si, anulndu-le ansa mplinirii matrimoniale.n concluzie, observm c romanul Enigma Otiliei de G. Clinescu ilustreaz tema familiei, subliniind rolul i importana acesteia pentru individ i societate, conturnd totodat efectele negative ale dorinei de navuire.