Personajul principal al "Amintirilor din copilarie" este Nica, ipostaza a scriitorului in anii fragezi ai

copilariei si prototip al "copilului universal"- cum il scrie G.Calinescu, indiferent de meridianul

geografic si de timp.El este vazut in devenire, parcurgand cateva varste, de la anii copilariei celei fara
de griji, cu harjoane si nazbatii memorabile, pana la calatoria in harabaua lui mos Luca spre
Seminarul de la Socola, care inseamna de fapt instrainarea de spatiul protector al Humulestiului si
iesirea din copilarie.Creanga nu-i face lui Nica un portret propriu-zis.El isi aminteste doar ca era "un
baiet prizarit, rusinos si fricos si de umbra lui", dar "vesel ca vremea cea buna si sturlubatic si
copilaros ca vantul in tulburarea sa".
Altadata isi aminteste ca era un sociabil, un comunicativ, care intra usor in vorba:" ...unde erau trei,
eu eram al patrulea"....
Personajul se caracterizeaza prin raporturile cu celelalte personaje : parinti, rude, sateni.Astfel,
mama il vede ca pe un Fat-Frumos " cu parul balai", la al carui zambet  "vremea se indrepta" ca prin
minune, iar istetimea lui o face sa vada in el "un al doilea Cucuzel, podoaba crestinatatii".
In schimb, tatal constata cu ironie ca Fat-Frumos este de fapt  " o tigoare de baiet, cobait si lenes, de
n-are pereche", iar matusa Marioara se plange ca "de zbantuitul ista....nimica nu scapa".
Adevaratul portret al lui Nica se contureaza insa din faptele si atitudinile sale.Vesnic pus pe sotii si
pozne ce se tin lant, baiatul dovedeste o deosebita inventivitate la acest capitol.Numai ca jocurile
copilaresti nevinovate ( care o supara pe mama, dar sunt acceptate de tata cu intelepciune si umor )
sunt inlocuite cu timpul de adevarate "aventuri", care-l pun pe Nica in conflict cu maturii si atrag
dupa ele pedepse, amenintari sau numai spaime.Memorabil in acest sens este episodul uratului la o
ora nepotrivita la casa popei Oslobanu , care arunca dupa copii cu o "scurtatura" de lemn.De
asemenea, smantanitul oalelor cu lapte sub pretext ca "au furat strigoaicele mana de la vaci", atrage
amarnicele amenintari ale Smarandei.
Mos Chiorpec, ciubotarul, il pedepseste pentru vizitele sale repetate ungandu-l cu "dohot" pe la gura,
iar matusa Marioara vine "c-o falca-n cer si cu una in pamant" sa se planga ca Nica a furat pupaza, pe
care -  cu candoare si fantezie - a vrut s-o vanda in targ, imitandu-i pe cei mari.
In sufletul copilului sentimentul libertatii este atat de puternic, incat i se pare ca lumea ii apartine:
"Si, Doamne, frumos era pe atunci" - exclama Creanga - cand "toate imi mergeau dupa plac, fara
leac de suparare, de parca era toata lumea a mea". Manifestand o totala lipsa de interes pentru
treburile casnice lasate de Smaranda, Nica fuge la scldat, lasandu-si mama inglodata in
treburi.Referitor la aceasta atitudine, scriitorul noteaza:
"Cand era de facut ceva treaba, o cam raream pe acasa".Amintindu-si de Scoala domneasca de la
Tg.Neamt, Creanga scrie:
"....scoala s-a umplut de baieti doriti de invatatura, intre care eram si au, cel mai bun de harjoana si
slavit de lenes; lenes fara pereche ma facusem"......Dar daca mama il "lua cu binisorul", Nica o ajuta
"ca o fata mare", fiindca era priceput si indemanatic.La claci torcea in rand cu fetele, fapt pentru care
a fost poreclit "Ion torcalau". Cartea surprinde formarea personalitatii eroului de-a lungul anilor:
"Dar vremea trecea cu amagele - scrie Creanga - si eu cresteam pe nesimtite si tot alte ganduri imi
zburau prin cap....".
Copilul cu fire vesela si sociabila, care in Humulesti o dusese "de-a pururi in petrecere"  cu "copiii si
copilele megesilor" joaca acum dupa cantecul lui mos Bodranga pana ce "asuda podelele" si ii "sar
talpile de la ciubote cu calcaie cu tot".
Acum nu-i mai "era a invata, cum nu  i-i cainelui a linge sare".
Devenirea personajului ajuns acum "holtei" este sugerata de insusi numele sau.
Astfel, pentru profesorii de la Falticeni Nica devine "Stefanescu", iar in ultima parte a "Amintirilor"
mama nu i se mai adreseaza cu apelativul de alint "Nica", ci cu "Ioane", semn ca noul personaj
narator - caruia i se substituie Creanga - are o alta varsta decat Nica, faptul  ca el paseste in
"zburdalnica varsta a tineretii".
Nica se simte puternic legat de satul in care a crescut si in care a fost fericit.
Ajuns la varsta adolescentei, el devine constient de legatura sa sufleteasca cu vatra humulesteana, de
care nu vrea sa se desparta "cum nu se da scos ursul din barlog, taranul de la munte stramutat la camp
si pruncul dezlipit de la sanul mamei".
Despartirea de peisajul-cuib i se pare un sacrificiu inutil, facut numai asa,  ca sa ajunga "un popa
prost, cu nevasta si copii".
Despartirea de universul de aur al copilariei determina chiar modificari ale psihologiei lui Nica. Asa
se sexplica de ce caii lui mos Luca, harabagiul satului, nu i se mai par "niste zmei", ci "mati de cei
lesinati", care devin obiectul glumelor sfichiuitoare ale trecatorilor.