Eseu de caracterizare a personajului Nică din opera Amintiri

din copilărie de Ion Creangă

Un copil reprezintă o sursa incalculabilă de energie potențială.Este ființa umană pe traiectoria

dezvoltării. Copiii contribuie la realizarea păcii în inimile părinților, în familie și în lume.
Copilăria este o pregătire pentru viața adultă, este regatul unde nimeni nu moare. Un univers în
care copilul își are lumea lui infinită în care trebuie să se orienteze, pe care trebuie să o cunoască și
să o cucerească, unde trebuie să se confrunte cu visurile sale.
Nică, personajul principal din ,,Amintiri din copilărie’’ este prezentat de Ion Creangă ca fiind un
copil obişnuit din Humulești(...băieţaş la casa părinţilor mei, în satul Humuleştii, din târg drept peste
apa Neamţului...), fiul lui Stefan a Petrei şi al Smărăndiţei.
Personajul se încadrează la curentul realist.Acesta constituie un personaj tipic în împrejurări
tipice.Nică reprezintă tipul copilului din satul românesc. Însuși autorul subliniază aceasta : „Așa
eram eu la vârsta cea fericită și așa cred că au fost toți copiii”. Chiar și numele pe care îl poartă,
fiind unul răspandit în spațiul românesc, se constituie un argument că personajul central reprezintă o
categorie.
Protagonistul este un personaj realist, care ne pune realitatea ’’pe tavă’’ pentru categoria copiilor
ce au trăit fericiți perioada de început a vieții, ne prezintă cum și-a trăit copilăria, cu momente
frumoase, cu amintiri plăcute, uneori mai puțin plăcute, însă, care l-au marcat pentru totdeauna,
pentru că nu le va mai trai niciodată, de aceea, copilăria trebuie trăită din plin, pentru că este o
perioadă unica din viața noastră. Nică este considerat simbolul copilului universal, din orice epocă
sau din orice loc al lumii: "Așa eram eu la vârsta cea fericită, și așa cred că au fost toți copiii, de
când îi lumea asta și paământul, măcar să zică cine ce-a zice".
Prezentarea personajului în relațiile cu mediul social în care trăiește. Între el și părinți exista o
dragoste profundă. Cu tatăl său se joaca, deși, acesta era aproape întotdeauna obosit, iar mama
este dispusă să facă orice sacrificii ca să își dea copilul la școală :”Mama, însă, era în stare să
toarcă în furcă și să învăț mai departe”.
Portretul lui Nică este construit prin autocaracterizare, prezentare de către alte personaje, prin
caracterizare indirectă reieșind din nume, origine socială, fapte, limbaj și alte atitudini, dar și indirect,
prin faptele și comportamentul său.
Autorul – narator afirmă despre sine cu autoironie că era „vesel ca vremea cea bună și sturlubatic
și copilăros ca vântul în turburarea sa”, precum și „slăvit de leneș”.
Ion Creanga prezintă direct doar puține detalii despre copilul „prizărit” care a fost. El lasă pe
cititor să-și creeze singur o imagine generală a copilului lipsit de griji : „Ce-i pasă copilului când
mama și tata se gândesc la neajunsurile vieții”.
De către alte personaje, Nică este caracterizat uneori cu duioșie, alteori cu supărare, pricinuită de
șotiile copilului.
Smaranda Creanga i se adresează cu dragoste maternă :”Ieși copile cu parul bălai și râde la
soare, doar s-o îndrepta vremea”.
Supărându-se, tatăl îl caracterizează drept foarte leneș :”o tigoare de băiet „.
Fiind de o zgârcenie, mătușa Mărioara își numește „tălhar” nepotul surprins când culegea cireșe
fără voia ei.
Indirect, întâmplările la care participă Nică sau pe care le provoacă, dezvăluie un copil
neastâmpărat, inteligent, sociabil. Astfel, el nu renunță la dorința de a se scălda în pofida rugăminții
mamei, stabilește o strategie pentru a scăpa de pupăză și participă alături de alți copii la
evenimentele tradiționale, cum este uratul.
Dragostea sa de satul natal ;i de casa părintească era una aparte.El nu putea renunța așa de
ușor la toate amintirile și momentele petrecute în Humulești și la casa părintească: ’’...Nu știu alții
cum sunt, dare u, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la
stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la
prichiciul vetrei cel hu muit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe
care mă ascundeam, când ne jucam noi, bă ieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de
hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!...’’.
Ca procedee de caracterizare, autorul recurge la autoadresare, în monolog: “Apoi lasa-ţi băiete,
satul, cu tot farmecul frumuseţilor lui, şi lasă de te du în loc străin şi aşa depărtat, dacă te lasă
pârdalnică de inimă”.
Ale procedee sunt monologul interior, dialogul, numărul mare de propoziţi exclamative şi
interrogative. Comparaţiile, metaforele contribuie la oralitate: “ Cum nu se dă scos ursul din bârlog,
ţăranul de la munte strămutat la câmp, şi pruncul, dezlipit de la sânul mamei...”, “…mândrele
