Morala fabulei Vulpea si strugurii

Morala fabulei "Vulpea si strugurii" este cat se poate de simpla. Ea ne arata ca atunci cand
oamenii nu pot sa se bucure de ceva la care nu pot ajunge sau la care nu au acces,
incearcand sa se consoleze cu gandul acel lucru nu merita atentia lor, fiind, pur si simplu
(zic ei), ceva demn de dispretuit. Chiar daca si mai ales atunci cand avem un inalt ideal,
pe care nu ne chinuim din cale afara sa il realizam (pentru ca nu-i asa, ne cere prea
multe sacrificii?), de ce ne-am mai pune la bataie perserventa ori harnicia, cand putem sa
dam apa la moara comoditatii ori lenei noastre interioare cu vorbele "Si ce daca?" Fiecare
om este unic si, tocmai de aceea, are la indemana infinite posibilitati de a se afirma in
lume. Cu toate acestea, inertia interioara, ori ispita de a fi la fel ca si cei din preajma
lui, sfarsesc de multe ori prin a-l convinge sa renunte la ce are mai de pret in sine insasi,
adica la valoarea sa individuala.

In filozofia moderna, morala fabulei "Vulpea si strugurii" este asociata cu asa-zisa

disonanta cognitiva, adica cu simtamantul ce ne incearca atunci cand avem de a face cu
un conflict intre mai multe lucruri la care tinem. In fabula despre care vorbim, aceasta
contradictie apare intre mandria vulpii fata de propria-i fiinta si ispita de a se amagi,
zicandu-si ca strugurii sunt prea verzi ori acri, atata timp cat nu putea ajunge la ei.
Legat de ceea ce am spus mai inainte, morala fabulei "Vulpea si strugurii" ar putea fi
aceea ca trebuie (sau nu) sa renuntam, uneori, le ceea ce este mai de pret in sufletul si
mintea noastra, pentru a face fata avatarurilor vietii. Cu alte cuvinte, ar fi necesar, din
cand in cand, sa ne facem frate cu dracul, astfel incat sa putem trece peste o punte a
destinului nostru. Asa sa fie oare? Sa nu uitam despre zicala potrivit careia drumul spre
iad este pavat cu intentii bune. Cat de bune? Cat de mult trebuie sa renuntam la valorile
si visurile noastre pentru a ne asigura succesul in lume? Nu cumva, obisnuindu-ne a face
compromisuri, ajungem a cade in pacatul de a uita purele si adevaratele noastre idealuri?
La aceste intrebari fiecare dintre noi are raspunsul sau propriu, rau sau bun. Tocmai de
aceea, nu este deloc fara folos sa ne aducem aminte adeseori de fabula "Vulpea si
strugurii", straduindu-ne, fara nici un fel de ipocrizie interioara, a ne aminti cine suntem
cu adevarat si ce vrem pana la urma de la viata noastra...