Cântarul sau balanța este un instrument pentru determinarea masei unui corp constând dintr-

o pârghie cu brațe egale și două talere, care echilibrează cu greutăți etalonate.

Primul aparat de cântărit a fost o balanță utilizată de egipteni în mileniul al patrulea î.Hr. Aceasta
avea o formă extrem de simplă, brațul orizontal fiind susținut la mijloc de un pivot și dispus pe
laterale, la distanțe egale, cu două talere suspendate cu sfoară. Inițial, această balanță era utilizată
pentru a cântări și compara nu numai diverse produse destinate trocului, cât și pentru a determina
masa prafului de aur pe care îl primeau, uneori, vânzătorii în schimbul bunurilor. Deși se număra
printre primele modele, balanța egiptenilor avea o acuratețe de aproximativ 99%. Egiptenii au fost
cei care au introdus și conceptul utilizării greutăților pentru a afla masa unui produs în urma
echilibrării balanței.
Acest tip de măsurătoare a masei corpurilor a fost îmbunătățit în mod semnificativ de romani, de la
care a rămas moștenire "cântarul roman", încă din perioada primului mileniu. Noua balanță avea, pe
una dintre jumătățile brațului, o singură contragreutate etalonată, care putea fi deplasată de-a lungul
pârghiei, până când aceasta stătea în echilibru. Romanii au fost aceia care au confecționat balanța
astfel încât porțiunea punct de sprijin să fie sprjinită pe un pivot ascuțit la capătul de sprijin, pentru a
oferi o balansare cât mai exactă în momentul cântăririi.
https://ro.wikipedia.org/wiki/C%C3%A2ntar#/media/Fi%C8%99ier:Balance.jpg
ISTORIA CÂNTARULUI
Asemănător oricărei invenţii cu tradiţie, rădăcinile cântarului se trag din antichitate. Nevoia
omului de a cunoaşte lucruri exacte a constituit motivul evoluţiei de la balanţe primitive la
cântare de mare precizie.

Asemănător oricărei invenţii cu tradiţie, rădăcinile cântarului se trag din antichitate. Nevoia
omului de a cunoaşte lucruri exacte a constituit motivul evoluţiei de la balanţe primitive la
cântare de mare precizie.

Primul aparat de cântărit a fost o balanţă utilizată de egipteni în mileniul al patrulea î.Hr.
Aceasta avea o formă extrem de simplă, braţul orizontal fiind susţinut la mijloc de un pivot şi
dispus pe laterale, la distanţe egale, cu două talere suspendate cu sfoară. Iniţial, această balanţă
era utilizată pentru a cântări şi compara nu numai diverse produse destinate trocului, cât şi pentru
a determina greutatea prafului de aur pe care îl primeau, uneori, vânzătorii în schimbul bunurilor.
Deşi se număra printre primele modele, balanţa egiptenilor avea o acurateţe de aproximativ 99%.
Egiptenii au fost cei care au introdus şi conceptul utilizării greutăţilor pentru a afla masa unui
produs în urma echilibrării balanţei.

SCHIMBARE. Ulterior, acest tip de măsurătoare a greutăţii a fost îmbunătăţit în mod

semnificativ de romani, de la care a rămas moştenire "cântarul roman", încă din perioada
primului mileniu. Noua balanţă avea, pe una dintre jumătăţile braţului, o singură contragreutate
etalonată, care putea fi deplasată de-a lungul pârghiei, până când aceasta stătea în echilibru.
Romanii au fost aceia care au confecţionat balanţa astfel încât porţiunea punct de sprijin să fie
sprjinită pe un pivot ascuţit la capătul de sprijin, pentru a oferi o balansare cât mai exactă în
momentul cântăririi.

Acest mecanism oferea rezultate de o acurateţe sporită în momentul în care, cu ajutorul balanţei,
erau cântărite mase mici. Pârghia de sprijin a balanţelor a fost confecţionată timp îndelungat din
agat, însă acest material a fost înlocuit, în cele din urmă, de corindon (piatră preţioasă, formată
dintr-un oxid natural de aluminiu, cristalizat, aproape tot atât de dur ca diamantul, n.r).

Ultima jumătate a secolului XX aduce o adevărată revoluţie. Căntarul digital apare in anii 1950
o dată cu inventarea capsulei dinamometrice. Aceasta conţine rezistenţe metalice sub forma unor
folii metalice foarte subţiri. Sub acţiunea unei greutăţi, acestea se comprimă şi îşi modifică
rezistenţa electrică, ea fiind citită de un microchip, interpretată şi afişată.

La 1500, geniul lui Leonardo Da Vinci născoceşte prima balanţă care indică greutatea. Greutatea
de măsurat este aşezată pe taler, iar scala de măsurare funcţionează ca un pendul şi işi găseşte o
nouă poziţie de echilibru in faţa unui fir cu plumb in dreptul greutăţii de citit. Este şi principiul
după care funcţionează căntarele pe care le intălnim la tot pasul.

