VIZITĂ

de I. L. Caragiale

I.L. Caragiale este unul dintre cei mai mari scriitori români, autor al
celor mai cunoscute comedii din literatura română dar și universală (O scrisoare
pierdută,  O noapte Furtunoasă), dar și al unor nuvele (În vreme de război, La
hanul lui Mânjoală) și schițe memorabile (Domnul Goe, Bubico, Vizită, Căldură
mare).
Așa cum arată și titlul, schița înfățișează vizita pe care autorul i-o face
unei vechi prietene, doamna Mari Popescu, pentru a o felicita cu prilejul
onomasticii fiului ei, Ionel.
Tema o constituie proasta educație a unor copii din familii înstărite, pe
care Caragiale o ridiculizează cu ajutorul mijloacelor comicului.
Titlul fixează momentul în care autorul îl întâlnește pe fiul prietenei sale,
care se dovedește a fi un băiețel de opt ani, foarte neastâmpărat, comportament
încurajat chiar de mama sa care, la fiecare năzdrăvănie, manifestă o mare
îngăduință. De remarcat faptul că substantivul care alcătuiește titlul este
nearticulat, Vizită, ceea ce înseamnă că tema centrală nu este vizita în sine,
aceasta fiind una ca oricare alta.
Chiar din prima frază, autorul fixează timpul și locul acțiunii, de Sf. Ion,
la locuința unei vechi prietene, Mari Popescu. Acest episod
constituie expozițiunea.
Întâlnirea cu băiețelul căruia oaspetele îi face cadou băiețelului o minge
mare de cauciuc, foarte elastică, reprezintă intriga. Tânăra mamă este foarte
mândră de fiul ei și-i mărturisește musafirului că educația acestuia îi ocupă
aproape tot timpul. Conversația celor doi este îngreunată de zgomotele băiatului
care, obișnuit să fie în centrul atenției, face tot posibilul pentru a capta atenția.
Desfășurarea acțiunii  este reprezentată de succesiunea de năzdrăvănii
ale personajului principal. Îmbrăcat în uniformă de maior de roșiori, Ionel o
șicanează pe slujnică, o lovește pe mama sa cu sabia, face un zgomot infernal și
varsă cafeaua pe musafir. Mai mult, pentru a-l impresiona pe musafir și spre
deliciul personal, mama îl încurajează pe băiat să fumeze.
Momentul culminat îl reprezintă scena în care băiatul, sub privirile
admirative ale mamei, fumează, fapt ce-i va provoca leșinul. Musafirul
intervine, iar Ionel își revine din leșin.
 Deznodământul îl constituie momentul în care oaspetele, ajuns acasă,
constată că are dulceață în șoșoni. 
Personajul principal este Ionel Popescu, deoarece el este implicat în
toate momentele acțiunii și se află în centrul atenției.
El este caracterizat direct de către autor: un copilaș foarte drăguț, cam la
vreo opt anișori, îmbrăcat ca maior de roșiori. Personajul este caracterizat
direct și de către mama sa: nu știi ce ștrengar se face…și deștept.Însă cele mai
multe trăsături morale sunt conturate cu ajutorul caracterizării indirecte prin
faptele, gesturile și comportamentul său, precum și prin relația sa cu celelalte
personaje. Din descrierea salonului, înțesat de jucării neglijent aruncate prin tot
locul, reiese că Ionel este dezordonat.  Este foarte neastâmpărat, o șicanează
permanent pe jupâneasă, nu o ascultă deloc pe mama sa și are o atitudine
nerespectuoasă față de oaspete.
Nu este obișnuit să i se facă observații, căci, la orice obrăznicie, mama sa
îi face reproșuri blânde și îl iartă cu multă ușurință. 
Lipsa sa de respect față de persoanele adulte transpare și în limbajul
băiatului. Când musafirul îl sfătuiește să nu fumeze, acesta îi răspunde cu
aplomb*: Da tu de ce tragi?
Ionel este cel mai mic din galeria copiilor răsfățați și leneși prezentată de
I.L. Caragiale.Mai târziu, acesta devine Goe, elevul amenințat să devină
repetent, și apoi Ovidiu Dăscălescu, care își va lua bacalaureatul în urma
intervenției familiei. Întrunind toate trăsăturile copiilor needucați, Ionel devine
un personaj tipic.
Mari Popescu, mama băiatului, este lipsită de autoritate și mult prea
îngăduitoare cu copilul ei. Mai mult, ea face o greșeală gravă și dă dovadă de
inconștiență atunci când își încurajează fiul să fumeze.
TRĂSĂTURILE TEXTULUI Trăsătura centrală a
schiței Vizita este umorul care își are sursa în contrastul dintre ceea ce pretinde
dna. Popescu referitor la educația fiului ei și comportamentul acestuia, lipsit de
orice urmă de respect.
O altă trăsătură este ironia autorului care dezaprobă comportamentul lui
Ionel și reacțiile mamei acestuia.
Frecvența dialogului pune în lumină trăsăturile de caracter ale
personajelor, (caracterizarea lor indirectă prin limbaj), fiind, totodată, o sursă de
umor.