Enigma Otiliei

de George Calinescu
Romanul „Enigma Otiliei” se încadrează realismului, mișcare literara
apăruta in Franța la mijlocul secolului al 19-lea ca o reacție antiromantica,
o ideologie estetica in care se pune accentul pe relația dintre arta si
realitate. Creația aparține esteticii realiste prin tematica sociala abordata
(imaginea societății romanești de la începutul secolului 20),
verosimilitatea întâmplărilor (goana după moștenire), veridicitatea
cadrului (București, început de sec. 20), impunerea unor persoane tipice
pentru o categorie sociala (avarul, arivistul) si obiectivizarea perspectivei
narative. Accentul pus asupra socialului, tema familiei, motivul moștenirii,
al orfanului si tehnica detaliului semnificativ in descriere sunt elemente
caracteristice realismului balzacian.
Romanul lui George Călinescu pornește de la o suma de secvențe
autobiografice, cronica familiei Căpitănescu in mijlocul căreia a trăit
adolescentul George Călinescu. Imaginea Otiliei se leagă conform
mărturiei autorului de existenta unei rude îndepărtate: „Aceea Otiliei,
caci așa se spune, îmi inspira respect pentru ca îmi dăduse o carte de
lectura in limba germana cu frumoase ilustrații”.
In 1938 când a apărut romanul, prozatorul definea tema „monografia
unei familii bucureștene”. Se identifica si alte teme realiste: familia,
iubirea si destinul. Creația are caracter de bildungsroman deoarece
urmărește procesul maturizării lui Felix.
Titlul inițial a fost „Părinții Otiliei” care reflecta motivul paternității si
arata felul in care fiecare dintre personaje determina intr-un fel soarta
orfanei Otilia. Autorul schimba titlul din motive editoriale si deplasează
acțiunea de la motivul paternității spre misterul protagonistei.
Romanul are 20 de capitole, acțiunea dezvoltându-se pe 2 planuri
narative: planul moștenirii averii lui Costache Giurgiuveanul si planul
formarii ca intelectual a tânărului Felix Sima. Istoria moștenirii include un
dublu conflict succesoral: ostilitatea manifestata de Aglae împotriva
orfanei Otilia si interesul lui Stanica Rațiu pentru averea bătrânului.
Conflictul in dragoste privește rivalitatea dintre adolescentul Felix si
maturul Pascalopol pentru iubirea Otiliei.
Simetria incipit-final se realizează prin descrierea străzii si a casei lui Moș
Costache din perspectiva lui Felix in momente diferite ale existentei sale,
in adolescenta si aproximativ 10 ani mai târziu. Incipitul romanului fixează
cadrul spațio-temporal in stilul metodei balzaciene prin detalii
semnificative: „Intr-o seara de la începutul lui iulie 1909, cu puțin înainte
de orele 10, un tânăr de vreo 18 ani, îmbrăcat in uniforma de licean, intra
in strada Antim....”. Felix Sima, proaspăt absolvent al liceului internat din
Iași, caută dezorientat o anumita casa si este întâmpinat de „un omuleț
subțire si puțin încovoiat” cu o replica de domeniul absurdului care îl
descumpănește: „Nu, nu, nu știu... nu, nu sta nimeni aici, nu cunosc”.
Finalul este închis prin rezolvarea conflictul. Felix revine pe strada Antim
10 ani mai târziu, se oprește in fata casei părăsite si își amintește cu
regret replica unchiului sau: „Aici nu sta nimeni”.
Odată intrat in casa prin bunăvoința Otiliei, Felix va fi condus „într-o odaie
foarte înalta încărcata de un fum des si înțepător de tutun” unde se aflau
3 persoane in fata unei joc de table. Naratorul ii atribuie lui Felix
observarea obiectiva a personajelor prezente in odaia înalta si sunt
realizate portretele fizice ale personajelor cu detalii vestimentare si
elemente de biografie. Sora bătrânului, Aglae Tulea, ii adresează o replica
sarcastica ce prefigurează principalul conflict care vizează averea
bătrânului: „Nu știam, faci azil de orfani”. Astfel se configurează o
atmosfera neprimitoare a unei familii degradata sub influenta distructiva
a băniilor.
