Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
-instrumente cu parghie, numite balante, care pot fi cu brate egale sau inegale
-instrumente cu mai multe parghii, numite bascule, la care bratele sunt in general
inegale
-fixe
-transportabile
-mecanice
-electromecanice
1
Balanta tehnica
1-suport
2-parghie
3-coloana
4-talere
5-paftale
6-vergele de legatura
-se verifica la functionarea in gol si la incarcarea cu 10% si 100% din sarcina maxima
-balantele tehnice sunt incomode la utilizari frecvente deoarece talerele sunt plasate sub
2
Balante compuse
Elemente componente:
1-talere
4-cutite de legatura
5-parghie ajutatoare
-aceste balante sunt cele mai des utilizate in activitati curente de cantarire
-cele mai cunoscute sunt balantele tip A, numite si balante Beranger, dupa numele inventatorului
3
.Bascule romane
cu brate inegale
-echilibrarea sarcinilor de cantarit se face prin deplasarea unor greutati constante numite
Elemente componente
1-postament
2-platforma
5-dispozitiv de echilibrare
4
Balante semiautomate cu cadran
Elemente componente:
1-talere
2-cadran
3-ac indicator
5
-dispozitivul de inclinare are rolul de a transforma miscarea verticala a platanului in miscare
Istoria este martora evoluției cântarului, de la balanțele primitive până la cântarele de mare
precizie din zilele noastre. În prezent, există numeroase tipuri de cântare, putându-se determina
cu certitudine atât greutatea unor lucruri aproape inexistente din punct de vedere cantitativ,
precum firele de păr, cât și greutatea materialelor utilizate în industria grea, a roboților industriali
sau chiar a locomotivelor.
6
Asemănător oricărei invenţii cu tradiţie, rădăcinile cântarului se trag din antichitate. Nevoia
omului de a cunoaşte lucruri exacte a constituit motivul evoluţiei de la balanţe primitive la cântare
de mare precizie.
7
Primul aparat de cântărit a fost o balanţă utilizată de egipteni în mileniul al patrulea î.Hr.
Aceasta avea o formă extrem de simplă, braţul orizontal fiind susţinut la mijloc de un pivot şi
dispus pe laterale, la distanţe egale, cu două talere suspendate cu sfoară. Iniţial, această balanţă
era utilizată pentru a cântări şi compara nu numai diverse produse destinate trocului, cât şi pentru
a determina greutatea prafului de aur pe care îl primeau, uneori, vânzătorii în schimbul bunurilor.
Deşi se număra printre primele modele, balanţa egiptenilor avea o acurateţe de aproximativ 99%.
Egiptenii au fost cei care au introdus şi conceptul utilizării greutăţilor pentru a afla masa unui
produs în urma echilibrării balanţei.
În jurul anului 1500, Leonardo da Vinci construiește, pentru prima oară, o balanță care indică
greutatea. În acest caz, greutatea de măsurat este așezată pe taler, iar scala de măsurare acționează
ca un pendul și își găsește o nouă poziție de echilibru în fața unei sfori cu plumb la un capăt, care
se poziționează în dreptul așa-zisului cadran de citit. Acesta este și principiul de funcționare a
cântarelor manuale din zilele noastre.
O schimbare extrem de importantă, care stă de fapt la baza apariţiei cântarului analitic modern,
a avut loc la mijlocul secolului al XVIII-lea, când chimistul scoţian Joseph Black a descoperit o
nouă tehnică de construire a unei balanţe de laborator cu braţul rigid, cântărind foarte puţin,
sprijinit pe un pivot cu muchia îngustă, asemănătoare unei lame de cuţit. Principiul de
funcţionare a instrumentului era asemănător cu cel al unui balansoar (aşa cum sunt cele pe care le
regăsim în parcurile pentru copii). Pentru a evita necesitatea manevrării unor contragreutăţi cu o
masă foarte redusă, cântarele acestea erau deja dispuse cu o greutate încorporată, care putea fi
mutată de-a lungul braţului, pentru a efectua mici echilibrări. Acţiunea desfăşurată însă cu
ajutorul acestei balanţe era însă foarte uşor afectată de curenţi de aer şi umiditate, astfel că
segmentele mecanice utilizate au fost îmbrăcate în sticlă. Balanţele de acest gen au servit muncii
de laborator timp de 200 de ani, din 1750 până în 1950. Din 1948, însă, construirea cântarelor a
fost orientată spre cele cu un singur taler.