ÎMBUNĂTĂŢIRE. O schimbare extrem de importantă, care stă de fapt la baza apariţiei

cântarului analitic modern, a avut loc la mijlocul secolului al XVIII-lea, când chimistul scoţian
Joseph Black a descoperit o nouă tehnică de construire a unei balanţe de laborator cu braţul
rigid, cântărind foarte puţin, sprijinit pe un pivot cu muchia îngustă, asemănătoare unei lame de
cuţit. Principiul de funcţionare a instrumentului era asemănător cu cel al unui balansoar (aşa cum
sunt cele pe care le regăsim în parcurile pentru copii). Pentru a evita necesitatea manevrării unor
contragreutăţi cu o masă foarte redusă, cântarele acestea erau deja dispuse cu o greutate
încorporată, care putea fi mutată de-a lungul braţului, pentru a efectua mici echilibrări. Acţiunea
desfăşurată însă cu ajutorul acestei balanţe era însă foarte uşor afectată de curenţi de aer şi
umiditate, astfel că segmentele mecanice utilizate au fost îmbrăcate în sticlă. Balanţele de acest
gen au servit muncii de laborator timp de 200 de ani, din 1750 până în 1950. Din 1948, însă,
construirea cântarelor a fost orientată spre cele cu un singur taler.
https://www.eclair.md/blogs/blog/istoria-cantarului
În 1879, Ludwig Hess a înfiinţat un mic atelier de fierărie pe actuala stradă 9 Mai. În decursul
anilor se specializează în confecţionarea şi repararea de cântare şi instrumente de precizie. În
1896/1897 fostul atelier a devenit Fabrica de cântare Hess, avându-l ca patron pe Ludwig Hess.
După moartea acestuia, tradiţia a fost continuată de fiul său, Viktor Hess (n.1876-d.1952).
La 15 octombrie 1910 a apărut prima menţionare a fabricii în documentele vremii, descoperite la
Arhivele Statului Sibiu, cu numele “Prima fabrică de cântare Viktor Hess din Transilvania” cu
sediul în strada Zidului (Mauerg) nr. 9. Aici, Viktor Hess va ridica în 1925 noile hale de
producţie.
În 1928, fabrica avea un capital de 100.000 lei în aur şi 75 de muncitori.
În 1930 se transformă din firma individuală a lui Viktor Hess într-o societate cu nume colectiv
(SINC), numită VIKTOR HESS – PRIMA FABRICĂ DE CÂNTARE DIN ROMÂNIA SINC.
Fabrica avea 150 salariaţi şi producea cântare pentru orice întrebuinţare, de la cele simple, la
cele etalon, cântare de cale ferată, cu desfacere în ţară şi în străinătate, în special în ţările
balcanice.
Între 1935-1936 a început construcţia fabricii pe actualul amplasament din Calea Guşteriţei nr.
21-23 (adresa veche nr. 17).
În 1937, compania a fost reorganizată prin capitalizare, devenind UZINELE HESS SIBIU. În
această perioadă, a produs echipamente de cântărire, maşini pentru industria alimentară, utilaje
frigorifice şi construcţii sudate.
În 1938 valoarea producţiei era de 19 milioane lei. În anul 1943, compania a devenit furnizor al
armatei române atingând un nivel de producţie de 116 milioane lei.
După naţionalizare, în anul 1947, îşi schimbă numele în Uzina BALANŢA, având 167 angajaţi şi
o suprafaţă construită de 3.852 mp.
Între anii 1950 şi 1990 societatea a fost principalul producător al aparatelor de cântărit din fostul
CAER.
În perioada socialistă, politica de industrializare a determinat extinderea gamei de produse, prin
asimilarea unor modele noi. Uzina BALANŢA Sibiu a devenit atunci singura producătoare de
echipamente de cântărire din România.
Începând cu anul 1971, statul a hotărât extinderea capacităţilor de producţie şi a început
construcţia secţiei de echipamente hidraulice BALANŢA II (Hidrosib) pe strada Ştefan cel Mare,
lucrare finalizată în 1973.

Balanta tehnică

lemente componente:
1-suport

2-parghie

3-coloana

4-talere

5-paftale

6-vergele de legatura

7-buton pentru actionarea dispozitivului de izolare

.Balante compuse

Elemente componente:

1-talere

2-parghie de cantarire cu barte egale

3-cutite duble de sarcini

4-cutite de legatura

5-parghie ajutatoare

-au talerele asezate deasupra parghiilor si trei puncte de Fig. 4 Balanta compusa
incaracare, in consecinta sprijinulse face pe trei cutite

-aceste balante sunt cele mai des utilizate in activitati curente de cantarire

https://www.rasfoiesc.com/educatie/fizica/PROIECT-Masurarea-masei65.php
In legendele Egiptului se spune ca După ce un om murea ajungea la Osiris pentru a fi judecat, iar acesta îi
cântărea inima astfel: Pe un taler al balantei este asezata inima mortului, iar pe celalalt o pana,
simbol al zeitei adevarului, Maat. Dacă balanța se înclina inima acestuia ii era devorată de un animal
mitic jumătate crocodil, jumătate hipopotam. In cazul in care nu se misca acul balanței morul era lasat să
meargă liber unde dorește in lumea spiritelor.

În urmă cu 7.000 de ani, egiptenii descopereau cea mai simplă formă a

cântarului. Aceea era balanța. Cântăritul lucurilor se făcea prin balansul
a două greutăți puse la capetele unei bări orizontale. Bara centrală era
susținută la mijloc de un pivot, iar pe laterale, la distanțe egale, avea
două talere suspendate cu sfoară. Când nu era nimic pus pe unul dintre
talere, balanța stătea echilibrată. La început era folosită pentru a cântări
obiecte mici. Se spune că avea o acuratețe de 99%.
https://www.apropotv.ro/istoria-cantarului-cine-a-descoperit-cum-sa-cantareasca-lucrurile-12636050