AMINTIRI DIN COPILĂRIE

de Ion Creangă

Caracterizarea lui Nică

Nică este personajul principal, individual ṣi realist, destinul lui fiind urmărit din
primii ani de viaţă până devine «holtei, din păcate!».
Personajul principal se numeste Ion ca si scriitorul. In cea mai mare parte a
operei este folosit numele Nică forma diminutivală a substantivului propriu Ionică si este
fiul Smarandei Creangă si a lui Ștefan a Petrei Ciubotariul.
Naratorul-personaj povesteṣte la persoana I fapte din propria copilărie, perspectiva
actorială conferind autenticitate operei ṣi credibilitate întâmplărilor evocate. Pe parcursul
romanului, Creangă îmbină ingenios perspectiva maturului cu cea a copilului, tonul utilizat
fiind când jovial ṣi ironic, când nostalgic ṣi melancolic. Încărcătura emoţională este resimţită
în fiecare episod relatat, amintirile copilăriei copleṣindu-l: «Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu,
când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti […] parcă-mi
saltă şi acum inima de bucurie!».
Trăsăturile lui Nică sunt evidenţiate atât prin caracterizare directă, cât ṣi indirectă.
Formarea lui este oglindită pe parcursul celor patru capitole, conturându-se pas cu pas
personalitatea acestuia, pe măsură ce descoperă lumea.
Protagonistul este caracterizat direct de autor prin intermediul naratorului si a
celorlalte personaje.
In primul rand, el apare in relatia cu mama lui, dar si cu fratii, matusa Mariuca si alti
sateni. Astfel este conturat portretul său literar. Mama il numeste „duglis” deoarece nu voia
sa se trezeasca inainte de rasaritul soarelui ca sa nu-l spurce pupaza: „Scoala duglisule,
matusa Mariuca il consideră zbântuit: „De zbântuitul ista al dumitale nimic nu scapă”,
mosneagul care a dat drumul pupezei să zboare, îl numeste „amarnic la viață”, deoarece Nică
îi cerea sa-i plateasca pasărea, considera că l-a păcălit si să-i dea vițica lui în locul pupezei , iar
fratii îl considera nevinovat pentru ca nu stiu adevărul, ceea ce reiese din gândul nerostit al
personajului: „Când ati stii voi câte a pătimit, sireaca, din pricina mea si eu din pricina ei i-
ati plânge de milă”.Cand aude pupaza cantand se simte impacat ca totul s-a sfarsit cu bine.
Nica este,de fapt, un mincinos fericit ca nu a fost prins cu minciuna. Astfel autorul foloseste
caracterizarea directă.
Un alt procedeu este monologul interior din care rezulta si autocaracterizarea.
Când da de pupaza cantand prin scorbura teiului se considera norocos. Este multumit si
bucuros. Este nemilos fata de pupaza fiind foarte suparat pe ea.Gandeste ca orice copil.
De asemenea Nică se descrie ca fiind dominat de o stare de veselie si fericire continuă:
”Si eu eram vesel pe vremea cea buna si șturlubatic si copilăros ca vântul în turbarea sa”. La
o vârstă foarte fragedă, la începutul copilăriei sale era un băiat rușinos si fricos: ”o multime de
baieti si fete intre care eram si eu, un baiet prizarit, rusinos si fricos si de umbra mea” . Mai
tarziu el devine ”cel mai bun de hârjoană si slăvit de leneș”.
Pentru conturarea trasaturilor personajului se foloseste si caracterizarea
indirecta.Trasaturile morale reies, indirect, din faptele, gesturile si atitudinea personajului,
care parcurge evolutiv etapele de la copilărie la adolescență. Faptele băiatului scot la iveală că
era nemilos, crud, omorând cu ceaslovul ”bietele muște”. Este razbunător, față de Smarandița,
pe care o lovise din cauza ca nu il lasa sa prinda muște. Se marca din comportamentul si
gandurile copilului ca se simte nedreptățit, pentru ca i se insemnasera mai multe greseli decat
facuse, urmand sa fie pedepsit aspru. Nică este infricosat si cauta o solutie de scapare,
gandindu-se sa fuga intr-un moment favorabil. Modul in care actioneaza arata ca este rapid la
fuga si ingenios in felul in care reuseste sa treaca neobservat ascunzandu-se in papusoi.
Viclean, reuseste sa-si impresioneze mama, convingand-o ca el nu mai merge la scoala, insa
este usor de influentat de catre parintele Ioan, care ii promite sa il aiba in vedere pentru a-i
devine ginere si preot in locul sau. Este mai tot timpul pus pe pozne, urcand casa la in slavi cu
talanga de la oi, cu clestele si cu vatraiul, dupa care ”ca un copil jucaus si inventiv” incepe a
canta ”Doamne miluieste, popa prinde peste”. Neascultator si iresponsabil, in lipsa mamei
sale, cand trebuia sa stea acasa si sa aiba grija de fratele sau mai mic,fuge la scladat: ”nedand
ascultare vorbelor mamei” si negandindu-se la consecințe. Cu toate ca de cele mai multe ori
nu-si asculta mama, pentru ea are o iubire aparte si o ca o femeie cu stiinta, atat de carte cat si
de viata: ”caci eram feciorul mamei, care si ea cu adevarat că stia a face multe si mari
minunatii”. Iubirea fata de meleaguri este infatisata prin descrierea Ozanei si prin evocarea
starilor sufletesti ale personajului. Nică apare ca un copil indragostit de locurile natale, de
parinti, de oamenii in jurul carora s-a nascut si a trait : ”durerea despartirii, instrainarea si
dorul dupa frumoasele meleaguri ce ramaneau în urma, în timp ce căruța lui Moș Luca ” îl
ducea spre un loc necunoscut si departat, fiind profundă.
Nica este caracterizat indirect atât prin faptele cât și prin vorbele sale: „Ce gândești
dumneata, Mosule te joci cu marfa omului?”. Apelativele folosite de mosneag în dialogul cu
Nica sunt într-o gradatie ascendentă: „băiete, nepoate”. Astfel el isi exprima revolta fata de
indrazneala copilului.
Nică a fost considerat un simbol al copilului universal, aşa cum a zis şi Ion Creangă:
,,Aşa eram eu la vârsta aceea fericită şi cred că au fost toţi copiii, de când îi lumea asta şi
pământul, măcar să zică cine ce-a zice.’’.
Așadar, eroul central apare din copilarie până în pragul adolescenței, fiind
caracterizat de-a lungul timpului atat direct - de narator, de celelate personaje si de el însusi
prin autocaracterizare, cât și indirect prin comportament si fapte, el reprezentând copilul
universal.