8
Capitolul 4 - Istoria cantarului in Romania
În 1879, Ludwig Hess a înfiinţat un mic atelier de fierărie pe actuala stradă 9 Mai. În
decursul anilor se specializează în confecţionarea şi repararea de cântare şi instrumente de
precizie. În 1896/1897 fostul atelier a devenit Fabrica de cântare Hess, avându-l ca patron pe
Ludwig Hess.
După moartea acestuia, tradiţia a fost continuată de fiul său, Viktor Hess (n.1876-d.1952).
La 15 octombrie 1910 a apărut prima menţionare a fabricii în documentele vremii,
descoperite la Arhivele Statului Sibiu, cu numele “Prima fabrică de cântare Viktor Hess din
Transilvania” cu sediul în strada Zidului (Mauerg) nr. 9. Aici, Viktor Hess va ridica în 1925
noile hale de producţie.
În 1928, fabrica avea un capital de 100.000 lei în aur şi 75 de muncitori.
În 1930 se transformă din firma individuală a lui Viktor Hess într-o societate cu nume
colectiv (SINC), numită VIKTOR HESS – PRIMA FABRICĂ DE CÂNTARE DIN
ROMÂNIA SINC.
Fabrica avea 150 salariaţi şi producea cântare pentru orice întrebuinţare, de la cele simple, la
cele etalon, cântare de cale ferată, cu desfacere în ţară şi în străinătate, în special în ţările
balcanice.
Între 1935-1936 a început construcţia fabricii pe actualul amplasament din Calea Guşteriţei
nr. 21-23 (adresa veche nr. 17).
În 1937, compania a fost reorganizată prin capitalizare, devenind UZINELE HESS SIBIU. În
această perioadă, a produs echipamente de cântărire, maşini pentru industria alimentară, utilaje
frigorifice şi construcţii sudate.
În 1938 valoarea producţiei era de 19 milioane lei. În anul 1943, compania a devenit furnizor
9
al armatei române atingând un nivel de producţie de 116 milioane lei.
După naţionalizare, în anul 1947, îşi schimbă numele în Uzina BALANŢA, având 167
angajaţi şi o suprafaţă construită de 3.852 mp.
Între anii 1950 şi 1990 societatea a fost principalul producător al aparatelor de cântărit din fostul
CAER.
În perioada socialistă, politica de industrializare a determinat extinderea gamei de produse,
prin asimilarea unor modele noi. Uzina BALANŢA Sibiu a devenit atunci singura producătoare
de echipamente de cântărire din România.
Curiozitati :
10
Cel mai mare cântar din lume a efectuat prima sa cântărire. La Karlsruhe (Germania), balanţa
„Katrin” care cântăreşte 200 de tone, are 70 de metri lungime şi este înaltă de 10 metri, a fost
construită pentru a estima masa celei mai mici particule, neutrino.
Această particulă, produsă în principal de Soare, este foarte discretă, nu are sarcină electrică şi
aproape că nu interacţionează cu materia. Greutatea unui neutrino este probabil de zece milioane
de ori mai mică decât a unui electron, dar aceasta a jucat un rol crucial în istoria Universului.
Totuşi, până acum masa unui neutrino nu a fost încă stabilită cu precizie. Giganticul cântar a
fost imaginat în 2001 şi construit de 150 de persoane provenind din şapte ţări, cei mai mulţi din
Germania şi SUA, cu participarea CEA şi a Franţei.
Particula neutrino studiată ar cântări mai puţin de 1,96×10-33 grame, precizia actuală a
balanţei. Asta înseamnă că acul balanţei nu s-a mişcat deloc sub efectul particulei care are deci o
masă inferioară sensibilităţii uriaşului instrument de măsură.
Bibliografie : www.wikipedia.ro
https://momenteistorice.ro
https://balanteelectronice16.wordpress.com
11