Moș Costache, proprietar de imobile, restaurante si acțiuni, trăiește
sentimentul tinereții fără bătrânețe si nu pune in practica niciun proiect
pentru a-i asigura viitorul Otiliei. El amâna adopția ei de dragul băniilor si
pentru ca se teme de Aglae iar proiectul de a-i realiza o casa cu materiale
provenite din demolări nu se realizează deoarece bătrânul este lovit de o
criza de inima. Familia Tulea ii ocupa casa așteptând ca el sa moara si sa ii
moșteneasca averea dar îngrijit de Felix, Otilia si Pascalopol, bătrânul se
va însănătoși. Moartea acestuia va fi provocata de Stanica Rațiu, ginerele
Aglaie care ii fura banii de sub saltea.
Felix si Otilia se detașează de răutățile membrilor clanului Tulea
găsindu-si refugiul in diferite preocupări intelectuale comune.
Sentimentele care se înfiripa intre ei pornesc de la o apropiere firișca
intre tineri de aceeași vârsta dornici de afecțiune. Inițial Otilia este pentru
Felix „un factor feminin care ii lipsise” si „o prietena de vârsta lui”. Treptat
prietenia se transforma in iubire si atunci Felix nu înțelege inclinația fetei
pentru un om învârsta precum Pascalopol.
O scena relevanta pentru felul in care se raportează la viată si la iubire cei
2 tineri este scena ultimei întâlnirii dintre ei înaintea plecării Otiliei la
Paris cu Pascalopol. Felix este intelectualul ambitios care nu suporta ideea
de a nu realiza nimic in viată si pentru care femeia reprezintă un sprijin in
cariera si este dispus sa aștepte oricât e nevoie in virtutea promisiunii ca
se vor casatori. In schimb, Otilia concepe iubirea in felul aventuros ala
artistului cu dăruire si libertate absoluta si fiind mai matura in gândire
decât Felix ea își da seama ca iubirea pasionala a venit mult prea repede
pentru el si l-ar putea împiedica pe drumul carierei. Astfel decide sa îl
părăsească alegând protecția lui Pascalopol: „Cine a fost in stare de atâta
stăpânire e capabil sa învingă si o dragoste nepotrivita pentru marele lui
viitor”.
Dezamăgirea in dragoste îl ambiționează pe Felix sa se realizeze pe plan
profesional devenind un nume cunoscut in medicina si prin căsătorie o sa
intre intr-un cerc de persoane influente. Peste ani afla de la Pascalopol ia
redat Otiliei libertatea de a-si trai tinerețea nemaicunoscând-o in
fotografie pe adolescenta nonconformista de care a fost îndrăgostit.
Autorul alege tehnica balzaciana a descrierii mediului si fizionomiei din
care se pot deduce trăsăturile de caracter creându-se o tipologie: moș
Costache (avarul iubitor de copii), Stanica Rațiu (arivistul), Aglae Tulea
(„baba absoluta fără cusur in rău”), Felix Sima (ambițiosul, intelectualul in
formare) si Otilia (cocheta, întruchipare a misterului feminității). Nicolae
Manolescu a afirmat ca: romanul lui George Călinescu este „de un
balzacianism fără Balzac”.
Relatarea întâmplărilor se face la persoana a III-a, de către un narator
obiectiv impersonal neimplicat care relatează intr-un stil neutru.
Romanul „Enigma Otiliei” de George Călinescu aparține esteticii realiste
prin tematica sociala abordata, problematica moștenirii, verosimilitatea
întâmplărilor, tipologia personajelor si obiectivizarea perspectivei
narative.