dealuri, de după care-mi zămbeau zburdalnica vârstă a tinereţii!”.
Motivele pentru care Nică nu vrea să părăsească meleagurile natale sunt: vârsta, teama de
necunoscut şi dragostea pentru satul său. În apropierea plecării, îl împresoara icoane ale unor clipe
frumoase, petrecute în tovărăşia fetelor şi a flăcăilor de vârsta lui, la clăci, la joc şi pe uliţele satului
în nopţile de vară. Pentru Nică, spaţiu natal evocat cu nostalgie înseamna: Ozana cea frumos
curgătoare, tata, mama, fraţii, surorile, băieţii satului, dumbrăvile şi luncile umbroase, prundul,
mândrele dealuri
Dacă portretul fizic al lui Nică este compus din puține elemente, autorul se bazează mai mult pe
profilul moral, care dezvăluie numeroase calități.Acestea sunt prezentate preponderent prin
procedee indirecte.
Din punct de vedere moral, Nică este un copil năzbâtios ’’... Când mama nu mai putea de obosită
şi se lăsa câte oleacă ziua, să se odihnească, noi, băieţii, tocmai atunci ridicam casa în slavă. Când
venea tata noaptea de la pădure din Dumesnicu, îngheţat de frig şi plin de promoroacă, noi îl
spăriam sărindu-i în spate pe întuneric...’’, dar și alte întâmplări(la scăldat, la cireșe, pupăza din tei),
leneș ”o tigoare de băiet...’’ , "...Când era de făcut ceva treabă, o cam răream de acasă...". , dar și
rușinos " eram și eu un băiet prizărit , rușinos și fricos și de umbra mea " se autocaracterizează
dezvăluindu-și propria ființă.
Imaginativ fiind, băiatul își creează prin joc un întreg univers, în care bățul devine „un cal din cei
mai strașnici”.
În pofida multelor năzdrăvănii pe care le face, Nică se dovedește un copil cu mult bun simț: îi
este teamă că sătenii îl vor condamna pentru furtul de cireșe sau că vor afla de întâmplarea cu
pupăza, făcându-se astfel de rușine.
Capitolul al patrulea ni-l înfățișează pe Nică în ipostaza de adolescent. Această postură dezvăluie
sensibilitatea personajului care se desparte cu greu de satul natal, „ca pruncul dezlipit de la sânul
mamei sale”.
Structura sufletească delicată este evidențiată, însă, în toate cele patru capitole prin
rememorările pe care acestea le conțin referitor la casa părintească sau la satul Humulești: „Stau
câteodată și-mi amintesc ce vremi și ce oameni erau prin părțile noastre…”; „…eu, când mă
gândesc (…) la casa părintească din Humulești, (…) parcă-mi saltă și acum inima de bucurie „;”…
satul Humulești, în care m-am trezit, nu-i un sat lăturalnic…”; „Cum nu se dă scos ursul din bârlog,
țăranul de la munte strămutat la câmp și pruncul dezlipit de la sânul mamei sale, așa nu mă dam eu
dus din Humulești…”.
Surprinzându-se în trei etape ale vârstei, de când începuse „a merge copăcel” și până ajunsese
holtei.
Ion Creangă realizează cu har dumnezeiesc, dăruire artistică și angajare afectivă propriul portret
pe care îl dedică tuturor copiilor, afirmând că „ așa au fost toți copiii”.
Portretul său fizic este prezentat foarte puțin, ca fiind scund și cu păr bălai și ochi căprui ”...Ieși
copile cu parul bălai...’’
Din punct de vedere moral, Nica era năzdrăvan şi tot timpul pus pe joacă. Cu toate acestea, Nică
era un copil iubitor, plin de viață şi hazliu.
Nica este adevăratul personaj al copilăriei care ne umple şi ne-a umplut inimile de bucurie.
Personajul care ne-a făcut mereu să prețuim copilăria şi să ne bucurăm de ea.
Personaul Nică din opera ’’Amintiri din copilărie’’ de Ion Creangă, are tangențe cu personajul Ion
din opera ’’Horodiște’’ de Ion Druță, în primul rând prin numele acestor două personae, Nică fiind o
formă diminutivală a substantivului propriu Ionică. Ion își prezintă copilăria și adolescența tot cam
până pe la vârsta de 18 ani, asemenea celebrului humuleștean. Celebrele aventuri ale lui Nică a lui
Ștefan a Petrei cu pupăza, cu cireșii, cu caprele mătușii Irinuca își găsesc la Druță răsunet în
aventura cu bostanii lui moș Petre.Însăși operele memoralistice sunt bazate pe amintiri, autorii
omniscienți fiind chiar protagoniștii din opere.(’’povestea satului meu de baștină, povestea copilăriei
mele” Ion Druță).Satul natal este un univers al copilăriei protagoniștilor, pentru Nică Humulești, iar
pentru Ion Horodiște.
După părerea mea, Nică este eroul unei copilării ca toate copilăriile, dar tocmai de aceea
singulară în particularitatea ei. El este centrul acestui univers și demersul narativ comentează un
personaj care se inițiază în legile vieții.
În al doilea rând, din caracterizarea lui Nică putem desprinde realism, umor, și dragostea de satul
natal, de aceea se descrie satul, împrejurimile lui, natura, locuitorii, ocupațiile, obiceiurile, dar
accentul cade pe imaginea luminoasă a satului natal, a cărui evocare se face cu nostalgie și duioșie.
Cecan Adelina