Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CIOBANU DIANA
TEXT 3
nfricoat i ameit cum eram, m lsasem furat de astfel de gnduri, cnd, deodat,
vznd pe unul dintre secertori doar la vreo zece yarzi de brazda unde m aflam, mi-am
dat seama c la urmtorul pas voi fi strivit sub piciorul lui sau tiat n dou de secer. Aa
se face c n clipa cnd era gata s porneasc mai departe, am ipat ca din gur de arpe;
matahala fcu un pas napoi i, iscodind locul mprejur cu privirea, m-a descoperit n cele
din urm cum zceam pe pmnt. Sttu puin n cumpn ca unul care, prevztor, caut
s pun mna pe o lighioan mic i primejdioas, n aa fel, nct aceasta s nu l poat
zgria sau muca, ntocmai cum fceam i eu n Anglia, cu cte o nevstuic. ntr-un
trziu se hotr s m apuce de mijloc, inndu-m ntre arttor i degetul mare, i m
ridic pn la trei yarzi n dreptul ochilor ca s poat cerceta mai bine. I-am ghicit gndul
i am avut ntmpltor atta prezen de spirit, nct s nu m zbat deloc n timp ce m
inea n aer la mai bine de aizeci de picioare de la pmnt, de team s nu-i lunec printre
degete, dei m strngea ca-ntr-un clete. Tot ce am ndrznit s fac a fost s mi ridic
ochii ctre soare, s-mi mpreun minile ntr-un gest rugtor i s rostesc cteva cuvinte
cu o voce umil i plngcioas, potrivit cu starea n care m gseam, cci m temeam s
nu dea cu mine de pmnt, aa cum facem noi de obicei cu orice jivin mic i scrboas
pe care vrem s o omorm.
Metode:
1. Metoda Cubului:
1
PROF. CIOBANU DIANA
TEXT 3
3. Povestirea de la A la Z
Povestii lectura, n perechi, de la sfrit la nceput, preciznd toate evenimentele
importante n ordinea lor invers.
Ctig perechea care reuete s redea cu cea mai mare precizie faptele personajelor n
cel mai scurt timp.
4. Gndete, argumenteaz,
comunic
Apreciaz atitudinea personajului-narator fa de secertorul uria cnd acesta din
urm l-a ridicat la mai bine de aizeci de picioare de pmnt. Tu ce ai fi fcut,
dac ai fi fost n locul piticului?
De ce crezi c piticul nu a ncercat s fug din faa secertorului?
Comenteaz gestul piticului de a-i ridica ochii spre soare, a-i mpreuna minile
i ncercarea de a rosti cteva cuvinte cnd se afla n minile uriaul. Tu cum ai fi
procedat ntr-o situaie asemntoare?
2
PROF. CIOBANU DIANA
TEXT 3
5. Harta Povestirii
AUTOR
TIMPUL DE
DESFURARE
A ACIUNII
TITLUL
DESEN OPEREI
LOCUL
ACIUNII
PERSONAJE
NTMPLRILE N
ORDINEA
DESFURRII LOR
CE AM NVAT
3
PROF. CIOBANU DIANA
TEXT 3
6. Frisco