Caracterizarea personajului ,,Nică,,- ,,Amintiri din copilărie”

Nică este personajul principal al romanului ,,Amintiri din copilărie,, de Ion Creangă,
băiatul lui Ștefan al Petrei din Humulești. Ajungând adult a cărei principale
caracteristici sunt geniul povestirii, umorul și farmecul limbii, își amintește cu drag
clipele trăite în copilărie. În această operă, naratorul este chiar personaj, acesta
povestind toate năzbâtiile făcute de el în copilărie, povestind despre satul natal în care
a trăit și copilărit, Humulești, despre tradițiile și obiceiurile străvechi, despre săteni și
modul de viață cotidian al acestora.
Nică este o ipostază a copilului universal, simbolic pentru orice școlar din orice
școală și orice timp.
El este caracterizat direct de autor și indirect de fapte, gesturi, relația cu celelalte
personaje. Primul lucru evidențiat la începutul fragmentelor, este faptul că Nică nu
aprecia școala, nu-i plăcea aceasta, reflectându-se prin faptele și comportamentul său,
în loc să citească- prindea muște. El este vazut in devenire, parcurgand cateva varste,
de la anii copilariei celei fara de griji, cu harjoane si nazbatii memorabile, pana la
calatoria in harabaua lui mos Luca spre Seminarul de la Socola, care inseamna de fapt
instrainarea de spatiul protector al Humulestiului si iesirea din copilarie. Creanga nu-i
face lui Nica un portret propriu-zis. El isi aminteste doar ca era "un baiet prizarit,
rusinos si fricos si de umbra lui", dar "vesel ca vremea cea buna si sturlubatic si
copilaros ca vantul in tulburarea sa". Altadata isi aminteste ca era un sociabil, un
comunicativ, care intra usor in vorba:" ...unde erau trei, eu eram al patrulea"....
Personajul se caracterizeaza prin raporturile cu celelalte personaje : parinti, rude,
sateni. Astfel, mama il vede ca pe un Fat-Frumos " cu parul balai", la al carui zambet
"vremea se indrepta" ca prin minune, iar istetimea lui o face sa vada in el "un al doilea
Cucuzel, podoaba crestinatatii". In schimb, tatal constata cu ironie ca Fat-Frumos este
de fapt " o tigoare de baiet, cobait si lenes, de n-are pereche", iar matusa
Marioara se plange ca "de zbantuitul ista....nimica nu scapa". Adevaratul portret al lui
Nica se contureaza insa din faptele si atitudinile sale. Vesnic pus pe sotii si pozne ce
se tin lant, baiatul dovedeste o deosebita inventivitate la acest capitol. Numai ca
jocurile copilaresti nevinovate ( care o supara pe mama, dar sunt acceptate de tata cu
intelepciune si umor ) sunt inlocuite cu timpul de adevarate "aventuri", care-l pun pe
Nica in conflict cu maturii si atrag dupa ele pedepse, amenintari sau numai spaime.
Memorabil in acest sens este episodul uratului la o ora nepotrivita la casa popei
Oslobanu , care arunca dupa copii cu o "scurtatura" de lemn. De asemenea,
smantanitul oalelor cu lapte sub pretext ca "au furat strigoaicele mana de la vaci",
atrage amarnicele amenintari ale Smarandei.Mos Chiorpec, ciubotarul, il pedepseste
pentru vizitele sale repetate ungandu-l cu "dohot" pe la gura, iar matusa Marioara vine
"c-o falca-n cer si cu una in pamant" sa se planga ca Nica a furat pupaza, pe care - cu
candoare si fantezie - a vrut s-o vanda in targ, imitandu-i pe cei mari. In sufletul
copilului sentimentul libertatii este atat de puternic, incat i se pare ca lumea ii
apartine:"Si, Doamne, frumos era pe atunci" - exclama Creanga - cand "toate imi
mergeau dupa plac, fara leac de suparare, de parca era toata lumea a mea".
Manifestand o totala lipsa de interes pentru treburile casnice lasate de Smaranda, Nica
fuge la scldat, lasandu-si mama inglodata in treburi. Referitor la aceasta atitudine,
scriitorul noteaza:"Cand era de facut ceva treaba, o cam raream pe acasa".Amintindu-
si de Scoala domneasca de la Tg.Neamt, Creanga scrie:"....scoala s-a umplut de baieti
doriti de invatatura, intre care eram si au, cel mai bun de harjoana si slavit de lenes;
lenes fara pereche ma facusem"......Dar daca mama il "lua cu binisorul", Nica o ajuta
"ca o fata mare", fiindca era priceput si indemanatic. La claci torcea in rand cu fetele,
fapt pentru care a fost poreclit "Ion torcalau". Cartea surprinde formarea personalitatii
eroului de-a lungul anilor:"Dar vremea trecea cu amagele - scrie Creanga - si eu
cresteam pe nesimtite si tot alte ganduri imi zburau prin cap....".Copilul cu fire vesela
si sociabila, care in Humulesti o dusese "de-a pururi in petrecere" cu "copiii si
copilele megesilor" joaca acum dupa cantecul lui mos Bodranga pana ce "asuda
podelele" si ii "sar talpile de la ciubote cu calcaie cu tot". Acum nu-i mai "era a
invata, cum nu i-i cainelui a linge sare". Devenirea personajului ajuns acum "holtei"
este sugerata de insusi numele sau.Astfel, pentru profesorii de la Falticeni Nica devine
"Stefanescu", iar in ultima parte a "Amintirilor" mama nu i se mai adreseaza cu
apelativul de alint "Nica", ci cu "Ioane", semn ca noul personaj narator - caruia i se
substituie Creanga - are o alta varsta decat Nica, faptul ca el paseste in "zburdalnica
varsta a tineretii". Nica se simte puternic legat de satul in care a crescut si in care a
fost fericit. Ajuns la varsta adolescentei, el devine constient de legatura sa sufleteasca
cu vatra humulesteana, de care nu vrea sa se desparta "cum nu se da scos ursul din
barlog, taranul de la munte stramutat la camp si pruncul dezlipit de la sanul
mamei".Despartirea de peisajul-cuib i se pare un sacrificiu inutil, facut numai asa, ca
sa ajunga "un popa prost, cu nevasta si copii".Despartirea de universul de aur al
copilariei determina chiar modificari ale psihologiei lui Nica. Asa se sexplica de ce
caii lui mos Luca, harabagiul satului, nu i se mai par "niste zmei", ci "mati de cei
lesinati", care devin obiectul glumelor sfichiuitoare ale trecatorilor.
Ceea ce scoate în evidență personajul sunt amintirile nostalgice, poznele și regăsirea
tuturor în aceste fragmente, acesta reflectă dulcea copilărie, plaiurile natale, valoarea
acestora, familia și comoara ascunsă în interiorul fiecăreia.