Enigma Otiliei

George Calinescu este critic si istoric literar , romancier si poet apartinand perioadei interbelice , iar
creatia sa artistica ilustreaza conceptele acestuia despre literatura . Conceptia despre roman o
concretizeaza artistic prin intermediul celor patru creatii printre care se afla si “Enigma Otiliei”, care
sustine operele de natura realist-balzaciana si negand romane de tip pronstian.

Aparut spre finalul perioadei interbelice , romanul este definitorie pentru conceptia calinesciana despre
despre roman, fiind o creatie realista si obiectiva, cu elemente balzaciene in tema in atmosfera, in
tipologia personajelor, dar depasind acest model si incadrandu-se in modernitate prin abordare si
constructia si tehnicile moderne care vizeaza personaje.

Romanul este o creatie epica ampla,cu personaje numeroase, cu actiune desfasurata pe mai multe
planuri narative care propune conflicte puternice de natura exterioara , dar si interioară . “Enigma
Otiliei” raspunde acestor cerinte, fiind incadrat in realismul balzacian datorita temei, teatralizarii
discursului narativ, caricaturizarii unor personaje sau situatii. De asemenea, impresia de viata reală pe
care o creeaza perspectiva narativa obiectiva si omnisicenta naratoriala plaseaza creatia in realism.
Modernitatea este conferita de ambiguitatea constructiei personajelor, de ciclitatea discursului epic, dar
si de citadinismul romanului.

Balzacianismul este evident la nivelul temei realist- sociale, ceea a mostenirii, a luptei pentru parvenire ,
dar si a paternitatii. Titlul ofera cititorului un orizont de asteptare si creeaza ambiguitate in jurul
personajului feminin central, evidentiind ideea eternului feminin misterios.

Structura operei este supusa rigurozitatii, astfel incat este alcatuita din 20 de capitole care urmaresc mai
multe planuri narative , iar discursul este unul inchis, romanul debutand si incheindu-se cu descrierea
strazii Antim si a casei lui mos Costache , din perspectiva lui Felix, in momente diferite ale existentei sale.

Cele doua planuri narative principale urmaresc existent clanului Tulea si dorinta lor de a intra in posesia
mostenirii lui Costache si, pe de alta parte, destinul lui Felix si povestea de dragoste dintre el si Otilia.

Fiecare dintre planurile romanului contureaza cate un conflict principal: cel dintre Felix si Pascalopol
pentru iubirea Otiliei si cel succesoral care priveste mostenirea lui mos Costache si lupta membrilor
familiei Tulea pentru obtinerea acestei .
Exista si o serie de conflicte secundare, intre Otilia si Aurica, intre Felix si Titi etc.

Romanul debuteaza, in maniera balzaciana, cu sosirea lui Felix Sima la Bucuresti, batand la usa casei lui
Costache Giurgiuveanu. Este ocazia de a prezenta in detaliu “casa cu molii” a batranului, dar si cele mai
multe dintre personajele romanului, aflate la un joc de table in sufrageria batranului. Felix vine la
Bucuresti, in urma mortii parintilor sai, pentru a urma Facultatea de Medicina si va fi in casa unchiului si
tutorelui sau a carui fiica vitrega este Otilia. Intre cei doi se infiripa o fireasca poveste de dragoste, fiind
legati atat ca varsta, cat si ca statut social, ambii fiind orfani. Povestea de dragoste cu lumini si umbre
esueaza, Otilia alegand sa-I ofere lui Felix sansa implinirii in cariera si se va casatori cu Pascalopol
stabilindu-se la Paris.

In acelasi timp, in celalalt plan, tensiunile , dar si grotesul situatiei sunt maxime, intrucat Aglae, sora lui
Costache, isi vede mostenirea periclitata de intenita lui a o infia pe Otilia. Antipatia Aglaei pentru fata
este evidentiata cu atat mai mult cu cat situatia financiara a familiei Tulea este precara. Aglae si Simion
au trei copii: Olimpia, casatorita cu Stanica Ratiu, dar a carei casnicie e subreda, Titi-un imbecil si Aurica-
fata batrana. Mama lor isi doreste ca cei din urma sa se casatoreasca si sa duca o existență imbelsugata.
Pe fondul acestei situatii, dar si a indeciziei lui Giurgiuveanu de a-I asigura Otiliei un viitor, batranul, in
urma unor episoade de apoplexie, isi gaseste sfarsitul.

Cel care descopera banii batranul sub saltea este, in mod surprinzator, Stanica Ratiu, personajul arvist
care se capatuieste si divorteaza de Olimpia.

Finalul este unul inchis: la multi ani dupa moartea lui Costache si plecarea Otiliei la Paris, Felix, ajuns
acum profesor universitar si medic renumit, se intalneste intamplator cu Pascalopol in tren. Acesta isi
arata o fotografie a unei femei cochete care se dovedeste a fi Otilia, dar in care Felix nu mai recunoaste
nimic din tanara exuberanta de odiniara, aceasta pierzandu-și farmecul si inocenta. Pascalopol ii spune
ca i-a redat Otiliei libertatea si că nu mai are vesti de la ea ,dar ca stie ca e plecata intr-o tara exotica,
fiind sotia unui aristrocat.
Personajele, in speta Otilia, sunt construite prin tehnici moderne de caracterizare precum
pluriperspectivimul si comportamentismul. Astfel, ea este privita din perspectiva mai multor personaje,
fiind pentru Aglae “ o stricata”, pentru Felix, tanara superioara inadaptata, iubita perfecta, pentru
Pascalopol, o femeie cocheta, pentru Stanica Ratiu- o fata desteapta, iar pentru Costache – “fe-fe-fetita
mea”. Astfel, in incercarea de a-i face un portret complet, naratorul reuseste doar sa ambiguizeze
imaginea personajului feminin plin de mister.

Stilul este unul sobru si echilibrat, registrele stilistice dominante fiind cel colocviat si cel neologic, iar
naratiunea capata nuante scenice, dramatice.

In concluzie, romanul “Enigma Otiliei” ramane o realizare romanesca notabila in perioada interbelică,
ilustrand conceptia scriitorului conform caruia romanul trebuie sa fie o scriere realista care sa expuna
idei deduse dintr-o experienta de viata.