“Enigma Otiliei”

de George Calinescu
-tema si viziune-

Realismul este un curent literar care se manifesta la sfarsitul secolului al XIX-lea ca o

reactie impotriva romantismului, impotriva tendintei romanticilor de a evada din real,
promovand in operele literare o viziune asupra vietii cat mai aproape de realitate.
Trasaturile curentului sunt autenticitatea, veridicitatea si obiectivitatea. Temele
preferate de autori sunt problemele societii contemporane lor, pe care le prezinta in mod
critic, iar personajele sunt tipice, reprezentative pentru o categorie sociala.
Publicat in anul 1938, la sfarsitul perioadei interbelice, romanul “Enigma Otiliei” de
George Calinescu este o opera realista cu elemente moderniste, specifice prozei interbelice.
O trasatura realista a romanului este autenticitatea ce se evidentiaza prin prezentarea
unor repere spatiale reale, respectiv Bucuresti, Strada Antim, Calea Victoriei. Atat in
descrierea mediului, cat si a personajelor este folosita tehnica realista a detaliului
semnificativ.
Tematica romanului este, de asemenea, realista, opera ilustrand imaginea societatii
burgheze bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, societate degradata de pu-terea
banului. Totodata, in opera sunt valorificate si teme balzaciene, mostenirea si paternitatea, dar
si tema iubirii si a initierii (bildungsroman), intrucat sunt urmarite formarea tanarului Felix
Sima si povestea sa de dragoste cu Otilia.
Perspectiva narativa este obiectiva, naratiunea fiind relatata la persoana a III-a de un
narator omniscient.
Relatiile temporale si spatiale sunt determinate, actiunea petrecandu-se in Bucuresti la
inceputul secolului al XX-lea. Incipitul romanului fixeaza realist coordonatele spatio-
temporale: “Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909 […] intra in Strada Antim un tanar de
vreo 18 ani”, Felix Sima. Prin tehnica detaliului semnificativ sunt prezentate atat casele de pe
Strada Antim, casa lui Costache Giurgiuveanu, cat si portretul tanarului Felix.
O prima scena semnificativa este cea de la inceputul romanului, in care este descris
momentul intrarii lui Felix in casa unchiului sau, Costache Giurgiuveanu. Aceasta este prilej
pentru narator de a prezenta personajele si relatiile dintre ele. Felix cunoaste acum pe unchiul
sau, in grija caruia fusese lasat pana la varsta majoratului. Fiica acestuia, Otilia, este cea care
il primeste in casa si il prezinta celor care stateau in jurul unei mese, jucand table: Leonida
Pascalopol, prieten de familie, Aglae Tulea, sora lui Giurgiuveanu, fiica acesteia, Aurica, si
abia intr-un tarziu Felix vede intr-un colt pe Simion, sotul Aglaei.
Portretul fizic al Otiliei este realizat prin caracterizare directa de catre narator, insa
prin ochii lui Felix, personaj reflector in acest roman: “Fata parea sa aiba 18-19 ani si avea
fata maslinie cu nasul mic si ochii foarte albastrii”, buclele facand-o sa para copilaroasa. Insa
trupul suplu, de un stil perfect si libertatea de miscare ii confera “o stapanire desavarsita de
femeie”. De aceea, “lui Felix, aparitia Otiliei ii da un sentiment inedit demult presimtit”.
Dupa ce il prezinta celor din casa, Otilia revine la preocuparile ei si abia intr-un final
isi aminteste de Felix, realizand ca nu a fost o gazda buna. Il conduce in camera ei, intrucat a
lui nu era pregatita, ceea ce devine un prilej pentru Felix de a descoperi universul ei, feminin.
Actiunea romanului urmareste doua planuri narative: pe de o parte destinul membrilor
familiei Tulea, iar pe de alta parte formarea lui Felix si povestea de dragoste cu Otilia.
Desi Giurgiuveanu o iubeste sincer pe Otilia, nu face nimic pentru a-i asigura viitorul,
pe de o parte din avaritie, pe de alta parte din teama de Aglae, sora lui, care urmareste
succesiunea totala a averii. Ei i se alatura Stanica Ratiu, ginerele Aglaei, care vrea sa parvina,
vizand averea lui Tulea, dar reuseste sa descopere unde isi tine Giurgiuveanu banii si sa ii
fure, provocandu-i acestuia moarte.
Al doilea plan al romanului urmareste formarea tanarului Felix care vine in casa
unchiului sau pentru a urma Facultatea de Medicina. Aici se indragosteste de Otilia si devine
gelos pe Pascalopol, prieten de familie, care ii satisface toate capriciile feminine Otiliei. Desi
il iubeste pe Felix, Otilia vrea sa ii lase libertatea de a face cariera stralucita pe care si-o
dorea.
O scena semnificativa in acest sens este cea de la finalul romanului cand cei doi tineri
discuta despre viitorul lor, Felix propunand sa se casatoreasca. Otilia vede insa o casatorie la
aceasta varsta ca un gest disperat (“ceva pedant, paradinamic”) si ii pro-pune lui Felix o
relatie libera, sa mearga impreuna la Paris, sa-si continue studiile si sa astepte pana cand
gandul casatoriei va veni in mod firesc. Felix crede insa ca acest act este “un legamant tainic”
care le-ar da incredere si nu admite ca iubirea s-ar putea implini in afara casatoriei. La scurta
vreme dupa aceasta discutie Otilia pleaca la Pascalopol si se casatoreste cu acesta.
Finalul romanului surprinde destinele personajului dupa aproximativ 10 ani. Felix
devine un medic renumit, autor de tratate de medicina, profesor universitar si se casatoreste
stralucit. Otilia divorteaza de Pascalopol si se casatoreste cu un conte, cazand in platitudine.
In concluzie, romanul “Enigma Otiliei” de George Calinescu este o creatie complexa
deoarece, pe langa caracterul realist, in opera se regasesc numeroase alte influente estetice:
clasice (tipologia personajelor), romantice (antiteza dintre unele personaje), moderne
(ambiguitatea unor personaje), naturaliste (interesul pentru ereditate si boala). Toate acestea il
fac pe Mircea Cartarescu sa considere ca aceasta opera anticipeaza, de fapt, postmodernismul
romanesc.