Copilăria este perioada fericită din viața mea, plină de culoare și  armonie,

lumea mirifică din care lipsește tristețea, iar grijile ma ocolesc cu

încăpățânare,cand încerc sa ma dezvolt si sa realizez ce se
intampla in jurul meu.

Atunci când vorbesc despre copilărie, primul meu gând este legat de cel mai
frumos lucru pe care îl are orice om pe acestă lume: parintii. Zâmbetul lor cald
m-au întâmpinat de la primele secunde de viață. Emotiile tatalui meu din sala
de nasteri nu pot fi descries in cuvinte. El a fost primul dintre parinti care m-au
tinut in brate. Sfaturile lor mi-au fost ghid pe tot parcursul copilăriei. Tot parintii
au fost cei care mi-au citit povești seară de seară și mi-au dat incredere ca sunt
un copil dorit si iubit.

Dar nu pot vorbi despre copilarie , fara sa ma gandesc la figurile blânde

ale buniciilor. Grija si dragostea cu care m-au inconjurat atunci cand petreceam
timpul la ele sunt si vor fi vii in amintirea mea. Mirosul prajiturtilor, cozonacilor
si placintelor pe care le faceam cu bunicile mele sunt adanc intimparite in
mintea mea de copil. Bunicul meu este un om cumsecade. Cu toată experiența
lui de viață, m-a îndrumat și m-a povățuit, iar ulterior i-am apreciat
învățăturile. 

Tot din copilaria mea fac parte si anii de gradinita si cei de scoala, formand
etape pline de bucurie și împliniri. Toti acesti ani plini de experiente duc la
formarea mea ca adult.

Trist este ca stim cand incepe copilaria,( atunci cand ne nastem), dar nu
realizam cand si unde se termina acest taram magic plin de povesti,unde putem
fi orice ne dorim.