Ioana Pârvulescu în romanul său autobiografic ,,Inocenții”: ne

arată cât de frumoasă și de inocentă este copilăria. Și cum

putea s-o facă mai bine dacă nu povestind chiar despre a sa?
Copilăria Ioanei Pârvulescu s-a petrecut în Brașov, în casa
plină de istorie de pe strada Vladimir Maiakovski. Locuind cu
unchii, verii, bunicii şi străunchii, copila nu se plictisea
niciodată și învăța mereu ceva nou. Fiecare personaj are
povestea sa de viaţă: nenea Ionel care nu cânta niciodata,
Tanti, fosta profesoară de geografie care avea cel mai
frumos glob pământesc, tata-mare şi mama-mare care
înfiinţează SIL (Societatea de Îndreptat Lumea), în care cei
patru copii devin membri pe viaţă. Însă acestea nu sunt
singurele personaje: nenea Gheorghe le spune tot felul de
secrete şi ia durerea de burtă a Anei printr-un descântec, lui
Michel de Bruxelles, copiii îi ,,confecţionează" o viaţă de
spion şi câte şi mai câte altele.
Cartea ne vorbește despre cât de simplu, dar
totodată complicat este să fii copil: să-ți explorezi casa zi de
zi, încercând să descoperi ceva nou, să pleci în pădure cu un
ghiozdan în spate și cu o sapă în mână, ca să descoperi
peșteri ascunse sau pur si simplu să te bălăcești în piscina
hotelului din apropiere.
Încă de la început, casa devine un fel de
personaj cu trăsături umane: transpiră, urmăreşte cu ,,ochii”
casele de alături, are tot felul de secrete şi suferă când unii
membrii din familia sa mor. Ea ştie şi simte tot. În timp ce
alte case de pe strada Maiakovski sunt demolate, aceasta
rămâne în picioare şi rezistă atât capriciilor istoriei, cât și
uitării. Casa devine o supravieţuitoare a timpului, o mărturie
a faptului că istoria (fie că e vorba despre cea personală,
subiectivă sau despre cea colectivă) este şi va rămâne
importantă.
Dintre toți cei care locuiesc în această casă,
personajul meu preferat este Tanti, strămătuşa Anei.
Tanti, ,,cu buzele ei de Jane Fonda", fostă directoare şi
profesoară, cea care ştie tot ce mişcă în casă şi care îi învaţă
pe copii limba esperanto. Mi-a plăcut faptul că mereu îi învăţa
pe copii ceva nou, prin joacă. Se poate spune ca ea
era ,,pedagogul" celor mici. Cum astăzi copiii ,,se nasc” cu
telefonul și cu tableta în mână, toate aceste aventuri ni s-ar
putea părea plictisitoare, însă țin de frumusețea vremurilor
vechi.
Titlul cărții, ,,Inocenții", m-a făcut mă
gândesc instantaneu la copii. De ce? Pur şi simplu. Nu cred
că există o definiţie mai bună pentru acest cuvânt. Ce
înseamnă să fii inocent? Unii ar spune că a fi neştiutor sau
simpatic. Eu cred că asta înseamnă să fii copil. Să nu te
preocupe problemele adulţilor, metaforele care îți trec pe la
urechi cu sensuri care mai de care încifrate (cum păţeşte
Ana).
Tema copilăriei am întâlnit-o în mai multe cărţi
precum ,,Călătoria lui Vlad în Celălalt Tărâm" de Sînziana
Popescu sau ,,Pe urmele lui Vermeer" de Blue Balliett. În
ambele, personajele principale sunt copii care au de trecut
prin diferite probe care le pun la încercare încrederea şi
credinţa, respectiv să rezolve cazul unui tablou furat. Însă cel
mai bine am reuşit să asociez ,,Inocenţii" cu romanul ,,Să
ucizi o pasăre cântătoare" de Harper Lee. Mi se pare că
ambele surprind puritatea şi bunătatea copilăriei în
comparaţie cu lumea adulţilor. În timp ce lumea Anei este
vazută dintr-o lumină mai subiectivă, lumea lui Scout şi a
fratelui său Jem este una mai dură şi cu probleme. Orăşelul
lor sudist ,,decade treptat în grotesc şi violenţă", ceea ce îi
influenţează pe copii.
Deşi ,,Să ucizi o pasăre cântătoare" este un
roman mai serios, care necesită mai multă atenţie,
personajele principale, Scout, respectiv Ana, se aseamănă
prin faptul că reuşesc să facă faţă în lumea complicată a
adulţilor.
Mie mi-a plăcut foarte mult cartea Ioanei
Pârvulescu. Nu cred că aș putea să-i găsesc vreun defect. Se
citește ușor, repede și cu emoție. Fiecare pagină spune o
poveste diferită. Citind această carte, am avut senzația că și
eu fac parte din familia Anei, că sunt prezentă la fiecare
moment povestit. Am reușit să mă transpun atât de bine,
încât am avut momente în care simțeam și eu că stau la
masa familiei, chiar lângă micuța Ana.
Explorează toate răspunsurile similare