Enigma Otiliei

de George Călinescu

Realismul este un curent literar care se manifesta la sfarsitul secolului al XIX-lea ca o reactie impotriva
romantismului, impotriva tendintei romanticilor de a evada din real, promovand in operele literare o viziune
asupra vietii cat mai aproape de realitate. Trasaturile curentului sunt autenticitatea, veridicitatea si
obiectivitatea. Temele preferate de autori sunt problemele societii contemporane lor, pe care le prezinta in
mod critic, iar personajele sunt tipice, reprezentative pentru o categorie sociala.

Printre cele patru romane scrise de George Calinescu se numara si “Enigma Otiliei”, publicat in anul 1938.
Roman scris in perioada cuprinsa intre cele doua razboaie mondiale, acesta intruneste caracteristici
balzacianiste, alaturi de elemente clasice, romantice, realiste, naturaliste si moderne. Realismul de tip
balzacian reiese din tematica, astfel incat motivul mostenirii si al paternitatii sunt surprinse sub forma unei
fresce a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului trecut. Romanul se rermarca prin grija pentru
detaliu si evidentierea personajelor in mediul lor de viata, dinspre exterior spre interior, timpul si spatiul fiind
exacte, ceea ce imprima discursului credibilitate. Totodata, in opera sunt valorificate si tema iubirii si a
initierii (bildungsroman), intrucat sunt urmarite formarea tanarului Felix Sima si povestea sa de dragoste cu
Otilia.

Titlul initial “Pariniti Otiliei” reflecta ideea balzaciană a paternităţii, deoarece fiecare dintre personaje
determină cumva soarta orfanei Otilia, ca nişte „părinti". Autorul schimbă titlul din motive editoriale
deplasează accentul, de la motivul paternităţii spre misterul protagonistei.

Perspectiva narativa este obiectiva, naratiunea fiind relatata la persoana a III-a de un narator omniscient

Relatiile temporale si spatiale sunt determinate, actiunea petrecandu-se in Bucuresti la inceputul secolului al
XX-lea. Incipitul romanului fixeaza realist coordonatele spatio-temporale: “Intr-o seara de la inceputul lui iulie
1909 [...] intra in Strada Antim un tanar de vreo 18 ani”, Felix Sima. Prin tehnica detaliului semnificativ sunt
prezentate atat casele de pe Strada Antim, casa lui Costache Giurgiuveanu, cat si portretul tanarului Felix.

O prima scena semnificativa este cea de la inceputul romanului, in care este descris momentul intrarii lui Felix
in casa unchiului sau, Costache Giurgiuveanu. Aceasta este prilej pentru narator de a prezenta personajele si
relatiile dintre ele. Felix cunoaste acum pe unchiul sau, in grija caruia fusese lasat pana la varsta majoratului.
Fiica acestuia, Otilia, este cea care il primeste in casa si il prezinta celor care stateau in jurul unei mese,
jucand table: Leonida Pascalopol, prieten de familie, Aglae Tulea, sora lui Giurgiuveanu, fiica acesteia,
Aurica, si abia intr-un tarziu Felix vede intr-un colt pe Simion, sotul Aglaei.

Portretul fizic al Otiliei este realizat prin caracterizare directa de catre narator, insa prin ochii lui Felix,
personaj reflector in acest roman: “Fata parea sa aiba 18-19 ani si avea fata maslinie cu nasul mic si ochii
foarte albastrii”, buclele facand-o sa para copilaroasa. Insa trupul suplu, de un stil perfect si libertatea de
miscare ii confera “o stapanire desavarsita de femeie”. De aceea, “lui Felix, aparitia Otiliei ii da un sentiment
inedit demult presimtit”.
Dupa ce il prezinta celor din casa, Otilia revine la preocuparile ei si abia intr-un final isi aminteste de Felix,
realizand ca nu a fost o gazda buna. Il conduce in camera ei, intrucat a lui nu era pregatita, ceea ce devine
un prilej pentru Felix de a descoperi universul ei, feminin.

Actiunea romanului urmareste doua planuri narative: pe de o parte destinul membrilor familiei Tulea, iar pe
de alta parte formarea lui Felix si povestea de dragoste cu Otilia.
Desi Giurgiuveanu o iubeste sincer pe Otilia, nu face nimic pentru a-i asigura viitorul, pe de o parte din
avaritie, pe de alta parte din teama de Aglae, sora lui, care urmareste succesiunea totala a averii. Ei i se
alatura Stanica Ratiu, ginerele Aglaei, care vrea sa parvina, vizand averea lui Tulea, dar reuseste sa
descopere unde isi tine Giurgiuveanu banii si sa ii fure, provocandu-i acestuia moarte.

Al doilea plan al romanului urmareste formarea tanarului Felix care vine in casa unchiului sau pentru a urma
Facultatea de Medicina. Aici se indragosteste de Otilia si devine gelos pe Pascalopol, prieten de familie, care
ii satisface toate capriciile feminine Otiliei. Desi il iubeste pe Felix, Otilia vrea sa ii lase libertatea de a face
cariera stralucita pe care si-o dorea.
O scena semnificativa in acest sens este cea de la finalul romanului cand cei doi tineri discuta despre viitorul
lor, Felix propunand sa se casatoreasca. Otilia vede insa o casatorie la aceasta varsta ca un gest disperat
(“ceva pedant, paradinamic”) si ii pro-pune lui Felix o relatie libera, sa mearga impreuna la Paris, sa-si
continue studiile si sa astepte pana cand gandul casatoriei va veni in mod firesc. Felix crede insa ca acest act
este “un legamant tainic” care le-ar da incredere si nu admite ca iubirea s-ar putea implini in afara casatoriei.
La scurta vreme dupa aceasta discutie Otilia pleaca la Pascalopol si se casatoreste cu acesta.

Finalul romanului surprinde destinele personajului dupa aproximativ 10 ani. Felix devine un medic renumit,
autor de tratate de medicina, profesor universitar si se casatoreste stralucit. Otilia divorteaza de Pascalopol si
se casatoreste cu un conte, cazand in platitudine.

In concluzie, romanul “Enigma Otiliei” de George Calinescu este o creatie complexa deoarece, pe langa
caracterul realist, in opera se regasesc numeroase alte influente estetice: clasice (tipologia personajelor),
romantice (antiteza dintre unele personaje), moderne (ambiguitatea unor personaje), naturaliste (interesul
pentru ereditate si boala). Toate acestea il fac pe Mircea Cartarescu sa considere ca aceasta opera
anticipeaza, de fapt, postmodernismul romanesc.